Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Daniel Vișan-Dimitriu

Chemarea

Singur pe cer
spre o chemare
tulburătoare
ce-i un mister.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Misterul iubirii

Un trandafir îndrăgostit de lună
își întindea petalele spre cer
și, suspinând, îi trimitea parfumul
ce o-nvelea în falduri de mister.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Clipa de zbor

Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuși, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.

Purta în el cunoașteri, și singure-au crescut,
Odată cu atâtea învățături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a ști
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.

Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n neființă cu zborul efemer,
Sămânță de lumină alunecând pe cer,
Dorință de-ntrupare și mesager divin.

Își simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce și-ar dori
În viața efemeră a unui muritor.

Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar știe că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zeea florilor

Erai o floare-n primăvara-ceea
Și-ți oglindeai petalele pe cer
Cu gingășia plină de mister
A celei ce avea să-mi fie zeea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pastel

Un curcubeu surprins de o furtună
A încercat, un timp, să se opună,
Să fie el: un arc frumos pe cer,
Plin de culoare, farmec și mister,
Dar a-ncetat și-acum e ea ca el,
Furtuna curcubeului rebel.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Două lumi

E-o lume de legendă, lumea ta,
Dar nu pot să-nțeleg al ei mister
Și nici cum tu și îngerii din cer
Veniți din lumea-ceea în a mea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Zbor de flutur

Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.

Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.

Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.

Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.

poezie de din Oare
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Pescărușul de foc

Mai zboară cu zorii, scăldat în tăcere
Și-n gânduri cu valuri purtate spre cer
De visele mării când sufletu-i cere
Furtuna s-avânte departe-n eter.

Plutește cu norii împinși de furtună
Spre zări neștiute din marele joc,
Iar penele-i ard în reflexii de Lună
Și pare, pe cer, pescărușul de foc.

Îi ard amintirile mării din visuri,
Din pene-i răzbate un iz ca de fum
Ieșit din scântei apărute-n abisuri,
Când cremenea vieții vrea sufletul scrum.

Se-așează pe-o stâncă ieșită din mare
Ce-i pare o treaptă spre ultimul loc
În care mai speră o vreme să zboare,
Să fie, pe cer, pescărușul de foc.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubire

"Privește", i-am spus,
"Spre Iisus,
E privilegiul omului să privească spre cer
cu ochii aprinși de sfidare sau cuprinși de mister."
Ea, însă, s-a mulțumit
să-mi mângâie chipul cu privirea
Și-am înțeles fericit
ce-i iubirea.

poezie de (1998)
Adăugat de David AdamescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Copacul din apus

Pe vârful de colină, departe de pădure,
Tu, singur printre vânturi ce mulți nu pot să-ndure,
Te bucuri de-nserare, te-ntinzi cu umbra-ți toată,
Spre floarea ce-ți zâmbește atât de-ndepărtată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Ultimul zbor

Se-aude un strigăt venind dinspre cer,
sinistru în noapte și-n liniștea ei,
ce pare să-ncheie un dans –derniėre-
c-un ultim adio spre vechi odisei.

Se rupe din neguri, coboară, ușor,
apare, ca-n vis, o frântură de stea,
m-apropii și văd cum bătrânul cocor
continuă, încă, din aripi a da.

Pământul e ringul în noul balans
din care se-oprește, privind înspre cer,
spre stele ce par că-l invită la dans,
și uită că-i singur; începe, stingher,

un vechi ritual, o rotire, și-apoi
în vechi amintiri își găsește puteri,
plutește prin ele, devine vioi
și-ncheie în ritmul de vis și plăceri.

Când zorii se-anunță și stelele pier,
iar ziua renaște în zarvă și cânt,
o scurt-adiere înalță spre cer
o pană a celui ce zborul și-a frânt.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Arc pe cer

Se-ncordase cerul
Într-un arc feeric
Ce țintea, în taină,
Stele-n întuneric.

Căci văzuse una –
Doamne, ce-i plăcea!
Și-ar fi vrut săgeata
-n inimă de stea.

