Clipa de zbor
Era atât de... altfel, de singur într-un zbor
Prin galaxii pe care nicicând nu le-a parcurs,
Dar, totuși, cunoscute din timpuri ce s-au scurs,
De când era un suflet născut... în viitor.
Purta în el cunoașteri, și singure-au crescut,
Odată cu atâtea învățături ce-ar fi
Menite să-i ofere puterea de a ști
Lumina să o poarte spre tot ce-i decăzut.
Scânteie-n întuneric, bucată din destin,
Iubire-n neființă cu zborul efemer,
Sămânță de lumină alunecând pe cer,
Dorință de-ntrupare și mesager divin.
Își simte rătăcirea de-o clipă într-un zbor
Pe care îl parcurge doar pentru a găsi
Acea pereche care e tot ce și-ar dori
În viața efemeră a unui muritor.
Să mai fi fost vreodată cu ea? E un mister!
Dar știe că menirea-i deplină, pe Pământ,
E numai s-o găsească, să nu se lase-nfrânt
În marea căutare, sub doar un singur cer.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre dorințe
- poezii despre învățătură
- poezii despre întuneric
- poezii despre viitor
- poezii despre viață
- poezii despre suflet
- poezii despre naștere
Citate similare
Șoaptele din adânc
Iubirea mea șoptește: "Bun rămas!"
Acelora de sub un cer albastru
Ce-ar vrea să-i schimbe viața de sihastru
În tot ce-a fost la ultimul popas.
Era lumina dintr-un vis frumos
Ce mângâia o viață trecătoare
Cu raza-i caldă și strălucitoare,
Ca într-un murmur tainic și duios.
Era, pe cerul ei, eternul zbor,
Atingere de zări și țărmuri care,
Înmărmurite, se-ntrebau: "Cum, oare,
Ar fi plutirea-n zborul de cocor?"
Era, ea însăși, visul vis și dor
Ascuns în faldul dintr-un timp ferice
Al sufletului ce-i era complice,
Și sclav, și adăpost, și-al ei izvor.
A întristat-o ultimul popas
Și-au alungat-o norii de furtună
În hăul care-ncearcă să-i răpună
Și ultima-i șoptire: "Bun rămas!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre timp, poezii despre sclavie, poezii despre schimbare, poezii despre prăpăstii sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Zbor de flutur
Se-adapă din lacrima nopții
în zorii ascunși la hotare
de umbre pierdute în mare,
a stelelor scurte adopții.
Surprinde lumina în focul
a mii de oglinzi delicate
ce Soarelui vor să-i arate
că-n aripi își poartă norocul.
Privește, distrat, spre copacul
ce-i pare, acum, doar decorul
în care-a crescut el, actorul,
și-a fost, doar o vreme, iatacul.
Se-aruncă, în formă perfectă,
spre cer, spre lumină, spre viață,
spre noul din care învață
că este o biată insectă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre stele, poezii despre perfecțiune, poezii despre noroc, poezii despre noapte sau poezii despre insecte
Vulturul de vis
Pe aripi de zări, uneori,
sau, poate, pe-un nor călător,
apar, producându-mi fiori,
imagini c-un vultur în zbor.
E-același, puternic și trist,
plutind liniștit pe un cer
pictat ireal de-un artist,
al artei umil mesager.
Își poartă misterul tăcut
și pare un vultur de foc
atunci când, pe cer apărut,
îi face doar Soarelui loc.
Îmi pare din timpuri desprins,
contrast între piatră și lut,
stăpân peste-un cer necuprins
sub care se simte pierdut.
Dar, azi, nu mă las captivat
și, clar, am să-i spun, m-am decis:
-Tu ești doar un gând ce-a scăpat,
ești vultur, dar numai în vis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vulturi, poezii despre artă, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre prezent, poezii despre pictură sau poezii despre lut
Fulg de iubire
Privirea ta ți-a însoțit suflarea
cu care mă înalț și-acum spre cer
în bucuria vântului când marea
o mângâie cu aripi din eter.
Erau în ea scântei mângâietoare,
era căldură și era ceva
ce mă făcea să cred că nu din Soare,
din ei venea lumina ce-mi purta
Întregul zbor spre locuri neștiute,
cu bucurii simțite doar în vis,
prin universuri noi, nestrăbătute,
cu străluciri ce nimeni n-a descris.
