Nimicul

Oamenii de ştiinţă au descoperit,
o imensă fisura greu de-acoperit,
între real şi virtual unde se scurg,
nici nu ştiu bine cum să explic!
De fapt se scurge aproape tot.
Priviţi şi dumneavoastră atent în jur,
cum dimineaţa se scurge pe furiş,
soarele dispare uşor, tiptil,
zilele aduc ce-a rămas sub abajur:
nimic nou! Timp mort, auxiliar, volatil!
Oameni buni... e mult mai grav!
Se scurge omenia, bunul simţ,
se duce însaşi fericirea tuturor.
Toate alunecă printre-ntuneric şi lumină
acolo unde lucrurile-ncep sau se termină!

Dar conform legii vaselor comunicante,
în locul tuturor scursurilor drenate,
ceva trebuia sa ocupe zonele abandonate.
Cineva a spus: "Acesta e Întunericul!"
Profesorii ziceau:" Nu există întuneric!
E doar o simplă lipsă a luminii!"
Ei bine-atunci...
o simplă lipsă a fericirii
cum s-ar putea numi?
Am stat toţi pe gânduri un pic
şi-am hotărât să îl numim:
"Mai Marele Nimic!"

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde mergem in weekend?

Hai să ieşim la iarba verde a insulei,
Acolo, ştii tu, pe promontorii, între înalt şi adânc,
Eu aduc jumătatea de puzzle cu întrebările,
Nu-i nimic dacă tu nu mai ai toate piesele.
De băut avem tot vântul din scoici,
Nu se aude întotdeauna marea în ele?
Bine, dacă simţi că mai lipseşte ceva
Promit că de data asta
Imi las aripile să adulmece zborul.
Dacă nu se mai întorc?
Nu-i nimic, venim călare pe spinarea cailor de mare
Si dacă nu mai prindem ultima cursă,
Am auzit că e un bătrân acolo
Care ne-ar putea găzdui o veşnicie
Dacă-i va plăcea cum am îmbinat
Piesele lipsă.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punţi

Astăzi viaţa-i tot mai dură
Oameni încleştaţi de ură
Nu mai ştiu de Dumnezeu
Se suportă tot mai greu

Răni adânci şi suferinţă
Fac în jur cu uşurinţă
Lipsiţi de orice simţ uman
Dirijaţi sunt doar de ban

Duc o viaţă de hârciogi
În relaţii-s demagogi
Luptă ades pentru putere
Egoişti, să facă avere.

Inimile li-s de piatră
Lipsă-i şi de judecată
Cred că tot li se cuvine
Chiar şi ce nu le-aparţine

Fiindcă-i lipsă de căldură
Şi-ntre oameni multă ură
Mă gândesc c-o vorbă bună
Oricine ar putea să spună

De vezi omul supărat
Spune-i doar: Eşti minunat!
Cu el un pic empatizează
Să vezi cum se-nseninează

De-i iese fapta din comun,
Tu să-i spui: Eşti foarte bun!
Spunând aşa la orişicine
Creşte încrederea în sine

Şi la cel ce-i săritor
De îţi sare în ajutor
Tu să-i spui: Eşti admirabil!
Şi va fi şi mai amabil.

Aceste vorbe spuse des
Între oameni-punţi de acces
Tuturor ne-ar fi mai bine
E ceva ce te-ar reţine?

poezie de Ionel Popa (27 aprilie 2015)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea e-n inima ta

Zeii au hotărât ceva pentru oameni,
Să ia fericirea şi s-o ascundă undeva,
Ca oamenii să fie trişti cum nu se mai pomeni,
Şi aşa găsise o nouă alternativă,
S-ascundă fericirea în locul cel mai înalt,
Dar oamenii au cautat-o şi au găsit-o.
Apoi au hotărât s-o ascundă-n omul adult,
Că nimeni nu va căuta acolo
Şi aşa oamenii vor fi din nou trişti,
Că vor trăi cu amărăciune-n suflet,
Dar oamenii sunt puternici şi idealişti
Şi-au găsit fericirea într-un nou pamflet.

