Preţul fericirii - Nevoia de revoltă II

Cercul se strânge.
Dincoace de mine, se naşte revolta.

Mă doare pieptul
Şi ochii mă dor... glasul meu geme.
Cad lacrimi şi suspine
Tâmplele-mi zvâcnesc a evadare
Iar lumea din mine
Este prea mică,
Prea spinoasă
Şi mă doare!

Mi-e frică...

Cercul se tot adună
Ca o spirală de sârmă ghimpată
Din fier... sau din oţel
De parcă mai contează diferenţa
Când efectul este la fel.
Mă ustură palmele
De-atâta apăsare.
E o lume sferică
Încordată
Şi tare doare!

Mi-e frică...

Cercul mă striveşte
Precum o pecete îndesată cu putere
Să stea mărturie pe suflet
Ca o boală fără uitare şi fără leac
Din care răzbate un urlet
Şi multă neputinţă.
Inima-mi moare
Ermetică
Tristă
Şi iar mă doare!

Mi-e frică...

Cercul mă taie
De-mi pătrunde rece sub coaste
Să-mi vestească destinul
Pe care nu am ştiut să-l înfrunt
Şi aşa s-a născut chinul.
Simt în mine blazare
E ironică
Sfidază
Strânge...
Tare mă doare!

Mi-e frică...

Cercul e în mine
Răscolindu-mă sens după sens.
Îmi pocnesc amintirile
În explozii de-mi trezeşte auzul
Şi-mi spulberă amăgirile
În ochi mirarea apare
Şi inima revine
Năvalnică
Eliberată
Mai puţin mă doare!

Mai puţin îmi e frică...

Cercul nu mai este!
S-a spulberat odată cu revolta
De mi-a înflorit sufletul
Dincoace de mine, e lumină
Şi-a renăscut cuvântul
Totul se simplifică
E mult soare!
Şi linişte
Iubire
E bine...

Nu mă mai doare!
Nu-mi mai e frică!

poezie de Gabriela Petcu (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noul cerc

Cercul are nevoie de o sârmă împinsă
de un copil
ca să fie încercuit de cei fără cerc...
Cercul este un strigăt de luptă!
Cercul de luptă se luptă cu cercul pământului
dar mai ales
mai ales
cu glasul părinţilor ce dansează în cerc!
Până la urmă cercul cade
iar copilul se ridică şi îşi strânge cu putere
părinţii în jurul ranei
garou.
Aşa sângerează
Cercul...
prin strângere... împins cu o sârmă
de un copil nou pentru un cerc şi mai nou.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică, mamă...

Mi-frică, mamă... Mi-au plecat feciorii
Spre-ndepărtate lumi mai călduroase,
Prin mine zboară infernal cocorii
Şi mi-au rămas doar amintiri în oase.

Mi-e frică, mamă... Nu mai ştiu de mine
Pierdut-am doina, lacrima şi dorul,
În ochii mei în van se trag cortine,
Firul din of îşi schimbă-ades fuiorul.

Mi-e frică, mamă... Iar primesc păcate
Ca nişte frunze-nlănţuite-n clipe
Pavând cu negru străzi de nedreptate
Pe gândul meu ce nu poate să ţipe.

Mi-e frică, mamă... Parcă-i întuneric
În mintea mea cea stoarsă de substanţă,
Văd numai titluri pe gigant generic,
Eu sunt o umbră fără importanţă.

Mi-e frică, mamă... Clopotele urlă
De-atâta spaimă strânsă în capele
Şi-atât noroi pe care mi-l azvârlă
Fiare-ascunse în pubele.

Mi-e frică, mamă... Lupii dau năvală...
Îmi sfâşie şi graiul copt în vatră,
Degeaba sufletul mi se răscoală
Mi-e frică mamă, c-am ajuns doar piatră.

poezie de Ştefan Doroftei (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După Păunescu...

Mă doare, amintiri mă dor,
Că tot se duc de-ai mei, iubiţi;
Îmi pierd vedenii, actorii-mi mor...
Nu mai aud că sunt doriţi!

