Halta

nu vă aplecaţi în afară
acest text promoţie
conţine 100 g gratis...
este 3 în 1 şi la recitire aveţi
bonus trei silabe...

stâlpii trec cu viteză
satele, târgurile, zilele arse... ameţeli
semiorgasm
v-ar fura şapca, mai bine
coborâţi aici, în halta aceasta
se dă viză, primiri cu fanfară
cu iarba cea mai verde
caprelor speriate – neputinţele voastre...
fastul visat, trecute iubiri
experienţe aproximative
surâsuri născute prematur
surâsuri-infarct
surâsuri bătrâne
sulf...
aici e linişte
cea mai linişte
nu se aud
viermii crănţănind pomeţi
genunchi, tălpi
puteţi chiar găti
aşteptarea-aşteptărilor
să spionaţi cum orologiile
nu mai măsoară nimic – era
doar o acoperire
de fapt
mestecă în crema care
provoacă riduri
decorul acesta este aşa
cum l-aţi vrut
iată: congresul rugăciunilor
care n-au ajuns nicăieri
şi nicăieri e pretutindeni
aici să închideţi celularele de tot
unde fugiţi... hei
v-aţi uitat şapca

la bufet, ţoiul era plin cu
iubire
nici măcar n-aţi vârât capul
prin uşa întredeschisă
cele trei silabe bonus
erau

nu mă acuzaţi de superficialitate
este precum aţi citit –
cantitativ...
bine, ne revedem la cabină
probând pe "mâine", "azi" deja
mă strânge
lunec
în textul următor

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secăn'hend

şi tot mergând aşa
am găsit pe jos
viaţa asta
careva o aruncase
a purtat-o până aici
i-a ros şi gulerul
o scutur şi o iau
iată-mă ca nou

în buzunăraşul din stânga
dădui peste o cartelă expirată
iubirea prin părţile astea de timp
este prepay
dacă prinzi oferta
capeţi bonus surâsuri gumate pe care
dacă nu le consumi, totodată şi buzele
scad
mi-ar fi plăcut să reîncarc
dar monedă aici este ţărâna
şi de unde să mai avem astăzi ţărână
a ieşit la export
au rămas oasele albe ca laptele
un ocean adânc de oase
straturi, straturi

pe rever creşte o pată
cândva se chema
suflet

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbirea în dodii sau

sub scuza iubirii
ne rănim de moarte

acum, deocamdată
(un fel de niciodată)
nu mai ştim a cui inimă bate
totu-i sălbatic, totu-i aici
herghelii dezlegate, învrăjbite
tropăie pieptul secundei
şi tot ea, secunda
cu veşnicie cu tot
se prelinge de pe asfalt (tu îi spui cer)
în canalizări
ca un strop numitor comun de ploaie
rămâne ceva (un fel de nimic)
ca un parfum pe care nu ai vrea
să-l fi uitat dar
mai devreme decât mai târziu
absolut toate amintirile se pierd
într-o gaură neagră
(tu surâzi acum, gândind altceva, să-ţi fie ruşine!)
ei bine, nu am vorbit deloc despre
flora intestinală
referindu-mă (în
conferinţele mute ale dorului)
la fluturii din stomac
nici cum ciorpacul absenţelor
i-a vânat deja pe toţi
nici că nu ştii cum de eşti închis
(fiindcă atunci
când inima nu mai poate iubi
înalţă ziduri)
am vrut de fapt să scriu
un manifest pentru sănătatea ignoranţilor
(supravieţuitorii prezumţiei de iubire)
dar prea multe clişee
sufocă foaia
iar pixul meu (uite-l)
este precum bărbaţii ăia indecişi
de care parte a penisului să stea
şi e vorba de fapt, doar despre dubii
unica certitudine (filozofică aproape)
cea mai incredibilă certitudine
este doar moartea
iar asta ţie
nu are cum să ţi se întâmple
nu-i aşa?