poezie de Eugenia Calancea (5 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

m-am trezit strivit între gânduri
mama plânge a jale
nori negri trec agale
în cale, nimic nu răsare
voci aspre răsună
în jur o lume nebună
ascuns este cuvântul şi gândul
azi nu mai sunt copilul de ieri
sunt un bătrân
fără vârstă, fără ani
port pe umeri poveri de secole
trecute, pierdute
în cer bat clopote
lumina se scurge tăcută pe ziduri
văzduhul priveşte
cum timpul trece
pe aici, pe undeva
eu biet pribeag bătrân
păşesc din lac în puţ
ştiu, ştiu unde să mă duc
mă duc şi mă tot duc
doar am uitat pe unde să apuc

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este îndreptată atenţia mea? La cum arăt, ce haine port, ce maşină conduc, cu cine mă afişez, cum sunt perceput de cei din jur, la câte obiecte am acumulat. Care sunt suferinţele mele? Depresie, dependenţă, lipsă de sens, sentiment de gol interior şi lipsă de iubire, plictiseală, frică. Sunt atent la exterior în timp ce adevărata viaţă se întâmplă în interior unde totul se prăbuşeşte. Şi apoi mă mir: oare unde greşesc?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi...

Se scurge timpul
Printre picăturile de patimi,
Printre litere de-o şchiopă,
Între fantezii şi transparenţe...
Se scurge ca laptele
De pe buzele unui copil
Însetat după viaţă...
Ca vinul gros
În vâltoarea lui temerară...
Se scurge ca ceaiul
De pe buzele unei ceşti
Pline de amintiri...
Acest timp,
Ce dăinuie în noi,
În tot ce sulfă
Şi poartă aureolă...
Acest timp scurs
Ca un cântec de leagăn
În cadenţă barbară,
Se va mai scurge,
Cântărit într-un fel sau altul...
La fel de absent,
La fel de rostit...

poezie de Vasile Zamolxeanu (5 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii atent...

Fii atent
Fii atent cum te dai,
Niciodată de tot.
Păstrează ceva, de o parte pus bine
Doar pentru tine.
O carte, un crez, un cuvânt
Ca un borcan cu dulceaţă, ascuns de bunica-n cămară.
Locul unde revii fără să doară
Numai al tău, tăinuit,
În care poţi dormi liniştit, cu tine împăcat
Somn adânc, legănat
Şi unde poţi fi pe rând sau deodată
Pirat
Aviator
Pompier
Şi axa de roată dinţată.

Fii atent cui te dai,
Deschide ochii larg, priveşte în jur
S-a cam perimat noţiunea de "pur"
În secolul nostru motorizat...
Suntem alţii
De noi înşine puţin depăşiţi,
De noi înşine puţin înspăimântaţi şi siliţi
Să facem totdeauna ce-am vrea.
Oamenii nu sunt teribili de buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii deschişi mai larg ca ai tăi.
Oricum ar fi...
E păcat pentru noi
Să risipim
Orzul pe gâşte
Şi pâinea albă pe oi
(Ultima fărâmă, ştii bine
Niciodată n-o păstrezi pentru tine
Totdeauna e altul care are nevoie mai mare
Face parte din a fi tare).

Fii atent cum te dai, fii atent cui te dai
Oamenii nu-s buni, nu sunt nici răi,
Oamenii-s oameni
Crede doar în ochii mai larg deschişi ca ai tăi.

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măsura dorului

privesc atent prin cameră,
ceasul mi-a stat de ceva zile.
şi pe fereastra dinspre pat
se-observă iz de amintire.
se scurge lin, căci plouă calm
de ceva zile.

mă uit la ea ca-ntr-o oglindă,
ceasul e stat, caloriferul rece.
nimic schimbat în cameră
cu ceasul stat, şi totuşi timpul trece.

pe fereastra mea spre amintire
văd aburii din ceaiul tău fierbinte.
şi-aud cu disperare râsul tău;
dar cel mai tare-ţi simt parfumul simplu,
dulce, îngropat adânc în capul meu.

