Pădurea moartă
Era o pădure în care, demult
ceva s-a-ntâmplat, căci pustiul din ea
- îmi spune legenda ce astăzi ascult -
pe nimeni nu lasă acolo să stea.
Sătenii se-nchină și fac un ocol,
cu ochii-n pământ și privind speriați
copacii pădurii cu sufletul gol,
ce par că sunt paznici pe veci blestemați,
Căci mulți au fost martori războiului dur
în care oșteni pământeni au murit
în lupta cu oamenii marelui fur
trimiși să-i aducă ce mult și-a dorit:
Era o fătucă, născută aici,
frumoasă cum n-a mai fost alta de-atunci,
crescută în casă din lemn și chirpici
cu horn, cu șindrilă, și plină de prunci.
A vrut-o stăpânul, dar n-a reușit,
căci vechea pădure i-a dat adăpost,
iar el, un blestem peste ea a rostit
și mulți au murit căutând fără rost.
Se spune c-adesea la margine-apar
o fată și-un tânăr ce-aleargă grăbit,
privesc înspre sat, se întorc și dispar
în umbrele nopții, spre-un loc tăinuit,
Apoi se ivesc dintre cețuri, duium,
oștenii în zale bătând vechiul drum,
armată de oase ce piere în fum
și toată pădurea-i plouată cu scrum.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre păduri
- poezii despre sat
- poezii despre tinerețe
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre război
- poezii despre prezent
- poezii despre ploaie
- poezii despre noapte
Citate similare
Neanderthal (2)
Ea a plecat, iar el... ce chin!
Că n-a avut, de-atunci, senin,
Ci doar furtună, iar alin,
Acolo- n peștera-cămin,
Nu are, ci doar gândul-spin
Că nu e în "ceva"... deplin.
Și s-a gândit, s-a răsucit,
Pân'-o idee i-a venit:
A mers la vraci, s-a spovedit,
I-a spus cât e de chinuit,
Și, cum să spun, a reușit
Ceva de neînchipuit.
Ce a făcut, ce n-a făcut,
Nu pot să spun, că n-am văzut,
Dar, ce-a fost mic a tot crescut
Cât? - ce să zic? de necrezut,
Că, dintr-un jet a prefăcut
O stâncă mare, într-un lut.
Iar peștera, de-atunci, a fost
Nu doar cămin și adăpost,
Ci la pelerinaj, un rost:
Ieșirea multora din... post,
Căci - de! - mărimea are-un cost,
Iar el... plătește, că nu-i prost.
Curând, chiar soața a aflat
Și n-a putut, n-a rezistat,
S-a prezentat, a comparat,
Apoi, spre noul ei bărbat
A zis "Kum vo" și... a plecat.
(Traduc: "- Ești no.2, păcat!")
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre traducere
- poezii despre stânci
- poezii despre spovedanie
- poezii despre speologie
- poezii despre soție
- poezii despre prostie
- poezii despre plată
- poezii despre pelerinaj
- poezii despre lut
Ulise, oftalmologul lui Polifem
Ulise, un viteaz aheu,
-Cred că era puțin miop-,
A nimerit la un ciclop,
Umblând pe mare teleleu.
Să-i "dreagă" ochiul, n-a fost greu,
C-un par aprins, căci al său scop,
A fost să treacă de-acest hop,
Și să-l trimită la Morpheu
Apare astfel ca un drog,
Sintagma de oftalmolog...
De-atunci, oftalmologi, pot spune,
Prin al ciclopului blestem
Pe mulți din pacienți "pe bune",
I-au confundat cu Polifem.
sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Puțin sonate (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre oftalmologie, poezii despre pacienți, poezii despre ochi, poezii despre droguri sau poezii despre Ulise
Pământ și cer
Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veșmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.
Era ușor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-și trepte razele de soare,
la cei aflați mai jos c-un palier.
Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu și jos, în viața pe pământ
în care își găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.
Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.
Știa și el, cel care-l așeza,
știa și ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi așteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.
Și a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre timp, poezii despre legi, poezii despre inimă, poezii despre bătrânețe, poezii despre albastru sau poezii despre Soare
Cuvinte din fum
Dau pagini de gânduri și-aleg o moșie
la care, pierdut în al vieții tumult,
n-am fost de un timp ce îmi strigă: "Prea mult!
Așează-ți hârtia pe masă și scrie!"
Ascult... și imagini încep să apară,
se-aștern în cuvinte-mbibate cu fum
din vatra-ngropată-n mormanul de scrum
iar lacrimi, în suflet, încep să mă doară.
Se-aprinde o flacără, arde în mine,
și jurul devine mai viu, mai real,
se-adună-amintiri dintr-un vechi ritual:
"Ce mulți sunt acolo! E vară! E bine!"
O pâine-aburindă se-aduce la masă,
rămâne-n prosoape căneala de țest,
o rugă se-ndreaptă, umilă, spre est,
în timp ce aroma-i se-mprăștie-n casă.
Apar și ceșcuțe, iar țuica, grăbită,
dispare din ele, căci cana cu vin
se-așează, cuminte,-așteptând un festin
așa cum era doar în casa iubită.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre imagine, poezii despre hârtie, poezii despre gânduri, poezii despre fum, poezii despre foc sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Povestea muzei
Trăia în Evul Mediu un poet
al cărui har era neprețuit,
căci el cânta, în versu-i desuet
balade vechi, c-un glas deosebit.
Era mereu pe drumuri, prin cetăți,
prin satele sărace de atunci,
în haine ce n-ai vrea să ți le-arăți,
urmat adesea de femei cu prunci,
de oameni necăjiți, chiar de copii
vrăjiți de sunetele lirei lui,
cu ochii mari, și alergând zglobii
în jurul menestrelului haihui.
Mai rar aveau ceva mâncare-n plus,
dar mulți îi ofereau un pat călduț,
căci el cînta, ades, pân' la apus,
sperând să mai primească un bănuț.
Era frumos și tânăr, sănătos,
în stare să parcurgă drumuri lungi
cântând de unul singur, bucuros,
în zori, atunci când umbrele prelungi
vesteau o nouă zi, iar la izvor
un susur neoprit și cristalin
părea că îi oferă ajutor,
în ruga lui, pierdută în amin.
Și-a fost o zi în care s-a trezit
privit intens de-o muză din vechimi,
frumoasă cum nu și-ar fi-nchipuit
decât în ceruri, printre zeii primi.
Pierdută și ea sub privirea lui
ce-o mîngâia pe ochi, pe gât, pe trup,
sub strălucirea caldă-a soarelui
și cu dorințe-ascunse ce irup,
s-a dăruit, visând într-un destin
ce n-a mai fost nicicând pe-acest pământ,
poetului ce, cu un gest blajin,
i-a dat tot cerul acoperământ.
Povestea ce-a urmat a fost un vis
ce se repetă-n timpul carusel
și se mai cântă doar în Paradis:
O muză ce iubește-un menestrel.
Din talpa nemuririi iese scrum!
