Balanţa (genunchi – frunte, lipiţi...)

«ne iartă nouă...»
pe fundal, o mână din ceară unge
praguri
«greşelile noastre...»
pâclă, trupuri dansând bezmetic
«precum şi noi iertăm...»
cerul devine muchie –
cea mai ascuţită, păzind
o uşă sferică, o uşă ou!
Înăuntru este ceea ce chemăm Suflet
sau afară?!
«greşiţilor noştri...»
muchia fulgeră fundalul, mâna
în cădere, ceară
nu-i ceară, praguri răsturnate
«şi nu ne duce pre noi...»
lacrima ţine pântec greu
nou trup va înmuguri – cine
cu pasiune o va duce fără
să-i fie povară?!
«şi ne izbăveşte de cel...»
care se crede inocent de când omul
ţine venin în vasul din lut închinându-l
peste lume, amplificând ecoul durerii!

Acul balanţei e cheia – condiţia «Precum»
grea cât crucea crucilor întâiei golgote

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea lui Homo Interneticus

Internetul nostru
care eşti pe Glob
sfinţească-se numele tău
vie împărăţia ta
facă-se voia ta precum în Univers
aşa şi pre Pământ
pâinea noastră cea de toate zilele
şi cuvintele cele mai frumoase
dă-ni-le nouă astăzi poeţilor
şi ne iartă greşelile noastre
pe care le facem pe site în fiecare zi
precum şi noi iertăm greşiţilor noştri
şi nu ne duce pre noi în ispită
ci ne izbăveşte de cel viclean
care ne fură mereu ideile şi tradiţiile
că a Ta este Împărăţia şi puterea
şi slava în vecii vecilor
atât pre Pământ cât şi în Univers
în numele Internetului
al Fiului Interneticus
al Computerului Duh
Amin!

poezie de Mihai Cucereavii (22 martie 2006)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Despre milostenie, rugăciune şi post. Să nu ne străduim numai după cele pământeşti. - 6:9-13
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate e un timp al bărbaţilor. Al ştiinţei, al războaielor, al afacerilor... Noi nu avem foarte mult loc în toate acestea. Ne-am emancipat, e drept, dar biologic nu putem fi egale. Noi îndeplinim şi rolul vechi, acela de a fi femei, mame, soţii, de a fi un vis-a-vis agreabil. Un vis-a-vis care pune umărul alături de ei la tot ce e de făcut. Paradoxală situaţie... Asta nu înseamnă că suntem victime. Cred că trebuie să suportăm consecinţele egalităţii, cu limitele ei cu tot. Şi pe urmă, noi avem un mare atu: capacitatea noastră de a ne face viaţa frumoasă. Din nimicuri. Că nu suntem pretenţioase. Ne mulţumim cu o floare, cu o rochie nouă, cu o vacanţă la mare, cu o primăvară. Putem fi mult şi bine egale cu ei (bărbaţii)! Pot să ne ceară să fim deştepte, instruite, să fim la nivelul lor, pot să ne ceară şi leafa, pot să ne ceară orice! Nouă ne rămâne primăvara. Sau rochia cea nouă. Sau vacanţa la mare. Noi putem şi să muncim şi să arătăm bine — dacă trebuie — să îngrijim un copil, să-i îngrijim pe ei, să-i iubim, să-i cicălim, să fim bune, rele, insuportabile, generoase, egale cu noi şi egale cu ei. Nu credeţi că suntem formidabile?

citat clasic din Gina Patrichi
Adăugat de Lidia Reste
Comentează! | Votează! | Copiază!

sau

totul a pornit ca un strănut
ca o privire… spre închipuire

am lăsat inima pe foaie şi un vânt din senin
mi-a închis caietul –
luminiţe iradiau spre înafară din profil
din momentul acela n-am avut linişte
iar drumul înaintea mea doar praguri, praguri
cu dreapta strânsă – un pumn de litere
le-am azvârlit spre est şi înapoi…
precum semănătorul
am tras apoi cu dinţii, cu mâinile-amândouă
de caiet să-l deschid, să prindă măcar
o literă, să încolţească în ţărâna lui albă
o poezie
sau inima mea