timpul a trecut şi ploaia s-a oprit uşor.
toţi stropii-au dispărut de pe fereastră.
tot ce-a rămas să se observe în casă
e-un ceas.. ce-mi aminteşte de-al tău dor..

poezie de Ştefan Ababei
Adăugat de Ştefan Ababei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu greu apare dimineaţa

Te-am aşteptat de când mă ştiu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Şi câte zile şi câte nopţi am irosit
Ce-a fost şi ce-a rămas din ce-am iubit

Am aşteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în şoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am şi azi în suflet aceeaşi tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Aşa se scurge încet în întuneric viaţa
Şi fără de revers... apare dimineaţa

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din lunga petrecere tristă

Cineva spunea
ceva despre umbrele care acoperă câmpul, despre
cum trec lucrurile, cum un om adoarme spre dimineaţă
şi cum dimineaţa se duce.

Cineva spunea
cum se opreşte vântul şi cum revine,
cum scoicile sunt sicriile vântului,
dar vremea vremuieşte.

A fost o noapte lungă
şi cineva a spus ceva despre cum îşi revarsă luna lumina
albă
pe şesurile reci, cum nu era nimic în faţă,
în afară de-aceleaşi lucruri.

Cineva a menţionat
un oraş în care ea mai fusese înainte de război, o cameră cu două
candele
pe perete, cineva dansând, cineva privind.
Începem să credem

că noaptea nu se va sfârşi.
Cineva a spus că muzica încetase, dar că nimeni
nu a observat.
Apoi cineva a spus ceva despre planete, despre
stele,
cât de mici erau, cât de departe.

poezie de Mark Strand, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deasupra tuturor lucrurilor există ceva, o urmă care se va scurge tăcut până dincolo de timp.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să-ţi explic?

Cum să-ţi explic să înţelegi,
Că nu mai e nimic de spus?
Că inimii i-a fost de-ajuns
Tăcerea ta de ani întregi?

Nu trebuie să mai alergi
Spre mine; totul s-a fost dus
Cum să-ţi explic să înţelegi
Că nu mai e nimic de spus?

Cu palma lacrimile-ţi ştergi,
Eu pe-ale mele le-am ascuns,
Ce şoapte vrei să mai culegi
Când aripile mi le-ai smuls,

Cum să-ţi explic să mă-nţelegi?

rondel de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imposibila debarasare

M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Şi-i tot mai rău, nu e mai bine.

Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau şanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puţin şi nu mai vreau.

Aş vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot şi eu şi anturaj...
Nu ştiu, e-o lipsă de curaj
Sau nu ştiu, eu, cum să fac saltul.

Îmi număr zile petrecute
- Nici nu ştiu, de sunt câştigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Şi le credeam pururi avute.

Mă pierd şi nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.

Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simţ şi suflet
Şi cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?

E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... şi existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se afla în Institut şi putea rămâne acolo peste noapte; cu locul de odihnă nu era o problemă – avea cine şi unde să-l găzduiască. Practic, putea dormi chiar şi în navă, în propria-i rezervă, cea cu iniţialele E. L., doar nu-l împiedica nimic. Însă dacă va dormi în Institut, cum rămânea cu părinţii lui? Acum se înţelegea bine cu ei, nu mai erau supăraţi, ca să procedeze astfel. În plus, mai erau şi bunicii lui la mijloc; ar fi fost şi dânşii îngrijoraţi şi nu le putea face aşa ceva... Hotărât lucru, deci; trebuia să se întoarcă acasă! Deocamdată însă, nu încă; mai rămase, spre bucuria fetelor...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată nu m-am putut concentra. Nu m-am putut gândi asupra mea însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi? Ce căutam eu? Sufletul meu. Unde? Şi cum se putea recunoaşte adevăratul meu suflet între miile de suflete pe care le purtam în mine? Gîndurile se risipeau. Mă deşteptam cugetând la alta lucruri. Începeam din nou, încăpăţânat, închizând ochii, astupându-mi urechile, apăsând tâmplele. Acelaşi întuneric. Şi nu întâlneam nicăieri nici o lumină, nici un sprijin. Cum să ajung la mine însumi? Cum să-mi cunosc eu sufletul şi să vieţuiesc întocmai după nevoile lui?.... Am aflat un singur lucru pe care-l bănuiam însă de mult: că eul meu din ceasul acesta nu e aemenea celui din ceasul trecut şi cu atât mai puţin celui din ziua trecută. Ceea ce m-a uluit...

