Altul îţi este drumul

Mă uit la tine şi suspin, ştiindu-ţi dinainte soarta,
Îţi ţin în a mea privire chipul fragil, o formă cum nu mai există alta.
Suspin nu din tristeţe, ci cu ascunsă bucurie,
Conştient fiind de vremea ce va să vie.

Poate că nu înţelegi nimic acum, totul în jur părând difuz,
De parcă viaţa ţi-ar fi închipuirea unui zeu păgân, ursuz.
Poate că cerul îţi pare departe, şi simţi pământul rece şi neprimitor, mult prea aproape.
Poate că te întrebi, cum m-am întrebat şi eu odată,
Oare această lume e un accident, sau există ceva ce ţine totul laolaltă?

Te-ai îngrijit cu sârguinţă de sarcinile lumeşti,
Ai învăţat să scrii, să citeşti, să desenezi şi să munceşti.
Simţi totuşi că ceva lipseşte, de parcă cineva a rupt o pagină din propria-ţi poveste.
Este această lipsă, cea care nu îţi dă pace, oprindu-te din a trăi cum inimii tale îi place.

Şi poate crezi că nu ai încercat destul până acum,
Că poate toţi ceilalţi din jur sunt sănătoşi, şi tu nebun.
Par a fi atât de fericiţi, fugărind apusul şi încercând din răsputeri să ignore neajunsul.
De ce să nu faci şi tu la fel, îţi zici, de ce să te scuturi de praf, de ce să te ridici?

Opreşte-te pentru doar o secundă, imitând jaguarul ce stă la pândă,
Căci cel ce adevărul vrea să îl ştie, asemenea lui trebuie să fie.
Calm, şi totuşi încordat, aparent de nemişcat, şi totuşi oricând gata de atac.
Este acest tip de vigilenţă, ce face diferenţa dintre ceaţă şi transparenţă.

Rămâi deci atent, la orice vine şi pleacă,
Curios, şi în acelaşi timp pregătit să scoţi sabia din teacă.
Căci cel ce te menţine prizonier, într-o lume a fricii şi nesiguranţei,
Poartă o mască cu propria-ţi faţă.

Falsul îţi este umbră, adevărul îţi este soare, două părţi complementare.
Stai ferm pe picioare, şi adresează-i liniştii o întrebare:

Atunci când luna noaptea o luminează, pe ea cine-o veghează?
Atunci când pasărea pădurea o încânta, pe ea cine-o ascultă?
Atunci când atingerile se unesc şi fiorii pe piele se-nmulţesc, cine tresare?
Atunci când corpul mi-l oglindesc, în ochii cui de fapt privesc?

Şi lasă răspunsul să se aştearnă, ca zăpada în timpul iernii,
Lasă tăcerea să îţi înghită mintea, precum munţii dispar în negura vremii.
Scaldă-te-n dezamăgire, lasă ploaia să te respire.
Lasă focul să îţi consume dorinţa, şi vântul să îi împrăştie cenuşa,
Lasă apa să îţi umple golurile, binecuvântându-ţi totodată fiinţa.

Află acum că altul ţi-a fost drumul,
Că te-ai născut din mulţi, dar ai sfârşit ca unu.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Votează! | Copiază!