Dar, un nor șăgalnic,
Taman la chindie,
L-a ascuns de raze.
Of! – N-a fost să fie!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Tu cine ești?

Ești doar o frământare a timpului uitat,
sau ești zeița care nicicând n-a abdicat
și-a zeilor putere spre oameni o îndrepți,
trasându-le cărarea ce-i duce la cei drepți?

Ești o închipuire, ești nimfa din păduri,
doar o hamadriadă ce, uneori, te-nduri
să ieși din lumea-ți verde, din casa ta de vis,
spre-a netezi cărarea ce duce-n Paradis?

Ești poate un oracol, ce-apare din vechimi
cu soarta mea în mână: abisuri, înălțimi,
înscrisuri ne-nțelese, pe-un pergament de timp
mesaj din alte vremuri, venit de prin Olimp?

Fiica neștiută a unei energii
ce-n viața pământeană, cu ai naturii fii,
a fost însărcinată, de la pămînt la cer,
cu viața ce apare din marele mister?

Ești marea mea-ntrebare, ești o minune azi,
iar dacă ești venită din cer sau dintre brazi,
din marile legende sau, poate, din povești
și vrei să-mi fii iubită, răspunde-mi: cine ești?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

Fântână de lumină
Încojurată de mister
Săpată în cer...

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petru Daniel Văcăreanu

seara pe cer -
fântână de lumină
plină de mister

haiku de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Sunt unii care vor luna de pe cer. Îi înțeleg...

aforism de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Daniel Vișan-Dimitriu

Iubirea lor

Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.

Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.

Iubirea ei... se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.

Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Calea spre lumină

Ți-e dor de-acel albastru care-n noapte,
în lumea fascinantă, ireală,
cu simțuri noi, puternice și apte,
îți colorează visul de vestală.

Cu fața către cer, îți cauți drumul
spre liniștea atât de mult dorită,
iar pleoapele-s perdele pentru fumul
din amintiri ce-au ars și te irită.

Că s-au pierdut, n-a fost o întâmplare,
au ars pe rând, în multe anotimpuri
în care ți-ai ascuns iubirea-n mare
atunci când arca lui trecea prin timpuri

Cu cer senin sau, poate, uragane
de care te-ai ferit și-ai stat deoparte,
lăsând ca valuri mari și turbioane
să-l mâne, singur pe cărări, departe.

În lumea ta, sunt visuri ce te-mbie
la o uitare-a vieții fără vină
iar calea ta în viitor să fie,
în liniște și pace, spre lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Flacăra sărutului

Sunt flacăra sărutului sălbatic,

desprinsă dintr-o lume ireală

în care timpul a rămas ostatic,

iar muzica a devenit carnală.

Mereu arzândă, veselă și vie,

cu frica doar a jarului mocnit,

dansez, atât cât viața va să-mi fie,

preludiul unui drum spre infinit.

Dar și atunci, în zboru-mi de scânteie,

voi căuta o cale spre o viață

în care un sărut să-mi fie cheie

ce va deschide porți de fortăreață.

Voi reaprinde focuri prin uitare

și am să fiu păcatul de pe buze

ce-l vor și-l cer în rugi ca o chemare

din jarul încă viu de printre spuze.

Eu, flacăra sărutului, acum,

pe-o muzică ce pâlpâie-n surdină,

îți caut pe sub vălul de parfum

iubirea, focul meu să întrețină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Restul este un mister

Dumnezeu a pus lumină
într-un suflet de pământ,
a pus și mila divină,
a pus tot ce-i bun și sfânt.

Poate tocmai de aceea
sufletul urcă la cer.
(Nu-mi aparține ideea.)
Restul este un mister.

poezie de (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Daniel Vișan-Dimitriu

Ploaia de raze

Îmi plouă cu raze, îmi plouă de sus,
În picuri de aur, în stropi de apus,

Mă unge, prin ploaie, cu mirul de cer,
Divinul ascuns într-un mare mister,

Se scurge lumina, prin mine,-n pământ
Și-i schimbă tristețea-n iubire și cânt,

Îmi plouă cu raze, îmi plouă șuvoi...
Mă scald în apus și în noaptea de-apoi.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook