Secăn'hend

şi tot mergând aşa
am găsit pe jos
viaţa asta
careva o aruncase
a purtat-o până aici
i-a ros şi gulerul
o scutur şi o iau
iată-mă ca nou

în buzunăraşul din stânga
dădui peste o cartelă expirată
iubirea prin părţile astea de timp
este prepay
dacă prinzi oferta
capeţi bonus surâsuri gumate pe care
dacă nu le consumi, totodată şi buzele
scad
mi-ar fi plăcut să reîncarc
dar monedă aici este ţărâna
şi de unde să mai avem astăzi ţărână
a ieşit la export
au rămas oasele albe ca laptele
un ocean adânc de oase
straturi, straturi

pe rever creşte o pată
cândva se chema
suflet

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi creşte umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre şi umbrelă aleg umbrela
om sunt şi locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriaşă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenuşă
de încercări
ridică piatra, prietene
şi arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaşte

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul şi existenţa mea
de mine cu mine prin mine
cenuşă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum

iubirea
în plinul vântuirii peste oameni, îi consumă, îi ucide
pacea nu creşte aici, cine o află vieţuind?
Să urci mai sus de trup, dar cum
fără iubire?
Suferinţa-i din naşterea noastră
în fiecare secundă –
dureri de facere n-au cum să aibă vreodată cadranele…
senzaţia de bine
este în recunoştinţa pe care ne-o poartă ţărâna
ştiindu-ne, avându-ne
astfel la ce ne temem, de unde izvorăşte trufia?
…câtă lumină află reflexie din bietul tău eu!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halta

nu vă aplecaţi în afară
acest text promoţie
conţine 100 g gratis...
este 3 în 1 şi la recitire aveţi
bonus trei silabe...

stâlpii trec cu viteză
satele, târgurile, zilele arse... ameţeli
semiorgasm
v-ar fura şapca, mai bine
coborâţi aici, în halta aceasta
se dă viză, primiri cu fanfară
cu iarba cea mai verde
caprelor speriate – neputinţele voastre...
fastul visat, trecute iubiri
experienţe aproximative
surâsuri născute prematur
surâsuri-infarct
surâsuri bătrâne
sulf...
aici e linişte
cea mai linişte
nu se aud
viermii crănţănind pomeţi
genunchi, tălpi
puteţi chiar găti
aşteptarea-aşteptărilor
să spionaţi cum orologiile
nu mai măsoară nimic – era
doar o acoperire
de fapt
mestecă în crema care
provoacă riduri
decorul acesta este aşa
cum l-aţi vrut
iată: congresul rugăciunilor
care n-au ajuns nicăieri
şi nicăieri e pretutindeni
aici să închideţi celularele de tot
unde fugiţi... hei
v-aţi uitat şapca

la bufet, ţoiul era plin cu
iubire
nici măcar n-aţi vârât capul
prin uşa întredeschisă
cele trei silabe bonus
erau

nu mă acuzaţi de superficialitate
este precum aţi citit –
cantitativ...
bine, ne revedem la cabină
probând pe "mâine", "azi" deja
mă strânge
lunec
în textul următor

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

ecoul înfundat din… rădăcini! (de răstălmăcit)

mă-ntreb cât
mai suntem în noi daci
spiritul pământului acesta ţine în miezul lui
mister – azi mai mult vedeţi
paradoxuri, firi îmbolnăvite
mixturi orientale, mofturi apusene, creme
noi, mă întreb
prin care vene
care parte de os
în ce înveliş al sufletului mai am
dacul strămoş?!
…straturi, straturi de lut nou au adus
vânturile, vremurile însă înnobilare
este doar memoria ta şi a mea…
ecoul acelui mister pur carpatic
pur în seve adânci
nu de alta dar să fim şi noi
«întregi»
în hora naţiilor Europei pe care
tocmai am integrat-o
am readus-o-n albia aproape
completă
amintind pe alocuri
de imperiul roman…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui cerc