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecoul înfundat din… rădăcini! (de răstălmăcit)

mă-ntreb cât
mai suntem în noi daci
spiritul pământului acesta ţine în miezul lui
mister – azi mai mult vedeţi
paradoxuri, firi îmbolnăvite
mixturi orientale, mofturi apusene, creme
noi, mă întreb
prin care vene
care parte de os
în ce înveliş al sufletului mai am
dacul strămoş?!
…straturi, straturi de lut nou au adus
vânturile, vremurile însă înnobilare
este doar memoria ta şi a mea…
ecoul acelui mister pur carpatic
pur în seve adânci
nu de alta dar să fim şi noi
«întregi»
în hora naţiilor Europei pe care
tocmai am integrat-o
am readus-o-n albia aproape
completă
amintind pe alocuri
de imperiul roman…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treaba ta este să te concentrezi şi să exprimi dorinţa ta lui Dumnezeu. Acesta este cel mai dificil lucru pentru majoritatea oamenilor; în ei se păstrează ceva din vechile idei precum sărăcia şi sacrificiul de sine sunt pe placul lui Dumnezeu. Ei privesc sărăcia ca pe o dorinţă, o necesitate a naturii. Sunt convinşi că Dumnezeu şi-a terminat Lucrarea, că a făcut tot ce putea El face şi că cea mai mare parte a oamenilor trebuie să rămână săraci pentru că nu mai este de unde. Ei se agaţă atât de tare de acest gând greşit, încât le e ruşine să ceară bogăţie; încearcă să nu ceară mai mult decât ceva modest, ceva care să fie cât de cât decent.

Wallace D. Wattles în Ştiinţa de a deveni bogat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul se învârte în jurul fiecărui suflet. Ochii văd straturile de pământ depuse, cu dioptriile la care au muncit toată viaţa, mult prea personal. Fiecăruia dintre noi i se refuză câteodată felul doi sau desertul. Fiecare îşi strânge lacrima pe obraji, ca şi cum n-ar mai exista mări sărate pe lume, în atâtea suflete. Fiecare crede că nu există cruce mai grea decât cea pe care o poartă atunci când, în luptă, nu câştigă podiumul, după prima lovitură. Uităm prea des că există oameni în afara cutiei în care ne zăvorâm credinţa. Uităm de mâna întinsă, de războiul din fiecare suflet, de neputinţa întinsă pe stradă, lângă canal, ca să fie cald. Îmbrăţişăm rar, uitând de cei care nu au mâini pentru îmbrăţişare. Sărutăm din tic, uitând de cei care nu au pe cine să sărute. Existăm doar în universul nostru..... Ne luptăm. Cu noi înşine. Nu contează ce e în afară. Milităm pentru dreptul nostru, uitând de cei care nu au nici a zecea parte din ce ni s-a dat nouă, fără să cerem...... Fii om! Dăruieşte! Iubeşte! Crede! Şi nu uita niciodată de cei care n-au avut timp să crească.

citat din Gabriela Chişcari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casă pe o stâncă

Înăuntru, geana unei lămpi micuţe. Afară,
Sclipirile farului peste marea neprimitoare şi temută.
Înăuntru, sunetul vântului. Afară, vântul.
Înăuntru, inima închisă şi cheia pierdută.

Afară frigul, vidul, sirena farului. Înăuntru,
Omul puternic luptându-se să-şi reia soarta în mână,
În vreme ce ornicul orb devine tot mai iute, tot mai zgomotos.
Afară, luna mută şi mareea gureşă peste care luna-i stăpână.

