Iepurele, piţigoiul şi ciulinul

An de an
Prin bărăgan,
Înainte de ninsoare
Peste câmpurile goale
Aleargă de rup pământul
La întrecere cu vântul
Mulţi ciulini.
Undeva,
De prin răzoare,
Iepuraşul din sălaş,
Fricos da, dar nu şi laş,
Văzând un ciulin grăbit
Se opreşte din ciulit
Şi din ronţăit
Şi o ia la sănătoasa...
De-acum, îi frugală masa,
Alertând fraţi şi cumnaţi
De pericolul ce vine.
Peste tot, peste răzoare
E rumoare!
Se aud voci sibiline:
Cine? Cine?
Şi... crezând că-i vânătorul,
Înteţesc cât pot piciorul,
Doar un biet de piţigoi
Văzând acel tărăboi
Ciripi ca pentru sine:
- E-un scaiete, vede- oricine!

MORALA:

Frica nu-i decât o,, tară''
Foarte des ereditară,
Ce voinţa o încujbă
Peste tot... chiar şi la slujbă!

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciorchinii, graurii şi plasa

Avea un ţăran acasă
Boltă cu struguri de masă
Dar, de fiecare dată
Viţa era devastată
De graurii veniţi roi,
Ce lăsau ciorchinii goi.
Văzând omul al lor sârg
A mers hotărât la târg,
A luat o plasă deasă
Şi venind cu ea acasă
Ajutat şi de vecini
A pus-o peste ciorchini.
Trecând zile, trecând nopţi,
Când strugurii erau copţi,
Musafirii nepoftiţi
Şi în fraude vestiţi
Peste boltă s-au lăsat
Pentr-un prânz îndestulat.
Dar văzând cu toţi, fireşte,
Că un bob nu se clinteşte,
Încercând în zbor să iasă
Mulţi au rămas prinşi în plasă.

MORALA:

Un rod dulce, aşadar,
Poate lăsa gust amar
Când el nu îţi aparţine
Şi îl iei din curţi străine.

fabulă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi hazard

Se-nvârte roata vieţii
în ritm năucitor,
iar clipele în goană
se surpă peste noi,
grăbit trecutul pare
desprins din viitor,
măruntele instincte
ne lasă tot mai goi.

Dar vine o chemare
trecută prin destin,
porneşte dinlăuntru
cu-o voce fără glas,
în grabă ne anunţă
un iminent declin,
ce s-ar produce drastic
în acele de ceas.

Opriţi îndată ceasul! –
se-aude undeva...
Să fie chiar hazardul,
cumva nedumerit?
sau poate vigilenţa,
cu toată forţa sa,
ivită dintr-odată
din cugetul rănit?

Dar se opreşte ceasul,
declinul amânat
aşteaptă cu răbdare
în acele de ceas,
şi se întreabă-n sine,
desigur supărat –
din clipele furate
cu câte-a mai rămas?...

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin şi hazard

Se-nvârte roata vieţii
în ritm năucitor,
iar clipele în goană
se surpă peste noi,
grăbit trecutul pare
desprins din viitor,
măruntele instincte
ne lasă tot mai goi.

Dar vine o chemare
trecută prin destin,
porneşte dinlăuntru
cu-o voce fără glas,
în grabă ne anunţă
un iminent declin,
ce s-ar produce drastic
în acele de ceas.

Opriţi îndată ceasul! –
se-aude undeva...
Să fie chiar hazardul,
cumva nedumerit...?
sau poate vigilenţa,
cu toată forţa sa,
ivită dintr-odată
din cugetul rănit?

Dar se opreşte ceasul,
declinul amânat
aşteaptă cu răbdare
în acele de ceas,
şi se întreabă-n sine,
desigur supărat –
din clipele furate
cu câte-a mai rămas?...

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cine oare...

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ţi-ai lăsat Tu, slava, şi-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ţi Nume!
Însă şi credinţa vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ţi Sfânt şi un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ţi divine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispăşitor?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Pentru-oricine caută şi-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ţi plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Eşti Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, şi pentru oricine,
Intră prin credinţă, în Noul Legământ!
Dar şi-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.

Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viaţa în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita şi-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Măreţul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antreprenorul din noi caută oportunităţi peste tot unde priveşte, dar mulţi oameni văd numai probleme peste tot unde privesc.

citat din Michael Gerber
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O toamnă bacoviană

Acum coboară peste sat
O toamnă bacoviană.
În câmp, munca s-a gătat,
Ceru-i pregătit de iarnă.

