O minunată veste

Văd privirea voastră, atârnă-n jos, prea tristă
Nu rupe-ţi voi tăcerea, când liniştea persistă?
Şi totul pare acum, cum ziua plouă în ceaţă
Cum totul ar fi uscat şi fără de verdeaţă.

Oamenii azi sunt aşa de mohorâţi!
Par aşa schimbaţi, sunt trişti şi par urâţi!
Şi bucuros să fiu, căci răul nu există?
Să par eu fericit, în lumea atât de tristă?

Ce tare ochii plâng, când inima te doare?
Atunci nimic nu pare c-ar mai avea valoare
Şi plâng aşa de mult, căci sufletul ţi-a rupt!
Cu suferinţa-n lacrimi şi sângele ţi-a supt!

Vântul să îţi spună, ce larg şi lung e cerul!
Cum cerul plin de soare încălzeşte gerul
Şi tu să te încălzeşti, tristeţea îţi topeşte!
Câci dintr-o parte vine o minunată veste!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara azi e tristă

N-a mai plouat de mult aşa
Iar vântul se-nteţeşte!
Ce liniştea ne prevestea
Azi chiar se împlineşte.

Se-adună chiciura pe ram
Copacii par de gheaţă,
Iar primăvara ce-o doream
Lipsită-i de verdeaţă.

Şi gazele au amorţit
Din nou în hibernare,
O zi sau două s-au minţit
Cu razele de soare.

Primăvara azi e tristă
Varsă lacrimi la fereastră,
"Te credeam mai optimistă!"
I-au zis florile din glastră

poezie de Nicolae Panait Nicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tristă e lumea în care trăieşti!

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă, deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere!
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Darul meu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume fără Dumnezeu

Ce tristă e lumea în care trăieşti
Când cerul nu plouă deşi tu iubeşti,
Când soarele arde şi ultima frunză
Iar ţie-ţi îngheaţă cuvântul pe buză!

Ce triste sunt toate şi gri şi stinghere...
Demult ai uitat cum e gustul de miere
Şi-albina tot cată nectarul în floare
Cum cată lumina, frumosul în zare!

Ce trişti sunt şi ochii şi inima-i tristă
În lumea în care Dumnezeu nu există!
În lumea de clone şi de surogate,
Ce tristă e viaţa, ce triste sunt toate!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimii mari

Când vorbesc, îţi curg lacrimii mari pe faţă
Nu te strîng în braţe şi mie lacrimile-mi vor cădea!
Dar te strâng atât de tare, încât încep să plâng
Şi închid a mele pleoape şi trag a mea perdea.

Rămân cu tine în noapte, să-ţi fiu în preajmă, strajă
Căci tu esti fructul însinemi şi eu sunt doar o coajă
Se închid ochii lângă tine, dar nu mă duc în somn!
Mă acopară a ta mână şi n-am cum să adorm.

Şi dimineaţa-mi pare, de parcă am visat
Cum îmi stăteai în braţe şi eu stăteam pe pat
Şi-ţi aud a tale buze, la ureche cum şoptesc
Îţi iubesc eu trupul, dar sufletul tot ţi-l urăsc!

Şi dinadins îmi spui, că tu eşti lângă mine
Îmi simt sângele slab şi umbra ta spre mine vine
Căci am carnea moartă şi mâinile-s de ger
Şi ochi mei de plumb, cu ploapele de fier.

poezie de Ilie Dragomir (9 octombrie 2011)
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire adevărată

(Dedicată doamnei LUMINITA GOGA MARIEŞ)

Cum rândurile mele... acum sunt scrise,
Cum apele... nu pot curge înapoi,
Aşa văd eu iubiri... ce-s interzise,
Şi văd, adevărata ta iubire, sub cerul plin de ploi.

Aştept tacit în scănciobul uitării,
Să seamăn amintiri... ce au trecut,
Să- mi fac o salbă a chemării,
Iubirilor ce-n viaţa le-am avut.

Când pasul îţi pare tot mai greu,
Când sufletul în piept te doare,
Gândeşte.. ca şi mine, la bunul Dumnezeu,
Şi dă-i iubirii... în genunchi o floare.