Înăuntru, blestemele şi binecuvântările-ancestrale.
Afară, căuşul gol al cerului, golul adâncurilor, abrupt.
Înăuntru, un om pragmatic, vorbind la o cruce
Despre lucruri folositoare lui, într-un somn întrerupt.

poezie de Louis MacNeice, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre-o dimineaţă de toamnă

e rece, vântul bate cu toamna dinspre iarnă
o uşă la un balcon se deschide, încetişor
un cearceaf alb iese şi se zbenguie
undeva o mână albă se întinde
mângâie un umăr
un zumzăit trezeşte aşezarea, de blocuri
o uşă trântită se aude dispre scară, metalic
doi câini sar pe iarba încă verde, aşteaptă
nu le pasă că-i frig afară
de sus cade o rază rece, după colţ de uşă
îmi este frig în mine, mă înfăşor prin geamuri
goale, fără perdele
singurul scaun din mine nu mă mai poate ţine
este prea bătrân
vorbesc cu umbrele, le spun trecutul
ele mă întrebă urlând, ce-ai făcut din tine?
urc dealul vieţii şi dau peste ceea ce-am fost
un trup golit de suflet
desupra mea este o gaură imensă, în cer
din ea coboară frânghii pe care se caţără oameni
încă prea tineri
alt căine urlă cu botul ridicat, strigă-a-moarte
a căzut o frunză din greanga cerului, nu-i verde nici uscată
este mată ca sticla mea de geam
prin ea nu pot să văd afară, trupul mi-a rămas fără suflet
o sonerie de ceas sună şi simt o mână caldă
cuprind trupul în braţe şi mă scufund în el
fericit mă gândesc
a fost un vis urât, spre-o dimineaţă de toamnă

poezie de Viorel Muha (octombrie 2010)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce femeile ne... plac

În lumea ta te ascunzi mereu,
Timpul trece anevoios şi greu
Ora este în minute şi secunde
Tristeţea grea acum te prinde

Transformi şi areul în munte
Gândul valuri negre ascunde
Stai zile-ntregi, nu vezi o rază
Grăbeşte-te şi ieşi iar din casă

Afară zumzet vesel de albine
La uşă de vorbă două vecine
Raza-n geam la tine a apărut
Te întreabă de ce eşti abătut

Te ia de mână, te duce afară
Să vezi, să simţi lumea reală
Mereu cu iubire să lumineze
Sufletul la greu sa îl vegheze

Suflet acum că te-am salvat
Vezi în jurul tău, nu fi măcinat
Alungă tristeţea grea, fii fericit
Gandeşte ce şi când ai iubit

Caută în suflet toată veselia
Aruncă-ţi orgoliul şi mândria
Atunci vei fi din nou împlinit
Iubeşti frumosul, eşti tu iubit

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte frumosul

În lumea ta te ascunzi mereu,
Timpul trece anevoios şi greu
Ora este în minute şi secunde
Tristeţea grea acum te prinde

Transformi şi areul în munte
Gândul valuri negre ascunde
Stai zile-ntregi, nu vezi o rază
Grăbeşte-te şi ieşi iar din casă

Afară zumzet vesel de albine
La uşă de vorbă două vecine
Raza-n geam la tine a apărut
Te întreabă de ce eşti abătut

Te ia de mână, te duce afară
Să vezi, să simţi lumea reală
Mereu cu iubire să lumineze
Sufletul la greu sa îl vegheze

Suflet acum că te-am salvat
Vezi în jurul tău, nu fi măcinat
Alungă tristeţea grea, fii fericit
Gandeşte ce şi când ai iubit

Caută în suflet toată veselia
Aruncă-ţi orgoliul şi mândria
Atunci vei fi din nou împlinit
Iubeşti frumosul, eşti tu iubit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nafură gustată direct, din prima rană

Praguri otrăvite în dragoste s-adună
Precum norii negri peste banala lună,
Focul iubirii arde-n suflet nesfârşit,
Uită ca să stingă incendiul lui cumplit.

Omul cât trăieşte, trăieşte să iubească,
Nu-i monedă calpă în pumn să ruginească,
Este un foc, o stare atât de minunată
Încât ne cucereşte cu vraja ei de-odată.

Îţi pui şi întrebarea: pe cine să iubesc?
Am plâns pentru iubire şi nu mai îndrăznesc!
Muza mea de-aproape mă va-nsoţi la noapte
Să-i dau imbolduri noi, speranţe, libertate!

