Este viu?

Este viu ori e pământ
Cel care-i purtat de vânt?

Ne-a vorbit ades în gând
Dar ce-nşelător cuvânt!

Şi-l tot ascultăm visând:
Este viu ori e pământ
Cel care-i purtat de vânt?

poezie clasică de Francis Carco din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Leonid Dimov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot cânt

tot cânt
şi mă descânt
în cenuşă de cuvânt
pe o margine de vânt
în ulcioare de pământ...

şi mă cânt
tot în descânt
cu cărbune de cuvânt
pe o vatră rece-n vânt
cu glas aspru de pământ...

într-o seară de pământ
cu nouă boabe de vânt
agăţate de-un cuvânt
de trei zile mă descânt
să mă cânt.

poezie de Girel Barbu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un glas purtat de vânt

Un glas purtat de vânt
Se aude la fereastră.
E glasul tău frumos şi blând
Dulcea mea crăiasă.

Şi vrea să -mi spuie doar un cuvânt.
Cât îţi este dor de a mea privire!
Şi mă aştepţi să vin cât de curând
Cu sufletul plin de fericire.

Tot pe aripi de vânt,
Îţi trimit o dulce sărutare.
Şi vreau să-ţi spun doar atât, că vin...
Iubirea mea cea mare.

Un glas purtat de vânt.
Zboară peste dealuri şi câmpii!
E glasul meu iubito, e glasul inimii.

poezie de Vladimir Potlog (10 noiembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

E idealul nostru cel mai sfânt

E idealul nostru cel mai sfânt
S-o confirmăm, istorica Unire,
Înfăptuind reala Re-ntregire
A neamului şi-a Ţării,-ntr-un cuvânt.

De data asta pentru nemurire,
Coloană-n ceruri în regal veşmânt,
Şi nu există-n lume vărsământ
Ori, pe pământ, o altă-acoperire

Decât a generaţiilor jertfire
În numele acestui ideal,
Ce l-au purtat părinţii-n simţ şi-n gând

În timpuri de restrişti şi urgisire,
Încredinţându-ni-l, dar tainic, ancestral:
Un vis măreţ şi-un falnic legământ.

sonet de Nicolae Mătcaş din Tantal damnat să-ncerce-a prinde clipa, În ziua-n care-om da de-acea comoară (Coroană de sonete) (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un călător

Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Şi-ale veştedei păduri şi tainici şoapte
'L făceau pe călător să se plece amuţind.

O, călătorule cel nestatornic şi trecut.
Nu te lăsa de soarta-ţi condus iară
Ci caută ca prin furtună şi prin vânt,
Să fii cel ce ai fost întâia oară.

Un călător pribeag şi rătăcit
Pe-ale sorţii triste şi vajnice cărări
Nu va da seama decât la ultimul sfârşit,
Pe unde l-au purtat în viaţă paşii săi.

Aşa este şi omul călător
Un veşnic pierde vară pe pământ,
Este ca focul cel răvăşitor,
Ce-a mistuit pe cei ce-au fost şi nu mai sunt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt?

Când te gândeşti la lume, eu nu sunt
Decât un bulgăr pe-un imens pământ...
Eu către ţintă pornit în atac,
Plec ca o schijă şi mă prefac,
După explozii, bucăţi de cărbune
Şi mici pietricele ce s-or depune.
Ating pământul şi ars ca de foc,
Mă destram în aer, simulez un joc,
Mă transform în pulberi şi purtat de vânt,
Mă depun când plouă, uşor la pământ,
Căci pe globul lumii colbul meu îl port,
Îl arunc în apă şi-l usuc la loc,
Îl depun pe ghete şi îl pun să scrie,
După o furtună, altă vijelie.
Aşa că oriunde, pe câmpii şi-n munţi,
Peste deal şi ape, peste aspre frunţi,
Mă depun şi eu sunt risipit în spaţiu...
Şi de vreţi, întreg ca să fiu în vânt,
Pulberea o chem iute fluturând,
Fac o bază mică şi-apoi tot eu sunt,
Cum am fost *nainte bulgăr de pământ.

poezie de Constantin Păun din Rime primare (2011)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În esenţă, cam tot ce este viu este ori vânat, ori vânător.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

- Ori că mori de foame, ori de altceva, tot moarte se cheamă!
- Pământ!... Pământ!... Pământ!...

