Altul îţi este drumul

Mă uit la tine şi suspin, ştiindu-ţi dinainte soarta,
Îţi ţin în a mea privire chipul fragil, o formă cum nu mai există alta.
Suspin nu din tristeţe, ci cu ascunsă bucurie,
Conştient fiind de vremea ce va să vie.

Poate că nu înţelegi nimic acum, totul în jur părând difuz,
De parcă viaţa ţi-ar fi închipuirea unui zeu păgân, ursuz.
Poate că cerul îţi pare departe, şi simţi pământul rece şi neprimitor, mult prea aproape.
Poate că te întrebi, cum m-am întrebat şi eu odată,
Oare această lume e un accident, sau există ceva ce ţine totul laolaltă?

Te-ai îngrijit cu sârguinţă de sarcinile lumeşti,
Ai învăţat să scrii, să citeşti, să desenezi şi să munceşti.
Simţi totuşi că ceva lipseşte, de parcă cineva a rupt o pagină din propria-ţi poveste.
Este această lipsă, cea care nu îţi dă pace, oprindu-te din a trăi cum inimii tale îi place.

Şi poate crezi că nu ai încercat destul până acum,
Că poate toţi ceilalţi din jur sunt sănătoşi, şi tu nebun.
Par a fi atât de fericiţi, fugărind apusul şi încercând din răsputeri să ignore neajunsul.
De ce să nu faci şi tu la fel, îţi zici, de ce să te scuturi de praf, de ce să te ridici?

Opreşte-te pentru doar o secundă, imitând jaguarul ce stă la pândă,
Căci cel ce adevărul vrea să îl ştie, asemenea lui trebuie să fie.
Calm, şi totuşi încordat, aparent de nemişcat, şi totuşi oricând gata de atac.
Este acest tip de vigilenţă, ce face diferenţa dintre ceaţă şi transparenţă.

Rămâi deci atent, la orice vine şi pleacă,
Curios, şi în acelaşi timp pregătit să scoţi sabia din teacă.
Căci cel ce te menţine prizonier, într-o lume a fricii şi nesiguranţei,
Poartă o mască cu propria-ţi faţă.

Falsul îţi este umbră, adevărul îţi este soare, două părţi complementare.
Stai ferm pe picioare, şi adresează-i liniştii o întrebare:

Atunci când luna noaptea o luminează, pe ea cine-o veghează?
Atunci când pasărea pădurea o încânta, pe ea cine-o ascultă?
Atunci când atingerile se unesc şi fiorii pe piele se-nmulţesc, cine tresare?
Atunci când corpul mi-l oglindesc, în ochii cui de fapt privesc?

Şi lasă răspunsul să se aştearnă, ca zăpada în timpul iernii,
Lasă tăcerea să îţi înghită mintea, precum munţii dispar în negura vremii.
Scaldă-te-n dezamăgire, lasă ploaia să te respire.
Lasă focul să îţi consume dorinţa, şi vântul să îi împrăştie cenuşa,
Lasă apa să îţi umple golurile, binecuvântându-ţi totodată fiinţa.

Află acum că altul ţi-a fost drumul,
Că te-ai născut din mulţi, dar ai sfârşit ca unu.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu unul

Cu frică de succes şi creierii măcinaţi de stres,
Te uiţi perplex de parcă viaţa ţi-ar fi un codex complex,
Pe care oricât te chinui să îl descifrezi, rezolvarea îţi tot scapă, nu poţi s-o vezi.
Te enervezi, iei un creion în mână şi începi să desenezi, că doar aşa te calmezi,
Şi te întrebi, cum ai ajuns să crezi ceea ce crezi?

Prietenii, familia, îţi par feţe străine,
Ce ştiu ei despre ce înseamnă să-ţi fie mai bine?
Ce ştiu ei despre lupta ta interioară, vocile care noapte de noapte numele ţi-l cheamă.
Or fi strigoi, sau poate eşti doar tu, vorbind cu tine însuţi.