Iubita mea, un fir de păpădie
e, sigur, mult mai greu de ce simt eu
acum, când am aflat că mi-ai dat mie
iubirea ta. Mă va-nălța mereu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre bucurie, poezii despre vânt, poezii despre aripi sau poezii despre Soare
SUNT DOAR UN ZVON DE ÎNGER
Eram un zvon de înger, care-n zbor,
Prin Rai plutea, pe fulgii mari de nor,
Deși din lut eram, de Cer făcut
Și nu din Duh, ca înger blând născut.
Și azi sunt zvon de înger mult visat
De-un glod banal, deci om banal creat,
Dar fără zbor, cu zborul însă-n gând,
Când chiar din Cer m-am tot văzut căzând.
Sunt doar un zvon de înger, încă-n vers,
Ce-ncearcă-a trece-al lui hotar advers,
De dincolo de el și de pământ,
Spre-a deveni ce nu a fost: un sfânt.
Nicicând în viață, sigur n-o să fiu,
Mai mult decât un zvon de înger viu,
Care-a primit, în dar, poemul scris,
Ca aripă de zbor spre Paradis!
poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rai, poezii despre poezie, poezii despre îngeri, poezii despre versuri, poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Vis neștiut
O clipă doar și-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut și au zâmbit
în gânduri, cu mirare
și fiecare-n drumul lui
a mers și nu s-a mai gândit
la ochii-albaștri sau căprui
ce i-a privit.
Dar visele au apărut
și, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiași ochi și, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
și n-au cerut.
Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi povești s-au mai găsit,
cu ei eroi.
În dorul lor ce i-a durut
că nu-și erau aproape,
erau dorințe și-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.
Au suferit și le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
și nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezența lor.
Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
și-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârșit
și numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre dor, poezii despre zâmbet, poezii despre sărut sau poezii despre eroism
Elixirul lumii de safir
Își scuturase cerul albastrul de safir
În apele curate și-n liniștea deplină
A lacului de munte cu-adâncuri elixir
Pe care îngeri stranii îl beau și îl suspină.
Ei vin din zări pătrunse de-al nopților mister
Atunci când din străfunduri răzbate o lumină
Asemeni licăririi tristeților din cer
Când cad, ascunse-n taină de-o ultimă cortină.
Apare dintre ape, strălucitoare, zeea
Și își întoarce fața spre lacul liniștit
În care-și duce viața și-n care e aceea
Slăvită în adâncul din care a ieșit.
C-un deget ca un murmur al unui vechi descântec,
Atinge-oglinda calmă a celui desemnat
Din unde să pornească al îngerilor cântec
Sub mantia de stele din care au plecat.
Pe maluri, aripi negre se luminează-ndată
Cuprinse de lumină și se înălță-n cer
În zbor pe vechea cale, aceea de-altădată,
Pierdută într-o vreme ascunsă în mister.
Pe lacul ce-și cuprinde iubita-n mâini de ape
Și unduiri ce-o poartă în inima-i potir,
Doar Luna mai plutește și-ncearcă să se-adape
Cu elixirul tainic din lumea de safir.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre apă sau poezii despre negru
Zbor de lumină
Am fost învins de timp și depărtare
deși am încercat de-atâtea ori
în luptele ce-am dus, să am răbdare
cât timp mă număr printre muritori.
Eram puternic, nu conta distanța,
iar timpul mă servea ca sclav supus,
urmând lumina mea în cutezanța
cu care Universul am sedus.
În starea mea de-acum, cea efemeră,
îmi e dușman și-n luptă m-a învins,
crezând în dreptul lui, doar o himeră,
uitând de Universul necuprins.
Voi ști de-acum, cu-această-nvățătură,
în orice stări, în orice viitor,
că timpul este sclavul plin de ură
ce poate să distrugă orice dor.
El poate, aliat cu depărtarea,
să-ți facă din prezent doar amintiri
pe care, împreună cu uitarea,
să le arunce-n goluri de trăiri.
A-nvins acum, a reușit, în fine,
să îmi arate că-i răzbunător,
și să-mi trimită-n zone celestine
iubirea pentru tine, fără dor.
Simt un pustiu în piept și bariere
în sufletul ce-mi zace-acum rănit,
și-aș vrea să îndulcesc a lui durere,
dar leacuri pentru asta, n-am găsit.
Nu mai e mult și voi fi iar lumină
cutreierând prin vaste galaxii,
prin lumea-ntunecată, clandestină,
în care te voi aștepta să vii.