Liviu Rebreanu în romanul Răscoala
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus şi Tatăl Sfânt

Nimeni n-a fost pe pământ
Despre Tatăl să suţină
Că vrea omu-n cerul sfânt
Şi-l vrea pururi o lumină

Nimeni altu n-a descris
Viaţa sfântă şi iubirea
Ca Mesia cel promis
Să ofere mântuirea

Şi nimeni nu a mai fost
Pe Dumnezeu să-l arate
Viaţă dându-i — scop şi rost
Inimii — încătuşate

Nimenea de pe pământ
Pe Tatăl nu l-a descris
Ca al Vieţii viu Cuvânt
Ce ne duce-n Paradis

Nici chiar Moise n-a putut
Pe Dumnezeu să-l arate
Cum Hristosl a făcut
Cu privirile curate

Moise a fost rob credincios
Dar Hristos e Fiul Sfânt
Al Tatălui Glorios
Ce dă viaţă pe pământ

De aceea El menirea
A avut-o să-l arate
Pe Tatăl ce e Iubirea
Sensul vieţii adevărate

El pe Tatăl l-a descris
Ca având toată puterea
Să ne ofere-n Paradis
Dragostea şi înfierea

Numai Mesia Hristos
L-a descris pe Tatăl Sfânt
Dumnezeu Sfânt Glorios
Ce iubeşte omul frânt

Că iubeşte şi dă viaţă
Omului cel păcătos
Şi spre Sine îl înalţă
Şi-l îmbracă aşa frumos

Însă-i cere ascultare
Şi supunere mereu
Să-i ofere-n veci iertare
Tatăl Sfânt şi Dumnezeu

Mesia cel Scump Isus
Ne-a spus că Tatăl e milă
Şi ne vrea în ceruri sus
Fiinţa noastră cea fragilă

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Tatăl Sfânt că ne iubeşte
Şi vrea omul sfânt — curat
Viaţa ce nu-şi risipeşte

Ci se-ncrede-n Dumnezeu
Căcutând doar sfinţenia
Ca să fie-un — fiu al Său
Moştenind împărăţia

Tatăl este milă sfântă
Dar şi-un foc mistuitor
Ce vrea omu care-i cântă
Curat şi biruitor

Ce vrea omul prin credinţă
Să trăiască aici frumos
Prin Cuvânt şi-n biruiţă
Ascultând doar de Hristos

Căci Hristos e îndurarea
Jertfa Sfântă din Calvar
Ce ne oferă-n veci iertarea
Şi viaţa sfântă-n dar
08 martie 2019 mănştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă pe Pământ

Cocorii au plecat demult
Cad frunze pe alei
Şi vântul toamnei îl ascult
Prin crengile de tei

Văd frunzele cum cad din ram
Şi tremură în vânt
Se-aprind gutuile în geam
E toamnă pe Pământ

Şi florile s-au veştejit
Şi berzele s-au dus
Şi zilele s-au risipit
Şi crinii au apus

Şi nopţile parcă prea lungi
Mai văd un răsărit
Şi plopi cu umbrele prelungi
Gonesc un asfinţit...

Şi vara ce ne-a părăsit
Cu-a florilor veşmânt
Ori nu a fost ori n-a venit
E toamnă pe Pământ.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!
Oare durerii şi morţii, sau eternităţii?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E

E frică e spaimă e ger şi e vânt,
E crivăţ, coşmaruri nu-n SUFLET, ci-n gând,
Pământ ţi-este gura şi-n inimă cânt,
Flămând de al visului bine urând,
Nu ştii dar ţi-e rău în momentul arzând,
De spaima ce-ţi este al vieţii mormânt,
Te sperii zici, bine dar nu ai curând un spectru al BINELUI DOMNULUI SFÂNT?!
Te-aştepţi să nu fie, să intri-n pământ,... dar tu ca miner pe-alte "trepte" călcând,
Ieşive-i căci meriţi, pe-al DRUMULUI rând,
Sfârşi-vei sperând mîntuire visând
De-acum pân-acolo-ajungând gând cu gând,
AL DOMNULUI ZÂMBET AVEA-VEI "curând",
De CREZI şi eşti OMUL-CUVÂNT!!!

poezie de Scurtu Sorin Izvoraş (11 octombrie 2015)
Adăugat de Scurtu Sorin Izvoraş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos din Nazaret

Ca Isus Hristos Mesia
N-a fost nimeni pe pământ
El ne este bucuria
Al vieţii Viu Cuvânt

Ca Hristos din Nazaret
Nimenea nu a mai fost
Al Vieţii Sfânt Profet
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Ca Isus Pâinea Vieţii
Nimenea n-a mai vorbit
Sfătuind mereu drumeţii
Cum Tatăl a poruncit

Precum Isus şi Mesia
Nimenea nu a trăit
Punând omu-n sfinţenia
Şi la locul rânduit

N-a fost nimeni pe pământ
Aici viaţa s-o descrie
Ca al Vieţii Sfânt Cuvânt
Venit chiar din veşnicie

Nimenea nu a vorbit
Despre Tatăl — de credinţă
Ca Isus cel răstignit
Ce dă aicea biruinţă