Gata, ajunge, a fost picătura care a umplut paharul,
Da, paharul ăla în care ţi-ai înecat amarul, în vin,
Şi-ţi promiţi că nu te mai duci, cu gândul, acolo unde ai mai fost,
Nu are rost, ai picat de prea multe ori de prost.

Te ridici şi îţi priveşti chipul în oglinda murdară, pentru a o mia oară,
Încercând să îţi aduci aminte de când viaţa nu obişnuia să doară.
Oare în ochii arămii a mai rămas vreun strop de inocenţă?
O sclipire fugitivă în lumea asta înecată-n decadenţă?

Şi-atunci o vezi, e chiar acolo, aşa cum a fost mereu,
Acea parte din tine ce ţi-a fost aproape la bine şi la greu.
Acea prezenţă, nu ştii cum s-o numeşti, ţi-e şi frică să-ncerci,
Te bufneşte râsul şi îţi arunci un scurt şi sincer: "Ce prost eşti!"

Te simţi ruşinat, ca un bufon în faţa unui împărat,
Ştii că te-ai făcut de rahat, însă acum ceva e diferit,
În loc de judecată, găseşti puterea să accepţi, şi râzi în continuare,
Fără un răspuns, pluteşti ca o bucată de lemn pe mare.

Te laşi în braţele acelei neştiinţe, renunţând la păreri, renunţând la dorinţe.
Simţi că a te salva nu-ţi mai stă în putinţă, aşa că te întorci spre umilinţă,
Şi plângi, şi râzi, şi plângi din nou, cu lacrimi reci, fără ecou.
Simţi cum vântul te jupoaie, cum oasele apa ţi le îndoaie,
Până nu mai rămâne nimic, ca atunci când se evaporă tot ceaiul dintr-un ibric.

Te vezi mic, şi totuşi atât de mare, te vezi slab şi totuşi atât de tare,
Fără de judecată, cu mintea epuizată, identitatea creponată şi mândria uzată,
Te simţi mai liber şi mai pur ca niciodată, de parcă toate piesele din puzzle-ul tău s-au strâns laolaltă.

Cine ar fi crezut, că mântuirea poate să fie, atât de dureroasă, atât de vie?

Te priveşti din nou, în aceeaşi oglindă murdară, fără a mai vedea însă vreo pată.
Vezi totul ca fiind complet, un armonios şi frumos duet,
Între om şi divinitate, între întreg şi parte.

Acea sclipire, acoperă totul acum, ca o perdea de fum,
Inocenţa îţi curge din privire, transformându-ţi corpul într-o masă de bijuterii fine.
Te simţi bine, iar o realizare iţi vine în minte,
Cum că lumea e tot la fel, indiferent ce crezi tu despre ea sau despre tine.

Fie că te consideri demn sau nu, inteligent sau nu, frumos sau nu,
Omul, timpul, spaţiul şi mişcarea, vor fi mereu unul.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul este iubirea

Marea dilemă a vieţilor noastre, a destinelor noastre, este lipsa de iubire.
Atunci când iubim, nu putem răni - să nu crezi că ceea ce trăieşti este iubire, te rog, nu te minţi.
Ascultă atent, este o voce, ce îţi şopteşte zi de zi, un cântec dulce, de iubire - nu încerca să-l înţelegi, doar fii.

Ce cheamă ploaia către pământ?
Ce împinge soarele către apus?
Ce împodobeşte munţii cu zăpadă şi oferă strălucire mării?
Unde te cheamă vântul atunci când îţi şopteşte?
Ce îţi răspunde luna atunci când o priveşti?
Unde te poartă frica, atunci când nu încerci să o opreşti?

Unde te poartă toate - înapoi la tine; pe canalul îngust al minţii obosite de atât învârtit, încercând să-şi prindă coada.

Ridică-te, locul tău nu este în genunchi.

