Privire mestecată cu verde

azi noapte s-a dezbrăcat de stele lună echinocţiul
a hăulit cu litere mari nemarginirea sufletului vid plin între
a mimat fericirea cu luna plină de care-mi prindeam dinţii colţii gingiile
funebru complicat brăzdat
fumam înecat spre frunze inspirînd verde
aş fi ars să le aflu durerea uscăciunii
martori
a venit azi noapte dezbrăcat la mine spre mine
viciat de lipsa simetriei
mă privea cu sens
ţi-am făcut o favoare
nu mai trebuie să mă dezbraci tu
mi-am dat jos cocoaşa mângâierile graba sărutului
mi-am dat jos toate marginile
ţi-am lăsat urme să mă gaseşti
aş fi ars copacul ce mi-a dat labirint înspre rotundul orice
cocoaşa lui strălucea a nimic rotund la goliciunea lui sarcastică
în ochii mei străluceau stele

poezie de Ioana Camelia Sîrbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul

într-o noapte
un străin ne-a bătut la poartă
eram copil
era toamnă abia împlinisem patru ani
ai mei i-au dat să mănânce ceva
pâine cu brânză şi ceapă
apoi l-au culcat cu mine în pat
în camera mea
o cameră mică cu tavanul jos
fără lampă
doar o candelă aprinsă mereu
privită de afară ţi se părea că
fereastra era în flăcări
umbre alungite bântuiau dudul
din faţa casei lângă fântână
câinele a început să urle
sfâşietor la lună
şi toată noaptea nu am putut să dorm
i-am privit somnul
cum zgâlţâia patul şi casa
şi întunericul nopţii
mă înfricoşa
când s-a făcut dimineaţă
străinul i-a luat lui tata căruţa
şi caii şi pe mine sub braţ
de atunci nu mai ştiu nimic
despre ai mei
nici despre mine
ochii mi-au ars în plâns
până am orbit
anii s-au scurs precum clipele
până m-am stins
abia atunci a venit un înger
m-a luat de mână şi m-a dus
înapoi acasă la părinţii mei
era linişte şi fain
ca şi cum aş fi ajuns în rai

mult mai târziu am aflat
că mi-a fost dat străinul
şi că rostul lui a fost
să scrie pe sufletul meu nimicuri
cu litere reci cum a scris şi Nichita

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe pământ avem de toate

Pe pământ avem de toate
Şi mai bune şi mai rele
Dar în Cer avem un Frate
Dincolo de stele.

El e calea, Adevărul!
El dă pace bucurie!
El a dat morţilor viaţă
Şi mi-a dat şi mie.

N-am ştiut că am un frate
Ce-a-ndurat crucea cumplită
Şi ne-a dat, prin a Lui moarte,
Viaţă nesfârşită.

El e calea Adevărul,
Viaţa pentru toţi împarte
Cine calcă pe-a Lui urme,
Nu mai are moarte.

Mi-a vorbit cu vocea-I blândă
"Dacă vrei să-ţi fie bine,
Poartă-ţi şi tu a ta cruce!
Vino după Mine!"

cântec din Cântece creştine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"-Iubitule! Dacă ai şti că am dat mâna cu toţi îngeraşii cerului, toţi mi-au spus "Bun venit!", numai că nu mi-am dat seama, unde? Oricum, vreau să spun că am călătorit într-o trăsură de foc, era să fiu acuma departe de tine, dar iată-te aici, aşa că: Bine ai venit! Ah, cât de dor mi-a fost de tine. Probabil că dorul mi-a ars şi caleaşca, dar nu-i nimic, o să-mi faci tu alta. Aşa-i?"