Nu înncerca sa scuturi copacii de frunzele uscate,
Că vântul are grijă, să cadă totul jos.
Întorce-te... la cei care-s departe,
Şi nu uita că au acelaşi os.

De vrei sa ai... iubirea cea eternă,
N-o căuta... ea vine nechemată,
O umbră poţi a fii când nici nu stii... dar fi atentă
Şi schimbă-ti viaţa ce ţi-a fost atât de zdruncinată.

Cu timpul poţi a învăţa de toate,
Dar niciodată să nu te amăgeşti.
Iubirea te va însoţi până la moarte,
Chiar dacă-n viaţă ai fugit de ea şi vrei s-o părăseşti.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru mama

Aşa cum vrăbiuţa ciripeşte,
Iar ciocârlia cântă-n orice vreme,
Aşa cum guguştiucul gângureşte,
Îmi cânt şi eu amarul în poeme.

Aşa cum ploaia cade ca nebuna
Când norii-astupă zâmbăreţul soare,
La fel plâng ochii mei întotdeauna,
Atunci când gemi şi văd ce rău te doare.

Aşa cum marea este agitată
Atunci când bate vântul cu putere,
La fel şi mintea mea e tulburată,
Că nu pot să-ţi aduc o mângâiere.

Aşa cum în război cel plin de sânge
Priveşte-n sus şi nu-şi pierde credinţa,
La fel şi eu, când inima se frânge,
Mă rog aprins, ştiindu-mi neputinţa.

Şi-aşa cum luna, cu al ei renume,
Apune, dar rămâne între stele,
Şi tu, când o să pleci din astă lume,
Vei dăinui în versurile mele.

poezie de Octavian Cocoş (28 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uimiri

Acum, după ce ne-am cunoscut
Pentru mine altă lume nu există,
Căci cu tine viaţa a reînceput
Şi din nou nu mi se pare tristă.

Cerul nesfârşit nu are nori
Ziua e cu soare, noaptea e cu stele,
Mă simt aşa de bine iar în zori
Căci te am pe tine printre ele.

Văd în jurul meu doar flori
Sufletul mi-e plin de noi uimiri,
Inima-i cuprinsă de fiori
Scăldată-n miros de trandafiri.

poezie de Mihai Leonte (iunie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume minunată

Scrie multe sfaturi, pentru cei dragi ţie!
Să le scrii de toate şi nu doar ca să fie!
De dragul vostru sunt, acum, cu voi la masă!
Şi vă iubesc pe toţi, vă iau la mine acasă!

Ochiul nu mă înşală, eu vă simt privirea!
Nici inima nu-mi minte, ea simte bucuria!
Cu puterea mea, puţină, prea puţină
Aş vrea să vă mai scot cuvinte din rugină!

Să fiţi atât de veseli, şi plini de bucurie!
De fericirea voastră, nimeni să nu ştie!
Doar sufletul să vadă cum se uneşte cerul,
Cerul cu pământul, căldura cu gerul.

Fumul lumânării ce frumos se stinge!
Şi stratul de zăpadă, când afară ninge
Minunate-s toate şi toate sunt frumoase!
Şi iarna bradu-n case ce frumos miroase!

Totu e perfect şi totul merge bine!
Niciun lucru rău la oameni nu mai vine!
O lume minunată, făcută chiar din rouă!
O stare aşa de caldă şi o viaţă atât de nouă!

Ce frumos e totul, în culori aprinse!
Cu flori de argint, pictate, pe pajiştile întinse
Nu are vreme timpul acum să le măsoare
Bucuria toată, neîncăpătoare.

Sunt stele mari şi albe ce frumos lucesc!
Sunt fluturi care zboară şi flori ce înfloresc
Ce repede se înalţă, soarele pe cer!
În depărtări albastre, cu raze de oţel.

Pătrunde-n astă lume, ce nu a mai pătruns!
S-arată cerul tot, tot ce-a fost ascuns
Şi ni se spune totul, tot ce-am vrut să ştim!
Fără de întrebări, ce am putea să fim?