Prieten drag, nu te ruga la stele, nu arunca blesteme, iubeşte-ţi fiii, adună-ţi turma; ceva te cheamă către casă... chiar şi cel mai neiscusit cioban ştie când e timpul să se întoarcă acasă. Ai călătorit departe, picioarele ţi-au obosit, pământul pare greu sub tălpi. Te uiţi în faţă, drumul se-ntinde, se şerpuieşte-n orizont, la infinit. Drumu-ţi promite, că dacă mergi încă puţin, te-mbogăţeşte, te face prinţ peste oceane şi rege între oameni - dar tu nu îl asculţi, ai obosit. Îţi aminteşti de măgarul harnic, căruia îi sunt promise măreţe împliniri şi care îşi duce-n spate, povara veşnică şi grea a propriei nemulţumiri.

Te uiţi în spate; ce mult ai mers... vii de departe. Au trecut parcă veacuri întregi de la primul căscat, de la primul pas şi prima vorbă - ce entuziasm aveai odată; luai orice provocare în piept cu dăruire, promiţând că ai s-aduci în lume, mult căutată mântuire. Ai zâmbit şi te-ai jucat - ce suflet drag, ce bucurie.

Dar parcă este mult de atunci - nisipul stă împrăştiat peste trecut; se văd prin ceaţă, fragmentele amintirilor de demult. Nu are sens să răscoleşti trecutul, o ştii prea bine – din asta nu a ieşit nicicând ceva bun; poate doar plâns, orbire şi scrum.

Nu mai este timp de-ntoarcere acum - te uiţi din nou în faţă, priveşti din nou în spate. Ai căutat, ai luat notiţe şi ai scris în jurnal - ceva nu este bine; viaţa ar trebui să facă sens, dar sensul nu e de găsit niciunde. Te uiţi în sus, la cer - e prea departe. Te uiţi în jos, la pământul crud, proaspăt şi viu - îi mulţumeşti în gând pentru o clipă, realizând însă că el doar te poartă, nu te ridică.

Cum se face că ai căutat peste tot... şi tot n-ai pace; cum se face?

E evident - nu mai există cale; nu mai există drum care să te poarte acolo unde vrei să mergi, să îţi ofere ceea ce cu disperare îţi doreşti. Răspunsul nu e aici, nu e acolo; nu e în timp şi nici în lipsa lui - căci timpul trece atât de repede în joacă şi atât de greu în muncă. Te-ai uitat şi pe unde ai venit şi pe unde ai fi putut să mergi – te-ai uitat la cer, dar ţi se pare prea departe, decizi să-l laşi în grija păsărilor de noapte; te-ai uitat în pământ, însă el te-a privit tăcut, flămând, cu ochi de frunze.

Răspunsul nu e de găsit.
Răspunsul e iubirea.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Majoritatea oamenilor sunt adormiţi în domenii ale vieţii în care ar putea străluci. Atunci când ai obiceiuri proaste care îţi distrug sănătatea şi fericirea eşti adormit. Dacă te-ai trezi o clipă să vezi cum îţi dai cu ciocanul peste degete, sunt sigur că nu ai mai face acest lucru. Atunci când suferi din cauza lipsei de bani şi zilnic faci activităţi care te ţin departe de libertatea financiară, la fel, dormi. Dacă te-ai trezi, ai începe să îţi investeşti timpul şi energia în activităţi care te-ar apropia de stilul de viaţă pe care îl doreşti. Atunci când nu mai înţelegi nimic din iubire şi relaţii, iarăşi dormi. Dacă te-ai trezi ţi-ar fi foarte natural să iubeşti şi să fii iubit. Fiecare dintre noi doarme în anumite domenii. Unii poate dorm în toate domeniile vieţii, aşa că trezeşte-te acum până nu e prea târziu!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea e în tine. A fost tot timpul acolo şi e singurul loc unde va fi. Şi atunci când nu simţi iubire e pentru că ţi-ai acoperit iubirea din tine cu gunoaiele existenţei de zi cu zi şi doar de tine depinde să îţi mişti fundul şi să începi să faci curat printre gunoaie până când vei face iubirea din tine să strălucească din nou. Iubirea e în tine atunci când citeşti o carte care îţi place, când te uiţi la filmul sau serialul preferat, când mergi în excursie şi eşti în mijlocul naturii trăgând pe nas aerul oxigenat al pădurii sau cel sărat al mării şi toate problemele de acasă par departe. Când asculţi muzica preferată, când eşti cu prietenii din copilărie şi râdeti de toate amintirile. Iubirea e în tine atunci când îţi spune: "Devino maxim din ceea ce poţi să devii." Iubirea e când alergi pe bandă sau pe stradă sau tragi de fiare la sală sau faci orice sport, pentru că iubirea îţi spune: "Iubeşte-te! Vreau să ai un corp frumos şi sănătos." Iubirea e în tine când te duci să mângâi un câine sau o pisică. Iubirea e în tine atunci când ştii că meriţi tot ce e mai bun în viaţa asta şi iubirea e în tine când faci ceva cu pasiune şi uiţi cum trece timpul. Iubirea e în tine când îţi îmbrăţişezi părinţii şi bunicii şi îi ierţi pentru toate greşelile pe care le-au făcut faţă de tine, pentru că atât au ştiut la vremea lor. Iubirea e în tine când te uiţi în ochii persoanei pe care o iubeşti şi îi spui: "Te iubesc" fără să îţi pese de reacţia ei şi fără să ai nevoie de ceva în schimb.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O minunată veste