Mă doare, gândurile-mi vor
Să zboare timpul înapoi
Şi nu-mi pot ţine artişti, ce mor...
Văz se tot scade... Aţi plecat, voi?!

Mă doare, descărcat mosor
E rola filmului, ce aveam.
Mă doare că eroii-mi mor
Şi moartea lor mi-e zid... un geam!

Mă doare, frică am, un fior,
Că ştiu, eternul nu e viu
Şi întoarcere-i când o să mor...
Ne-am revedea, într-un târziu...!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te doare inima

Te doare inima
Aşa cum pe mine mă doare în fiecare zi
Cuvântul, cu acel vânt puternic
Prin care mă secătuieşti de iubire...
Dar cât o să te mai doară?
Dar cât vei continua cu această stare?
Eu, una nu mai pot rezista...
Mă doare, mă doare, mă doare!
Mă doare şi pronumele pe care-l rostesc
La fiecare sfert al luminii de seară.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică doar de boală, bătrâneţea nu mă sperie. Este o vârstă frumoasă, care aduce în schimb perspectiva şi înţelepciunea. Mi-e teamă doar de perspectiva morţii, mă doare să pierd câte o persoană dragă, devin tot mai sentimental cu timpul şi-mi dau seama cât au contat în viaţa mea anumiţi oameni care azi nu mai sunt. Cât despre mine, mi-aş dori o moarte comodă, senină, fără aventuri.

Dan Grigore în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu se poate să nu mă doară viaţa,!
Doare că exist, doare şi în vis,
Şi când sunt fericit, să nu pierd...
Fericirea şi focul din inima mea!
Doare chiar mângâierea gândului tău,
Trecutul ce mă însoţeşte şi... viitorul,
Pământul şi tot cerul şi... Noi!

Dor cuvintele, mai ales cele nespuse,
Tăcerea, timpul ce nu mai e timp
Doare unde-am ajuns, dor ochii de plâns
Şi obrajii, râul de lacrimi, marea plină de sare!

Doare sărutul pierdut, dorinţa prezentă,
Clipa absentă, TU şi mai... absentă,
Viaţa înainte de... viaţă şi dimineaţa!
Doare că nu există uitare, doare....!

Doare, durerea-i chemare de viaţă
E lupta cu mine, e ziua de mâine,
E visul din noaptea târzie e....
Sărutul pe tâmpla timpului meu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii?

Acum nu mai mă dori Tu!
Acum mă doare lumea!
Lumea toată la olaltă!
Ma doare timpul,
Cel trecut, cel prezent!
Cel încă nevenit!

Mă dor durerile în piept,
Mă dor ochii secătuiţi,
Mă arde un dor de prea mult timp,
Mă fierbe, îmi fierbe sângele în vene!

Stii....?

Mă dor chiar anotimpurile toate!
Nopţile şi visele, dimineţile!
Mă dor că nu au fost ale noastre!
Mă dor zilele şi lacrimile!

Mă doare tot, tot răul din mine!
Mă doare chiar şi binele!
Şi... şi nu ştiu ce să mai cred,
Ce să mai.... aleg?
Când nu mai e ce-alege!

Mă doare ce-i dincolo de Noi,
Ce-i dincolo de viaţă,
Dincolo de moarte!
Mă doare teama de eternitate!

Mi-e teamă să nu mă pierd!
Dar cum să mă mai pierd,
Când sunt pierdut demult!
Şi totuşi mă bântuie un gând!

Mă bântuie o teamă!
De-acum, demult!
Sau dintr-o altă viaţă?
Dintr-o altă lume?

Îmi pare totul lipsă,
Totul un pustiu
Şi sună a gol dintr-un....
Prea plin!

Şi totuşi nu-i un vis,
Şi totuşi suntem Noi!

