Recreaţia

deodată zgomot infernal -
amalgam de sunete stridente de zgâriau
epiderma zidurilor.
tăcerile se rupeau şi se prăbuşeau
nemilos peste ghete.
o anarhie de sunete trecea, timpul îşi juca dezacordul grăbit.
diftongii se striveau sub secunda tăcută marmură
ca apoi alţi diftongi să reapară mai gravi, mai deşi şi decisivi;
mai rebeli, fulgerare imitând.
şi niciun foşnet de meditaţii nu era pentru asta.
aşa că o sonorizare de curte tot accelera şi dezaccelera
dar toate apar în timp şi pier, toate-s trecătoare
de-om vrea, de n-om vrea.

eu împingeam mari bolovani de absolute
de lăsam dâră consistentă prin aria şcolii.
prin inecuaţii dădeam de încrucişarea zâmbetului ei
dar asta e o poveste, alta.
de exponenţiala fericirii nici nu vorbesc
mi-e era neagră teamă şi atunci
de aşteptam păsări în zi pe brânci.

unul fugărea materia altuia, să i-o atingă prin risipă...
altul îşi punea mintea cu bondarul ce zbura degeaba, pe loc.
chiar îl lega c-o aţă silabică făcându-l mică morişcă...
doamne, şi tare îmi dădeam seamă
cât de repede spaţiile se pot decupa şi fără ramă.

când clopoţelul ne restriga cu glasul alămit temerar
eu alegeam mersul zigzagului spre oră
trăgeam de timp, ştiam că lumile schimb.
ş-o depărtare aşteptam pe tentacule de crengi
să-mi trimită ştiri în căderi vibrând ş-o reînvigorare
ale dimensiunilor consumabile, toate de acord cu digestia mea;
că şi eu descoperisem inversa taină a plânsului
din iarbă spre pleoapa sleită de nocturn
şi că inelele de logodnă cu universul îmi cad din Saturn.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de secunde

Secunda zero-iată Abea de m-am născut!
Pe lungul drum al vieţii mă aflu la-nceput
Nu ştiu a zice "mamă" şi nu privesc la stele
Sunt alţii care poartă de grijă vieţii mele.

Secunda trei - mă strădui a scrie şi-a citi
Şi-alerg prin curte raţe şi curci cu alţi copii.
De-s programat din ceruri optzeci de ani s-apuc
Am patru ani acuma şi mult o s-o mai duc.

Mustaţa-i încă mică, dar timpul trece, trece
La treişpe ani ş-o ţâră sunt la secunda zece.
Cu încă cinci secunde ce-s transformate-n ani
Când ceasul bate sfertul am douăzeci de ani.

Şi cum la vârsta asta prin toate vesel treci
Îmi pare că minutul nu se va scurge-n veci!
Nu mai privesc la ceasuri-oricum nu am deloc -
A mea e toată lumea şi-n toate am noroc.

Când, după multă vreme şi doar aşa-ntr-o doară
Pe ceas mi-arunc privirea, văd limba cum coboară
Îmi intră-parcă-n ciudă-prin piele şi prin oase
Şi nu se mai opreşte decât la cifra şase!

Şi asta doar o clipă ce iată, s-a şi dus!
Apoi, cu multă râvnă o ia din nou în sus!
Oricum, mai este vreme şi încă-mi este bine
Deşi se-ndreaptă-n grabă şaizeci de ani spre mine!

Până să bag de seamă cum vine "chestiunea"
Hop! Limba-i la trei-sferturi şi-ncepe slăbiciunea!
Îmi intră frigu-n oase şi parcă mult mai greu
Ca altădată umblu - şi-i zloată mai mereu.

Iar raţele ce-odată le alergam prin curte
Acuma stau pe varză - iar mesele-s mai scurte!
Atent să nu alunec, fac pasul tot mai mic
Şi capăt tot mai tare alură de bunic!

- Mai ţii tu minte oare, de unde ai plecat?
De la secunda "zero" - o clipă unicat!
Big-Bang-ului de-atuncea, Big-Crunch să-i corespundă
Acum când ceasul bate şi ultima secundă!