Văd privirea voastră, atârnă-n jos, prea tristă
Nu rupe-ţi voi tăcerea, când liniştea persistă?
Şi totul pare acum, cum ziua plouă în ceaţă
Cum totul ar fi uscat şi fără de verdeaţă.

Oamenii azi sunt aşa de mohorâţi!
Par aşa schimbaţi, sunt trişti şi par urâţi!
Şi bucuros să fiu, căci răul nu există?
Să par eu fericit, în lumea atât de tristă?

Ce tare ochii plâng, când inima te doare?
Atunci nimic nu pare c-ar mai avea valoare
Şi plâng aşa de mult, căci sufletul ţi-a rupt!
Cu suferinţa-n lacrimi şi sângele ţi-a supt!

Vântul să îţi spună, ce larg şi lung e cerul!
Cum cerul plin de soare încălzeşte gerul
Şi tu să te încălzeşti, tristeţea îţi topeşte!
Câci dintr-o parte vine o minunată veste!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul este o DECIZIE. CURAJUL este DECIZIA. Şi dacă suntem vii, suntem capabili de decizie, prin definiţie. Aşadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îţi pui viaţa în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldaţii sunt antrenaţi în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îţi provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziţie. Ştii care este diferenţa dintre destin şi soartă? Destinul este ceea ce ţi se întâmplă în urma acţiunilor tale. Soarta este ce ţi se întâmplă fără să poţi face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin şi cât e soartă în viaţa unei persoane. Puţini curajoşi ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundaţie şi să îţi ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu şi că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă şi nu sunt suficiente măsuri de protecţie (diguri, etc...), atunci, POATE ţi-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi ştiut!

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-te iubită

Nu încerca să pui sechestru pe iubire,
Vrând să o ţii doar pentru tine.
Nu arunca nimic deoparte, cotorul joacă un rol esenţial în felul cum e prinsă o carte.
Nu sta deoparte, hora e jucată atât de-un grup la unison, cât şi de fiecare-n parte.

Lasă-te iubită, asta îţi e menirea,
La fel cum lumânarea prin foc atinge împlinirea.
Nu încerca să controlezi, cu cât te vei forţa mai mult, cu atât mai puţine o să vezi.

Relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, urmează calea desenată de ale mele şoapte.
Finalul nu e departe, însă există multe sfârşituri, şi toate sunt la fel de colorate.

Ai încercat mult timp să îmblânzeşti iubirea, s-o forţezi să facă tumbe atunci când pocneşti din bici.
Nu şi aici, unde gloanţele voinţei sunt oarbe, unde singura cale este să te predai curenţilor de aer, precum un marinar ce s-a pierdut pe mare.

