Cărări albe

Şi plec...
Mă duc pe albele cărări
Pe care au păşit şi alţii
Ce-s îngropaţi în alte cugetări.
Căci negru e în jurul meu
Şi soare nu mai este,
El a apus de mult în zări
Acum, e-ntr-o poveste.

Oare-am ajuns?
Privesc în jur... aceeaşi lume sumbră.
Şi-acum doar o-ntrebare am:
Pot să mă-ntorc în tindă?
Şi-apoi privind în jurul meu
Nimic nu îmi răspunde.
Dar cu privirea urmăresc
Lucrul a mă pătrunde.
Privesc uimit cum soarele şi luna
Nu numai că se văd,
Ci îşi împart căldura.

Şi văd cadavre vii
Cum obosite-nclină.
Dar unde sunt?
Mă-ntreb întruna
Şi caut cărarea albă din negrul interes,
Dar în abisul gândurilor mele
Se văd doar licurici stingheri
Ce pâlpâie aiurea-n noapte
Şi fac tic-tac, se sting şi pier.

E întuneric şi mi-e frică
Şi-am început să mă gândesc
Cine sunt eu? De unde vin?
Dar un răspuns eu nu găsesc.
Mă simt aşa lipsit de viaţă,
Mă simt de parcă n-aş fi eu,
Mă simt doar o simplă fantomă
Sau, un cadavru în cavou.
Nici nu mai ştiu ce timp m-aşteaptă
Şi nici ce drum eu voi urma.

Dar caut drumul alb, din negrul nesfârşit
Şi caut neatinsul negăsitului învins.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (2008)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine.
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor...

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine
Şi simt căldura, mă cuprinde...
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc la două lumi

Privesc în ceaţă
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur şi văd balanţa
Dintre tristeţe şi fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Şi văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deşi, poate, destinul şi-a dorit...
În jurul meu negura se înteţeşte,
Acum este de netrecut.

Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.

Şi ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin

Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiţi în ceaţă?

Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit şi în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.

Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aş duce – e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?

Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură şi răcoare
E prezent şi e trecut
E un univers comun.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-le aripi

În gândul meu firav de lut albastru,
Am îndrăznit să cred că îmi exişti,
Sperând că universul, printr-un astru,
Mi-aduce un răspuns pentru cei trişti

În jurul meu e-atât de gri, de frică,
Ei nu mai ştiu de ce aici mai sunt,
Se pierd în grija zilei şi abdică,
Devin o umbră sumbră pe pământ

În jurul meu descătuşez vibraţii
Ce au uitat normalul, sau nu-l ştiu
Şi simt bătăi de inimi, respiraţii,
Care mă fac să nu mai vreau să fiu

Arată-le o cale, numai una,
Alege Tu, nu cred că ei mai pot,
Sau de o fac, trăirea ca nebuna,
Transformă totul într-un trist complot

Nu prea mai au răbdare, n-au de unde,
Sunt doar făclii care se sting pe rând,
E prea mult întuneric, îi pătrunde,
Iar eu îi văd cum pleacă, suspinând

Alungă norii cât mai au putere
Şi lasă raza Ta în jurul lor,
Să uite toţi de griji, ce-s efemere,
În drumul către mâine, către zbor

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt orb

Sunt orb, sau vidul este negru?
Aud nimicul gânditor
Şi simt căldura unui mine
Dar unde-s restul, nevăzuţii?
Voi iară m-aţi lăsat să mor?

Sunt orb, dar vidul se deschide
Şi-ncep s-aud un foşnet lin
Şi lângă mine simt acum un trecător.
Unde te duci? Stai, mai aşteaptă!
Dar mă confund cu un decor.

Sunt orb, iar vidul este alb
Aud cum paşii vin la mine,
Şi simt căldura, mă cuprinde
Şi stai, şi stai, iar eu te văd,
Un chip descris de mâini timide.

poezie de Anabella Eliza Coţovanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneş
Şi-aştept să văd cum e să stai... mai mult...

Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Şi nu voi mai privi nici timpul,
Şi voi avea o altă ocupaţie... să trândăvesc...

Gândesc...
Ca un copil ce-şi uită jucăria
Şi nu mai ştie cine e
Aş vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...

Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale şi mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu ştiu unde...

Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...

Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Şi totul va fi ca şi nou
Iarăşi de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.

poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Alerg către soare, căutare mi-s zorii,
în chinul să văd, Pământul rotund îi,
lumina ce o caut îşi aşterne fiorii
şi urme mai caut, să-l văd sau să-l tuldui.
Tăinuitele-mi gânduri, îmi prind iarăşi viaţă,
un sânge curat, în inimi zvâcneşte,
mă doare tăcerea, numită speranţă
când lumea întreagă, care stă, cleveteşte.
Privesc către zări, nu te văd, în zadar,
îţi caut făptura, ea mă lasă şi pleacă,
copil rătăcit sunt, nici măcar n-am habar,
te întorci, sau mă laşi, încă o noapte să treacă.
E întuneric când sunt, dar când pleci e pustiu,
te caut în zări, prin colţul tăcerii
nu te pierd, nu te am, sunt cu tine, nu ştiu,
mă las pradă-n vis, din visul chemării.

poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri de-ntuneric

Te visez, uneori, şi mă-ntreb de eşti tu
tot cea care-a răspuns, mai demult, cu un "Nu"
la-ntrebarea: "De ce îmi faci visul un chin,
şi mi-l strici cu furtuni când e-atât de senin?"

Îmi tot spui că nu eşti, dar te simt, nu mă-nşel,
chiar de nevinovată-mi apari, eşti la fel:
ai aceeaşi răceală în suflet şi-n ochi,
ai privirea cu care se-aruncă deochi.

Nu te-aştept, dar îmi vii, nu mi-e frică, şi-mi e,
te-aş goni de-aş putea şi din vis, şi din... ce?
Nici nu ştiu cât, în viaţă, de-adânc mi-ai pătruns,
dar cu negru, prin mine, ştiu sigur c-ai uns

Şi tot caut lumina, îmi caut puteri
să încerc să mă curăţ, să fiu cel de ieri,
fericit, cum am fost, şi să nu mă gândesc
la nimic ce mi-ar face un rău, cât trăiesc.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu pentru viaţă?

În mine e furtună dar o ascund în pripă
Trăiesc doar în minciună, când adevărul ţipă

Mi-e teamă pentru mâine, sunt Toma, necredinţa:
Ce şti tu măi străine, de-mi vezi numai căinţa?

Când valuri de sudoare îmi fac din noapte ziuă,
Presimţi tu nebunia ce-mi bate apa-n piuă?

Văd semnele iubirii, dar simt cum Creatorul,
Îmi dă poveri prea grele şi uneori trag storul

Dar nicio variantă nu-mi curmă îndoiala,
Şi nu mai am nici aer fiindcă îmi ştiu sfârşeala

Mi-e frică de-ntuneric dar nu caut lumină,
Cine sunt pentru viaţă când ea îmi e străină?

Mă judecă cu toţii de parc-aş fi stafie,
Deşi nu ştiu deloc de strâmta-mi colivie

Din care-aş vrea să ies, să fiu ca altădată,
Dar poarta spre trecut mi-e veşnic încuiată

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, iartă-i şi ne iartă...

Doamne, tu mă vezi pe mine,
eu te simt în gândul meu,
eşti o linişte de bine,
eşti în jurul meu mereu

nu sunt snob şi nu sunt jalnic,
nu sunt orb să nu te văd,
văd cu ochiul minţii magic,
ce-ai creat dintr-un prăpăd

îmi spun unii despre tine,
doar nimicuri, nu le-ascult,
eu văd totul şi în mine,
ce complex Tu m-ai făcut

văd nimicul ce e negru,
dar mă-ntreb, oare-i nimic,
cine-a pus culoarea-n cedru,
din nimic de unde mic

spre sfârşitul care vine,
chiar şi cei nedumeriţi,
se îndreaptă către Tine,
îşi dau seama, sau minţit

Doamne iartă-i şi ne iartă,
noi nu vrem să îţi greşim,
doar ai noştri nu ne lasă,
s-avem timp să te slăvim

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul nopţii

Noaptea e iarăşi rece, e sumbră şi aş vrea
Să te-ntâlnesc din nou, cum o făceam cândva
E frig, lumina-i pală, dar lumineaz-o stradă
Mă uit, te caut iară în trista-mi cavalcadă.