Trecut-au anii tineri, pierduţi printre castani
Săgeata-i chiar la ţintă - căci ai optzeci de ani!
Optzeci de ani şi Stixul stă gata să-ţi inunde
O viaţă comprimată în şaizeci de secunde!

poezie de Mihail Mataringa
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă

cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simţeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
şi în jurul vorbitorilor se naşte un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
îşi căuta cuvintele şi spera la o nouă viaţă
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversaţie sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am aşezat ostenit
am început să ascult
şi tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alţi oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănţuită
departe de cuvântul vorbit
şi cuvântul creştea în mine, dar nu mai era dureros
era înţelept. şi tăcut. şi îmi plăcea
şi am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu îşi mai făcea loc
printre interjecţii
şi drumul devenea o rană
un om tăcere într-o mare de oameni cuvinte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie echinocţială

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele, venite de afară,
pictează sub fereastră măşti de carnaval!
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat...

Dar mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu precis ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă-ndată, focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind!

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate vreau să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc, din nou, în raiul pământesc.

Să le iubesc cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recitim poemele nescrise-n pat...!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară.
pictează sub fereastră măşti de carnaval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
prin spaţiul sideral ce-aveau de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată,
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
iubitele lăsate-n prag de paradis.
Le simt tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-ncep să le vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
să le aduc din nou în raiul pământesc.

Şi să le-alint, cum o făceam odată,
fără să am vreo teamă că ar fi păcat,
când le chemam pe toate, deodată,
să recităm poeme de iubire-n pat.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureşri, 2019
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson: Am câştigat!
Joey: Nu, nu aţi câştigat, Dawson, aţi pierdut.
Dawson: Ce?
Joey: Dacă ai şti mai multe despre navigaţie, atunci ai şti şi că ai fost descalificat pentru că...
Pacey: Pentru că era cât pe ce să mă omori!
Dawson: Ce, am fost descalificat?
Joey: Da.
Dawson: Bine, să nu uităm cine a început asta, Pacey! Tu eşti cel care a spus că vrea să...
Joey: Gata, încetaţi! Încetaţi amaândoi! Nu sunt vreun trofeu nenorocit.
Pacey: Nu, Jo... (Se întoarce spre Dawson.) Să nu uităm cine a început totul. Să nu uităm cine m-a împins spre Joey Potter. Tu ai făcut asta!
Dawson: Te-am împins?
Pacey: Da, tu. Pentru că nu vroiai să te deranjezi...
Dawson: Pentru că nu am vrut să sufăr din nou, Pacey. Încă mai ţineam la ea, încă o mai iubeam. O iubesc şi acum.
Joey: Urăsc situaţia asta. Urăsc tot! Doamne, te urăsc pentru că m-ai sărutat şi m-ai forţat să-mi dau seama ce înseamnă tot, Pacey! Şi te urăsc pe tine, Dawson, pentru că m-ai forţat să aleg între prietenia noastră şi ce aş fi putut avea cu el. Şi mă urăsc. Îmi doresc să ne putem întoarce la ce era înainte, aş vrea să schimb totul, dar nu pot. Nu se merită să treci prin toată situaţia asta pentru nimic în lume. Nicio persoană nu merită asta. Niciunul dintre voi şi nici eu.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti, Doamne...

M-am slujit de stele-ntotdeauna
Când am vrut la Tine să ajung
M-a vegheat din înălţime luna
Luminându-mi noaptea drumul lung.
Toate, Doamne, toate-s ale Tale
Tu le-ai pus acolo sus în cer
Ele doar mă însoţesc pe cale
Dar la semnul Tău se sting şi pier.

Din Lumina Ta, în ele, Tată
Ai lăsat să picure un pic
Şi mă rog dar, Doamne, niciodată
Nu vor fi mai mult decât nimic.

Sunt frumoase, le-ai creat anume
Pentru mine să le văd ca sunt
Dar şi ele-s, Doamne, tot din lume
Şi-s şi ele, Doamne, din pământ.

Pot să moară orişicând şi ele
Dar Lumina sufletului meu
Nu e nici din lună, nici din stele
Ci e de la Tine, Dumnezeu.

Sigur ca dorinţa-mi încolţeşte
Când le văd şi când în cer Te ştiu
Dorul meu când înspre Tine creşte
Ele-mi stau de martori că eşti viu.

Toate-s de folos şi-s toate bune
De m-ajută, Doamne să mai cresc
Lumea asta toată-i o minune
Şi mai mult prin lume Te iubesc.