Ai fost cârmaciul visurilor mele,
Ai țesut iubirea în tăceri,
Pe cerul nostru erau mii de stele
Acum este fumul focului de ieri!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre poezie, poezii despre muzică, poezii despre frumusețe, poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere sau poezii despre trecut
Pe la Bogata
am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni e pustiu
goală-i casa și e gata
și pentru mine e târziu
eu însumi am îmbătrânit
și-a mea viață-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
așa de zvelt eu astăzi nu-s
plecară ai mei cu toți în șir
și casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie
și plin ocolu e de iarbă
și nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins asemene
ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult
dar e pustiu și e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte
de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete și semne
părinții unde m-au primit
de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată
și parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta așa cu spor
cuptorul nostru să o coacă
și parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul așezat
din zori de zi până în seară
și parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist și de urât
și mai urât ar vrea să-mi pară
mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
și noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea
plină casa de viață
era atunci chiar și-n ocol
simțeai spre ceruri cum se-nalță
și nu era nimica gol
acum nimica nu e viu
și iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd și pustiu
și nimeni nu mai e la poartă
lipsește mama tata nu-i
și nici o vorbă nu se aude
nici pașii azi ai nimănui
auzul nu ți-l mai pătrunde
căci toți s-au dus și ne-au lăsat
sunt așezați iată-n mormânt
de e pustiu și al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt
se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
și casa parcă-i o himeră
viața unde mi-am trăit
căci fără viață este tot
ocol fântână cohe șură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură
și nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu șurii
și din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii
nu e mama nicăieri
și nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui
ca și atunci când toți copiii
pe afară-n șiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viață când fugeau
dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte
iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se așterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme
totul este năruit
fără viață și mișcare
casa unde am trăit
nicio față parcă n-are
poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre tristețe, poezii despre tată sau poezii despre seară
Lacrimi în eter
Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se cățărau pe nori,
erau povești ce adânceau misterul
îndrăgostiților rătăcitori.
O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reținut-o integral.
Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.
Știa să lupte și o dovedise
în crâncene-ncleștări cu un dușman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.
Era îndrăgostit și-avea nevoie
de-o aură și de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre șoimani.
Iar ea, din lumea bună a cetății,
frumoasă, ca o sfântă între sfinți,
era întruchiparea voluptății
în ochii lui ce-o adorau, cuminți.
Și se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.
S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
și, fără a mai sta pe gânduri,
la uși întunecate au bătut.
A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a știut,
căci de atunci și, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai știut de vreun sărut.
El pare fericit și strălucește
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-amintește
că stelele sunt lacrimi în eter.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre întuneric, poezii despre victorie, poezii despre sărăcie, poezii despre sărut sau poezii despre stele
Povestea din vis
A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
un împărat ce își făcuse-un nume
asemenea aleșilor cerești.
Era vestit prin legile-i severe
cu care-i pedepsea pe răi și furi,
dar și prin recompense și plăcere
când oamenii păreau cinstiți și puri.
În sala unde împărțea dreptate
părea un zeu pe tronul lui de fier
și toți sperau ca, într-o zi, el, poate,
va renunța să fie tot stingher,
căci tronul de alături, de o vreme
era tot gol, în așteptarea ei,
a celei pentru care încă geme
în inima-nghețată ca un stei.
Venise-n viața lui ca o minune
pe care a primit-o și-a iubit,
dar n-ar putea nicicând, la nimeni spune
de ce sau cât a fost de-ndrăgostit,
căci el, ce nu suportă o minciună,
a înțeles târziu, că-ntr-un ocean
o floare însetată să răpună
nu poate fi oprită, e în van
să ceri meduzei brațele să-și plimbe
pe corpul tău, în dulce mângâiat,
să uite cum a fost și să se schimbe
atunci când tot ce-a vrut, a câștigat.
El a-nțeles, i-a spus, ea a plecat,
iar locul ei de-atunci, acum e gol
și n-o așteaptă cum o fi sperat,
inabordabil, cu un singur rol:
acela de a-i aminti iubirea,
trădarea și minciuna fără rost,
plecarea, dorul și nefericirea
dintr-o poveste care,-n vis, a fost.
A fost odată, într-o altă lume,
a viselor și-a vechilor povești,
povestea căreia i-am dat un nume
și poți acum, și tu, s-o povestești.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre trădare, poezii despre schimbare, poezii despre plăcere, poezii despre plimbare sau poezii despre ocean
Parfum
"A fost odată ca-n povești"
-Că dacă n-ar fi fost e-acum-
Pe undeva, pe la Pitești,
O făbricuță de parfum.