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intră în pădure. Nu se uita nici la iarba cea verde şi frumoasă ce-i mângâia picioarele, nu voia să asculte nici la păsărelele ce ciripeau de te asurzea, nu căuta nici la floricelele ce se ascundeau prin desişurile crângurilor, ci mergea dibuind prin pădure. Ea băgase de seamă că aceasta trebuie să fie pădurea în care locuia bărbatul său, după semnele ce-i spusese muma Vântului. Trei zile şi trei nopţi orbăcăi prin pădure şi nu putu afla nimic. Atât de mult era ruptă de osteneală, încât căzu şi rămase acolo o zi ş-o noapte fără să se mişte, fără să bea şi să mănânce ceva. În cele mai de pe urmă, îşi puse toate puterile, se sculă, şi aşa, şovăind, cercă să umble sprijinindu-se în toiagul său, dară îi fu cu neputinţă, căci şi acesta se tocise, încât nu mai era de nici o trebuinţă. Însă de mila copilului, care nu mai găsea lapte la pieptul ei, de dorul bărbatului, pe care îl căuta cu credinţă la Dumnezeu, porni aşa cum putu. Nu mai făcu zece paşi şi zări către un desiş un fel de casă precum îi spusese muma Vântului. Porni într-acolo şi abia, abia ajunse. Acea casă n-avea nici ferestre, nici uşă. Pasămite uşa era pe dasupra. Îi dete ocol. Scară nu era. Ce să facă? Voia să intre.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Mai ai şi altceva să-mi spui?
Lucian: Da. Săptămâna trecută ne-aţi pus în vedere ca mâine, la ora 12.00 fix să fim prezenţi aici, cu echipajul complet.
Traian: Şi care-i problema?! Din câte ştiu, l-aţi completat deja.
Lucian: Aproape... Mai sunt cei doi roboţi; ei ne mai lipsesc.
Traian: Cum?! N-aţi ales încă doi roboţi pentru misiune? Ce naiba păzeşte Eugen, de nu se ocupă de voi aşa cum trebuie? Aşteaptă să fie sancţionat sau ce?!
Lucian: Domnul profesor Manea n-are nici o vină. Se ocupă de noi chiar mai mult decât trebuie.
Traian: Luci, am spus clar să fiţi toţi, inclusiv roboţii! Puteţi însă recupera acest handicap. De dimineaţă, până la ora 12.00 aveţi destul timp să găsiţi, împreună cu Eugen, roboţii potriviţi misiunii voastre.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre cărturari şi farisei: Învăţătorule, voim să vedem de la Tine un semn.
Iisus Hristos: Neam viclean şi desfrânat cere semn, dar semn nu i se va da, decât semnul lui Iona proorocul. Că precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopţi, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopţi. Bărbaţii din Ninive se vor scula la judecată cu neamul acesta şi-l vor osândi, că s-au pocăit la propovăduirea lui Iona; iată aici este mai mult decât Iona. Regina de la miazăzi se va scula la judecată cu neamul acesta şi-l va osândi, căci a venit de la marginile pământului ca să asculte înţelepciunea lui Solomon, şi iată aici este mai mult decât Solomon. Şi când duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi venind, o află golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decât el şi, intrând, sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi. Aşa va fi şi cu acest neam viclean.

replici din Sfânta Evanghelie după Matei, Spicele de grâu smulse sâmbăta. Tămăduirea făcută sâmbăta. Hula împotriva Sfântului Duh. Cine este adevărata rudă. - 12:38-45 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impresii de vizitator...

am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...

prima cameră era luminoasă
cu multe jucării
păpuşi mutilate, mingi de toate culorile...
aici puteai să faci orice,
chiar să spargi o cană sau un geam,
nimeni nu-ţi zicea nimic

a doua era înţesată cu visuri
unele bifate, altele nu,
după biletul pe care îl trăgeai

cea mai mare cameră era plină cu tot felul
de lucruri inutile,
de la castele de nisip
la cea din urmă mască

ultima era goală şi întunecoasă,
acoperită cu linişte,
o linişte atât de mare,
încât îţi puteai auzi chiar gândurile...

nimeni nu ştia ce este dincolo,
unii ziceau că eternitatea
alţii...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu egalează lumina uliţei mele. N-am plecat de aici niciodată. Nicăieri nu sunt mai al meu ca aici, nicăieri nu sunt mai acasă. Si nicăieri nu sunt mai nicăieri.(...) Resping cu ura toate dictaturile, in afara de dictatura amintirii. Dau timpul inapoi: la Grădiştea sunt mereu tânăr... Si neinchipuit de trist în eternitate...