Corin V. Petraru în Brigitte-simbolul iubirii mele, Corin V. Petraru, Editura Pastel, Braşov, 2019 (2019)
Adăugat de Corin V. Petraru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul tău

Dorul tău, iubirea mea, zboară-n zori ca pasărea,
totul este foc şi pară până-n seară mă doboară,
că în inimă amarul arde ca în vatră jarul,
jarul arde şi mocneşte inima n-o potoleşte.
Iarna gerul m-a-ngheţat până s-a-mprimăvărat,
vara gâtul mi-a uscat, mi l-a ars şi însetat,
doar cu rouă l-am udat.
Sufletu-mi însingurat prin păduri a colindat,
izvorul răcori i-a dat, fragi şi mure a mâncat
dar de dor tot n-a scăpat, a umblat şi a oftat
după mândrele din sat de-am simţit eu că-s bărbat.
Toamna haina şi-a schimbat, crengi şi frunze s-au uscat,
din ele a făcut pat pentru viitor iernat.
Dar eu nu l-am mai lăsat să colinde pe-nserat
pentru dorit sărutat.
Gânduri mă ningeau petale, răsunau vorbele tale
cântate-n zefirul serii, mă dedam, oricum, tăcerii
şi mă ostoiam plăcerii.
Martor mi-este Cel de Sus că respect tot ce am spus
şi mă rog lui Dumnezeu să-ţi dea ce nu ţi-am dat eu!
Nu ţi-am dat că n-am avut, doar atât cât am putut:
ţi-am pus sufletul pe tavă, inima-mi ţi-am făcut sclavă,
ţi-am jurat să fii a mea câte zile-om mai avea
că ne leagă dragostea.
Am venit să mi te iau că te doresc, că te vreau,
la nimeni să nu te dau!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acord 6

A venit azi casapul la mine la uşă
Şi mi-a zis... hai!!!
Mi-am luat inima cu dinţii din cuier
şi-am plecat
fiecare în lumea lui!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Increderea

Te rog nu-ti bate joc de mine,
Nu impartasi tot ce vorbim,
Mi-am pus increderea in tine,
Acum ca m-ai vandut noi ce-o sa fim?

Straini eram la inceput dar nu acum,
Ti-am dat bucati din mine pentru ce?
Sa fiu vandut in graba la margine de drum,
Alt prost ce a crezut in alta dragoste.

Te rog sa imi raspunzi, ce suntem noi?
Ieri ne vorbeam atat de cald si cu speranta,
Azi ma arunci cu totul in noroi,
Nu mai exist, sunt un nimic, si tu iti vezi de viata.

Aveam si eu ca orice om secrete,
Doar tie ti le-am spus caci te-am crezut,
Si ca si alte dati am dat cu capul de perete,
Mi-am pus increderea in tine si-am pierdut.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad B
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi rămâi credincios ţie însuţi!

Adio, spun, copilului din mine
şi-mi dezbrac inima
de un cojoc, în plină iarnă!

Şi, nici nu ştiu, dacă e bine
sau dacă focul, adormit în ea
va rezista în iarna grea.

Dar, el nu vrea, să-şi ia, adio
şi mă petrec, în umbra lui
prin veri şi ierni, drum amărui.

Îl simt, de-a stânga cu-n surâs,
de bun străjer ce devotat,
prin graniţi multe m-a purtat.

Copile drag, cu ochii mari
şi inima, cât lumea toată,
ţi-am dat o viaţă adevărată!

Şi, fiindcă ai rămas cu mine
ţi-am împlinit, sublimul vis
ce îl purtai în suflet scris.

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trusou de mireasă

Din toamnă, mi-am croit o rochie de frunze
Şi i-am pus nasturi vii- treizeci de buburuze.
Apoi, am împletit fâşii de curcubeu,
Făcându-mi cingătoare cu-o pafta, scarabeu.

Dintr-un nor dantelat, mi-am cusut şi o trenă,
Mănuşi din spuma mării mi-a făcut o sirenă.
Pantofi, dintr-un gheţar ce plutea în derivă,
Din pânză de păianjen, ciorapi de Casta Divă.

Din boabe mici de rouă mi-am meşterit cercei
Şi-un colier de stele am asortat la ei.
Brăţări din visul Lunii, am comandat aseară
Şi un inel din dorul IUBIRII de-astă vară,

Cu un splendid smarald, furat din ochii tăi
Şi-un pic de peruzea, plânsă de ochii mei.
Şi flori de lămâiţă, păstrate-n amintire
Am prins într-un buchet, cu vise de IUBIRE.