Respectul iar să fie înfiriparea nouă,
Flori de sentimente presărate-n rouă.
De nu cred în iubire, în a ei veşnicie,
Îmi pun inima-n palma de foc a poeziei

Să afle darul ei suprem, uman, peren,
Frânturile trăirii să prindă nou teren,
Rănile iubirii adânci să nu aibă loc,
Prinde-mă în braţe, sărută-mă cu foc.

Momentele acestea mă vor urca la cer
Să îmi trăiesc plăcerea noului mister
În şlefuita dulce carne a mea umană:
O nafură gustată direct din prima rană!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna care ţine Soarele

- dedcaţie pentru C. D. -

Mâna care ţine Soarele aproape
Şi uneşte cerul, cu nisip şi ape,
Poartă-n ea lumină, suflet şi destin
Şi ne duce gândul pe tărâm divin.

Fiece celulă lacrima şi-o poartă,
Plânge cu iubire, plânge viaţa toată.
Vânt de dor de mamă urcă-n cer şi plânge...
Braţu-i este armă şi dureri şi sânge.

I-a crescut durerea... smulge munţi de gheaţă.
Crucea fiicei sale i se-arată-n faţă.
Timpul se opreşte, nu mai este lume,
Îşi întinde braţul, lauri să adune

Şi să pună-n suflet la copila dusă.
Însă printre îngeri ea îi e ascunsă.
Cu năpârci se luptă, cale să îşi facă,
Dar iubirea-i este ca un fel de groapă.

Dreptul său la viaţă-i "a se răzbuna".
Mamă care plânge pentru fiica sa!
Cerul e în doliu! Ce durere mare!
Un erou al păcii, somn de veci îşi doarme...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea zurgălăilor de ceară

Regină în caleaşcă de uitare,
Trece ades splendoarea clipei
Peste maidanul vieţii trecătoare,
Aflat la marginea risipei,

Îmbătrâneşte-mpărăteasa
Cât rugineşte atelajul,
Cât preotul şi preoteasa
Din smirnă rostuiesc mulajul

Roţii fără de cadran
Ce se înfige în pamânturi,
Clipă de clipă, an de an
Şi nimeni nu mai ştie cânturi

De noapte, care sorb lumina,
Cânturi de umbre care nu au scop
Ar trebui doar să-şi asume vina
Ca suntem şi rămânem doar un strop.
...
În lumea zurgălăilor de ceară,
Uitare pre uitare se omoară.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe raze de suflet

dacă nu exist
atunci cine sunt
am văzut într-o zi nevăzutul
rătăcind în abisul din noi
între cer şi pământ se întind timpuri ce curg
lumea plânge în zadar
uitând, aici nu există un dar
atunci am înţeles cine sunt
frunze galbene cad iarăşi pe triste poteci
eu scriu cu lumânări de suflet pe ziduri de ceară
uneori mă plâng
noaptea asta nu este decât un vis rătăcit
nu mai am întrebări, adun doar chemări
să vină, să vină la noi
paşii trec, se pierd în zare
iarăşi lipseşte cărarea
dintre noi şi cel plecat
se şterg iarăşi, se şterg toate
strig în ultimul cuvânt
adormit de glasul ploii
curge, curge peste noi
glasul tău, cuvântul meu
este strigât către cer
timpul astăzi e ucis
obosit, mă aşez în strană
îl aştept pe Iuda, să vină, aştept sărutul fatal
crucea goală, zace afară
zac şi sufletele noastre
se mai zbat în faţa porţii
fluturi morţi în faţa sorţii
între noi am pus în zori, doar un strop de adevăr
o să fie aici şi pentru noi o primăvară
atunci vom zbura liberi spre cer
purtând pe aripi raze de suflet preacurat

