Am o boală-n mine!

M-am îmbolnăvit, grav, de România
Ca de-o boală sfântă dată din bătrâni,
Carnea mea-i e lutul şi îi port câmpia,
Iar în vene-mi curge apa din fântâni.

Bat în mine doruri - lanuri în furtună
Codrul meu de pâine are gust amar,
Sărăcia oful satelor îngână
În doinirea blând-a frunzei de stejar.

Vănturată cade, frântă sub blesteme
Bătută de piatră, luată-n viitură.
Ţara mea în mine disperată geme
Şi-ale ei jelanii-n suflet mi-s arsură.

Plânge-n mine crucea codrului când moare,
Apele ce matca nu şi-o mai găsesc;
Când se surpă stânca inima mă doare
Şi de-această boală simt că mă sfârşesc!

Mă-nvelesc cu cerul - pătură de stele,
Şi privesc spre mâine cu ochi de pământ;
Am o boală-n mine - plânsul ţării mele
Şi-l doinesc cu jalea închisă în cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vechea boală

port în mine boala, boala mă iubeşte,
e mereu fidelă şi nu leneveşte,
la tot pasu-mi spune, printr-un idiom,
că sunt omu-n care a crescut un pom
şi din el culege fructele durerii,
dar eu, ca un câine, când mă prind hingherii,
scheaun către Lună, nevoind să mor;
stelele sunt oarbe, ceru-i un decor
care nu-mi oferă nicio alinare;
port în mine boala, ca pe-o amânare,
ca pe-o veste tristă dată de himere.
oare, de la boală, simt acum plăcere?
oare, de la boală, pot acum să scriu?
boala mă păzeşte de al meu sicriu?
port în mine boala, boala nu mă iartă,
de mă simt iar bine, vine şi mă ceartă,
mă atinge-n membre, mă loveşte-n pântec,
un blestem mi-e boala sau e un descântec?
boala e tristeţe sau e fericire?
duce la noroc sau nenorocire?
nu ştiu cum se face, reînsufleţit
tot de vechea boală, m-am îndrăgostit...

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat (15 aprilie 2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să te uit?

Cum să te uit măicuţa mea cea bună
Când viaţă de la tine am primit,
Sămânţa asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ş-umbrele-ai plivit.

Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Şi numai vorbe blânde de alint...

Cum să te uit măicuţa mea cea sfântă
Când mâna-ţi răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Şi de ce-i rău tot timpul m-a ferit...

Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai prin cuvânt...

Mi-e huma blestemată şi-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Şi nu mai pot tăcerea să-ţi ascult.
Mă torc fuior în nopţile senine
Să-i fac din suflet disperării şal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doineşte către mal!
Ş-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deşi în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalţ la ceruri numai prin cuvânt.
Şi mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Şi-mi vine dor de blânde-ţi rostiri.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Eu o să mă întorc mereu la tine
Cum să întoarce o pasăre din al ei lung zbor,
Căci tu eşti pentru mine
Acel cuib plin de tandreţe şi amor.

Ţara mea, ogor cu pâine,
Pâine coaptă în cuptor,
Tu veşnic vei rămâne,
Plaiul meu cel roditor.

Aici este ţara mea
Cu graiul ei nepământesc,
O altă ţară mai frumoasă
Niciunde eu nu găsesc.

poezie de Vladimir Potlog (27 mai 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Susur de vioară

De nu mi-ai fi, te-aş aduna din stele,
Din mugurul de verde-neîmblânzit,
Din umbra ce e dată fiinţei mele,
Din ceasul vieţii, ce-mi e hărăzit.
De nu te-aş şti, te-aş căuta-n trecut,
În visele ce mor în zori de zi,
În şoaptele ce-n mine s-au născut
Să caute-mplinirea-n poezii.
Aş răscoli pădurile de gânduri,
Câmpiile simţirii le-aş ara,
De-ar curge-n sânge slove rânduri, rânduri
Şi carnea mea cu lacrimi vor săra!
De-ar fi să nu te am cu mâinile-amândouă,
Din doruri, din visări, te-aş plămădi
Iar sufletul mi-oi împărţi pe-n două
Şi-n pieptul tău, apoi, l-oi rasădi!
Tu eşti al meu! Îţi port muzica-n sânge!
O partitură-n pielea mea gravată,
Voi fi etern vioara care plânge
Întregul ce-l formam noi doi odată!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele
De-atâta apăsare.
E o lume sferică
Încordată
Şi tare doare!

Mi-e frică...

Cercul mă striveşte
Precum o pecete îndesată cu putere
Să stea mărturie pe suflet
Ca o boală fără uitare şi fără leac
Din care răzbate un urlet
Şi multă neputinţă.
Inima-mi moare
Ermetică
Tristă
Şi iar mă doare!

Mi-e frică...