Azi m-am gătit cu toate, la Răsărit, în zori.
Mi-am pus fluturi în păr, în sute de culori,
Să te caut în Soare, dar nu te-am mai găsit,
Că străluceai prea tare şi-atunci, te-a rătăcit.

Un cărăbuş de toamnă se-opreşte lângă mine,
'mi-ntinde un răvaş de dor, semnat de tine.
În el, spui că m-aştepţi, la noapte, pe o stea
Şi-n răsărit de lună, voi fi mireasa ta!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte visam că mergeam pe marginea liniei ferate. Mă simţeam descurajată şi vroiam să termin cu toate. Ceva nu ţi-a plăcut în această plimbare a mea, ai venit şi m-ai privit întrebător. Atunci m-am aşezat în iarbă şi am început să plâng în hohote uscate, fără lacrimi. Şi pentru că mă priveai mai departe întrebător, ţi-am spus: "Am vrut să mă arunc înaintea trenului". Te-ai uitat la mine uluit. "Care tren?" "Trenul care va veni". "Dar îl aşteptăm de atâta vreme şi nu vine, mi-ai zis. Cum îţi închipui că va veni tocmai când te plimbi tu pe marginea şinelor?" Am scuturat din cap şi ţi-am dat o explicaţie care şi pe mine m-a uimit. "Dacă m-ai fi lăsat, ai fi văzut că venea. Toată viaţa m-a urmărit ghinionul. N-am obţinut nimic decât după ce nu mai aveam nevoie. Din moment ce nu mă mai urcam în tren, ci mă aruncam înaintea lui, trenul ar fi venit".

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de cubbyx
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe uliţa de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă caţăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuţitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieţilor pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărţi lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ţi-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpuşcat?!

poezie de Simina Păun-Moise‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu mi-a dat...

Dumnezeu mi-a dat cuvântul,
mi-a dat lacrima şi gândul.
Mi-a dat zâmbetul copilăriei
şi puterea bărbăţiei.
Mi-a dat avântul tinereţii
şi liniştea bătrâneţii.
Mi-a dat visul înălţării
şi măreţia afirmării.
Mi-a dat aripi ca să zbor,
curajos, cutezător.
Cu zâmbetul m-a înzestrat
şi chipul mi-a luminat.
Pentru fapta-i nobilă, măreaţă,
smerit, acum, îi mulţumesc!
De la El am primit viaţă,
porunca Lui împlinesc.

poezie de Dumitru Delcă (3 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stăpână şi străină...

Stăpână salcie îmi spune,
De-ai adunat în ochii tăi
Toţi nuferii pictaţi pe lume,
Oare azi ce-ai făcut cu ei?

Mi-ai dat cândva şi mie unul,
L-am aşezat pe infinit,
I-am pus un nume cum niciunul
N-a fost atât de mult iubit!

E-adevărat că într-o noapte
A vrut să vină să mi-l ia
O stea ce dănţuia în şoapte
Chiar peste-mpărăţia ta?

Tu frământai tăceri cu sete,
Privirile-ţi urcau spre cer
Iar steau-avea ca să îmbete
Tot universul de mister.

Eram plecată-n miazănoapte,
Aveam o cină de trecut,
Prea bună salcie, se poate
Să spui că nu m-ai cunoscut?

În tine-am pus nectar şi miere,
Din scorburi mi-am făcut brăţări,
Le-am prins în suflet cu plăcere
De ce îmi ceri şi alte dări?

Tu ştii c-am stat în sfori legată
Tot căutând în gând ceva?
Speram să plece steaua-ndată
Dar tot mai sus ea strălucea...

Nmic sub soare nu e sigur,
Mi-am zis, cu gândul în ecou,
Dar deodat-un nufăr singur
Se arătă pe chipul meu.

Avea în ochi o zi senină
Iar albul plin de-nţepături,
Străină salcie, porţi vină
C-am ciugulit fărâmături...