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cu trupuri de ceară

Femei cu trupuri de ceară
Ce trec la miezul nopţii
Şi când dimineaţa se coboară
Ele sunt cobzarii sufletelor noastre.
Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă?
Ostaşul pică pe câmpul de luptă.
Târziu sau devreme, ele spunându-ţi că te iubesc
Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis
Sau unde e fereastră?
Putem să zâmbim
Îmi trimite o pasăre ciripitul ei
Număr, număr. Umerii tăi sunt doi
Încep să mă rotesc
Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele.
Şi deodată ne îmbrăţişează dimineaţa
Şi noi ocolim soarele care de-abia răsare
Mă joc cu sânii tăi, femeie
Alungându-mi demonul,
Care toată noaptea mi-a cântat dragostea.

poezie de Lorin Cimponeriu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femei cu trupuri de ceară

Femei cu trupuri de ceară
Ce trec la miezul nopţii
Şi când dimineaţa se coboară
Ele sunt cobzarii sufletelor noastre.
Ce zeu le trimite, ce zeu le alungă?
Ostaşul pică pe câmpul de luptă.
Târziu sau devreme, ele spunându-ţi că te iubesc
Oare dragostea e facută dintr-un ochi închis
Sau unde e fereastră?
Putem să zâmbim
Îmi trimite o pasăre ciripitul ei
Număr, număr. Umerii tăi sunt doi
Încep să mă rotesc
Tu arzi ca o flacăra neatinsă a inimii mele.
Şi deodată ne îmbrăţişează dimineaţa
Şi noi ocolim soarele care de-abia răsare
Mă joc cu sânii tăi, femeie
Alungându-mi demonul,
Care toată noaptea mi-a cântat dragostea.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis plutitor. Viaţa

Viaţa este culoarea din ochii tăi şi-ai mei,
bate într-un timp, pur şi simplu,
îndepărtate sentimente
răsună
deodată şi peste tot,
aşteaptă, la rând, să fie simţite,
apoi vorbite,
ţesute din lacrima durerii
răspândesc lumina
în aşteptare,
în noaptea întunericului.
Prin teatrul de umbre
şi aripile de mătase,
cuvântul întrupat
pulsează
prin sângele inimilor
pentru-a da naştere
zorilor
unei noi dimineţi
care să strălucească.
Viaţa, contopită în infinit,
creşte prin dragoste,
ca stelele care
luminează cerul nopţii
cu dorinţele noastre
brodate
în bezna universului.
O lume vie, sunet şi culoare,
mişcare
prin timp şi trupuri,
oglinzile
din ochii noştri,
un labirint de ferestre
atunci când privim din afară.
Ce-i viaţa? Un vis plutitor,
concomitent,
în toate direcţiile,
dezvelind
ochiul albastru
şi flacăra
portocalie a soarelui.
A fost, este şi va fi...

poezie de Irina Lucia Mihalca (17 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tremură cheia

în mână când era uşa închisă
fără vizor nu vedeai
cine intră dacă cheia intră
deschide orşice uşă cu fâlfâit
de aripi cu perie albă

tremură mâna cu cheia pregătită
pentru succes n-au nici ochii roşii
când plâng sau râd la uşa
întredeschisă până te strecori

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers în travaliu

Universul este în travaliu.
Viaţa este o moarte organizată,
Atent concepută,
Programată pentru beneficii
Fără indicii.
Economia de piaţă
Este o bombă cu ceas.
Nimc n-a rămas din iubirea de semeni,
Din milă şi artă.
Suntem o stea retrogradă,
Ce evadează din ochiul de ceară,
Dintr-un uter de sticlă,
Undeva în afară.
Bacterii şi viruşi trec la plimbare
Pe aleea cu Soare.
Ne împotrivim fluxului, devenind reflux.
Viaţa este un lux.
Un convoi de sentimente
Ce ne includ în capitalismul iubirii ardente.
Şi totul se prăbuşeşte şi devine cenuşă.
Bate inima pruncului,
Tactul tăcerii, în uşă.
O altă lume se naşte şi un nou început.
Bunicii plâng singuri la masă,
Se înmormântează în case şi dorm somnul de veci.
I-am pierdut!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!