Oare, nu simţi ce simt şi eu?
Oare nu-ţi simţi corpul atât de greu?

Oase şi carne ce par certate, gânduri veşnic alienate, mintea şi inima privind fiecare într-o parte.
Promisiuni deşarte, legăminte încălcate, ai trecut prin toate.
Ai fugit departe, în căutarea unui regat, al cărui împărat, să-ţi aşeze o coroană cu diamante pe cap.

Ai încercat, să te prefaci că nu îţi pasă,
Că atât timp cât ai o casă frumoasă şi tot ce-ţi trebuie pe masă, de nimic nu îţi mai pasă.
Ai fost proastă, ai îndurat nopţi reci, ce păreau a nu se mai termina vreodată, sacrificând pentru o noapte de amor nebun, tot ce te ştiai a fi odată.

Măcar de-ar fi fost dulce, acest amor ce ia mai mult decât aduce.

Te rog, nu te minţii, încetează să mai pleci, şi învaţă sa fii.

Să fii în iubire, înseamnă să mori şi să renaşti cu fiecare tresărire, cu fiecare smucire, cu fiecare bătaie de ritm a unui cântec pe care-l ştii atât de bine.
E scris special pentru tine, indiferent dacă îţi pare că nu-l vrei sau nu-ţi convine.

Poţi recunoaşte, iubirea adevărată, prin faptul că nu te lasă nicicând baltă, nu te lasă deşartă, ci dimpotrivă, din ce în ce mai plină de fiecare dată.

Aceea e iubire curată, cea care dă sens vieţii şi ţine totul laolaltă, aşa cum împinge o cauză nobilă spre victorie o întreagă armată.

O artificie, atunci când explodează şi cerul îl luminează, sclipeşte cel mai puternic atunci când e pe terminate.
Aşa că relaxează-te iubito, întinde-te pe spate, lasă totul în seama mea, pune orice grijă deoparte.

Aici nu-ţi foloseşte,
Aici viaţa nu se gândeşte, ci se trăieşte.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate

Poate-n drumul tău te gândeşti la mine,
Poate simţi şi tu dor ascuns în tine,
Poate vezi cu ochii în singurătate
Razele din mine cum îţi sunt surate.

Poate gându-ţi tainic fuge şi mă caută
Din viaţa trăită într-o altă dramă,
Poate clipa asta te înfrângi pe tine,
Poate-ţi spune Domnul puţin despre mine.

Poate îţi apare dintr-un colţ de umbră
Chipul meu ce fuge de o noapte sumbră,
Poate vezi o rază din mine plecând,
Căutătoare undă, foşnitorul gând.

Poate cu răbdare te agăţi de ea,
Poate nu-i dai drumul spre o altă stea,
Poate te încingi cu ea peste trup
Să îi simţi căldura... atunci când erup.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povaţă

Dac-al tău suflet e inexpugnabil,
Înconjurat c-un meterez solid,
Nimeni din lume nu va fi capabil
Să năruiască acest trainic zid.

Însă atunci când te ascunzi de viaţă
Îţi pare totul searbăd şi anost
Mai bine ascultă acum a mea povaţă
Şi fii din nou aşa precum ai fost.

Şi spun aceste lucruri cu emfază
Şi fără niciun fel de gând perfid
Poate rostirea mea te epatează,
Sau poate crezi că vreau să te desfid.

Deşi, în sinea ta, tu îţi dai seama
Că-mi este greu să fiu exhaustiv,
Şi că de-aceea, doar îmi exprim teama,
Că te-ai însingurat fără motiv.

Eu ştiu ce zic, nu sunt elucubraţii,
Căci viaţa are ritmul trepidant,
Şi ea ne scoate-n cale noi tentaţii,
Iar cursul ei este mirobolant.