Dar ştii, pe nufărul din mine
Stă scris cu litere de jar:
Nu vei găsi între ruine
Lumina din al vieţii far!

poezie de Gina Zaharia
Adăugat de Gina Zaharia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezbrăcată...

M-ai dezbrăcat în mii de moduri, în mintea ta aşa poznaşă...
Eu te-aş fi înţepat cu bolduri! Nu mă voiam doar nărăvaşă!
Mi-ai oferit doar falsitate, când eu ţi-am dat doar adevăr...
Şi m-ai minţit de bunăvoie, deşi toate trase de păr...

Şi m-am expus în variante, să poţi alege ce-ţi doreşti...
Şi m-am redus de la gigante, să te simţi mândru de ce eşti!
Ori ai fost orb, ori te-ai purtat în vanitate...
Doar plânsul mi l-ai dat să-l sorb, robit în a ta răutate.

M-am dezbrăcat şi de-al meu suflet, şi ţi l-am dat să-l preţuieşti...
N-ai preţuiţ... şi am meu urlet, scâncea tăcut... iar tu-l urăşti!
N-a fost să fie mai nimic... doar valul care vine-pleacă...
Ai fost şi eşti cu mult prea mic... pentru-a mă face tu întreagă!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă m-ai iubit pe mine, niciodată n-o să ştiu,
Nici, prin nenăscute încă lumi, de oi fi ca să îţi fiu.

Dacă tu, în astă viaţă, nu mi-ai dat de înţeles,
Tulburata-mi veşnicie, fără tine, m-a ales.

Dacă prin zădărnicie pribegia m-a purtat,
Călătoare peste vremuri... mie asta mi-a fost dat.

Dacă pe cărări şi-n rosturi, pasul nu ţi-am întâlnit,
Sorţile răzbunătoare, n-au dorit să-mi fii iubit.

Dacă lacul plin cu nuferi, printre unde te-au apus,
Hărăzit mi-a fost să-mi fie, de la tine gândul dus.

Dacă umbrele tăcerii n-au vrut taina să le ştii,
Paşii tăi ascunşi, spre mine, niciodată să nu-i vii.

Dacă-n bătucite zboruri mi-am ţesut negrele zări,
Braţele, din sărutarea-ţi, ne alunge-n depărtări.

Dacă toamna ţi-o-ngropa, umbletul pierdut, sub frunze,
Şi-a mea gură-ţi va pieri zâmbetul lăsat pe buze.

Dorurile toate dacă m-or cuprinde-ntre dureri,
Nu ţi-oi mai deschide-n veacuri uşa încuiată ieri.

Şi cu lacrime amare ce-am vărsat în nopţi târzii,
Sub coperţi din scurse timpuri, te-oi păstra în poezii.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jack Gurney: Când mi-am dat seama că eu eram Dumnezeu? Ei bine, mă rugam şi deodată mi-am dat seama că vorbesc cu mine însumi.

replică din Clasa conducătoare, scenariu de Peter Barnes (10 mai 1972)
Adăugat de dracones
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bine ai venit acasă, suflete al meu

pentru Annai

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Un dor mi-a fost de tine, suflet luminat,
Din prea multă lumină fost-ai lovit mereu,
Dar azi, bine-ai venit... Domnul mi te-a dat.

Bine-ai venit acasă, nume nedorit...
Particulă din mine, jumate alungată,
Astăzi te întâmpin cu zâmbet împlinit,
Lipeşte-te de mine, să închegăm o soartă.

Bine-ai venit acasă, suflete al meu...
Duh dintr-o Lumină ce m-a lăsat să vin,
Acuma sunt întregul şi sufletul sunt eu...
M-am adunat în mine şi sunt în toate plin.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată...