De bucurie mare, ar fi chiar mulţi surprinşi
Ar fi chiar sărbătoare, ar fi de nedesprinşi
Să ştii ce vrei e una, să ştii chiar toate, toate!
Cred că-n astă lume, şi moartea are moarte!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu şi sufletul meu

Azi, mi-am ăntrebat sufletul ce îl doare
De ce se închide în mine şi tace...?
Mi-a răspuns într-un târziu, plin de candoare:
-Nimic nu mă doare, gândul la tine nu îmi dă pace!

Eşti tristă mereu şi pe gânduri
De parcă tot cerul pe tine-a căzut,
Pe faţa ta tristă văd astăzi noi riduri
Şi ochii îţi sunt trişti, şi gâdul pierdut

Pe rana cea nouă, pansament vreau să-ţi pun
Alinare să-ţi dau, durerea să-ţi iau
Să te fac să alegi din toate ce-i bun
Să fim trup şi suflet, iubire să-ţi dau.

Ridică privirea şi ia-mă de mână,
Putere voi pune în inima ta
Vom porni la drum lung împreună
Frumoasă e viaţa, profită de ea!

Autor: Elena Bulancea

poezie de Elena Bulancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altul îţi este drumul

Mă uit la tine şi suspin, ştiindu-ţi dinainte soarta,
Îţi ţin în a mea privire chipul fragil, o formă cum nu mai există alta.
Suspin nu din tristeţe, ci cu ascunsă bucurie,
Conştient fiind de vremea ce va să vie.

Poate că nu înţelegi nimic acum, totul în jur părând difuz,
De parcă viaţa ţi-ar fi închipuirea unui zeu păgân, ursuz.
Poate că cerul îţi pare departe, şi simţi pământul rece şi neprimitor, mult prea aproape.
Poate că te întrebi, cum m-am întrebat şi eu odată,
Oare această lume e un accident, sau există ceva ce ţine totul laolaltă?

Te-ai îngrijit cu sârguinţă de sarcinile lumeşti,
Ai învăţat să scrii, să citeşti, să desenezi şi să munceşti.
Simţi totuşi că ceva lipseşte, de parcă cineva a rupt o pagină din propria-ţi poveste.
Este această lipsă, cea care nu îţi dă pace, oprindu-te din a trăi cum inimii tale îi place.

Şi poate crezi că nu ai încercat destul până acum,
Că poate toţi ceilalţi din jur sunt sănătoşi, şi tu nebun.
Par a fi atât de fericiţi, fugărind apusul şi încercând din răsputeri să ignore neajunsul.
De ce să nu faci şi tu la fel, îţi zici, de ce să te scuturi de praf, de ce să te ridici?

Opreşte-te pentru doar o secundă, imitând jaguarul ce stă la pândă,
Căci cel ce adevărul vrea să îl ştie, asemenea lui trebuie să fie.
Calm, şi totuşi încordat, aparent de nemişcat, şi totuşi oricând gata de atac.
Este acest tip de vigilenţă, ce face diferenţa dintre ceaţă şi transparenţă.

Rămâi deci atent, la orice vine şi pleacă,
Curios, şi în acelaşi timp pregătit să scoţi sabia din teacă.
Căci cel ce te menţine prizonier, într-o lume a fricii şi nesiguranţei,
Poartă o mască cu propria-ţi faţă.

Falsul îţi este umbră, adevărul îţi este soare, două părţi complementare.
Stai ferm pe picioare, şi adresează-i liniştii o întrebare:

Atunci când luna noaptea o luminează, pe ea cine-o veghează?
Atunci când pasărea pădurea o încânta, pe ea cine-o ascultă?
Atunci când atingerile se unesc şi fiorii pe piele se-nmulţesc, cine tresare?
Atunci când corpul mi-l oglindesc, în ochii cui de fapt privesc?

Şi lasă răspunsul să se aştearnă, ca zăpada în timpul iernii,
Lasă tăcerea să îţi înghită mintea, precum munţii dispar în negura vremii.
Scaldă-te-n dezamăgire, lasă ploaia să te respire.
Lasă focul să îţi consume dorinţa, şi vântul să îi împrăştie cenuşa,
Lasă apa să îţi umple golurile, binecuvântându-ţi totodată fiinţa.