Ascultă-mă, nu mai fi abătută
Căci nu eşti nicidecum năpăstuită
Şi nu uita zicala cunoscută,
Că viaţa trebuie din plin trăită.

poezie de Octavian Cocoş (6 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În personalitate se va vedea ce talente, abilităţi şi cunoştinţe ai scos la suprafaţă. Şi în personalitatea ta stă salvarea ta pentru că orice îţi doreşti tu să obţii poţi obţine cu abilitatea şi competenţele potrivite. Este puţin contraintuitiv pentru că omul vrea repede tot. Vrea soluţia acum la greşeli făcute în 10 ani. Eu ştiu că nu există. Şi nici nu îmi consum timp sau energie să lucrez cu oamenii aceştia până când nu vin ei, înfrânţi şi cu credinţa sfărâmată, să implore. Când omul spune smerit: "Fac orice, doar să scap din iadul ce îl trăiesc", atunci e semnul că poate începe să renască şi atunci este pregătit să facă singurul lucru pe care îl ştiu în această lume ce poate ridica omul din iad şi îi dă şansa să trăiască viaţa visurilor sale, să creeze raiul în sufletul lui şi pe acest pământ. Să îţi dezvolţi personalitatea este singura cale pe care o ştiu pentru omul care nu are nimic altceva decât pe sine. Tu ce alegi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire. În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca. Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie. Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist. Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine. Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile. Pişă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund. Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit. Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală. Prima oara eşti tu. Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai încredere în Dumnezeu , dar şi în tine

Omule,
Când simţi că nu mai poţi, nu dispera. Închide ochii şi gând bun la Dumnezeu.
Dacă îl ai pe Dumnezeu în suflet, doar El îţi dă puterea să mergi mai departe. Mulţumeşte-i pentru viaţa ce ţi-a dat şi tot El îţi va arăta dragostea şi grija pentru sufletul tău. Îţi va oferi zile însorite atunci când în viaţa ta vei avea şi momente înnourate.
Cu încredere în Dumnezeu, dar şi în tine, lasă în urmă trecutul. Fii bucuros că ai îndrăzneala să mergi mai departe. Ai încredere şi în forţele tale.
Nu lăsa pe nimeni să-ţi omoare, sau să-ţi fure comorile sufletului. Ai încredere în ziua de mâine. Sigur vor veni şi zile care îţi vor deschide calea spre îndeplinirea celor ce-ţi doreşti. Atunci oamenii te vor preţui mai mult. Numai astfel vei simţi că eşti capabil să construieşti şi tu ceva. Nu uita că ai o importantă datorie faţă de lumea în care trăieşti, dar şi faţă de tine.
Fiind mai bun meriţi să fii fericit. Şi nu uita că în viaţă nu trebuie să fii copia nimănui. Este suficient să adaptezi totul la propria-ţi persoană.
Fii tu etalonul, nu clona altuia.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş trece pe la tine, dragul meu

dar mă tem că inima ţi s-ar putea opri de atâta fericire
şi-apoi vezi tu
orele în care te strâng sub pleoape
sunt mult prea frumoase
să le stricăm cu obiceiuri prosteşti

şi totuşi
aş trece pe la tine
să văd cum îţi îmbraci neliniştea
în fiecare zi
cum pâinea şi vinul nu înseamnă nimic
dar mă tem că ai putea să te îneci de plâns
dacă mâna mea
din întâmplare
ţi-ar atinge pieptul gol
şi atunci m-aş simţi vinovată
că nimeni
nu a mai ajuns
atât de aproape de tine

şi totuşi
aş trece
aş trece să te întreb
cum te doare
când nu îţi vorbesc
e o durere normală
din carne până în suflet
sau nu înţelegi de unde vine şi unde se termină

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

Spune-mi, ce porţi pe tine! Ai căldură?
Spune-mi, cum ai dormit! Ai moale pat?
Spune-mi, cum mai arăţi! Te-ai mai schimbat?
Spune-mi, ce îţi lipseşte! A mea gură?