Te văd venind la mine, dar e imaginar
Ai rochia albă, pură, privirea-ţi e de jar
Şi-n loc de fericirea ce-o aşteptam cândva
Azi picură veninul prin aspra vorbă a ta.

Vreau să m-ascund, să plec, s-alerg din calea ta
Dar mă reţine-un lucru. Şi asta-i dragostea.
Căci eu găsesc greşit să fug aşa de mult
Când inima-mi revarsă o dragoste-n tumult.

Şi mă decid, în fine, s-alerg din nou spre tine
Acolo în abisul pe unde eşti şi-i bine
De unde văd acum, când totu-mi este clar
C-a fost doar o părere, ceva imaginar.

Acum, păşesc agale, prin noaptea rece, sumbră
Te văd iar cum dispari, te văd ca pe o umbră
Te-nalţi ca o visare, acolo sus spre stele
Iar mie îmi rămâne farmecul nopţii mele.

poezie de Luci Frederiksen
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pumn... de tăcere

Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.

Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.

Îţi mîngîi privirea cu mica-mi speranţă,
Sub patimă iubirii mă simt încleştat.
Tu... eşti o himeră, o vagă dorinţă
Ce azi nu vrea să fie adevărat.

Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.

E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aştept.
Privesc către cer, departe în zare,
Şi ştiu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.

poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan din Viaţa printre moarte (16 aprilie 2000)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingeri

Ating vârful degetelor tale
Şi simt căldura lor în jurul meu,
Iar vârful degetelor mele
Mai reci sunt ca un suflet de ateu.

Dar palmele sunt parcă umede,
O fi emoţia vinovată,
Iar palma mea şi palma ta
Sunt doar o umbră-ntruchipată.

Nu pot să te privesc mai mult de-atât
Şi nici nu pot privi spre tine
Căci tu nu eşti precum sunt eu,
Tu eşti căldura, eşti sângele din mine.

Privesc în ochii tăi de flăcări
Pătrunzându-le căldura cu greu,
Căci tu eşti Dumnezeul mare,
Iar eu ateul în luptă cu tine mereu.

poezie de Carmen Comloşan
Adăugat de Carmen Comloşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp şi te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieţii mele.
Ai ascultat doar prea puţin din ce-ţi spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepţi iubirea ce mi-ai declanşat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe faţa inimii ce nu-şi mai găseşte rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere şi-ai plecat...
Dispărând în dimineaţă.
Şi mă întreb ce oare iţi doreşti?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ţi-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare eşti reală? Exişti? Da! Îţi simt prezenţa!
Şi-n orice colţ de lume ai fi eu tot te-aş căuta şi te-aş găsi!
Eu nu voi renunţa şi vreau să ştii că acolo unde eşti,
Gândul meu te însoţeşte, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aş renunţa la tine, dar este ca şi când aş renunţa la viaţă
Şi -aş accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aş muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunţ la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viaţă!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se stinge cerul

Îmi bate soarele în geam de dimineaţă
Şi totu-n jurul meu lacrimează trist,
Mi se-alintă-ncet o lacrimă pe faţă
Şi am senzaţia că nu am să rezist.

Troian de gânduri cad pe fruntea mea
Ce-s viscolite de-o aprigă furtună,
Că eu am fost şi am trăit cândva,
Dar azi doar amintirea mi se-adună.

Păşesc încet cărarea hopuroasă
Şi din nou o lacrimă trezesc:
Puteam avea o viaţă mai frumoasă,
Dar n-am ştiut pe unde să păşesc!

Am mers şi eu, am mers încet prin viaţă
Crezând că fac un pas şi-i cel mai dept,
Viaţa mi-a trecut... e-absurd să am speranţă,
Dar oricum în sinea-mi am să o aştept.

Privesc la ceas şi tremur deprimată.
Ma înfioara gândul că mi-e greu.
Secunda zboară şi simt că sunt chemată
De pe pământ în cer la Dumnezeu.

- Mă rog, Ţie, Doamne, şi mă-nchin
Cu jurământ de fapte sclipitoare,
Nu opri aici al meu destin,
Ci dă-mi puteri să nu simt ce mă doare,

Mai dă-mi o viaţă dacă-ţi stă-n putere,
Recunoscătoare-s dacă poţi s-o faci,
Că voi trăi – nu pentru avere,
Dar pentru-ngrijirea celor mai săraci!