citat celebru din Fănuş Neagu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulcahy: Bună dimineaţa! Iată-ne din nou aici. Este iarăşi duminică. Sunt sigur că toţi aţi venit aici aşteptându-vă să auziţi o predică. Ei bine, trebuie să recunosc că nu sunt la fel de pregătit pe cât mi-aş dori. De fapt, nici măcar nu sunt îmbrăcat aşa cum mi-aş dori. Vedeţi, îmi pregăteam predica, despre care speram să fie una deosebit de emoţionantă în onoarea cardinalului Reardon, dar am fost chemat în altă parte şi, ca să fiu cinstit, nu m-am mai reapucat de ea. Aşa că, dacă aveţi răbdarea să mă ascultaţi, aş vrea să vă spun de ce nu am mai continuat-o. Aş vrea să vă povestesc despre doi bărbaţi, fiecare luptându-se cu propria sa criză personală. Pe primul dintre ei îl cunoaşteţi destul de bine. Al doilea este un pacient aici. Ei bine, primul bărbat credea că se confruntă cu o criză, dar de fapt el doar încerca să impresioneze pe cineva. Voia să i se recunoască meritele, să fie încurajat, să fie apreciat. Când aceste merite erau ameninţate, reacţiona de-a dreptul copilăreşte. Dar cel de-al doilea bărbat se confrunta cu cea mai mare criză în care se poate afla omul muritor, pierderea propriei vieţi. Cred că sunteţi de acord că cel de-al doilea bărbat avea tot dreptul să fie egoist. În schimb, acesta a ales nu să se gândească la persoana sa, ci la cea a unui frate de-al său. La un frate. Şi când primul dintre ei a observat demnitatea şi altruismul celui de-al doilea şi-a dat seama cât de meschin şi de egoist a... am... am... am fost. M-a făcut să văd lucrurile mai clar decât le-am văzut vreodată. Dumnezeu nu ne-a lăsat aici pentru a primi acea mângâiere de apreciere. Ne-a creat ca să poată fi aici El însuşi, pentru ca El să poată exista în vieţile celor pe care i-a creat după chipul şi asemănarea Sa.

replică din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina, Mttlc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest concept despre reîncărnare este cel mai bine vândut de spiritualitate, pentru că vinde o speranţă de mai bine. Totul se schimbă în Aici. Dar Aici-ul se schimbă? Plecăm de aici, mergem undeva, nu suntem tot în Aici? Ca ce exişti tu Acum?! Aşa uităm cel mai minunat moment: A FI, momentul de Acum, Aici...

Atmaji Maharaj în Reîncarnare vs Prezenţă, YouTube
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repauză

repauza este o republică a surzilor
populată prin excelenţă de contururi purtătoare de căşti

co/ruptă-n două cu şiră cu tot, populaţia
obedientă, ştie obsesiv că munca este un delict

în căştile, parte integrantă sau excrescenţă,
nu se aude nimic... doar suntem în repauză

(andro- şi meno- pauzele sunt săvârşite prin botez
aruncă pruncul într-o cristelniţă cu raze şi le dobândeşte instant)

aici, nimeni nu mai mănâncă pe nimeni, decât
sub formă de pulberi... de care s-a ales... evul

cea mai de soi petrecere a timpului este... sexul verbal
dezbrăcaţi de piele îşi etalează aripile de pe dinăuntru

tatuarea venelor – cosmetica trend... şi nicăieri un wc
dieta seculară cu sloganuri a anihilat maţul gros, convertind anus

fiind republică, în urne sunt aruncaţi direct cenuşi aleşii
numărătoarea se face invers, proclamarea consecinţă

aici, toţi ţin foarte tare la credinţe şi înjură numai nou-născuţii
rezultaţi spontan din eprubete fosforescente

în care se toarnă mai întâi extract de ţelină sintetică şi scuipatul patronului băncii în uterul tatuat pe ceafa virginei voalate

aceasta din urmă este, de fapt, unica statuie păstrată
de pe când foştii nu mai aveau nici măcar limba, degetele... erecte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai căuta nimic, tot ceea ce cauţi există deja în tine! Dacă vrei să laşi lumea asta mai bună decât era înainte să vii aici, n-ai nevoie de pelerină sau să-ţi tragi chiloţii peste pantaloni. Poţi fi un supererou chiar acum, prin iubire. Iubeşte cât te ţine inima, iubeşte ca şi cum n-ai muri niciodată şi nimic nu te-ar putea afecta! Iubeşte fără să aştepţi nimic în schimb, ca şi cum ai avea deja totul! Pentru că eşti etern şi chiar ai totul deja sau mai bine zis, eşti totul. Iubeşte!