Căci am pierdut o luptă, nu războiul
pe care l-am tot dus atâtea vieți
în care-am fost și flacăra și sloiul
din versurile scrise de poeți.
Acolo te voi aștepta iubire,
în zborul de lumină, temerar,
cu gândul la o singură-ntâlnire,
în brațe să te țin, o clipă doar.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
în fața lumii stă un om
un singur om
e om sau nu e om
poate e un fluture pribeag ce arde într-un zbor
un zbor spre ternele păcate
sub cerul liber zace un om
o hrubă strâmtă este casa în care plânge marea
în lumea lui nu e popas
doar un urcuș etern spre nicăieri
vroia să urce sus
spre cer
o clipă vine
s-a tot dus, prea sus
anii au trecut în grabă
el zace acolo jos
o viață a trecut, o lume a apus
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre plâns sau poezii despre fluturi
Cărarea nopților de toamnă
Pe umbrele bătrânilor copaci,
mergând cu grija celui ce se-ascunde,
din ce în ce mai în adânc pătrunde
prin codrul căutat de cei dibaci.
Lumina Lunii-i este de ajuns,
căci razele-argintii se-aștern pe urme
pe care le-a făcut când a străpuns
desișul ce cărare-a vrut să curme.
E drumul nopților de-ndrăgostit
pe care calul său de-acum le știe,
căci le parcurge,-n toamna ruginie
ca într-un ritual îndrituit.
Iubirea îl îndeamnă la un drept
ce-i doar al lui, căci și ea îl iubește,
iar noaptea, pe cărarea ce-i unește,
își simte inima crescând în piept.
Îndeamnă calul, e nerăbdător
să îi audă vocea, să o simtă
la pieptul lui cu capul, să consimtă
și să-i alunge dorul arzător.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre voce, poezii despre păduri, poezii despre inimă sau poezii despre copaci
Misterul din eter
Erau născuți ca suflete lumină,
cum rar se mai găsesc pe-acest pământ,
făcuți să se-ntâlnească prin cuvânt
în nopțile când liniștea-i deplină,
Au rătăcit prin timpuri netrecute
de niciun muritor sau zeu străvechi,
de suflete stinghere sau perechi,
în gânduri rătăcite ori pierdute.
Povestea întâlnirii e-un mister
ascuns de ape, de pământ și cer;
Iubirea lor, puternică și vie,
cuprinsă-n a cuvintelor magie,
e-ascunsă în realul din eter.
Un înger îi veghează blând... și știe.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte
Conjugare
Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să știu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.
Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârșit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.
Căci este, nu se mai sfârșea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.
Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârșit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre sfârșit, poezii despre culori sau poezii despre albastru
Iubirea lor
Iubirea ei... se-ascunde în falduri de mister,
fugind cu amintirea din vremea ce-a apus;
Iubirea lui... așteaptă, de dincolo de cer,
ca norii să dispară, cu tot ce i-a adus.
Iubirea lor, aceeași, se-ascunde în tăceri
și pare liniștită, dar suferă-n pustiu,
și simte cum își pierde o parte din puteri,
și plânge ca o mamă la moartea unui fiu.
Iubirea ei... se-ascunde, când știe c-ar putea
să se arate iarăși, să spună un cuvânt;
Iubirea lui... așteaptă, nu știu ce speră ea,
căci norii o separă de tot ce-i pe Pământ.
Povestea ei ciudată, nu pare-a se sfârși,
căci nu "a fost odată". O fi, sau n-o mai fi?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre moarte, poezii despre mamă sau poezii despre amintiri
Zbor pe note din trecut
Întoarce-te! Singurătatea ta
își cântă în tăcere versuri triste
pe note false, grave, fanteziste
și așternute pe un portativ
ce nu le mai suportă și ar vrea
să scape de registrul maladiv.
Întoarce-te și vei vedea că ai
la îndemână instrumentul care
îți poate-aduce marea ușurare
și sunete pe note din trecut,
din vremea când lumină radiai
și dorul îți era necunoscut.
Încearcă-l și împrăștie în vânt
tristeațea transformată-n bucurie,
pe versuri care vor dori să fie
cuvinte ce spre Soare vor zbura,
fantasme ce se-adună într-un cânt
pe care voi dansa și eu, cândva.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet sau poezii despre singurătate
Pământ și cer
Vorbesc bătrânii că a fost, demult,
un cer mult mai aproape de pământul
ce l-a primit să-i fie lui veșmântul,
pe vremea din povestea ce-o ascult.