Patronul ei, un om școlit
La Amsterdam și la Paris,
Întors acasă-a reușit
Să facă un parfum de vis.
Aflase el, pe unde-a fost,
Că, dacă-i rău mirositor,
Un lucru poate-avea un rost
Când e făcut folositor.
Știu toți cei care îi cunosc
Aroma câinelui enot,
Sau cea a boului de mosc,
Și ambra de la cașalot.
De la idee la parfum
A fost confuz, incoerent,
Așa că a plecat la drum
Să caute ingredient.
Tot căutând, înfrigurat,
Deodată a avut noroc:
Într-o speluncă dintr-un sat
A cunoscut un sărăntoc.
Era murdar, era și beat,
Statea, de ceilalți, izolat,
Căci mirosea urât, ciudat:
Ăsta-i mirosul căutat!
A cumpărat niște rachiu
Și l-a cinstit, l-a încântat,
De se uitau ceilalți sașiu
Cum stă cu cel mai prost din sat.
L-a dus acasă, mai târziu,
Ceva-n grădină-a cercetat,
Și-a reușit, cu vai și chiu,
Să-i dea și acte la semnat.
O săptămână mai târziu
A scos pe piață un parfum
Deosebit și auriu,
Pe piața de parfumuri: Bum!
Iar făbricuța lui a mers
Și la export cu marfa sa,
Curând, din datorii a șters
Și-a început a câștiga.
Dar în domeniu-avea dușmani
Cu mari averi, ce nu pricep
Cum poate el să facă bani,
Că e român și nu concep.
Și-au angajat informatori,
Sperând secretul a-i afla,
Au mers, apoi, la procurori
Ca să-l acuze de... ceva.
L-au urmărit, l-au ascultat,
L-au căutat la TVA
Și, în final, l-au acuzat
Că n-a dat taxa la... hazna.
poezie satirică de Daniel Vișan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre săptămâni, poezii despre superlative, poezii despre sfârșit sau poezii despre secrete
Sonetul 124
Din interes dacă mi-ar fi iubirea
Ar fi bastarda Sorții, fără tată,
În care Timpu-și oglindește firea
Și buruieni sau flori în ea se-arată.
Dar nu, n-a fost făcută la întâmplare;
Nu se fălește, nici nu o să geamă
Sub lovitura grea, necruțătoare
Spre care timpul nostru acum o cheamă.
Și nu se teme de urzeli și rele
Puse la punct cu grijă noaptea toată,
Căci ea e mai vicleană decât ele,
Nu se aprinde, nici nu stă plouată.
Martori îmi sunt cei ce-au făcut păcate,
Că au murit cuprinși de bunătate.
poezie de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoș
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre bunătate
A cincea roată
Era a cincea roată și-a plecat
La unchiul ei, un car cu boi, îmi pare,
Dar ditamai în funcție, cu stare...
Mă rog, i-a dat un post călduț, de stat.
Căci boi erau să tragă... cât au tras,
Iar cele patru roți s-au învârtit...
Un timp, nu mult, pân' s-au îmbogățit
Și au lăsat-o-n carul de pripas.
Ce să mai stea, să-nvârtă numai ea
Un car falit, cu boii ăia doi?
S-a dus rapid, ca roată de altoi
La car cu bani grămadă... la saltea.
Ce-a tras acolo, nu pot să vă spun,
Dar n-a stat mult, c-a fost control cumplit
Și noul car de muncă-a fost scutit
Pe câțiva ani de-un jude, presupun
Ce ghinion pe roata cea drăguță!
Păi, chiar așa, să nu se-nvârtă ea,
Nu să trăiască bine, cum ar vrea,
Dar nici măcar ca-n vechea ei căruță?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre boi, poezii despre viteză, poezii despre ghinion sau poezii despre bani
Gramatica și medicul
Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul
Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.
În școală eu, firește, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia,
Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.