Probabil că lucrurile astea s-au întâmplat demult
nu mai ştiu în ce fel
am râcâit pe suprafaţa de rugină
încercând să aflăm câte ceva
în loc de asta am dat de straturi peste straturi
de priviri pofticioase
bucăţi de pâine şi ciori care se scăldau în zăpadă
la un moment dat
te ţineam în braţe
intuiam că eşti acolo
căutând să aduni în diametrul unui cerc
dimensiunile destrămate ale unor gânduri
este martie ţi-am şoptit
şi în curând se va face noapte.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urma rămasă

oase de grafit ca şi cerul
norocul meu cu
noile garderobe elastice
supraelastice, impermeabile straturi de epidermă
– biciul de carton al sorţii taie
urma rămasă este
ceea ce am reuşit să strâng, cicatrice lucind

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre aici şi veşnicie

Ochi roşii flămânzi de întuneric te priveau...
Iată-mă doamnă.
Buzele flămânde de tăcere te sărută pe amintire.
Aici sunt doamnă.
Braţul meu dornic de nemişcare îţi mângâie orizontul.
Mă întrevezi prin tulbure?
Respiră-mi durerile.
Ia-mi şi tăvăleşte-le pe toate,
ucide-mi visele
te rog.
Ia-mi câte un vis, îţi repet,
înmoaie-l până la mocirlă în balta neagră
dintre care călcâiul tău roz de nemurire
peste care rochiţa ta rece
ascunde pudică două coapse
acoperite cu cei mai argintii solzi din lume.
Ţi-am supt laptele negru.
Între sânii tăi goi mă mir de cât de departe,
de cât de destul,
mă satur de timp.
Îţi dezvelesc carnea începutului,
tu, un punct.
Te ştiu prea bine te recunosc
Din somnul geometriei mele de om.
...
- Cine viermilor eşti, muritor netrebnic?
- Un simplu suflet, Stăpână... şi am venit să mor.

poezie de Dragoş Şerban
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

renăscându-mă

despre indiferenţa durerii vorbesc umerii
împovăraţi, oricât i-aş şlefui
se cresc pe ele poverile şi mai grele

mă las în jos în genunchi, să muşte ochiul
vârful ierbii
să ţi se pară flori negre ochii mei, iubito
dacă din întâmplare treci fluture-argintiu

despre nepăsarea dorului voi învăţa aici
… îi este totuna dacă mai ţin speranţă sau
mi-a împietrit grumazul
voi păşi cu palmele în ţărână şi tălpile pe cer
împiedicându-mă de norii contrari şi tot
te voi ajunge, oriunde vei fi, iubita mea de suflet
de carne, de os şi de sânge… surâsul tău
mă vindecă de moartea multiplicată, dă puls
cadranelor mele interne şi îmi arată estul
născându-mă, renăscându-mă…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se bănuieşte că există undeva o ţară

se bănuieşte că există undeva o ţară în care
laptele şi mierea nici nu contează
(din cauza asta nici nu se fac autostrăzi)
.
acolo Maica Domnului nu este inclusă niciodată în sudalme
iar locuitorii au mândre contururi de lupi îmblânziţi până la confuzie
tinerii au cuminţenia munţilor iar femeile sunt deopotrivă frumoase
.
regimul hidrografic şi solul mustind de înţelesuri
le ascund recoltele în metafizica sării
.
acolo niciun om nu moare destul şi nici nu trăieşte pe zimţii monedelor
ei cred cu tărie în memoria cerului care se hrăneşte cu iertare
.
câte unul mai scapă hatul şi ajunge departe cu haina lui de ţărână
pe care nu i-o poate dezbrăca nimeni şi nimic
are o poziţie specifică de dor ce aminteşte de un străin răstignit cândva
.
se bănuieşte că această populaţie nu poartă niciodată ceas, ori este doar de jucărie
e-o cucernică naţie care irită aurul cu dispreţul său
.
de aici ombilicul planetei atârnă înnodat la ambele capete şi
e ca un măr adamic înfipt în gâtlejul constelaţiilor
.
de aici se spune că va ţâşni un soi de pace nemaiîntâlnită
dar până atunci, acestă ţară
va mai avea o vreme formă de lacrimă căzută foarte de sus