citat celebru din Mircea Eliade
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Beţie

supărat am deschis o sticlă cu vin
noaptea târziu sub cerul curţii mele
stelele îmi sclipeau şi mă mustrau
dar eu de singurătate beam şi tot beam
până am prins un pic de curaj
şi m-am luat la harţă cu dumnezeu
l-am anunţat direct că el nu mai există
de ceva vreme aici pe pământ un nebun
îi bâlbâiam numele l-a declarat mort
şi eu preacredinciosul îl cred mă jur
i-am spus că n-are cruce şi nici măcar mormânt
l-am întrebat la cine doamne-acuma să mă-închin
n-a zis nimic mi-a mai turnat înc-un pahar cu vin
cu teamă ca pe împărtăşanie l-am băut
mi-am zis în gând că-i vremea să mă spovedesc
şi spus-am despre mine toate bune şi cele rele
i-am pomenit apoi din nou de filozof
despre acel afront imensă imensă blasfemie
mă aşteptam să-l fi înfuriat în aşa hal
că o să mă scuture din pomul vieţii
însă nimic nimic nu s-a-întâmplat
de enervare am muşcat cu dinţii din pahar
nu se poate nu se poate cum doamne cum
un eretic în loc să-l arzi în iad tu îl proclami geniu
nimic pocalul spart pe jumătate plin de sânge
mă îmbia cu mirul lui dumnezeiesc
sfios descumpănit am vrut să-l dau pe gât
însă ceva o mână nevăzută parcă m-a oprit
aud şi-acum în jur cum noaptea îmi şoptea
sunt viu e gol mormântul meu în tine
cum vezi te las să îmi putrezeşti crucea
şi-apoi o să mă-ntorc din nou la mine

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum aş putea să mă fac înţeleasă?

Cum aş putea
să mă fac înţeleasă?

De parcă cineva
şi-ar mai dori
să înţeleagă pe altcineva
dând cuminte din cap
ca şi cum în aprobări
s-ar afla omenia
când în fond nimeni
nu mai caută
să înţeleagă nimic.

Trăim iată câte-un pic,
câte-un pic fiecare
din drama şi bucuria celuilalt.

Fericiţi că nu
ni s-a întâmplat nouă
indignaţi că nu ni s-a întâmplat nouă
c-un egocentrism mascat
în surâsul de duminică
ziua în care ne facem cruce
ca toţi duşii la biserică.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia n-a murit, se trezeşte doar după un secol de beţie cruntă

Motto
"Nu mă consider un poet, pentru că nu-mi place cuvântul.
Mă consider mai degrabă un trapezist" – Bob Dylan

Se pare că suntem mereu în dezacord;
tu vezi întuneric acolo unde eu văd doar lumină,
văd viaţă acolo unde tu susţii că nu-i nimic în afară de moarte.
Rigor mortis-ul vorbelor tale, înţepenesc poezia.
Eu încerc să simt libertatea-n mişcarea ei
deliberată şi banală, rugându-mă să fiu diferit,
real şi cât mai asemănător vieţii – aşa cum vorbesc oamenii,
nu nişte clasici împopoţonaţi în zorzoanele lor.
Indivizi ca Poe, cărora nu le era teamă de întuneric,
scriau proză care se citea de parcă-ar fi fost poezie.
Iar dacă citeşti trăgând o duşcă de-a lui C. Bukovski,
(cei doi erau în stare să scrie şi să bea la fel de bine)
orice artificiu poetic încremeneşte
sub
masă.

poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt, omul e fericit atunci când nu observă cum se scurge timpul şi nu are frică de nimic.

citat celebru din Erich Maria Remarque
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!