Odată, ţin minte,
Ţi-am fost balsam, alinare,
Îmi spuneai, tot ce te tulbură,
Tot ce te doare...
Te-am făcut să renaşti ca pasărea Phoenix
Din propria-ţi cenuşă,
Erai mai mândră, mai pură şi mai frumoasă,
Chiar decât o păpuşă...
Ţi-am dat aripi şi te-am făcut
Pasăre măiastră,
Cu gingăşie, te-am luat între palme
Şi te-am purtat spre fereastră...
Te-am binecuvântat şi ţi-am dat drumul
Să zbori către stele,
Dar tu, ai rămas acolo,
Rătăcind printre ele!...
Mai putem noi, Turnul Babel, să-l reclădim,
Când tu, ai întinat, cuvântul sacru "iubim"?...
Mai poate fi
Citadela iubirii refăcută,
Pe care o credeam
O invincibilă redută?...
Cine-mi poate răspunde,
Cine ştie,
Pentru ce nu putem zburda,
Pe-aceeaşi câmpie?...
De ce-ai încuiat uşa inimii
Şi-ai aruncat cheia-n vâltoare?...
Ce gânduri te macină,
Ce rană adâncă te doare?...

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul lui Pepelea

Ca s-o-ngrop la ţară, creştineşte,
Soacra mi-a dat tot din prima zi.
Chiar ceva ce azi îmi prisoseşte;
Mi-a mai dat şi... mâna fiică-sii.

epigramă de Valeria Moroşan (2011)
Adăugat de Valeria Moroşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vise, ţi-am făcut portretul...

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Secerând gânduri sub stele şi lună,
Esenţa lor magică în buchete se adună,
Înflorind miraculos în destine.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Portret cu migală plămădit...
În paradisul meu sfânt primit,
Trandafir înflorit, sub privirile cerului,
Plin de sfioasă iubire.
Trăsura destinului la poarta dorinţelor mele
A oprit, fără temeri...
Şi frâu a pus atâtor neîncrederi,
Răscoapte de viaţă, în treceri pasagere.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Şi te-am asemănat cu nucul falnic,
Esenţă fină de dărnicie şi frumos înrobit,
În armonia timpului prielnic de neînlocuit,
Ce caută înaltul cu ochii spiritului viu,
Ca Floarea de Lotus spre infinitul trainic.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Şi telepatic iubite spre mine ai venit,
Buclele timpului chipul frumos ţi-a împodobit,
Ca Roba primăverii în armonii senine.
Făt – Frumosul zărilor albastre,
Chipul tău dulce sălbatic m-a cucerit,
Dar vara vieţilor noastre firave
Timpul grăbit o împinge din spate.

Din vise, ţi-am făcut portretul...
Căci, din vise realitatea învie,
Duetul sorţii noastre se vrea purtat,
Precum rucsacii alpiniştilor, în spinare,
Iar crucea lor, mai grea sau uşoară,
E cât a noastră vie mulţumire, recunoştinţă,
Sau zadarnică căutare.

poezie de Valeria Mahok (23 august 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-ţi rochia albă jos

ţi-am auzit pasul gol călcându-mi atenţia...
ţi-am priceput temerea ce te-a însăilat
de înserarea prea prelinsă-n roz
şi libertatea buzelor ajunsă de zor
în desăvârşirea sărutului.

dă-ţi rochia albă jos să văd dacă miroşi
a magmă spirituală sau a vuit de crin...
tu prescurtează cerul acum
lăsat un răsărit de sărbătoare
în adâncu-ţi captiv
de mine încă netulburat.

îmi vreau ritmul gustului ascuns
în exigenţele tale rotund mângâietoare
altfel în icoana efemerului am să apar
puţin mai în pantă uşoară,
cu uimirea legănată de gât;

dă-ţi rochia albă jos
peste umărul tău dezgolit
materialitatea-mi neasemuit să-ţi treacă
precum şi densa foame stârnită
de dorinţei târziu.

fură-mă cu gesturi neatente
din probabilitatea-mi premieră de stele...
şi privilegiat azvârle-mă
în corsetul tău
de al meu gol unilateral încălzit.

eu, pe o iluzie înclinat, voi ascunde gândul
sub nedreapta frunte
şi voi striga la o şlefuită monadă
neplonjată şi întreagă.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!