Sărbători de iarnă

E încălzire-aşa globală,
Că nu e iarnă! Unde-i oare?
E sublimată-ntr-o petală,
Din înflorita verii floare...

Doar ploile aduc aminte,
De întomnările lacustre...
Prin bălţi invocă zile sfinte,
Hematozoarele palustre,

Strivite de colindătorii,
Ce bat poteci de mult ştiute,
Să tămâieze cu fiorii,
Din vechi cântări, din vremi trecute,

Apoi, Revelioane şuie,
De prin locaţii tropicale,
În amintiri zadarnic suie,
Miros sintetic de sarmale,

Căci mese lungi sunt încărcate,
Cu gustul fructelor de mare...
Lipsesc porceştile bucate,
Lipseşte-un ţoi de ţuică tare...

De ce-mi furaţi din amintire,
A tinereţii-agoniseală?
Să o ia naiba de-ncălzire,
Mai mult sau mai puţin globală!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încălzire globală

... Încălzire globală, încălzire globală
Ai aguns şi la noi, ai aguns în sfârşit
Tot mai multe femei văd cu ţâţele goale
Şi pe multe din ele, chiloteii s-aprind....

Mulţămim Creatorului, încălzire globală
Că bărbat că şi noi – la bărbaţi s-a gândit
Şi a scos tot ce-avem mai de bază afară
Nu doar coasta pe care chiloteii s-aprind...

Încălzire globală, încălzire globală
Poţi să stai cât doreşti numai frigul nu vie
Căci altfel tot ce-a scos Creatorul afară
Îmi îngheaţă de închide gazul ăsta, Rusia

poezie de Iurie Osoianu (18 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt polenul din cuvinte...

1. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare,
o lacrimă de-a ei mă doare
căci toate lacrimile-s sfinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

2. Eu sunt polenul din cuvinte,
peste câmpii vântul mă poartă
şi bat la fiecare-n poartă
şi plâng în ochiul tău fierbinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

3. Eu sunt polenul din cuvinte,
Hristos din slovă mă coboară
şi mă împraştie prin ţară,
balsam pe rană să alinte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

4. Eu sunt polenul din cuvinte,
eu vin acum cu vestea bună
să-ţi fie pavăză-n furtună
şi pentru zilele cumplite.

Eu sunt polenul din cuvinte.

5. Eu sunt polenul din cuvinte
şi plâng în fiecare floare
ce rodu-n pântecul ei moare,
alerg acum printre morminte.

Eu sunt polenul din cuvinte.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce încălzirea globală este o greşeală... globală? Am folosit resursele Pământului fără a preţui Viaţa - a mea, a familiei şi a celor din jur. Am dat frumuseţea Vieţii pe succesul de o clipă.

Cătălin Dupu în Actualităţi din trecut şi viitor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem făcuţi mai mult din noapte

Suntem făcuţi mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Şi veşnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca nişte vietăţi din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viaţă pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braţ, o ţeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaştem
Şi-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munţi de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Şi negre avalanşe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Şi mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu şi alte trecuturi şi mai vechi
Ca nişte continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime şi străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viaţa mea de plantă,
Fiori de viermi şi nostalgii astrale
(Şi poate-o tainică prefigurare
A vieţii mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis şi-au pus cenuşa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne e greu şi să fim oameni, oameni cu trup şi sânge adevărat, al nostru; ne ruşinăm de asta, considerăm că e o mare ruşine şi tare ne mai place să fim nişte oameni universali nemaivăzuţi. Suntem născuţi morţi şi, de altfel, de mult nu mai suntem născuţi din părinţi vii, iar asta ne place din ce în ce mai mult. Am prins gustul. În curând ne va trece prin cap să ne naştem cumva din nişte idei.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al clipei

Mai mult decât această zi e amintirea zilei
Ce şi-a turnat tiparul pentru năruire
Şi din această formă n-o mai scoate nimeni.
Mai mult decât pot să-mi aduc aminte
Clipe şi ceasuri dragi răsfrânte-n minte
Care-au topit metalul preţios al flinţei
Nu-i nimeni decât mine cel mai mult
Şi nimeni nu-i nici cel mai gros sau strâmt
Nici cel mai scund nu poate fi ca mine...
Cât mă detest aici atâta sunt si umilinţei
Nu-i cer răsplată sau răsfăţ; nici bir credinţei.
Mai mult de-acestea sunt în cele ce nu sunt
Şi niciodată n-am să fiu mai bine
Puţinul din această clipă apropiindu-mă
Şi-al clipei sunt din ce în ce mult...

poezie de Ion Murgeanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de Crăciun

Cum se-nfioară vinul,
Când viţa dă în floare,
Se tulbură creştinul,
În prag de sărbătoare,

Cum freamătă plugarul,
În fapt de primăvară,
Aşa pogoară harul,
Prin case, pe la ţară...