Dinspre nord vine ninsoare,
Se aşterne peste case,
Peste tot pune culoare
Cu flori albe de mătase.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vămile sufletului

La pândă prin vămile sufletului
doar ochiul spălat de violetul radelor.
Păsări înoptând prin văzduh
amintesc de lunga zbatere
a zmeului din copilărie.
Azi, mi-au crescut aripi
dintr-un timp neştiut. Îngemănat
e doar cuvântul cu care mă strigi.

Peste armura de lacrimi
biciuie-n mine
murmurul ostenit, împlântat
sub ferestrele întunecate ale uitării.

Tot mai des
simt amiezile călătorind prin noi
de-a valma, cu ierburile
ce cresc prin tălpi, peste creştet
amintind de-un dor
ce nu l-am cuprins
decât în vis.

poezie de Violeta Pasat din Vămile sufletului, editura Cronica - IAŞI
Adăugat de Violeta Pasat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine a vrut să fie aşa...

cine a vrut să fie aşa,
eu sigur asta nu am vrut
doar soarta nemiloasă, rea,
m-a aruncat ca un strănut,

m-a aruncat într-o vâltoare
din care singur cumpănind
încerc să ies din valul mare
în care simt că mă afund

cine a vrut să se întâmple,
cine a vrut, cine-a dorit,
să fiu cu mâinile pe tâmple,
să mă gândesc, unde-am greşit

unde-am greşit îmi este întrebarea,
o întrebare peste chin,
o întrebare peste trecătoarea
ce vreau s-o trec peste destin

unde-am greşit, cine îmi spune,
nu poate nimeni vreun răspuns,
doar eu cunosc şi ştiu mai bine
un adevăr ce nu-i pătruns

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tancuri la Praga

În sângele de asfinţit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coşmar,
Strivind sub şenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătuşele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldaţii care
Şi-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârşăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Puşkin şi Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Şinele, clamele unor dosare
În şenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, duşmanul Rusiei?
Nu tot acelaşi din urmă sunt,
Când, copilaş, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot vieţui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca nişte rindele,
Ne raşchetează toate speranţele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte să crăp, mai înainte
De-a fi ştampilat nu ştiu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu şi-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtuşenko,
La Praga - de tancuri ruseşti sfârtecat!"

poezie de Evgheni Evtuşenko (23 august 1968)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecasem

Plecasem demult. Mai întâi peste ape
apoi peste câmpii, peste munţi
peste aerul strâmb
peste cerc, peste îndepărtarea cercului
peste apropierea dintre noi
peste o mână pierdută
peste trei degete curbate
peste un sărut întâmplător
peste plăcut. Peste asta!
Plecasem demult
de mult
ce plecasem...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna!

Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ţi-aş da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa şi pe umerii tăi goi.

Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.

Iubito, vine toamna peste văi
Cu paşi târşiţi, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Şi rătăcesc pe neumblate căi!

Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi şi vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.

Iubito, vine toamna peste munţi
Şi se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Şi să arunce înainte punţi!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna ningând

Prima oară mi-a nins mâna!
Peste picioare mi-a nins!
Mi-au nins picioarele peste picioare
şi chipul în palmă mi-a nins
întâia ninsoare!

Apoi m-am întins în mine
şi-am bulgărit copacii cu priviri
cu cine oare-aveam închipuiri?
Cu cine
am trăit acoperit?
Cu cine?

Prima oară
când mi-a nins mâna peste picioare
îmi degerau afară
prima şi ultima ninsoare
cu tine!
Cu tine!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colac peste pupăză

Peste ţara mea bolnavă
Poluată-n ritm baban
Des, ne-aduce şi-o coşavă
Nori... de praf saharian!

epigramă de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul poem

peste bărăgan
viitorul e o primăvară
continuă
unde
sămânţa îşi pulsează
ritmic destinul spre soare,
iar copiii se nasc cu sensul
în ochi.

o sărbătoare onestă-i
libetatea născută din lut
cu flori, grâu şi eroi.

peste bărăgan
vine omul nou
ca o ploaie
smulgând dim ţărână
noul poem
românesc.

poezie de Marin Ifrim din Foaia literară (1980)
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad perseide

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară nu se ştie...

Cad perseide peste tot,
Peste iubire, peste ură,
Peste bunic, peste nepot,
Peste îngheţ, peste căldură...

Şi-or mai cădea steluţe mii,
Căci Universu-i generos,
Din ale cerului tării,
De sus se prăvălesc în jos,

Dar ca şi visele deşarte,
Chiar de trudesc pe drumul lung,
De fericire nu au parte,
Mereu la ţintă nu ajung...