Ai lăsat un semn în fiecare
Şi în toate străluceşti la fel
Muntele veghează lângă mare
Tot pământu-i, Doamne, un Betel.

Loc de taină şi odihnă sfântă,
Locul unde singur îmi vorbeşti
Stele, îngeri, lună, ceruri cântă
Tu eşti Doamne veşnic Cel ce eşti!...

poezie de Adriana Cristea (19 octombrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, ce bine

mă încoronai ca de obicei iubito cu ochiul tău
şi grabnic mă mai duceai în grădina dată-n coline,
prin esenţele serii să mă pot salva, lumii să mă reîncep...
o, şi ce bine mai era în murmurul fericirii depline!

şi la lumina zâmbetului tău vedeam
cerbi încătuşaţi în nemişcate sfere.
vedeam precum şi clipe neaciuate
cum prin triluri de crengi aninate
aduceau gânduri în profil
pe când prin ameninţarea tăişului alb
noi miresmei de salcâm riscam
şi dâră lăsam şi un suspin tactil.

remarcabil, geana ta îmi grebla sentimentul întruna
pregătindu-l lucrării de primăvară.
prin defileul degetelor tale se decantau
stări de amurguri şi alte înfăţişări divine
şi de gleznă ta alintătură, mă înfăşuram şi tu mă târai
ierburilor acele în valsuri aproximative
pe unde milogiri presărai...
prozaica veşnicie să ne tot la ea cheme
şi încet-încet noi prelungiţi vom deveni pururi
şi debarasaţi de dileme.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunteţi doar oameni

i-ai zis că te-ai îndrăgostit?
spune-i-o mai mult pentru ea.
ea îţi spune că vede mai bine lucrurile prin tine,
că are nevoie de cineva prin care să trăiască,
prin care să vadă lumea dansând.
este frumoasă că aşa consideri tu.
fiecare femeie e frumoasă în felul ei.
ca şi florile. toate sunt frumoase.
îţi plac florile? nu chiar. adică îmi plac,
dar pot să stau şi fără ele.
ea vede partea ei fără lumină
şi partea ta prin tine luminată
nici tu habar nu ai ce vrea Dumnezeu de la tine,
te cheamă fierbinte, te vrea, cu orice preţ,
te vrea şi ea, dar eşti liber să alegi de bunăvoie.
ea te vrea pentru veşnicie.
tu te tot opui, tot protestezi, te împotriveşti
vrei să vă iubiţi ca doi amanţi,
să vă cântaţi unul altuia cântece de amor,
dar eu ţi-aş cânta altceva,
ceva ce nici măcar nu are sunete,
dar este un foc arzător, care mistuie
este sunetul în sine. este cuvântul. este viaţa.
este lumina. este calea.
cred că trebuie să vezi cine te chemă.
dragostea ei te cheamă.
vrea să fii părtaşă ei.
dacă tu o iubeşti ca pe un om,
ea te iubeşte ca pe un Dumnezeu.
şi vede în tine ceea ce în veşnicie nu mai piere.
ar trebui să vă iubiţi ca îngerii.
dar sunteţi doar oameni.
şi vă căraţi nefiinţa în cârcă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blondul însă trecu nepăsător pe lângă Lucian, privindu-l în treacăt, doar pentru o clipă, cu un aer superior, sau poate chiar cu dispreţ, după cum i se păru fiului său şi se îndreptă spre dormitor. În drum spre dormitor stinse televizorul, pentru că... presa, mass-media! Inevitabilul se produsese! Se aflase despre reclamaţie şi tocmai despre asta se vorbea în acel moment la ştiri. De asta aruncase şi ziarele, ba nici nu le citise, pentru că mai în toate, pe primele pagini, despre acest subiect era scris: "Comandantul misiunii – indisciplinat?!", sau "Comandantul misiunii anchetat de Comisia Disciplinară a Institutului"; erau unele titluri scrise cu majuscule prin ziare. "Cum or fi aflat atăt de repede?" părea a se întreba furios în gând domnul Enka. Blondul se retrase în camera sa, lăsându-şi fiul neconsolat. Deci, de fapt, aşa îl pedepsea: prin nepăsare, indiferenţă, dispreţ... Nu-i mai vorbea deloc, nici nu-l mai băga în seamă, de parcă nici nu exista... Ar fi vrut să-i fie indiferent, să nu-l deranjeze atitudinea blondului, dar nu era deloc aşa. Se simţea prost, tare prost... Se încruntă şi îşi plecă tăcut privirea. Diana se apropie de el.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazuri

Tot omul are o problemă,
Mai mică sau mai mare,
La mine-i groasă, e extremă,
Ca la însurătoare.