Află acum că altul ţi-a fost drumul,
Că te-ai născut din mulţi, dar ai sfârşit ca unu.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nimic mai plăcut decât să îţi schimbi starea interioară într-o secundă prin schimbarea de perspectivă. Când eşti stresat că lucrurile nu au mers azi exact cum ai vrea să meargă şi simţi stresul, fricile şi supărarea cum te copleşesc, adu-ţi aminte că eşti în plin proces de învăţare şi că ziua de azi nu e decisivă, ci doar o piesă de domino. Cât timp înţelegi că e mai important să apari şi să îţi faci partea zi după zi decât să ai un şir de zile perfecte, când înţelegi ca să rămâi pe drumul măiestriei te va face încet şi sigur să nu ai competiţie, ştii că şi azi îţi poţi da voie să te relaxezi, să iei ziua aşa cum ţi-a fost dată şi să te poţi bucura de lucrurile mici ştiind că cele mari sunt acolo, te aşteaptă să faci drumul până la ele. Oricum ţi-a fost ziua şi cum se va termina, nu uita să simţi recunoştinţa pentru abundenţa în care trăieşti deja. Sunt multe lucruri pe care le ai şi le consideri normale şi fireşti, însă gândeşte-te un pic mai bine. Chiar ţi se cuvine totul sau poţi să apreciezi azi un pic mai mult ce ai?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozonul se duce...

Azi cerul mi se pare pătat
Aerul mi se pare poluat,
Are mai puţin ozon
Şi mai mult monoxid de carbon
Mă face să par azi stupid.
E cerul noros, o zi fără soare
O ploaie acidă
E tot ce mă doare.
Doar, omul mai schimbă ceva
Cerul e la fel, fără oxigen.
Nu găsesc rima
Cuvântului toxină
Ozonul se duce
Tu cumperi benzină.

poezie de Eugenia Calancea (25 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ochi de înger

Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai aşa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!

Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, aşa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!

Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere şi-o linişte deplină
Doar cerul înstelat, el ştie să-ţi vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!

Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară şi cuvintele sunt şoapte
Şi din noapte poţi ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate şi nimic nu te mai doare!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpede

Să spun că pomul e albastru,
să spun că-i roşu şi nebun,
să spun că tot ce e sub astru
este de-un altfel şi oricum!

Să spun că nu mi-e rădăcina
înfiptă în acest pământ,
să spun că mamă îmi e luna...
să mă iertaţi, nu pot să spun!

Eu încă văd cu claritate,
eu încă văd aşa cum sunt,
văd pomul pom şi le văd toate
aşa cum sunt şi cum rămân!

Se pare că acum la modă
esenţa e în a truca,
se pare că acum e totul
transfigurat în altceva!

Mă chinuie acest dezastru
de-a spune totul cum nu e,
eu încă văd marea albastră
şi fluturele, fluture

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă rog!

La înalţimea voastră n-am să mă ridic!
De ce să fiu eu criticat, atunci, cand nu zic nimic
Sa-mi pară lumea bună, măcar să-mi pară o dată!
Şi dacă n-ar putea, atunci de ar vrea să tacă!

Mă încred în nimic şi nu cred în voi
Nu v-am rugat să-mi fiţi aproape
Aţi venit cu blândeaţea turmelor de oii
Să îmi stingeţi lumina, să mă lăsaţi în noapte.

O vă rog atât! Vă rog şi nu mai zic eu nicioadată!
Cum limpede e cerul şi marea-i tot albastră
Şi tot mai neagră pare, când apa e sărată
Mai pot s-aleg doar sarea, când marea e a voastră.

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Îţi mărturisesc fetiţo cu chip omenesc
Că te prea doresc cât am să trăiesc
Ai in tine tot de ce am eu nevoie
Cu tine mă simt în a mea voie

Priveşte mă aşa cum sunt
Nu sunt sfânt,, am păr cărunt
Zâmbeşte şi vorbeşte cu mine
Să te sărut îmi vine

Poţi să şi plângi atunci când te doare
Să arunci lacrimi uşoare până la picioare
În lumea asta mare nu i totul precum pare
Dar am găsit o sărutare cu forţa vindecătoare ce făptura ta o are

Mulţumesc Cerului mare că mi ai apărut în cale
De acum voi să dau ascultare
Eşti a mea cale
Şi tot ce- ţi cer... e a ta sărutare..