Deseară, când băiatul se duce la părinți,
El spune ce-i prin școală și prinde să recite:
Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite
La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți
Ca cei scoși din sărite.
Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.
Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine,
Eu resalut, și dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis șoptind în fine:
Mulțam de ostăneală! Tu vrei să-nveți pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La școală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulți trimit, amice, la iad! Deși nu știu
Nici boabă de sintaxă!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicină, poezii despre medici, poezii despre școală, poezii despre versuri, poezii despre râs, poezii despre prietenie sau poezii despre gramatică
Baba
la căsuța văruită în albastru "Voroneț"
nu mai arde nicio lampă și în tindă e îngheț
o șindrilă stă să cadă, s-a cam supărat aseară
pe un corb ce coborâse din senin fără de scară
ieri un cerb din întâmplare i-a spart geamul translucid
purta mândre lopătare și era cam obosit.
altfel... liniște deplină, ușa este descuiată
și visa bătrâna casă cum era când era fată
n-a fost rău nici măritată, avea mulți copii în jur
astăzi baba stă să cadă, sprijinită de gorun
însă cerul o veghează și din stele o coroană
peste fruntea ei așează, sus în margini de poiană.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre supărare, poezii despre stejari, poezii despre promisiuni, poezii despre mândrie sau poezii despre gheață
Baba
la căsuța văruită în albastru,, Voroneț,,
nu mai arde nicio lampă și in tindă e îngheț
o șindrilă stă să cadă, s-a cam supărat aseară
pe un corb ce coborâse din senin fără de scară
ieri un cerb din întâmplare i-a spart geamul translucid
purta mândre lopătare și era cam obosit.
altfel... liniște deplină, ușa este descuiată
și visa bătrâna casă cum era când era fată
.
n-a fost rău nici măritată, avea mulți copii în jur
astăzi baba stă să cadă, sprijinită de gorun
însă cerul o veghează și din stele o coroană
peste fruntea ei așează, sus în margini de poiană.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor străin
Sunt singur pe stânca bătută de vânt,
Pe-o coastă abruptă de munte,
Și nu știu ce caut aici, pe Pământ,
Cu simțuri ciudate, din pene veșmânt,
Și pofte sălbatice, crunte.
Sunt rege, sunt vultur, dar nu mi-am dorit
Un corp muritor să mă cheme;
Eram printre stele, o clipă-am murit,
Și poate vreun zeu m-a cules și-a dorit
Să zbor în înalturi o vreme.
Trec vagi amintiri ca prin ochiuri de nor,
Ceva pentru-o clipă-mi apare,
Și parcă aș ști ce-am să fiu de-am să mor,
Mi-e frică, dar cred că mai mult îmi e dor
De vechea, eterna mea stare.
Nu știu cine-am fost și de unde-am venit,
Pot numai să-ncerc să-mi închipui
O lume ciudată și-un zbor nesfârșit
Prin spațiul imens și de stele ticsit,
Ocean ce-și agită nisipu-i.
Acum sunt aici și privesc împrejur
Spre lumea ce-alegeri nu-mi lasă
Sunt mare, sunt rege, sunt falnic, sunt dur,
Dar totuși străin, într-un simplu sejur,
Cu dor nesfârșit de acasă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre vulturi, poezii despre simțuri, poezii despre poftă sau poezii despre munți
Somnul rațiunii naște îngeri
Mă tot holbez la poză, nesătul
Și mă întreb: ce să se fi-ntâmplat
De a dormit mai mult decât destul
Și toată dimineața mi-a-ncurcat?
Căci, la-nceput, mi se părea că visul
Ce-a demarat în seara dinainte
Continuă și am aici trimisul
Din Lumea-Pentru-Unii-Doar-Cuminte.
Păi zău, așa! părea că e un înger
Cu aripile-ascunse undeva,
Cu buzele un roșu ca de sânger
În toamnă, nu mai zic... pe canapea.
