...La cuţite

poezia
este atât de duioasă
ca un cuţit abia pătruns în carne
.
şi trece desculţ grafitul prin laptele foii
(precum Iisus deasupra apelor)
lăsând urmă de cuţit ce poate străpunge
doar carnea Cerului
.
dacă niciodată vreun ochi nu va lumina foaia
toate umbrele trecătoare pe străzile preajmei
vor resimţi neînţelese răni de cuţit
/
poetul este doar aruncătorul de cuţite cu ochii închişi
în mărul de deasupra capului fetei
iar voi o bănuiţi... muză
.
odată şters cerul ăsta incredibil de imediat cu mâneca inimii
întorşi în realităţile cotidiene
aflăm cu stupoare că poezia nicăieri
nu există

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am o teamă teribilă de cuţite. Cumpăr doar mâncare care nu trebuie tăiată... Nu mă ating nici măcar de cuţite de plastic sau altceva ascuţit. Iar dacă sunt într-o bucătărie şi cineva ridică un cuţit, plec imediat.

citat din Christian Serratos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linguini: Uite, vroiam să ştii ce onoare este pentru mine să lucrez cu aşa o...
Colette (îi înţeapă mâneca lui Linguini cu un cuţit): Nu, tu să asculţi! Vreau doar să ştii cu cine ai de-a face! Câte femei vezi în bucătăria asta?
Linguini: Păi, eu...
Colette (îi înţeapă mâneca lui Linguini cu alt cuţit): Numai pe mine. De ce crezi că e aşa? Pentru că bucătăria de înaltă clasă este o ierarhie învechită, bazată pe reguli create de bărbaţi bătrâni şi proşti. Reguli făcute special pentru ca femeile să nu poată pătrunde în această lume, dar eu totuşi sunt aici. Cum s-a întâmplat asta?
Linguini: Păi, pentru că tu, pentru că tu...
Colette (îi înţeapă mâneca lui Linguini cu un al treilea cuţit): Pentru că sunt cel mai dur bucătar de pe aici! Am muncit prea mult ca să ajung aici şi n-am să risc totul pentru un coate-goale care a avut noroc! Ai priceput?

replici din filmul artistic Ratatouille
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decizia este un cuţit ascuţit care face tăieturi curate şi drepte; indecizia este un cuţit bont care rupe şi sfâşie şi lasă muchii zdrenţuite.

citat din Gordon Graham
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vârsta noastră nu trebuie să fugim la cuţit, ca să nu ramânem pe masă.
(cuţit aici = bisturiu)

citat din Beatrice Vaisman (16 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog

-Frunze de toamnă, frunze nătânge,

Miezuri de piersică, pline de sânge,

Cum v-aţi rănit atât de cumplit?
-N-am bănuit, n-am bănuit

Că soarele poartă-un cuţit, un cuţit.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dâră din balans

Simţind că mereu te iert
Infingi cuţit după cuţit
in piept,.. lăsând în urmă dâră
Sufletului meu, ruginită..

Pe fila-mi lumii de bazalt
Într-un balans de rănit...
De condei ţie cu sânge smerit.
şi nu prea ştiu cât o să mai salt...

Genunchii-ngropaţi-n asfalt
In soclul dăruit de ador
Cu inima-mi poeziilor
In această ploaie în asalt

De miraje ce par tulpine
De flori ce-mi sunt venine
Guri deschise de hangere
Cu şerpii şoaptelor morgane

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

răsucire

celor cu adevărat puternici
nu le dă laptele în foc, nu li se întâmplă
niciodată să plângă pentru
sfârşitul frunzelor, nezborul păsărilor din prea… vânt

dacă nu tragi cu arma
nu înseamnă că acestea nu există
dacă nu intri într-o grădină zoologică – unde
şi animalele sunt în puşcărie, nu înseamnă
că acestea nu există – chestia cu grădina m-a pus
pe gânduri…

celor cu adevărat puternici le dedic
strofa a doua… şi a treia
nici laptele, nici focul nu sunt ale lor
frunze le vor sfârşi cândva din carne, iar vântul
îi va muta în pasăre până la urmă

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când m-a creat Dumnezeu

Dumnezeu, când m-a creat,
a zis -drăguţul de el- că ar fi bine ca,
lutul meu să aibă o plămadă cât mai consistentă!
Aşa că, înainte de a trece la frământatul divin,
a chivernisit în covată, cu multă râvnă,
Cutia Pandorei, cu trei căpeţele de speranţă:
un cântar pentru jumătăţi de măsură,
un cuţit cu două tăişuri
şi un potir pentru fericire, cu gura în jos!
Dar, din lipsa obiectului muncii,
-norocul- aceste odoare sfinţite, vor fi rivalizat
atât de mult între ele, încât, după încăierare,
din fiecare au rămas numai nişte cioturi:
din jumătăţile de măsură, doar măsura;
din cuţit doar partea care secţionează fericirea;
şi, din potir, doar un ciob!
Dumneazeu, când m-a creat...

pamflet de Iulia Mirancea (15 septembrie 2014)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

copilăria s-a topit în ziua când
mama s-a mutat departe
să-mi facă un ibric de ceai
din stele

tinereţea mi s-a împlinit
când glasul ei a răsucit ecoul ca un cuţit în rana
zisă viaţă
iar zilele mele
amiază amară, doar o promisă proiecţie chemându-mă
... să plec?
- nu plec, stau încâlcit în ore
şi simulez plânsul

un deal
împarte cerului semne
cruci
plouă fierbinte, mama o fi răsturnat ibricul
îi tremură încă mâinile, sărmana...
precum mie aici
fotografia copilăriei

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea căprioarei din parcul de distracţii

Când văd un om
nu ezit. Îi înfig un craniu de cuţit
în limbă.
Veţi spune:
Criminalule
cum poţi să îi înfigi craniul în cuţit???
Atunci mă aplec
şi plec ascuţit.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ai să o vezi plutind deasupra apei,
Cu ochii închişi, braţele încremenite...
Ai să tresari pătruns de jale şi ai să vrei
Să fii tu îngerul fetei adormite..