Şi totuşi mă doare vina...!
Vina de a te iubi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine...

nu-mi este frică dacă va ploua,
îmi face bine ploaia asta,
mă spăl pe faţă, sorb din ea,
ce dulci îs firele de viaţă

mă plec tăcut sub stropii ei,
sub noaptea lină, diafană,
de undeva, o rază cu scântei,
coboară rece să-nţeleagă

nu-mi este frică dacă ai plecat,
atâta doar că mult mă doare,
cred că plătesc un vechi păcat
urmează altul mult mai mare

m-am lepădat de umbra ta,
dar ea se ţine scai de mine,
o simt aici, nu va pleca,
ce dor m-apasă, dor de tine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri ancestrale

Mă doare soarele,
mă doare pasărea din zbor,
simt durere în stânca din suflet
şi-n apa de pe lacrima crizantemei,
mă doare lumina din ochiul bolnav
de imaginea fiinţei topite-n prozodii,
mi-a sosit ora când mă sinucid
pe muzica stelelor rămase aprinse,
revenirea mi-e suflet de mare albastră
desenată ancestral de infinituri,

mi-e orizontul întrerupt, mamă
şi mă doare femeia cu trupul ei insaţiabil,
mă doare clipa când fug din aşternuturi,
mă doare absenţa binelui
dintr-o enclavă a răului fecund...

poezie de Ion Ţoanţă (24 septembrie 2016)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra din cerc.Eu nu sunt

Mă văd înconjurată de umbre
Dispuse într-o simetrie corectă
Ca o placentă din care
Urmează să mă nasc
Din mine dincolo de mine
Păşind peste orizontul privirii.
În stânga, umbra mamă,
În dreapta, umbra tată,
În spate, umbra care mă ţine pe loc
Şi-n faţă umbra ta.
În mijlocul cercului, creându-mă
Mi-e frică de întunecimea
Proiecţiilor care mă limitează.
"Deschide ochii şi priveşte în tine.
Umbrele-şi întind lipsa de culoare
Împinse de lumina care-ţi izvorăşte
Din fiecare chemare la viaţă.
Cercul nu începe cu tine.
Cercul e închis.
Arcurile lui se termină undeva
În spatele paşilor tăi."

poezie de Oana Tonca
Adăugat de Ina Carlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea nu doare

Aşteptarea nu doare în încheietura
Din fermoarull inimii mele
Aşteptarea nu doare în bărbia
Cusută cu pale de vânt...
Aşteptarea nu doare în gâtul
Încordat de dor
Aşteptarea nu doare în ochii
Albaştri din stor.
Aşteptarea mă doare
Chiar şi când eşti cu mine...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dureri

Mă doare pieptul când inspir
Din floarea mea mucigăită
În mine-s ghimpi de trandafir
Şi ghimpi îmi cresc ca o ispită

Mă doare capul de nebun
Înnebunit mult prea devreme
Mă dor nebunii din prejur
Mă dor şi ale lor blesteme

Mă dor picioarele de mers
Spre locul plecat mai departe
Mă doare luna şi-al ei stres
Când noaptea ei o strâng în braţe

Mă doare totul şi nimic
Mă dor cuvinte-ncrucişate
Mă doare când primesc un plic
De îl deschid, ce mă mai paşte

Mă doare piatra când o calc
Mă doare urcând povârnişul
Mă dor tăcerile cu tâlc
Mă doare însuşi infinitul

Mă doare şi acum când scriu
Pe-o foaie ce-i mototolită
Prin ridurile ei mă ştiu
O poezie scrijelită

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bruma

nici singur nu mai ştiu
de nu mă mai doare
nici sufletul pustiu
nici eu-l care moare

din pietre vine rece,
o apă de izvoare
şi peste mine trece
şi tot nu mă mai doare

lin turlele bisericii
se oglindesc în soare
nimic din gânduri sferice
nimic nu mă mai doare

un sloi de brumă tristă
căzută-n fapt de seară
insistă şi insistă
că toate-or să mă doară...

poezie de Iurie Osoianu (24 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă doare...