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfinţitul

Întunericul se întinde din asfinţit,
Şi îmi strecoară umbra pân' la piciorul tău,
Culorile sale se -neacă în mine, nefericit,
Ştiu că-i ultima noastră clipă şi îmi pare rău,
Cu-adevărat eu te-am iubit...

Amintirile vor fi mereu prea triste,
Şi mi-aş dori să le uit pe toate,
Cumva şi asfinţitul nu şi-ar dori să existe,
Martor acestor lacrimi ce ţi le-ntind în spate,
Inim-ar vrea să mai insiste...

Ai fost mereu atât, atât de bună,
Şi chiar de-acum îţi pare prea târziu,
Nu părăsi lumina, nu fi precum o lună,
Nu fugi-n întuneric să nu pot să te ştiu,
Nu fi motivul nopţii ce vine de nebună...

Opreşte asfinţitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îţi văd privirea, aşa de tristă-mi pari,
Îngheţ acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.

Camera în care am stat împreună,
Fotografiile în care ne plimbam pe plajă,
Ce ne-am promis dispare, ne spunem noapte bună,
Voi fi atât de singur, cu dor de a ta vrajă,
Am să ascult lacrimi din cer cum cad, cum sună...

Dacă îmi sunt doar sentimente ce-am să le uit cândva,
Tu spune-mi să te-aud, aici sunt, te ascult,
Dacă nu vrei de azi să mai fii doar a mea,
Te rog spune-mi acum, nu mă răni mai mult.
În întuneric inima...

Uşor, uşor soarele apune în distanţă,
Mă simt secătuit, îmi plouă adânc în suflet,
Nu te întorci din drum, chiar nu mai am speranţă,
Pierdut în întuneric încet, încet, încet,
Pe tot ce am iubit nu mai am singuranţă...

Opreşte asfinţitul, eu nu vreau să dispari,
Cerul serii pare că vrea să mă înece,
Cumva îţi văd privirea, aşa de tristă-mi pari,
Îngheţ acest moment, nu las soarele să plece,
Noi doi chiar ne iubim, ai dragoste lăstari.

Este în regulă de-oi plânge
Atunci când nu vrei fi aici,?
De lacrimi să nu-ţi peste, nici chiar de-or fi de sânge,
Să curgă şi să-ngheţe tot ce-am trăit, tot ce n-ai reuşit să zici,
N-aş fi crezut că asfinţitul de azi mă va înfrânge...

Mi-aş fi dorit să faci cumva soarele să nu apună.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia izvorul vieţii

Femeie, când mă uit în ochii tăi,
Văd cerul plin cu stele,
Femeie, când ascult cum bate inima ta,
Văd viitorul vieţii mele.

Femeie, când eşti departe,
Sufletul mi se aprinde de dor.
Când eşti lângă mine,
Dorul mi se preschimbă în amor.

Femeie, când sărut mâinile tale
Albe ca miezul pâinii,
Atunci înţeleg că tu eşti
Speranţa mea în ziua de mâine.

Căci fără tine, femeie, lumea ar părea
O frunză bătută de vânt,
Dar cu tine e ca o grădină a raiului,
Unde îngerii niciodată nu plâng.

poezie de Vladimir Potlog (5 martie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fara mine

Fără mine, lumea va fi mult mai frumoasă.
Fără mine, lumea va fi mult mai bună.
Fără mine, lumea va fi aşa cum
Este ea, nu cum este acum –

Fără mine, se vor întâmpla multe: iată
Nu îndrăznesc ce anume, să spun –
Fără mine, lumea va fi minunată
Aşa cum este ea, nu acum –

Fără mine, pe lume va fi mult mai bine,
Fiţi siguri, fiţi aşa cum
Visaţi să fie lumea fără de voi, aşa cum
Lumea, cu mine, nu este acum…

poezie de Liviu Florian Jianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!