Spune-mi, cum o mai duci! Sunt buni cu tine?
Spune-mi de ceilalţi! Te lasă-n pace?
Spune-mi ce mai faci tu! Faci ce îţi place?
Spune-mi, la ce gândeşti acum! La mine?

Vezi, nu mai am decât cuvinte de-ntrebare
şi parcă îţi aud deja răspunsul mut.
Dacă eşti obosită, nu pot să te ajut,

Dacă ţi-e foame, nu am de mâncare.
Din lume parc-am dispărut deodat'
şi nu mai sunt de loc, parcă te-aş fi uitat.

sonet de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dragostea îţi face semn, urmeaz-o, deşi căile sale sunt anevoioase şi abrupte. Iar atunci când aripile sale te cuprind, nu te opune, deşi sabia ascunsă printre penele sale te poate răni. Iar atunci când îţi vorbeşte, crede în ea, cu toate că vocea sa îţi poate spulbera visele, aşa cum vântul de nord răvăşeşte grădina. u un cântec de laudă pe buzele tale.

citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns la concluzia că orice frustrare avem, orice lipsă, este doar un fel al vieţii de a ne învăţa că defapt putem să fim foarte fericiţi fără acel "ceva" după care tânjim acum atât de mult. Ai observat că uneori poţi să îţi doreşti foarte tare ceva luni şi ani de zile şi niciodată să nu ajungi la destinaţie? Mai mult, parcă obiectul dorinţelor tale te evită cu orice preţ. Într-o zi, te resemnezi, capitulezi şi dobândeşti o stare de linişte interioară, chiar fericire amestecată cu împăcare sufletească. Şi când ridici privirea din pământ, în faţa ta este exact premiul după care ai alergat în toţi anii ăştia, parcă spunându-ţi: "Am fost tot timpul aici, la doar un braţ distanţă, aşteptând să pui mâna pe mine. Însă rolul meu în viaţa ta a fost să te transform în interior, căci tot ceea ce este în exterior e irelevant comparat cu ceea ce se află în noi înşine. Eu am fost acelaşi lucru, o iluzie, care a luat o formă pe care tu să o poţi înţelege, m-am transformat în orice îţi doreai tu cel mai mult. Bicicleta, maşina, un stil de viaţă, bani, partener de cuplu, succes, faimă, reputaţie, carieră. Acum, ştiu că fără mine sau cu mine în interior tu eşti sincer cu tine însuţi, că te-ai descoperit pe tine şi comoara ta interioară şi iată, acum întreaga lume exterioară este la picioarele tale."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Nu-mi amintesc de ce plângeam atunci...
plângeam (poate) de frica
de a trăi experienţe închise
sau de frica agitaţiilor lăuntrice.

Ţi le înşir pe toate ca să mai salvez ceva
din singurătatea asta glacială,
poate se mai naşte ceva din ce moare
în erupţia sângeroasă a luminii.

Îţi spun cum creşte dependenţa de regret,
că nu ajută la nimic migrarea către lacrimi şi zaci
între prăbuşire şi uitare definitivă de tine însuţi.

Zaci în strigăte stinse
până te abandonezi într-un trecut,
devenit mai agitat decât prezentul.
Câtă naivitate îţi trebuie să te naşti pentru singurătate...

Şi cu toată tăcerea asta mă clatin din toată
adolescenţa interioară pentru ceva ce nu mai e.
Te-am iubit până la senzaţia de sfârşeală
cum te iubesc şi acum.

Nu mai ştiu nimic despre lume, despre mine
cum am devenit iraţional până în adâncuri de parcă
am murit într-o pasiune haotică pentru iubire.

Mă laud uneori spunând că mi-e mai bine
spre a nu mă prăbuşi
mai jos de încordarea asta crescută
la temperatura absolută a sângelui.

Se întâmplă să rămân treaz în sunetul surd al ploii
o noapte... două... şi nu ştiu cât de departe sunt de lume
sau cât de aproape sunt de disperare.