E linişte adâncă înspre zare...
Dar eu mă-ntreb: În viaţă ce-am făcut?
Şi chiar de am o clipă ce mă doare
O strig cu glas în universul mut.

Parcă ecoul îmi vine mai aproape
Şi îmi răspunde ce am întrebat.
Se stinge cerul în orele de noapte
Şi soarele apune-ndurerat.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce fac acum?...

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine,
mi se întâmplă des să mă gândesc,
pătrunsă toată eşti în inimă la mine
şi nu mai pleci, iar eu nu te gonesc

îmi dai o stare de plutire lină,
îmi dai o stare care vreau s-o am,
simt inima cum ţie se închină,
ea, care închinată nu-i de-atâţia ani

îndeamnă să te caut. să mi te-apropii
şi parcă nu-nţeleg şi mă feresc,
să nu-ţi văd chipul, să nu-ţi văd nici ochii,
căci de îi văd deodată mă topesc

îmi este frică, frică-mi e de mine,
de felul meu timid, neînţeles,
o frică de durerile de tine
şi alungarea lor mi-e chinul reales

ştii ce fac acum?... mă gândesc la tine
şi gândul nu m-ascultă să nu mă gândesc
şi toate nopţile cândva senine,
acum cu chipul tău şi-n vise, chinuiesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Privirea ta - cântec zurliu,
Eu am ucis cu nepăsare,
S-ajung la tine nu mai ştiu,
Aş vrea să vin, dar prea mult doare...

Surâsul tău - parfum de rouă,
Eu l-am deschis cu un suspin,
Te văd plângând atunci când plouă,
Dar eu la tine n-am să vin...

Şi ochii tăi - safire de-aur,
Îi mai privesc şi-acum în vis,
Sunt egoistă, nu te caut,
Dar te iubesc, mereu ţi-am zis...

Poveşti mai ştiu despre iubire,
Dar ca a noastră alta nu-i,
Tu vrei să prinzi a mea privire
Cu o frânghie, să o-ncui.

Genele-mi plâng, doar luna ştie,
Cât de aprins e focu-n mine,
Dar mă gândesc cum o să fie,
Dac-am s-ajung plângând la tine.

poezie de Cătălina Melinte
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt palma vieţii cum m-atinge

şi azi mi-e rău şi parcă nu mi-e bine,
nici ieri nu ştiu cum de mi-a fost
un zâmbet smuls printre suspine
l-aş da şi azi, dar cu ce rost?

pătrund departe, ceru-i ceaţă
sau văz doar neguri împrejur
mai târai doar un pas prin viaţă
un an sau doi, sau trei să-i fur.

hodină caut, greu mi-e trupul
şi visele povară-mi sunt.
pe-un drum străin îmi pierd şi gândul
nici linişte n-aud s-ascult.

pe-un mal de apa tac pietroaie
răsuflu greu privind blajin
c-o lacrimă ce îmi şiroaie
pe-obrazul şters de trai pelin.

simt palma vieţii cum m-atinge
pe-o tâmplă-mi pune flori de-argint
şi iar povara ei mă stinge
nu-i mângâiere, nu-i alint.

cu capul aplecat în poale
şi ochii oglindiţi n-adânc
mă văd străină-n apa moale
un chip de om, răpus, visând.

mă doare azi, la fel şi mâine
cuvântul ce-a lovit din jur
sunt doar străinul hăituit, un câine
bolnav de viaţa dimprejur.

voi merge poate în genunchi
şi nimeni nu mă va cunoaşte,
străbat pământuri şi-un mănunchi
de vorbe las de m-oi întoarce.

am presărat iubire-n urme
că poate îşi vor aminti
de-mbratisari, acum,-străine
şi le-or simţi când nu voi fi.

eu, drumul caut şi mă doare
de l-aş găsi şi l-aş vedea
dar ochi-s orbi şi-n căutare
străin rămân în urma mea.

mi-e rău şi azi şi nu mi-e bine
o rană curge-n piept mereu
aş smulge tot ce doare-n mine
să mai raman un an... şi greu.

aş mai striga dar cin s-audă
nici glasul nu mi-i cunoscut
rămân străin în huma udă
cu trupul îmbrăcat în lut.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!