Cad perseidele din cer,
Pe un Pământ în agonie,
De unde vin e un mister,
Spre ce zări zboară, nu se ştie...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul jucătorului pierit

Părea o carieră masa din salon
Cu pietre răspândite peste tot
Iar jucătorul, cu privire de spion,
Nervos dădea din cap ca un robot

Reflexe desuete, parol, de filfizon
Sub policandrul de la Maryott
Părea o carieră masa de salon
Cu pietre răspândite peste tot

Certamente, e urmărit de ghinion
Fiindcă potul l-a săltat un cipriot
Jimbat, cu aer de trişor bufon;
Cum a putut să joace ca un idiot?
Părea o carieră masa din salon

parodie de Constantin Ardeleanu, după Leonid Dimov
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să fii rege

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

Ca să fii rege peste păsări este puţin mai greu. Dar frumos.
Trebuie să zbori mereu mai înalt decât ele, niciodată mai jos.

Ca să fii rege peste flori, trebuie să scoţi la hotare mărăcinii şi spinii,
Şi, mai ales, trebuie să înmiresmezi către lume mai mult decât crinii.

Ca să fii rege peste stele, trebuie să te aşezi printre luceferi-călător spre Orion,
Şi, reprivindu-te de jos, să fii mai luminos decât oricare. Şi fără tron.

Ca să fii rege peste ape şi vânt, trebuie să înveţi osanale, ca îngerii,
Şi să le-aduci pe pământ, alinare pentru lacrima orbilor din Valea Plângerii.

Ca să fii rege peste oameni, este mai greu decât toate altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce-nseamnă a iubi, a ierta...

Dar, cel mai minunat este să poţi fi rege peste tine însuţi,
Atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsu-ţi.

Şi să încheiem înţelept şi frumos. Şi, mai ales, cum se cuvine.
Încoronarea ta o face Hristos, când mergi pe drumul dintre rău şi bine.

În clipa aceea, Veşnicia te cumpăneşte.
Dacă vrei să fii rege, alege binele!
Hai, grăbeşte!

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, vine toamna! ...

Iubito, vine toamna peste noi!
Veştede frunze-ţi cad pe umeri goi.
Grădinile, în strai multicolor,
Stau la priveghiul rozelor ce mor.
Copacii, îşi iau cerul ca reper,
Văzând că frunzele în zare pier.
Vântul sfâşie timpul pe-un cadran.
Ploaia-i susţine ritmul pe-un olan.

Iubito, vine toamna peste parc!
Vârtej de frunze zboară ca din arc.
Pe lângă noi, perechi de paşi grăbiţi
Fac un duet cu alţii târşâiţi.
Ne bucurăm de ploi, de soare, vânt,
Fără să le-ntinăm cu un cuvânt.
De-ţi pare-a fi un simplu paradox,
Ajuns-a toamna-n zi de echinox.

Iubito, vine toamna peste burg!
De-a valma clipele-n neant se scurg.
Iubirea nostră-i tot ce ne-a rămas,
Să ne-ncălzească cu-al ei dulce glas.
O mână înspre mine de-ai întins,
Face din timp tărâmul necuprins,
Pe care-un templu 'nalt am să ridic,
Iubirilor ce-n veci nu se dezic.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am chef

N-am chef să mor cât pomii sunt în floare
Şi răspândesc lumină peste tot!
De ce m-aş duce-n întuneric, oare,
Cât pot iubi lumina... şi mai pot?

N-am chef să mor când biruie căldura
Şi sunt femei frumoase peste tot!
De ce să nu îi urlu Morţii ura,
Cât pot iubi Femeia... şi mai pot?

N-am chef să mor când este plin de roade
Şi-aromele mă-mbie peste tot!
De ce-aş lăsa belşugul, cumsecade,
Când pot gusta din toate... şi mai pot?

N-am chef să mor nici – pe de altă parte -
Când albul pur se-ntinde peste tot!
De ce-aş aluneca, docil, în moarte,
Cât pot schia pe dealuri... şi mai pot?

Mai merg –arar- la doctori, la spitale,
Să-i strig, scrâşnind, durerii, anatema...
N-am chef să mor, ce mai la deal, la vale!
... Şi nici nu ştiu de ce mi-am pus problema!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colţ micuţ de ţară,
Nimeni nu-ţi împărtăşeşte
Gândul ce te copleşeşte,

Gândul care te-nfioară
Că eşti o tristă vioară
Care cântă şi nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg şiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăţi multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în ţara, mică ţară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieşit din noi osânza,
Am rămas schelete toţi
Peste care păşesc hoţi.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câştig,
În singurătatea rea
S-avem cel puţin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi şi mâine.

Într-o căniţă de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase şi prin făptură,
Prin a ţării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună şi adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!