De-un timp, am gol prin buzunare
Prin carduri bate vântul
Nu vă mai spun că, de la mare,
Mi-a cam pierit avântul.

Ea e frumoasă, e-admirată,
Dar am o mare teamă
Ca, într-o noapte-ntunecată,
Vreun hoţ s-o bage-n seamă

Şi să mi-o fure, s-o răpească,
Să plece cu ea-n lume,
Să-i facă rău, chiar s-o lovească
Şi nervii să-mi consume.

Eu o iubesc, deşi mă seacă
De prea mulţi bani pe lună,
Cu leafa mea nu prea se-împacă,
I-ar trebui mai bună.

Fac tot ce pot să strălucească,
Îmi iau chiar de la gură,
Şi n-aş mai vrea să se oprească
Din fugă, în natură.

Deşi plimbările mă costă,
Că-i scumpă şi benzina,
Mai scap de-o viaţă prea anostă
Şi schimb puţin rutina.

Când merg cu ea, nu-mi fac probleme,
Sunt plin de-adrenalină,
Dar stau şi mă întreb, de-o vreme:
Ce-mi trebuia... maşină?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vladimir locuieşte pe strada cu păsări

când plouă merge cu capul descoperit
priveşte spre cer cu gura deschisă
înghite pe rând fiecare nor
când e fericit pluteşte
l-am cunoscut într-o zi de marţi
n-am băgat în seamă ceasurile rele
ştiam că îmi va spune cândva
eşti atemporală
pentru el veşnicia este obişnuinţă
în momentele fatidice râde
mă insultă
apoi caută în panoplia sa cu femei
îmi aruncă oasele
pe unde mai găseşte un loc neocupat
după o vreme îmi înşiră fiinţa pe o aţă
mă pune să-i cânt
şi-n sunete lungi îşi cufundă faţa
se hrăneşte din dulcea pedeapsă
ca un uriaş din visurile rele
când e obosit îşi ia umbra de mână
şi uită de mine
într-o zi şi-a adus aminte că l-am lăsat singur
de atunci îmi vorbeşte rar
pune tăceri albe între noi
îl iubesc negru
şi-n zilele cu soţ mă gândesc să-i trimit luceferi
pentru atunci când îmi va deschide uşa din nou

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Bună seara, comandante! Te aşteptam...
Lucian: Domnule Kuny?! Dumneavoastră sunteţi?
To Kuny: Chiar eu. Te surprinde vizita mea?
Lucian: Drept să spun, da. Nu mă aşteptam să vă găsesc aici la ora asta; nu ştiam că veţi veni. De ce nu m-aţi anunţat, nu v-aş fi lăsat să mă aşteptaţi. M-aş fi grăbit, să ajung mai repede...
To Kuny: Uşurel, comandante! Relaxează-te! Nu te agita atâta. Nu te aştept de prea mult timp şi nu te-am anunţat, pentru că nu era nevoie, aşa că, linişteşte-te! Am venit să vorbesc ceva cu tine.
Lucian: Ceva?! Ah, dacă e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick şi Maria, mai mult din cauza mea, să ştiţi că a fost doar o mică neînţelegere, care s-a lămurit total între timp. Fiul dumneavoastră s-a împăcat deja cu blondina şi m-a asigurat că nu este supărat pe mine. Şi aş vrea să vă conving şi pe dumneavoastră, dacă se poate, că n-am avut nici o clipă intenţia de a-l supăra. Adică... Ea e colega mea, ţin foarte mult la ea şi n-aş fi putut să...
To Kuny: Linişteşte-te, dragul meu. Nu de asta mă aflu aici, nu despre asta doream să discutăm, dar dacă tot ai adus vorba, hai să abordăm şi acest subiect. Ştiu foarte bine ce s-a petrecut. După ce v-a văzut îmbrăţişaţi, fiul meu a ajuns fără să-şi dea seama chiar la mine în birou. Am observat că era foarte tulburat şi l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urmă mi-a povestit totul, deşi iniţial nega că s-ar fi întâmplat totuşi ceva. Am încercat să-i explic că nu avea dreptate, că nu putea fi aşa cum credea el în acele momente, că nu avea motive să fie gelos. Ştiam eu că trebuie să fie o neînţelegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri că se poate avea încredere în tine. Şi ştiu că s-au împăcat; l-am urmărit pe fiul meu după ce a părăsit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
Lucian: Deci, ştiţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri noi

Era o-nvălmăşeală de secvenţe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerenţe
în logica gândiri lui mahmure.