Copiii bat meleagul,
Zburând din tindă-n tindă,
Şi-nnobilează pragul,
Cu câte o colindă,

Trezind din adormire,
Şi renăscând solia,
Vestesc prin omenire,
Că s-a născut Mesia!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiul în evoluţie

La-nceput mâncam din "poală",
Apoi am mâncat din oală,
Astăzi numai pâinea goală,
Mâine poate... din "globală"...

epigramă de Constantin Enescu (5 ianuarie 2012)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de an nou...

La steaua strălucindă,
Ma uit ca în oglindă.
Aho, aho, că iar coboară
O urătură la noi iară.
Se topeşte-un ger bolnav,
Din păduri cu glas suav,
Cu adieri de calde vânturi
Lângă ale noastre câmpuri.
Din piscuri de munte
cântătoare
Vin adieri fine cu miros de floare.
Urătorii mai aşteaptă
Până ce ea se-ndreaptă
Visul făcându-l amintire,
Cu speranţe de-nnoire.
El o mângâie pe obraz
Ea le dă pâine cu praz
Şi alte bucate alese
Ce le-a pus apoi pe mese.
Şi-apoi artificiile scântei
Sărbătorind cu toţi ai ei.
La mulţi ani cu toţi în cor
Să-aveţi un an bun cu spor.

poezie de Eugenia Calancea (29 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ferestrelor

I
(Rătăcit)

M-am pierdut!
Hei... unde sunt?
Oare o-i fi murit,
Sau abia m-am nascut?

Ce ciudat mă simt,
E întuneric şi totuşi,
Nu văd stele....
E... probabil sunt ielele,
Acele ce,
Au întarziat cu surcelele.

Oare s-au terminat modelele
Şi-au dispărut mărgelele?
Sau oare sunt primul ce,
S-a rătăcit în linişte?
Habar nu am,
Dar...
Nici nu mă grăbesc
Să revin pe lume,
Că...
Sunt sătul de necazuri,
De minciuni şi de glume.
Sunt sătul să trăiesc
Fără tot ce-mi doresc,
Fără pace şi calm,
Fără tot ce iubesc.

Aici cel puţin
Nu tre` să mă hrănesc,
Cu iubire, mâncare
Şi tot ce-i firesc.
Aici...
E totul calm
Şi în perfectă linişte.
Nu e cine ştie ce,
Dar mă mulţumeşte!

II
(Nemărginit)

În timp ce mă plimbam
Prin negrul spaţiu,
Vast şi calm,
Văd ceva departe.
Ce-o fi aia frate?

Fără să mă agit,
Mă-ndrept spre-acel ceva –
Oare n-o fi ea,
Sau mintea-mi joacă feste
Şi-i doar imaginaţia?
Cu cât mă apropiam mai mult,
Pas cu pas şi fără glas,
Cu-atât mai tare îmi batea
Inima ce-mi dispărea,
În zona cea de noapte.

Într-o secundă, două, trei,
Ajung destul de-aproape,
Încât să vad şi cine-i, ce-i,
Ca o reflexie a apei.

Era un şir nemărginit
Şi plin doar cu ferestre,
Ce luminau independent
Şi-aveau câte-o poveste.
Aveau şi dimensiuni enorme,
Cu multe-aspecte, multe forme,
Ba vechi, ba noi, ba incolore,
Ce doar vroiau să le adore,
Persoana din poveste.

Multe poteci şi luminişuri
Aveau o parte dintre ele,
Încât credeam că-i paradisul
Cu mii de sori şi mii de stele.
Dar multe mai erau
Şi pline doar cu rele,
Cu amăgiri, minciuni şi foc,
Ce provocau durere.

III
(Spre...?)
La un moment dat
Observ într-una din ferestre
Că mă aflam şi eu.
Oare ce Dumnezeu
Mă regăsesc în ele?
Căci nu îmi amintesc
Nimic din toate cele,
Ce-mi arătau ferestrele.