Nu-mi aminteam, dar cred c-a fost o noapte
Activă rău, căci și eu, obosit
Din ce-o fi fost pe-acolo, printre șoapte...
"Să-i fac o poză!" brusc, mi-am revenit
Și-acum o tot privesc și tot... nimic!
Dar știu precis: nevasta n-a aflat,
Căci am întors-o nu prea mult, un pic
Și-am pus cearșaful, iute, la spălat.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre somn, poezii despre toamnă, poezii despre roșu sau poezii despre naștere
Nimeni n-o să poată spune
Nimeni n-o să poată spune
că el n-a putut să vină
că el n-a știut Cuvântul
și el n-a putut să-l țină
căci la fel de călduros
ne-a chemat pe toți Hristos.
Nimeni n-are să se poată
dezvinovăți pe sine
că el n-a avut prilejul
a iubi și-a face bine
căci la fel de luminos
ne-a vorbit la toți Hristos.
Nimeni n-are să-ndrăznească
a grăi că-n neputință
a fost viața pământească
a trăi-o prin credință
căci la fel de generos
ne-a dat har la toți Hristos.
De aceea nemurirea
va da celor drepți cununa
căci ei au voit sfințirea
și-au iubit cărarea bună
cinste celui credincios
ce dă tot, pentru Hristos.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre religie, poezii despre lumină, poezii despre generozitate, poezii despre cuvinte sau poezii despre creștinism
A luat pedeapsa lumii
A murit Isus pe cruce
De ostașii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Și viața ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit
A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toții să avem parte
Sus în cerul minunat
A purtat Isus ocara
Dat la moarte biciuit
Și-a luat pe veci povoara
Și pedeapsa mea amara
Pe Golgota răstignit
Pentru mine pentru tine
Morții Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Și-a dat viața pentru mine
Eu să fiu nevinovat
El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a pășit
Și pe cruce a murit
Ca fiul deșărtăciunii
Fără pată fără vină
Isus viața Lui și-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat
Isus este Adevărul
E Viața și cărarea
Oamenilor le e țelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea
Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieși biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor
poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nevinovăție, poezii despre moarte sau poezii despre crucificare
Lumina din Infinit
cinste slavă și mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit
pentru noi și-a dat viața
sus pe cruce la Calvar
și scuipată i-a fost fața
să ne dea viața-n dar
cinste slavă și onoare
îi aducem Lui Mesia
și-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veșnicia
pentru noi Isus și-a dat
și viața și Ființa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentința
fără pată fără vină
El viața și-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit
doar Isus cel acuzat
de preoți și farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi
căci doar El era iubirea
al vieții Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor
numai El a îndrăznit
să susțină că-i Viața
Lumina din Infinit
ce străluce dimineața
n-a fost nimeni pe pământ
ca și El ca să susțină
că e Fiul Celui Sfânt
și trăiește fără vină
doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis
Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
și să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească
și Hristos l-a înălțat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare
altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca și Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca și Fiul Lui supus
nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca și Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său
doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieții veșnic val
ambii omul l-au făcut
din pământ și din lumină
și din apă și din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis
Isus doar ne e menirea
și Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ
El pe brațe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu și-al tău păcat
în rai să ne poată duce
El păcatu-a ispășit
și pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
și noi inima i-am dat
Tatăl Sfânt a hotărât
ispășirea și iertarea
omul iarăși mântuit
să trăiască îndurarea
glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea
mulțumesc o Tată Sfânt
mulțumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit
poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Iisus Hristos, poezii despre rai, poezii despre mântuire sau poezii despre iertare
Epitaf
Aicea zace un tâlhar
Cum n-a mai fost și n-o să fie
Și totuși n-a avut habar,
Căci a murit, precum se știe,
În liniște la el în pat.
Ar fi murit la pușcărie
De n-ar fi fost și magistrat.
poligramă de Theodor M. Stoenescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!