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaşte dizolvându-se în ea. A. M: E tragic şi până ce mulţimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înţelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc şi exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum şi cine le va anula frica? Doar un Moş, Ion Roata... A. M: Gândul şi frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viaţa veşnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp şi de aici frica, înţelegi? Dacă am putea vedea că suntem viaţa şi nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem şi care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă aşa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu şi mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viaţa veşnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viaţa pe care o eşti rămâne liberă de persoana care pare că o eşti. Acum tu unde eşti, nu eşti Aici? Toţi suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înţelegi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

încape…

răgazul dintre morţile mele, atât este viaţa
nu am găsit nimic aici
doar iubirea
în rest, mă strecor printre erori repetate
dând de furcă Iertării prea mult

de n-aş fi prins în vibraţii, lumini
muzică-arhetip, ecou rotunjind pulsul
aş fi rămas în contemplare fix şi tâmp
aşteptând într-o staţie pe unde
nu va mai trece niciodată diligenţa, nici drumeţi, nici păsări…
numai ierbi crescute răsturnat, aspre şi amare

răgazul dintre morţile mele mă găseşte
mestecându-mi inima
salivă sidefie ţi urme de dinţi încleştaţi
adânc –
impulsuri aproximative… o aşez înapoi în cutia ei
acum
încape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oasele voastre

Voi evita pământul proaspăt săpat,
pentru ca să nu-i pătrund adâncurile şi să ating
pâlcurile de oase care nu sunt ale voastre.

Voi evita pământul umed, aşa cum m-aş fi ferit
de păşunile păscute de întuneric.

O să mă apropii de marginea apelor
şi o să stau la uşa ascunsă a înserării,
departe de drumurile ce duc în toate părţile.

Ca mâine, însă, trebuie să plec
şi din nou îmi voi pune scutul turtit.

Pe aici au mers melcii cu pas argintiu,
pe acolo au trecut fraţii-raci,
târându-şi trupurile trunchiate.

Eu pe unde să o apuc acum,
ca să pot reveni la oasele voastre?

poezie de Andrei Langa
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am făcut şcoala de asistent medical, dar nu am nevoie de diplome pentru niciun fel de meserie, pot juca orice rol simt să joc pe lumea asta. Pot fi preot, poliţist, avocat, boschetar sau escortă dacă vreau neapărat, fără vreo reţinere. Aşa că voi injecta la nesfârşit iubire în pacienţii care suferă de lipsa acesteia. Mi-am căutat scopul toată viaţa, ca apoi să văd că mereu a fost Aici, sub ochii mei. Unde altundeva să fi fost, dacă Aici şi Acum este singurul spaţiu-timp real? Eu sunt Iubirea şi să tratez oamenii cu iubire este meseria mea.

citat din Cezar-Ştefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare

Când eu nu v-oi mai fi,
Cineva lipsa îmi va simţi?
Şi de acolo de unde oi fi
Oare peste cei dragi aş putea privi?

Fără trup oare tot eu aş fi?
Aş avea aceleaşi amintiri?
Mi-ar mai păsa de cineva?
Oare toate astea ar mai conta?

Stau nopţile şi mă întreb
Destinul meu e împlinit?
Rostul meu este aici?
Oare viaţa asta e doar un test?

Când firul vieţii brusc s-a rupt,
Luminile uşor sau întunecat
Şi toate becurile sau stins,
Oare stinse au rămas?