Numai El ni-e adăpost
Stâncă tare în furtună
El dă vieţii nostre rost
Şi la Sine ne adună

Ca Isus din Galileea
Nimenea n-a vindecat
Numai El e astăzi cheia
Şi salvarea de păcat

Căci Isus doar ne oferă
Iertare şi biruinţă
A vieţii sfinte sferă
Şi iertarea prin credinţă

De Tatăl cel Prea Înalt
Numai Isus a fost uns
Şi viaţă El ne-a dat
Într-un chip viu şi ascuns

Doar Isus e Adevărul
Şi Viaţa pe pământ
El deţine-n veci misterul
Şi viaţa prin Cuvânt

În lumina mântuirii
Numai El şi azi ne-mbracă
El e soarele iubirii
Şi de fire viaţa seacă

Numai El ne ocroteşte
Ca o stâncă-n Israel
Viaţa El ne-o dăruieşte
Al vieţii sfinte ţel

Nimeni nu ne-ntinde mâna
Ca Isus cel răstrignit
Ne sprijină-ntodeauna
În harul Lui înmiit

În Hristos doar ni s-a dat
Tot ce-i bun frumos şi sfânt
Adevărul cel curat
Şi al vieţii vii Cuvânt

Numai El este lumina
Viaţa sfântă-n veşnicie
Ce ne-ndrumă-ntodeauna
Un izvor sfânt să ne fie

Numai El ne e menire
Uşa vieţii şi Păstorul
El ne-mbracă-n fericire
Şi ne ia în mână dorul

Doar Hristos azi ne arată
Şi lumina şi-ndurarea
Viaţa sfântă fără pată
Să avem cu toţi salvarea

Nu-i lumină nu-i viaţă
Fără Isus pe pământ
Numai El şi azi ne-nvaţă
Al vieţii sfânt Cuvânt

El e Uşa şi menirea
Omului de pe pământ
Şi prin El găsim iubirea
De la Tatăl nostru Sfânt

Căci Isus e Creatorul
Al luminii şi-al vieţii
El ne stâmpără azi dorul
Din grădina dimineţii

Munţii marea şi chiar mersul
Numai El le-a întocmit
Şi în palme Universul
El numai l-a potrivit

Şi toate au fost create
Prin Isus — Cuvântul viu
Sus pe boltă aşezate
Că-s al Lui eu azi să ştiu

Chiar şi vântului i-a dat
Legi şi norme-n conduită
Şi-nspre noi s-a aplecat
S-avem viaţa azi sfinţită

În Isus azi ni se cere
Sfinţenia biruinţa
El fiindu-ne avere
Noi să moştenim credinţa

Domnu-i totul pentru noi
Sfinţenie şi viaţă
El ne scapă din nevoi
Şi-nspre Sine ne înalţă

Glorie în veci să-i fie
Lui Isus ce ne-a creat
Să-i cântăm în veşnicie
Fie pururi lăudat
18 mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio tu, adio soare,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio dorul meu cel sfânt,
Adio, crudule Pământ,
Adio, suflet necurmat,
Adio, plâns nemângâiat ;
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, suflul cel mai viu,

Astăzi te las, nefericit,
Rămân să stau unde-am venit
Ca să răspund la ce-ai cerut
Când n-ai ştiut ce ai avut
Şi ai întors ce-i cuvenit
Să-ţi stea în suflet, fericit,
Doar pentru că în calea ta
Aşteptai flori spre Golgota.

Adio, sărutare grea,
Adio, alinarea mea,
Adio, vânt de neîntors,
Adio, sentiment nestors,
Adio, bucurie dulce,
Adio, gând ce nu se smulge ;
Adio, timp ce stai pe loc,
Adio tu, adio foc.

Ce fericit te-am căutat
Şi cum pe răni mi-ai apăsat
Să vindeci locul unde-ai vrut
Să-ţi laşi veninul ce-a durut,
Ca mai apoi, aici, pe loc
S-aşezi cuţitul nu în toc,
Ci în torace să-l înfingi
Cercând ca inima s-atingi.

Adio, suflul cel mai viu,
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, plâns nemângâiat,
Adio, suflet necurmat,
Adio, crudule Pământ,
Adio, dorul meu cel sfânt,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio tu, adio soare...

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem flu

Aleargă ploaia, dusă-n vânt
Pe-acoperişuri, ca un plâns,
De tine mă lipesc mai strâns
Ca să-mi ascund prea tristul gând.

Grădina cu copaci de fum
Şi lampa ta, la pat pitită,
Suspinele-ţi de-îndrăgostită:
Ci unde-s toate astea-acum?