Vedea cum paşii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.

Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri şi în viaţă,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea ştire
de ţinta lui în noua dimineaţă.

Îşi aminteşte noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.

Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuşi, viaţa osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.

Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi străluceşte; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tainele mirajului ceresc

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele prin colţuri se strecoară
pe cântecul duios venit dintr-un caval.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde, parcă, dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-mi spune deodată
din haosul uitării-n braţe s-o cuprind.

Cu gândurile-ntoarse peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de amintiri uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n şoaptă îi vorbesc,
şi-n clipele venind tot mai senine
mă-mbăt cu tainele mirajului c

poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, ca trece vremea...

Am în mine-aşa, un dor de ducă...
Să mă vântur prin Bucureşti, sau Iaşi.
M-aş rătăci prin tren ca o nălucă,
Să mă-ntâlnesc cu prietenii aceiaşi.

Aş vrea, însă nu am o alternanţă –
Acum, aici, am treabă, dar vă zic
Salut şi asta are rezonanţă
Când fără voie mă surprind că strig.

Mă duce şi mă-ntoarce-o unduire
De libelulă şi... simt că-mi cresc
Orgoliile - gravă cumpănire –
Între ce dau şi ce am să primesc.

Strigă la mine tare, " nu ştiu cine",
Şi, glasul lui m-atrage... S-a-nserat!
Dar glasul tău iubite-i viu în mine
Şi iar ajung la uşa ta şi... bat...

Degeaba strig, degeaba stau şi bat
Mai bine ascultam de glasul celălalt...
- Bună! Ce faci aici, la uşa mea?
- Îmi era dor de tine! Am deranjat cumva?

- Ce vorbă-i asta? Chiar vroiam să sun
Mergem la plimbare. Am un tonus bun!
Mergem cu maşia, haide, nu mai sta.
Uite cât e ceasul! Hai, că trece vremea...

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (iunie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna pisicii negre

Pisica neagră trecea prin iarbă. Era noapte şi parcă
Avea o vargă. Pe sub streaşină bătea vântul.
Pâş, pâş se strecura. Îl ascultam cum calcă.
Iarba se înfiora când trecea pisica neagră.

Era o fântână plină până în gură cu apă. Plouase mult.
Apa nu era bună. Se stricase, iar fântâna-şi pierduse
Rostul de a adăpa. Nimeni nu mai vine setea din buza ei
Să şi-o stingă. I-a apus soarele. Nu mai are lumini.

În mintea mea târziul se opintea cu pisica neagră.
Îmi era frică să mă mai duc la fântâna plină cu apă.
Pâş, pâş se strecura apusul peste noi dinspre răsărit.
Fântâna umplută cu apă s-a înecat şi apoi a murit.

poezie de Mircea Lucian Nincu
Adăugat de Mircea Lucian Nincu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deci, să rămână în Institut câteva minute, cel mult un sfert de oră, aşa spusese directorul. Bun. De acord; să rămână. Asta îi convenea şi lui. Putea însă măcar să rămână liniştit? Nu, bineînţeles... Fetele parcă-l miroseau, sau îi ghiceau prezenţa; se văzu din nou încolţit de mai multe domnişoare, toate din Institut. Le cunoştea pe toate, deşi nu-şi amintea numele fiecăreia. Insistau să meargă cu ele la discotecă; discoteca Institutului, mai ales că era seară... Şi din nou această scenă se petrecu în faţa domnişoarei consilier Lia, spre dezavantajul lui. Ce jenant i se părea; lui... ei nu-şi putea da seama cum i se părea. Reuşi totuşi să scape din îngrămădeală, înainte de a se sfârşi sfertul de oră, iar Lia să plece singură, fără el şi body-guarzi. Timid, i se alătură. Îi era necaz că păţea mereu astfel, mai ales în prezenţa ei. Uşor ruşinat, se şterse cu batista de urmele de ruj lăsate de fete; nu era nevoie ca ea să-i spună că ar fi avut urme de ruj pe obraji, îşi dădea şi singur seama de acest amănunt inevitabil. O privi o clipă atent, suficient pentru a pricepe că era din nou furioasă; ochii ei albaştri scăpărau parcă scântei. De ce era oare furioasă?! Nu-şi dădea nici el seama! Dar nici ea. "Don Juan..." îşi repeta ea în gând, fără a spune nimic cu voce tare. Din fericire, nu păţise nimic uniforma lui. Acum ar fi avut alta de schimb; în navă, evident. Nu era însă nevoit să se înapoieze în navă, pentru a se schimba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Grup