Tot ce am fost,
Tot ce în viată am făcut
În afară de cei cunoscuţi,
Oare pentru altcineva ar mai conta?

poezie de Ciprian Ionuţ Chiricea (24 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dawson (în scrisoarea lui pentru Gretchen): Dragă Gretchen, mi-a plăcut să vobesc cu tine astăzi în camera ta. Încearcă să nu ai emoţii în legătură cu începerea liceului. Ştiu că o să întâlneşti oameni care să te înţeleagă. E ceva ce nu am apucat să-ţi spun. Este cineva cu adevărat special în viaţa mea la care mă gândesc mereu. Nu seamănă cu nicio fată pe care am întâlnit-o până acum. Este inteligentă şi amuzantă şi frumoasă şi simplul fapt că face parte din viaţa mea mă nelinişteşte şi nu mă lasă să dorm noaptea. Şi când mă gândesc la o persoană căreia aş putea să-i vorbesc despre asta, care va înţelege, singura care îmi vine în minte eşti tu. Şi asta e o problemă pentru că tu eşti cea pentru care nutresc aceste sentimente. Mă gândesc mereu la tine, la orice lucru mărunt pe care îl faci. Abtibildul cu Elvis Costello de pe caietul tău cu spirală, modul în care ţi-a crescut bretonul timp de şase luni până când luni ai reuşit să-l prinzi pe tot în coadă. Astăzi, când mi-ai spus să rămân şi să vorbim după ce a plecat Pacey, mi-a trecut prin cap că e posibil ca şi tu să te gândeşti la mine. Dacă aş încerca să spun asta altcuiva, ar spune că nu va exista niciodată un noi, că vieţile noastre sunt mult prea diferite, că nu vom fi niciodată potriviţi unul pentru celălalt. Dar noi ne înţelegem unul pe altul şi ne pasă şi cred că aşa va fi şi peste ani. Cel mai bun prieten al tău pentru totdeauna, Dawson.

replică din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările cu flori

Nebunii nu mai au astăzi culoare,
Gândurile lor sunt peste tot.
Am găsit cândva calea către soare,
Dar am pierdut-o,
Iluziile iau foc...
Destinul e un şarpe cu venin,
Aşteaptă clipa potrivită,
Ne naştem, plângem şi iubim,
În lumea asta mult prea rătăcită.
Îţi dau sângele meu dacă mă crezi,
Dacă şi tu vezi dincolo de nori,
Biletele spre rai nu au un preţ
Eu număr azi cărările cu flori!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice pas până la Adevăr este minciuna. Căci Adevărul este tărâmul fără paşi şi fără căi. Când păşim către el, plecăm din casa Adevărului, spre Devenire. "Stai aici" spunea cineva", unde tot pleci?". Stai aici ca Adevăr. Adevărul este A-Fi-ul pe care toţi îl suntem. De aceea orice încercare de a-l căpăta este sortită pierii. Cum să capeţi ceva, să ajungi la acel ceva, când deja îl suntem? Mai bine să observăm de unde Gândul/Credinţa ca noi şi Adevărul nu suntem acelaşi lucru? Cine crede asta? De ce? Înainte de a pleca spre Adevăr, cine ne îndeamnă? Care e natura lui? După ce descoperim toate acestea, a dispărut şi "dorul de ducă" după un aşa închipuit Adevăr, ce este de fapt o imagine despre Adevăr.

citat din Laura Averchi
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm eretic

"nu voi duce lipsă de nimic
chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morţii
nu mă tem"

sunt esenţă nimicului
(odată numit însemnă că există)
aşa cum negarea atrage energiile anume
nu am nevoie de îmbărbătare
decât atunci când nu voi mai semăna
a bărbat
pot şi puterea aprinde
(indiferent cine mi-a dat-o)
să iubesc pur însă nu şi simplu
(prefer complicat fiindcă nu înţeleg iubirea)
aşa cum ochii nu se pot privi pe ei înşişi
iar temerea mea cea mai pregnantă
este lipsa temerii

nu voi duce lipsă de nimic
voi avea ăsta
din belşug
la capătul celălalt
(unde văd oasele mele vreascuri
în focul iubirii altora)

unicul, Enormul, ştie toate astea
de asta te-a trimis mie
femeie

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!