Cercul mă taie
De-mi pătrunde rece sub coaste
Să-mi vestească destinul
Pe care nu am ştiut să-l înfrunt
Şi aşa s-a născut chinul.
Simt în mine blazare
E ironică
Sfidază
Strânge...
Tare mă doare!

Mi-e frică...

Cercul e în mine
Răscolindu-mă sens după sens.
Îmi pocnesc amintirile
În explozii de-mi trezeşte auzul
Şi-mi spulberă amăgirile
În ochi mirarea apare
Şi inima revine
Năvalnică
Eliberată
Mai puţin mă doare!

Mai puţin îmi e frică...

Cercul nu mai este!
S-a spulberat odată cu revolta
De mi-a înflorit sufletul
Dincoace de mine, e lumină
Şi-a renăscut cuvântul
Totul se simplifică
E mult soare!
Şi linişte
Iubire
E bine...

Nu mă mai doare!
Nu-mi mai e frică!

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt

Te-am căutat în zbuciumul de mare
În ţipătul furtunii,-n tremur de pământ,
În susurul ce plânge în izvoare
În taina ce-i purtată de-un cuvânt.

Te-am căutat în razele de soare,
Sub umbra munţilor încărunţiţi,
Pe după nori, în zarzării în floare,
În codrii de cuvânt-n versuri despletiţi.

Te-am căutat în stele, după Lună,
În ochii ce pe drum i-am întâlnit,
În liniştea ce tace în furtună,
În versul ce durerea şi-a doinit...

Te-am căutat... dar unde n-am făcut-o?
Că universu-ntreg l-am răscolit,
La îngerii din cer ce-au zis:
-Nebuno!
La tine-n suflet încă n-ai privit!

Mi-am amintit că te-am ascuns în mine,
Ca să te am chiar dacă nu-mi mai eşti,
Când doruri plâng inima să-mi aline...
Cuvântul care-mi deapănă poveşti.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rană

Nu voi găsi cuvinte când simt braţele tale
Că vin încet spre mine dezmierdând,
Unghiuri rătăcite din lumile-mi ovale
Tăcere a cuprins inima oftând.

De aş afla cum să mă apăr când leii vor să muşte
Aş fi acum departe, departe de unde sunt...
Jalnicul meu suflet impulsiv să guste,
O viaţă de senin odat' pe-acest pământ.

Plânsul meu se scrie în cărţi ce nu le văd,
Mă doare în adânc când singură mă aflu...
Şi privesc la mine, ochi lăcrimaţi revăd
Şi un suflu cald luptând în rece sacru.

Te-ntrebi vreodat' cum mă răneşti şi mă tai pe suflet?!
Dureri se înmulţesc atunci când nici nu ştii...
Eu aşa înaltă... voi, prea mici în cuget
Nu pot schimba destinul a trei oameni vii.

Lucrurile bune vin şi din căi greşite;
Asta învăţat-am în viaţă pân' acum...
Faptele nedrepte sunt îndreptăţite,
Când e îngăduit de Cerul mult prea bun.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul de mal cu unda-i rece
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase
Şi florile din plete în vânt se scuturau
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare
Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gelozie

Încremeni câmpia sub ochi geloşi de soare
Că-n dor năprasnic iaca, inima i-o arsă
Căci doar zâmbind şăgalnic, ucisă orice boare
Ce-n ochii verzi de iarbă în zori de zi se varsă.

Şi-a mai secat izvorul ce-atât iubea câmpia
Că-i săruta piciorul, de mal, cu unda-i rece,
Şi-ar fi uscat şi codrul cuprins de gelozia
Ce-l chinuia de-o vară şi nu părea a-i trece!

Aerul căzu greu, pătură ce-a cuprins
În sărutări de foc trup proaspăt de câmpie,
Căci nici un vânt nu stinge parjolul ce s-a-ntins
O molimă de suflet numită gelozie...

Ce-ar mai fi plâns câmpia dar lacrima-i secase,
Şi florile din plete în vânt se scuturau...
Muriseră şi macii ce-o lume-o fermecase
Pe-obrajii de câmpie sfioşi când înfloreau.

Ţipa pământu-ntruna cerul să-l înmoaie,
Şi guri căsca-nsetate de-o binecuvântare:
- Ai milă de câmpie, mai dă-ne, Doamne, ploaie
Şi stâmpără parjolul ce arde-n ochi de soare!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară prin suflete

E seara în sufletul meu,
Bucăţi de suflet stau să plece spre viaţă.
Privesc dar, nu văd nimic!
Gândul meu e înaintea sufletului şi-l opreşte să trăiască.

În pustiul din noi, mă amestec şi eu şi las inima să viseze!
Un fior cunoscut îmi străpunge simţirea,
Petale de gânduri se amestecă cu bucăţi de suflet şi...
Alungă îndoiala acoperind pereţii goi ai inimii cu întelepciune.

Nu mai există obstacole,
Nu mai există lacrimă,
Viaţa absoarbe plânsul din mine şi prin ceaţă,
Ajung la ţărm fără să mai fie nevoie să naufragiez!