Şi astăzi ploaia-n geam o-ascult,
Dar nu-i precum cea de demult...

poezie celebră de Francis Carco din Cântece dulci-acrişoare (1913), traducere de George Pruteanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om corect

Faţa lui senină, pură... Nu vezi duşmănie, nici ură,
Faptele-i sunt judecate cu bun simţ şi cu dreptate.
Cu smerenie, credinţă, cu căldură şi voinţă.
Face bine şi nu rău, cu frică de Dumnezeu.
El la fel a respectat pe cel bogat, ori sărac.
Eu simt, de drept le-a fi vorbit, pe nimeni n-a ocolit,
De-i sol mare, ori e mic, cu căldură i-a primit
Şi din suflet le-a vorbit.
Dacă-i poate ajuta, aceasta-i voinţa sa.
Stă puţin şi cercetează, dă răspuns şi-apreciază
La fiecare după meritul său, că îl vede Dumnezeu.
Şi-i plăteşte, nu îl uită, că e scris în "Cartea Sfântă":
Nu există faptă făcută, fără să fie plătită.
Dacă suntem egoişti, lacomi, ori rău voitori,
Nu dăm ce-am luat înapoi,
Nu ne suferim, toate acestea le plătim,
Acum ori mai târziu, dar cât eşti viu.
Să fie pace pe pământ, să fi bun, să fi iubit!
Cine nu-şi iubeşte aroapele său,
Mama, tata, fratele, sora ori rude,
Chiar prieteni, străini,
Nu-l iubeşte Bunul Dumnezeu.
Tu vrei să fi mai presus unde îţi este scris.
Toţi suntem oameni, toţi suferim,
Toţi trăim ori ne bucurăm, ori murim
Şi nu ducem nimic în patru blăni. Putrezim!

poezie de Valeria Calma Pleşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vânt

Între răsărit şi apus
A mai rămas o filă.
Între cer şi pământ
A mai rămas un zbor.
Între buze şi cânt
Se frânge un cuvânt.
Între noi
Rămâne doar vânt.
Pe urmele tăcerii
Mă frâng.
Te strig.
Ecoul se rupe
La capăt de gând.
Aripile mă strâng.
Între zori şi asfinţit
A mai rămas un rând.
Scrie-mi pe el
Un pas
Să te ajung.
Rupe tăcerea din glas...
Între cer şi pământ
Sentiment frânt.
Între noi doi
Doar vânt.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care-i cel ce a greşit

Susţii mereu că n-ai greşit
Şi că eu doar sunt de vină,
Însă nu ţi-ai amintit
Nici o clipă de lumină.

Acum eu mă despart de toate,
Mă despart de-acest pământ...
Şi tristă mă îndrept spre moarte,
Dar tu rămâi "curat" şi "sfânt".

Vei trăi cum îţi doreşti,
Singur ai să te convingi.
De mine ai să-ţi aminteşti
Şi dureros tu ai să plângi.

Apoi însă, când vreodată
Vei suferi cum sufăr eu,
Ai să săruţi încă odată
Ţărâna mormântului meu.

Visând că ne ţinem de mână,
Pornindu-mi să-mi spui un cuvânt –
Eu voi rămâne în ţărână,
Tu îmi vei cade pe mormânt.

Când sufletu-ţi va fi în nori
Va fi rănit din amintire,
Eu azi îţi doresc să mori
Tot din lacrimi de iubire.

.........

Se va scurge o vecie
Şi odată, Dumnezeu,
Pe toţi la rând o să ne-nvie:
Tu atunci vei plânge rău...

Atunci numai eu aş vrea
Că după ce tu ai trăit,
Să îmi spui cu gura ta:
Care-i cel ce a greşit?

poezie de Diana Enachii (2007)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De câte ori m-alungi
Printre idei şi vise
De-atâtea ori străpungi
Poeme interzise.

De câte ori mă vrei
În inimă şi-n gând
De-atâtea ori mă iei
În zbor de pe Pământ.

De câte ori mă strigi
În noapte să îţi vin
De-atâtea ori înfigi
Cuţitul în destin.

De câte ori îmi vii
Pe buze şi în tâmple
De-atâtea ori tu ştii
Că tot o să se-ntâmple.

De câte ori compui
Poemul printre vise
De-atâtea ori îmi spui
Cuvinte interzise.

Tot de-atâtea ori
Te voi iubi senin
În veşnicele ploi
Tu îmi vei fi destin.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul agronomului

Scormoneşte in pământ
Plugul minţii lui, gândirea,
Înplinind ţelul cel sfânt
Să hrănească omenirea.

Ars de soare-n ploaie, vânt,
Ispăşindu-şi blând menirea,
Scormoneşte în pământ
Plugul minţii lui, gândirea.

E povaţă în cuvânt,
Lanul greu i-e fericirea,
Înălţând pâinii un cânt,
Să găsească nemurirea,

Scormoneşte în pământ

rondel de Petru Miloş (1974)
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!