şi mă doare seninul din ziua de luni
şi mă doare-ngheţata cu gust de căpşuni

şi mă doare ninsoarea ce cade pe deal
şi mă doare un ritm de copite de cal

şi mă doare un susur şoptit de pârâu
şi mă doare un verde din lanul de grâu

şi mă doare un cântec din zeci de viori
şi mă doare polenul din galbene flori

şi mă doare un zâmbet rămas pe o poză
şi mă doare romanul citit la veioză

şi mă doare un vin demisec de Cornari
şi mă doare mireasma de tei seculari

şi mă doare căldura din zilele lungi
şi mă doare cămaşa cea neagră cu dungi

şi mă doare un zumzet cu gust de prisacă
şi mă doare ecoul de paşi care pleacă

şi mă doare apusul din seara de joi
şi mă dor kilometrii ce stau între noi.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomatic

se adună pe cer stele, umbre-n noapte îmi răsar
cuprinzând pădurea toată cu miros de chihlimbar

fantomatic îmi apare chipul tău care e lut
ramul codrului tresare, luna-n nori a dispărut.

şi mi-e frică şi mi-e teamă, dar m-apropii să te-ating
este totul o părere.... lacrimile se preling.

jos în vale casa-i veche, n-are foc şi nici lumini
mă grăbesc să deschid poarta dar cărarea-i numai spini.

mă împiedic.... mă ridic, văd o stea ce-i căzătoare,
a murit ceva în mine, nu îmi pasă, nu mă doare.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere

Nu sunt bolnavă!
Dar inima mă doare,
Că ai plecat de tot,
Şi m-ai lăsat, în lumea asta mare,
Şi tare greu, îmi este fără tine,
Măi, omule! Unde te-ai dus,
Îţi merge bine?
Nu-ţi este dor, să fii,
Din nou cu mine?
Plumburiu e cerul
Şi plouă tare afară,
În casă, liniştea-i apăsătoare,
Privesc tabloul nostru, pe perete,
Mă uit la poze,
Că mi-e dor de tine,
Şi sufletul, tare mă doare,
Că nu eşti lângă mine.

Mi-e tare foame, şi-aş mânca,
Dar n-am cu cine împărţi mâncarea,
Şi mi se pune iarăşi,
Noduri mari în gât,
Şi plâng cu mult amar,
Fulgerătoarea ta plecare.
Căci, fără tine, viaţa e pustie,
În casă, lipseşte gălăgia ta,
Copiii îmi vorbesc mereu de tine,
Şi mie, mi se frânge inima.
Ce scurtă-i viaţa, şi nu o preţuim,
Ce scurtă-i fericirea,
Şi câţi, de ea au parte?
Ce minunat era, când eram toţi,
Şi câtă tăcere după a ta moarte.
Acum pluteşte în casă,
Liniştea, şi umbra amintirilor,
Cu vise, încerc să m-amăgesc,
Şi false stări de bine.

poezie de Valeria Mahok (15 iunie 2001)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul diagnostic: suspect de moarte

nu ştiu
aş vrea să cred că azi viaţa îmi aparţine
deşi parcă e pentru prima dată când
mi-e dor de moarte...

am senzaţia că aştept pe cineva
şi că trebuie să mă gătesc frumos
să-mi pun cămaşa albă cea cu gulerul lat
costumul şi cravata gri
mai întâi o să-mi lustruiesc pantofii ăia negri
rămaşi de la nunta fiului meu

între mine şi distanţa de afară există multă ceaţă
mi-au amorţit braţele şi încheieturile
tremur nervos mi-e frică de o blocare
a privirii dincolo de lumină

mi s-au împăienjenit ochii
mă târăsc aproape inuman
vorbesc gângăvit de parcă
aş avea un opritor de cuvinte
mi s-a făcut frică o frică închisă
precum rana care refuză durerea
şi mi-e puţin frig simt că
mă afund deviant într-o lume în care
realitatea nu ţine cont de sentimente şi lucruri
nu văd nici oameni decât un spaţiu îngust
şi umed ca igrasia crescută dinăuntru

peste alte gesturi
plouă

încă mai plouă

poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!