Trăiau de foarte mult timp împreună
Şi cam începuseră să se repete.

El era ea,
Şi ea era el.

Ea era ea,
Şi el era tot ea.

Ea era, nu era,
Şi el era ele,
Sau cam aşa ceva.

Dimineaţa mai ales,
Până se alegeau bine,
Care cine mai este,
De unde şi până unde,
De ce aşa şi nu altminterea,
Trecea o groază de timp.
Trecea timpul ca pe apă.

Voiau uneori chiar să se sărute
Dar îşi dădeau seama la un moment dat
Că amândoi sunt ea.
Mai uşor de repetat.

Atunci începeau de spaimă să caşte.
Un căscat aşa de lână moale,
Care se putea şi croşeta
În felul următor:
Una căsca foarte atent,
Şi cealaltă ţinea ghemul.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns în ceaţă

Râde vecinul, că nu mi-e bine,
Cred... de-ar putea, m-ar otrăvi.
Dar bag de seamă, că îi e ruşine
Şi zilnic, ştiţi, eu îl voi chinui.

Ascuns în ceaţă... dus de dimineaţă
Îmi ar cu drag pământul meu.
Când o fi soare... şi iarbă creaţă,
Ştiu c-am semănat tot ce-am vrut eu
.
Satul... mă cheamă acum din depărtare...
N-aş merge, dar nu am de ales.
Loc e destul ştiu... pentru fiecare,
Dar nimeni nu mă ajută la cules.

O zână... vine şi-mi spune... hai acasă,
Să ştii că niciodată nu te voi părăsi.
Inima ar vrea... dar anii nu mă lasă
Rănit în suflet doar câmpul l-aş păşi.

O clipă simt că doare... oare cât voi putea...
Să încerc să fiu tare... să-frunt zodia mea.
Ascuns în ceaţă, mă zbat într-o credinţă
Şi-n 'cerc ca să câştig dragostea ta.

Dar strig zadarnic... mă lupt chiar cu destinul,
Dau totul la o parte, chiar dacă sunt lovit.
Ştiu că se poate, că îmi alini tot chinul
Şi-aş merge înainte ca să fiu fericit.

Degeaba mai încerc... că Dumnezeu îmi spune,
Ioane...! timp... puţin ţi-a mai rămas.
Dar încă sunt puternic, încă am un nume,
Şi pot să întorc grăbit, ultimul ceas.

Doresc să port opincă, o coasă pe umăr să am.
Să plec de acasă nu vreau îmi este frică
Rămân să cânt într-un pustiu încă un an.
Şi-apoi... când Dumnezeu va vrea, un suflet mai ridică.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neuitarea

Ce lungi îmi par tăcerile spre seară
când soarele-n apus dispare după deal,
iar umbrele venite de afară
pictează sub fereastră scene de spital.
Mi-adun cu grijă gândurile toate
din galaxiile prin care se mai zbat,
nici nu mai ştiu de ce au fost plecate,
ce-aveau în spaţiul sideral de căutat.

Şi mă cuprinde parcă dintr-odată
un dor nebun, fără să ştiu ce-aş vrea,
iar gândurile-n calea lor fac roată
să caute prin astre tinereţea mea.
Simt frigul cum se-ntinde ca o pată,
mă-ndrept spre sobă focul să-l aprind,
dar tinereţea-n gânduri adunată
din haosul uitării-mi cere s-o desprind.

Cu amintiri rămase peste vreme
în camera-ncălzită o aduc din vis,
ea deîndată-ncepe să recheme
noian de încântări uitate-n paradis.
O trag tot mai aproape, lângă mine,
cu dorurile toate-n taină îi vorbesc,
ca-n clipele venind tot mai senine
pe tine neuitato-n vis să te găsesc!

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!