Câtă intensitate ţi-ar trebui să supravieţuieşti
în cel mai înalt loc al universului
când lumina se năruie în prăpăstii întunecoase?

Am plâns până la ruperea timpului de real
când m-am îndrăgostit.
Te sorbeam din toate clipele ca pe o cale a mântuirii,
născut parcă pentru aceste înălţări trăite
în flăcări şi sinceritate.

Dar nu puteam dovedi prin câte rugăciuni trecusem
pentru acest imn al sângelui de care te agăţi
să nu pierzi nimic din ce te aruncă în neant.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, martie 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă în pace

Azi iar te-ai trezit
Cu faţa la cearceaf şi-ai zis
Nu te sărut

Atât îmi doresc
Să pot zâmbi când mă trezesc
Vreau să te uit

Poate e mai bine
Plec de lângă tine
Şi îţi spun
Da, da

Dacă nu îţi place
Lasă-mă în pace
Ieşi din viaţa mea

Dacă nu îţi place
Nu te mai întoarce
Vreau pe altcineva

Azi nu-mi mai doresc
Parfumul tău să îl găsesc
Pe perna mea

Nu te mai iubesc
Şi nu mai vreau să mă-nvelesc
Cu haina ta

Poate e mai bine
Plec de lângă tine
Şi îţi spun
Da, da

Dacă nu îţi place
Lasă-mă în pace
Ieşi din viaţa mea

Dacă nu îţi place
Nu te mai întoarce
Vreau pe altcineva

Dacă nu îţi place
Lasă-mă în pace
Ieşi din viaţa mea

Inima nu vrea
Să te-apropii iar de ea

Poate e mai bine
Plec de lângă tine
Şi îţi spun
Da, da

Dacă nu îţi place
Lasă-mă în pace
Ieşi din viaţa mea

Dacă nu îţi place
Nu te mai întoarce
Vreau pe altcineva

Dacă nu îţi place
Nu te mai întoarce
Vreau pe altcineva

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alege viaţa pură

Prea ocupat, ca să priveşti realitatea,
Gol pe dinăuntru, ţi-ai vândut de mult identitatea.

Vrei echitate?
Tu tot mai crezi că libertatea e undeva, departe?

Îţi laşi visele deoparte, ca pe o carte, prăfuită pe o masă de sticlă ce nici nu coboară dar nici nu ridică,
Nimic, căci "ceva-ul" pare prea greu,
Plăcerea îţi stă acum în monezile ce te privesc din portmoneu.

Lupţi împotriva dogmelor şi a sistemelor,
Însă îngenunchiezi la picioarele consumerismului şi antenelor.
Ştii deja că nu îţi face bine, să fugi de umbra ce se tot ţine după tine,
Să negi superficialitatea ce ţi s-a lipit de minte ca mierea de albine.

Nu este dulce, şi nici nu a fost vreodată,
Băiat sau fată, needucat sau educată, lumea tot pare nedreaptă.
Strânge-ţi laolaltă, forţele ce par să te fi părăsit, interoghează gândurile ce îţi repetă zi de zi că nu eşti văzut, dorit sau iubit.

Respiră pe beat, şi lasă-ţi inima să cânte odată cu tine, dezbracă-te de judecată şi sari gol în marea caldă,
De iubire, pluteşte pe spate căci te va ţine, pe tine, da, te ştie deja atât de bine.

Nu ai fost nicicând renegat, ci tu singur te-ai îndepărtat.
Acum te crezi blestemat, de parcă Dumnezeu te-a uitat,
Chiar şi auzul acestui cuvânt îţi pare străin, parcă îţi sună ciudat.

E păcat, să continui în felul ăsta,
Tu nu eşti un străin, tu nu eşti ăsta.

Ieşi din rol, ca orice bun actor, ce îşi face treaba şi apoi pune capul pe pernă matol, cu creierul îmbibat de alcool.
Nu provenit din băutură, ci stros picătură cu picătură din literatură, din poezie, din pictură.

Renunţă la ură,
Alege viaţa fără ea, alege viaţa pură.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!