Răsare luna, se aprind stelele,
E seară pe cerul sufletului meu,
Se aprinde torţa din mine şi simt cum,
Flacăra arde iar eu... aştern iubire în calea ta!

poezie de Liliana Andrei
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Aici, eu supt-am lapte în ziua cea dintâi,
Aici, strămoşii mei au lutul căpătâi,
Aici, copilăria mi-e undeva rămasă
În pomii din grădină, în liniştea din casă.

În nucul cel bătrân, în apa din fântână,
În ochii mamei mele, pe faţa ei bătrână,
Aici, îmi e iubirea de oameni şi de sat,
De care niciodată nu m-am înstrăinat.

Aici şi cerul parcă e altfel, mai senin,
Iar luna blânda-i rază o tremură divin,
Se scaldă mii de stele în depărtări de ape,
Dar pentru mine, aici, le simt că-mi sunt aproape.

Aici este câmpia ce naşte mereu pâine,
Speranţa zilei de azi şi-n zilele de mâine,
Aici e vraja vieţii şi mă îmbăt de soare,
Ca nici într-un alt loc în marea mea mişcare.

Aici e neamul meu, de veacuri şi bătrân
Şi unde gândul meu îmi spune să rămân.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric

E încă noapte şi-i atât de rece
Şi nu ştiu azi dac-o să se lumine
Căci întunericul de fapt e-n mine
Şi sufletul încearcă să mi-l sece.

Bunătatea cu-amar mi-o otrăveşte
Bucuriilor le dă să bea venin
Durerii-apoi îi pune de-un festin
Pe inima ce-n pumnu-i o striveşte.

Şi nu mai reuşesc să simt căldura
Căci nu mai am în mine nimic sfânt

Iubirilor le-a luat firimitura
Dispreţul risipindu-le în vânt.

Tot ce-a rămas în urmă e doar ura
Ş-un greu blestem ce-mi cade din cuvânt...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Când trec cocorii către ţări străine
Prin sufletele triste de poeţi,
O teamă de-ntuneric cade-n mine,
Cu nostalgia-acestei dimineţi.
Pe frunze cerul plânge ruginiu
Prin ochii tăi trec umbre către mâine
De mine mi-este foame şi nu ştiu
De ce mănânc cuvintele pe pâine...
Suspină vântu-n versuri nerostite
E ca o rană vie, poezia,
Septembrie-i cu visele ciuntite
Şi-şi varsă amară-n lume frenezia...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata Morgana

Treceai ca o boare
prin dimineţile mele
iar soarele răsărea
să-ţi fie întâmpinare
şi nu ştiam
dacă privesc cerul
sau ochii tăi
sau poate din ochii tăi
creştea zarea...
şi mă simţeam cel mai bogat om
când zâmbetul tău
aluneca deasupra pleoapelor mele
îmbătrânite de-atâta aşteptare...

Şi cafeaua era mai aromată
şi păstra ceva din sărutul tău
ce poposise cândva pe buza ceşti...

Trăgeam din ţigară
şi fumul se ridica dansând
cu formele tale
şi mula atât de perfect
pe gândurile mele
că mi se părea că-ţi simt inima
pulsând în buricele degetelor...
şi, Doamne, cu câtă sete trăgeam din ea
de parcă te-aş fi respirat în mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Priveşte cerul trist către pământ
Prin nouri de amar şi suferinţă...
Ţi-e pusă azi credinţa în cuvânt
Cuvântul însă-ţi cere stăruinţă,
Supunere, şi-ţi dă un chin cumplit,
Cu tine Moartea e-n duel mereu!
Că-n lutul literelor, vers cioplit
E o creaţie de Prometeu.
Iar viaţa însăşi un poem ce-i scris
De un poet cu sufletul amar
Şi-orice cuvânt de tine s-a dezis
Când moartea-ţi joacă rima pe un zar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am născut în România

M-am născut în România,
Ţara unei guri de rai,
Unde Mioriţa-şi plânge
Oful pe-un picior de plai.

M-am născut în România,
Ţara Munţilor Carpaţi,
Cu-ale lor creste semeţe
Şi păduri cu brazi înalţi.

M-am născut în România,
Cu podişuri şi câmpii,
Râuri, Dunăre şi Mare,
Aur şi-alte bogăţii.

M-am născut în România,
Într-un sat ca multe alte,
Cu oameni de omenie,
Cum sunt oamenii la sate.

M-am născut în România,
Ţara mea cu mândru nume,
Ce-l port cu mândrie-n suflet,
De când rătăcesc prin lume.

M-am născut în România,
Lângă murmur de izvor,
Iar când mi-o veni sfârşitul,
Tot acolo, vreau să mor!

M-am născut în România,
Ţara strămoşilor mei,
Şi vreau, când va fi să fie,
Să putrezesc lângă ei...

poezie de Nicu Andriţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!