citat din Cezar-Ştefan Jinga
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petre şi Adi îşi sprijiniră colega, în momentul coborârii din maşină; ea era deja cam slăbită, deşi încerca să se ţină tare, să reziste cât mai mult, iar până în acel moment reuşise destul de bine acest lucru; era încă în picioare, pe propriile-i picioare, chiar dacă mai avea nevoie de puţin ajutor, pe care colegii ei i-l ofereau cu drag. Afară era linişte, mult mai linişte decât în timpul zilei. Era noapte, o noapte plăcută de vară, călduroasă, cu cerul senin, înstelat, dar luminile oraşului făceau ca strălucirea stelelor să scadă în intensitate. Însă nici unul nu luă seama la luminozitatea stelelor; acum erau preocupaţi de cu totul altceva.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dick: Ei, bine, aici este. Acesta este locul pe care-l va ocupa Ema, această minunată creatură micuţă. Ce părere aveţi, domnişoară? E suficient de potrivit pentru Ema acest loc?
Maria: Da, bineînţeles. De fapt, ea nu are preferinţe. Se simte bine oriunde, atâta timp cât e liberă şi nu o ameninţă nimic.
Dick: Păi, aici chiar că nu o ameninţă nimic.
Maria: Eu ştiu, însă Ema nu ştie acest lucru. În orice caz, îl va afla în curând, cu siguranţă. Aş putea să întreb ce anume îi veţi da de mâncare?
Dick: Asta ar fi putut constitui o problemă, însă de acest lucru se va ocupa specialistul nostru în domeniu, aici de faţă. Sem, te rog...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

nu pleci nicăieri
turismul este doar o iluzie
nu migrezi niciodată
totul este aici
într-un punct
şi dacă nu mă crezi
întreabă tălpile
în staţia de tramvai
măsurând aşteptarea în doi paşi -
suma lor în cerc depăşind distanţa pe care
ar urma să o parcurgă

să mai dau ca exemplu şi pe cei care aşteaptă
iubita/ul ori
salvarea?

de aici, din cer, mă uit în sus
spre Pământ

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul MCMLXXIX

Dacă este ceva ce contează acum, în aceste cuvinte groaznice prin care trecem, este
Pauza tipografică dintre titlu şi primul vers, având greutatea unei iubite supărate,
Fiind o pauză necesară, o linişte care depăşeşte cu mult graniţele emoţiilor unui tânăr
Gata să înceapă să îşi intre într-un rol care va deveni, cu timpul, rutină în iubirea-i.

Şi ce mai contează după aceea, în corpul poeziei care, iacă, se târăşte, este încăpăţânarea
De a scrie în strofe a câte patru versuri pentru a da, intenţionat, falsa impresie la prima
Vedere a cititorului că această poezie este scrisă în vers clasic, mai mult, că este un sonet
În care se vorbeşte redundant, deci liniştitor, despre iubire şi nu numai despre iubire.

(Aici cititorul face o lungă speculaţie legată de titlu şi aşa mai departe). În continuare
este de urmărit greutatea scriitorului (să nu-i zicem poet până nu cântă iar cocoşul)
de a menţine vie atenţia cititorului, fie el unul avizat, în acest timp al poeziei de faţă;
este greutatea de a-l face să priceapă că se desface în faţa lui actul scrierii resort cu resort.

Orice cuvânt desfăcut aici, mânjit cu vaselină pentru a funcţiona mecanismul întregului,
este o armă în sine; şi iată cum datorită punctului în care s-a ajuns poezia devine
banală, redundantă (s-a mai folosit acest cuvânt aici), falsă deloc liniştitoare şi nu doar cea de faţă.

sonet de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia întâia

Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor

I

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
Caii...

II

Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III

El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV

Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume-l port.

Şirul de bărbaţi
îmi populează
un umăr.
Şirul de femei
alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Elegii (Cina cea de taină) (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovaţii fără vină