Era ușor atunci să urci la cer
sau, pentru cei de-acolo, să coboare,
făcându-și trepte razele de soare,
la cei aflați mai jos c-un palier.
Erau nemuritori acolo, sus,
dar nu și jos, în viața pe pământ
în care își găseau, ades, mormânt,
căci Timpul nu-l aveau aici supus.
Dar ea, o zână-n vremea de demult,
venea adesea-ntr-un anume loc,
atrasă de-un mănunchi de busuioc
cu un efect, asupra ei, ocult.
Știa și el, cel care-l așeza,
știa și ea că legea e nedreaptă
cu ea, cu el, cu tot ce îi așteaptă,
dar nu putea să nege: îl iubea.
Și a rămas, privind albastrul cer
cum se ridică dezgolind pământul,
a alungat din inimă frământul,
iar ce a fost apoi... e un mister.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre legi sau poezii despre bătrânețe
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre păsări, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre ocean
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tristețea omului de lut
Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până și crezul pus în gând,
Și dragostea-i tot din pământ.
Și a crescut mare, fălos,
Și-a cunoscut o Ea din lut
Și-a dus-o într-un crâng umbros
Și s-au unit într-un sărut.
Și-au construit casă din lut
Și prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Și lutul le-a fost martor mut.
Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Și lutul înverzea ușor
Păsări din lut cântau pe glie.
Și lutul le-a îmbătrânit
Și s-a uscat, și a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.
Și tot așa, an după an,
Tristețea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Și s-a făcut tot lutul mut.
Și a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiți în sus
S-a stins ușor, în așternut
Din lut uscat, pe la apus.
L-au luat copiii lui din lut,
Și în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.
poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țarăfobi
Mă torturez, aproape, cu întrebarea
Ce ar trebui să fie-n orice clipă
Pe buzele oricui, ce-ar ști că se înfiripă
De când s-ar ști crescut fruct, țării... ce-i e floarea.
De ce n-om fi sămânța cu seve siropinde
Din sol plin de strămoși, gustat legume, fructe,
Vânat, ignat, crăciunuri, doar știind să se întâmple
Și amor de-o scoarță calcă, ca piele... ce i-ar vinde?
De unde atâta ură să nu ne cultivăm
Parental maniere, păduri nu mai sunt coli
Și minți sunt doar minciuni, nu finisaje în școli...
Și-am devenit rușini... de-o țară, ce trădăm.
Păcat, că oratorii, de Cicero, ierboase,
Golașe de sămânță, îs perfide logorei,
Când țara ce-o iubesc e mamă de mișei
Și-și plânge o Dunăre de lacrimi... și-ai mei oase.
Rămân, nu cred că-s singur, un visător copil,
Că timpul spală pietre, din mine, ce vor fi
Și de-alți de-ai mei sădiți, ce știu doar a iubi
Și va ploua cu norii de-un zbor, de țarăfil...
Ce mă fac singur, eu, să împiedic din fobia
Nebună, să sădesc filia... România!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre minciună, poezii despre fructe, poezii despre școală, poezii despre vânătoare sau poezii despre trădare
Pentru o clipă veșnică
Am povestit lângă tine când îți era frig
Am venit în brațele tale
Am râs, ne-am bucurat de zăpadă
Până ce înserarea ne-a șoptit cât de singuri suntem.
un orb a vindecat o lume, cu dragoste lui.
Orbul acela am fost eu,
Doar dragostea, când e oarbă poate ajunge până la cer
Restul rămâne iluzie.
Nu vreau să trăiesc în prezent,
Dar lumina ce ne iubește încet se va stinge
Nu cred în întuneric!
Întunericul nu e moartea omului
E ceva care puțin ne oprește din zbor,
Precum marea își ascultă valul
Viața revine ca o hârtie nescrisă
Ce odată scrisă va arde neîncetat
Dimineața să-ți fie luminată,
Cum eu te-am strâns în brațe
Și îți va fi cald toată ziua
Mâinile mele rămân întinse atâta timp cât scriu, cât visez.
Am mulțumirea că te-am făcut fericită,
Pentru o clipă veșnică și am fost fericit
Uitarea nu e un răspuns
Discreția sărutului meu te va lumina
Pe obrazul dimineților tale a mai crescut o floare, sărutul meu.
poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre dimineață sau poezii despre zăpadă