Oare de ce sunt îmbrăcat în negru;
Şi-acolo de ce-s vesel?
Ce-s cu femeile-alea toate,
De ce îmi sunt mirese?

Cred că ceva din spaţiu,
O forţă foarte mare,
Vrea să-mi arate tot
Ce pot găsi în cale
Şi dac-o să mă-ntorc
Prin una din ferestrele,
Ce le privesc în zare.

Doamne, zi...
Ce aş putea să fac,
Să mă îndrept spre o fereastră
Unde e totul ciudat,
Sau spre una în care
Totu-i calm şi curat.

IV
(Sihastră)

Cum stăteam eu pe gânduri
Ca ciobanii pe crânguri,
Am văzut o fereastră
Destul de sihastră.
Şi mi-am zis:
I-a să vad ce poa` să-mi arate,
Ce persoane ciudate,
Cu imense palate,
Cu comori şi de toate,
Pot să văd eu prin geam?
Însă cum mă apropiam,
Tot mai mult o pierdeam
Din rază...
Cu calm.
Ca printr-o minune,
M-am revăzut în spate.
Eram o fereastră,
Eram tot şi toate.

poezie de Dan Dumitraşc (14 ianuarie 2011)
Adăugat de Dan Dumitraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu mă întorc în România?

Îmi place ţara mea...
Mai trag o-njurătură,
Mai scap de o belea,
Profit de conjunctură,

Îmi aranjez un blat...
Năravuri şi cutume,
De-un veac nu s-au schimbat:
Poporu-i pus pe glume,

Vorbeşte cam porcos,
La trei cuvinte-un sex,
Te face pe din dos,
Mereu rămâi perplex,

Pe drumuri, numai gropi,
La budă e dezastru...
Dar sunt şi falnici plopi,
Şi cerul e albastru,

Prin munţi sunt lungi cărări,
Se cară cu măgarul,
Renasc străvechi serbări,
Mai e folclor cu carul,

Iar câmpul e în floare,
Femeile-s frumoase,
Pe litoral e soare,
Sarmalele-s gustoase...

Dar mare mi-e mânia,
Şi soarta blestemată,
Căci eu, în România,
Nu mă întorc, vreodată...

Pornirile-mi nebune,
N-au cuget vinovat,
Căci musai a vă spune:
Din ţară n-am plecat...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezgustătoare acele zdrenţe de amintiri, parcă aminitiri ale unei vieţi de mult trăite, de mult trecute... Un vis pierzându-şi timpul şi sensul, căci fericirea nu vine din trecut, ci din trăirea clipei prezente.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului

Pădurile mă cheamă de pe coastele semeţe,
Inima mi-e mare, prin fapte îndrăzneţe,
Iubita mamă natură, în inimă ne poartă,
Dar mă scufund în cifre, asta-i a mea soartă!

Pluteşte vântul, prin miresme de fag,
Printre tomnatice frunze, ce cad,
Proptesc bocancii pe urme de cerbi,
Doar savurând natura, o observi!

Prin plantaţii dansează puieţii de zor,
E valsul naturii, e cântecul din cor,
Şoapta frunzelor pe strune zâmbind,
Amintiri ce se spulberă-n gând.

Demnitatea uniformei, verdele pădurii,
Cumpănind prin vremuri, tăişul securii,
Speranţa vieţii o susţin şi-o reclădesc,
Cerului înstelat, sau unui soare zâmbesc.

Divinul, este cel pe care-l văd în toate,
Deciziile mele, de el sunt luate.
Din tandreţea căprioarelor văzute,
Absorb nostalgia clipelor ştiute.

Ce-mi lipseşte oare? Doar a vieţii luptă!
De ce viaţa, prin spinii ei, ne sărută?
Omul slujind în a divinului grădină,
Îşi deapănă anii, zâmbeşte sau suspină!

poezie de Toth A. Arpad din Peregrinând printre ani, pe sub mantia timpului (aprilie 2013)
Adăugat de Toth A. Arpad
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea din noapte

Mergeam, târziu, prin noapte şi-ntuneric,
Spre casă, dinspre parc, prin cimitir,
Dar m-am oprit puţin ca să admir
Un monument ce îmi părea himeric.

Eram şi obosit, căci seara toată
O petrecusem cu amicii mei,
Şi ne-am distrat, am râs şi de acei
Ce ocupau o masă-alăturată,

Ei, toţi, vorbeau prea mult şi cam prea multe,
Şi de politică şi despre ţară,
Vorbeau aprins, nu doar aşa-ntr-o doară,

Şi tare, ca tot omul să-i asculte.
Deodat'-o voce ca din vremi oculte:
-Bă, n-ai să-mi dai şi mie o ţigară?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc şi încep şi ele să plângă
apoi se uită înapoi şi văd încleştat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine

ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subţire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte

de pe munţi, lacrimile încet mi se preling
prin eleştee de stalactite, cristal încrustate
iar din peşteri, văgăuni şi scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-aş fi crezut

N-aş fi crezut

Când ai plecat

N-ai spus la revedere,

Şi ai lăsat

În urmă-ţi doar tăcere,

Şi-un gust amar,

Tivit cu neputinţă;

Odăi, îmi par

Căzute-n suferinţă...

Dar e târziu

Şi tu departe eşti,

Zadarnic ştiu

Acum, cât îmi lipseşti,

În van, acum,

Din greu te preţuiesc...

Când totu-i scrum

Zadarnic te doresc,

De mi de ori

Mai mult ca înainte...

Îmi dă fiori

Cea de pe urmă minte,

Şi-aş vrea să ştiu,

De-a ta înstrăinare,

De ce-i pustiu

În jur, atât de mare?

N-aş fi crezut

Preţ maxim să plătesc:

Când te-am pirdut

Mai mult să te iubesc...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară fără cuci

Mai rătăcesc prin ultima zăpadă,
Şi simt singurătatea mai acut,
Iar geana-mi este lacrimii obadă,
Deşi a-nmuguri a inceput.

Ce primăvară plină de hachiţe,
Zăpezi încă răzbat prin trecători,
Iar caişii înfloriţi sunt doar o schiţă,
De simfonie cu bondari rătăcitori.

Sunt lipsă cuci din primăveri trecute,
Când te absolv de ultima absenţă,
Petale în livezi se-aştern tăcute,
Iar albul radiază emergenţă.

Un an impar cu primăvară şuie,
Când zilele nebune pe răboj,
Duc aburi din cafeaua amăruie,
Prin nopţile cu frigul pe daiboj.

Tânjesc după un zâmbet iluzoriu,
Cu berze ce se-ntorc la cuibul vechi,
Şi-acuz un sentiment premonitoriu,
De neperechi ce-au fost cândva perechi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un sătuc din La Mancha, de-al cărui nume nu ţin să-mi aduc aminte, nu-i mult de când trăia un hidalgo, din cei cu lance în panoplie, scut vechi, cal ogârjit şi ogar de hăituit vânatul. Câte-un ghiveci, mai mult cu carne de vacă decât de berbec, şi seara cele mai adeseori tocană; jumări cu slănină sâmbăta, linte vinerea şi câte-un porumbel fript duminica, pe deasupra, îi mistuiau trei sferturi din venit.

Miguel de Cervantes în Don Quijote de la Mancha, 1. Firea şi felul de viaţă al vestitului hidalgo (1605), traducere de Ion Frunzetti
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasa floare

« Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare? »
O întrebă în şoapte într-o zi.
« Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi »

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare:
« Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an? »
« Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean »...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai frumoasă floare

"Ce să-ţi aduc, iubito, de pe mare?"
O întrebă în şoapte într-o zi.
"Din insule pierdute-n depărtare
Cea mai frumoasă floare care-o fi."

Abia se mai zăreşte-acum catargul.
Pe ţărm cu ochii-nchişi şi mâna-n sân
O fată albă, alb măsoară largul,
Şi-n ochii ei clipeşte-un somn păgân.

Un an întreg prin insule cu soare
Corabia opri şi strânse-n ea
Morman de flori, căci fiecare floare
Cea mai frumoasă-n felul ei era.

Dar florile, prea multe într-o seară,
Cu peşti de aur prinşi la subţiori,
Corabia de foc o scufundară,
Şi toţi muriră-ncolăciţi de flori.

Pe ţărm stau doua fete-n aşteptare:
"Ce ţi-ai dorit ca dar în acest an?"
"Nu-mi mai aduc aminte. Mi se pare –
Cea mai frumoasă scoică din ocean"...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!