Suntem bieţi spectatori ai marasmului cotidian, omul o expresie palpabilă a nimicului cotidian, înconvoiaţi de legi, fărădelegi, păşim inconştienţi, cu grijă, cu sfială, mereu înapoi, în groapa istoriei, expresie sublimă a lucrului bine făcut.
Privesc cu ce mai pot deprecierea morală a omului nou, biete conserve expirate înainte de a fi create, cioplite din nimicuri şi surcele.
ce poţi acum să faci cu ele...
Puteam să zburăm, am ales să mergem în cârje.
Nu, nu citim, cărţile zac aruncate prin ghenele istoriei moderne, de prost gust, nu scriem, doar mâncâm şi dormim, în linişte, nu...
Da, este bine pentru sănătatea noastră.
Da, ne distrăm, ce bine ne distrăm...
Aici nu-i nimeni, capete goale, creiere aruncate în coş, de gunoi poleit, cu noroi.
Aici totul tace, tace şi tace, ce bine tace..
Nimeni nu plange, doar geme şi suspină.
Aici este linişte ca într-un cimitir, este o lume fără lacrimi
in jur doar suspine, e o lume pierdută în propria neputinţă.
Vinovaţi fără vină, avem dreptul universal de a nu spune nimic.
Aşa, încet-încet am ajuns uneletele diavolului şi totul este bine, nu-i aşa...
Nu, nu auzim, nu mai simţim nici lacrima unui copil, aici, am uitat de mult să trăim,
Construim, construim pe hârtie castele, castele de hârtie.
Credeam, demult, odată că lumea asta era vie, azi am aflat că viaţa asta e târzie, aici nimic nu mai învie.
Eram un copil rătăcit, departe de drum, furtuna vieţii mă aruncase pe aici, pe undeva, aproape de nori, atât de departe de voi.
Strig în pustiu, un strigăt zadarnic şi trist, păşesc pe drum, dar drumul ăsta mai este un drum.
Cuvântul meu e strigăt inutil acum şi totuşi strig
În căutarea drumului au greşit calea, sensul, visul.
Privesc oripilat în jur, oameni cu frică, de ei, de stat, de orice, o teamă ancestrală, lugubră, o frică de nefiinţă.
Au uitat pe drum menirea, aşteaptă lumina de la răsărit, uitând că au fost, prunci, lumină, acum bieţi viemi, trăind în gunoi.
Să plâng, să ţip, mi-e frică...
Mereu mă întreb, de ce pleacă toţi ce vin, de ce azi mă înec în vin, de ce în jur doar lacrimi şi suspin, offf, ce viaţă ce destin.
În jur lumina curge, cum ştie ea, adică aiurea.
Ce lung este drumul către nicăieri, e atât de rece, mi-e frig, îl străbat încet, cu teamă, de o boală morală, se ia, nu-i aşa...
În inimă ţipă un clopot, zgomot surd, e inima, a mea sau a cui o fi.
Departe latră un câine, mi-e teamă şi fug, sunt vinovat, nu...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stela: Foarte bine, frumosule! Aşa e corect. Poate că trebuia să ne fi făcut mai demult aceste promisiuni şi astfel nu mai făceai toate aceste nebunii.
Lucian: Poate că... Nu mai contează ce-ar fi putut fi şi ce nu. Nu putem întoarce timpul înapoi, pentru a îndrepta cele deja trecute. Important e ce va fi de acum încolo. Şi v-am promis că de acum încolo nu se va repeta nimic de genul acesta! Asta pentru că aveţi în continuare încredere în mine şi doriţi ca tot eu să rămân comandantul vostru. Şi vă promit că doar acest lucru se va schimba în comportamentul meu, adică va fi o schimbare benefică, sper. În rest, putem păstra totul aşa cum este şi cum a fost. Adică, tot prieteni suntem, tot astfel ne vorbim, eu tot nu vă voi da ordine directe, stricte, mereu am să vă ascult şi voi ţine cont de sugestiile voastre. Vă mulţumesc pentru răbdarea de a mă fi ascultat, vă respect şi vă iubesc pe toţi, dragii mei colegi! Sunteţi minunaţi! Şi nu ştiu ce m-aş fi făcut fără voi... Atât am avut de spus. Acum vă puteţi retrage. Consider că aţi stat destul cu mine. În plus, nu mai rezist nici eu! Gata, oboseala îşi spune din nou cuvântul. Chiar trebuie să mă odihnesc... V-aş conduce până afară, la cercul colorat, dar mi-e imposibil! N-aş fi în stare să revin în navă. Doctore, consider că efectul somniferelor a trecut deja complet, dar oboseala a revenit în forţă, deci, sper că pot dormi acum.
Stela: Normal, frumosule, chiar trebuie să te odihneşti. De putut, sigur poţi, fără nici un risc.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cherie

Iubirea este cea mai proastă investiţie,
Pui la bătaie o inimă, primeşti o invitaţie la Primărie,
Pui un suflet, acolo, ai un bilet gratis,
Pierzi totul, casă, linişte, mal, te îneci,
Eşti un Titanic în miniatură,
Am visat într-o noapte
Că eram câine, te-adulmecam
Ca pe o pâine, erai proaspătă, caldă
şi primitoare, ce vrăji mi-ai făcut,
eşti vrăjitoare?
Te aud cum răspunzi cu o voce de prunc,
Am vrut cândva de pe bloc să m-arunc,
Nu era nimeni, nici nu visam,
Din Lună tu îmi zâmbeai. Eu lătram.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!