S-o înalţi duios şi lent până la ceruri
Gândind că, poate, în trecut, ai fi putut
Să o iubeşti şi s-o păstrezi în mii de feluri
Pe fata care acum, de la drum, s-a abătut.

De vrei, acum, să fii al fetei înger
E prea târziu, tu n-ai ales în ea să crezi..
A fetei vieţi a fost lovită de un fulger
Atunci când ai ales să o abandonezi.

Sunt doar regrete-n jurul tău. E trist,
Dar, de vrei, timpul nu-l mai poţi întoarce
Spre clipele în care un pasionat artist
Iubea o fată care, acum, cerul de nori stoarce

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi poezie

poezia este sculptura. zace într-un munte de cuvinte.
poezia este pictura. o lacrimă într-o mare de culori.
poezia este muzica. o notă pe registrul inimii.
poezia este lutul în mâinile olarului.
poezia este dragostea. odată ce iubeşti,
vei iubi pentru totdeauna.
poezia este strigătul unui bolnav
pe patul de moarte.
poezia este trista despărţire
sau întâiul sărut.
poezia vine, pleacă şi-n rest amintiri.
poezia este tot ce ne-nconjoară,
tot ce este în noi
şi tot ce rămâne.
poezia este mântuire, dumnezeire,
posedare şi exorcizare.
poezia este blestem şi surghiun.
poezia este crucea poetului
şi drumul Golgotei.
poezia este ţigara ce-ţi arde plămânii
sau paharul de vin pe care-l bei
de unul singur.
poezia, să crezi şi să nu te prefaci că scrii poezie.
să renunţi la viaţă şi să fii veşnic
un cuvânt pe buzele celorlalţi.

poezie de Ionuţ Caragea din volumul Absenţa a ceea ce suntem (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

12

o scârbă
ca şi cum ţi-ai scoate inima şi ai şterge oglinda cu ea
un burete ce îţi pulsează în mână

te priveşti
unde
în ce
de ce
oglinda era doar un plan ce reflecta o imagine

poezia tot o oglindă

îmi scot ochii şi şterg cu ei foaia
cum aş şterge cu radiera
toată poezia mea
... o scârbă

bobocii de păpădii habar nu au de icter
chiar dacă au sânge galben

întinde-te spre mine cu soare
cu lumină
chiar dacă
nu mai am inimă
nu mai am ochi
sunt doar un pumn de carne în palmă de hipopotam
cerul mă înveleşte în aer ca într-o placentă comună
cu tine
cu tine
cu blecher
cu poe
cu toate sarcofagele lumii
cu apolodor

e o scârbă ca un ficat
o aglomeraţie de oameni reci
de care mă lipesc ca de cearşaful ud al unui tuberculos

o scârbă vie

să scriem deci
poezie
din vise ce se spală cu leşie

dar... nu toţi sparg placenta cerului
eu una
nu

întinde mâna sparge-mi oglinda
ca şi cum mi-ai sparge inima caldă
să înflorească păpădii

poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând pe muchie de cuţit

Poezia ar putea fi
şi-un joc extrem

Poftim

Cine are
curajul
să-i
scriu
un
poem

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de iarbă

Inelul de pe deget
în formă de lună
mă strânge.
Ustură lacrima
trecută prin ochi
ca un cuţit
şi visul stă agăţat
deasupra pleoapei
ca o duminică
ce aduce vindecarea...
Să ne iubim, îmi spui,
să nu lăsăm timpul
să fluture ca un steag prin noi,
ca şi când ne-ar închide
într-o icoană de iarbă...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul cheamă răsăritul visului de mâine, iar apoi îl transformă în ziua realităţii de azi. Facem o greşeală regretabilă atunci când încercăm să înţelegem poezia. Poezia nu este pentru a fi înţeleasă. Poezia este pentru a fi simţită. Poezia este pentru a fi îndrăgită. A încerca să înţelegi un poem este ca şi cum ai atinge un trandafir cu ghimpi nenumăraţi. A încerca să simţi un poem înseamnă să ţii cu drag un trandafir fără niciun ghimpe. Iar să îndrăgeşti un poem înseamnă să devii imediat frumuseţea şi parfumul trandafirului însuşi.

Sri Chinmoy în discurs (7 noiembrie 1990)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vers metafizic

Iată şi ultimul salut. Coboară,
În hăul mării adânci coboară
Acest sicriu înfăşurat în steag
Precum un zbir, cu faţă-acoperită.

Marea-l înghite odată cu nisipul -
Cu nisipul niciodată descoperit
Moale ca lâna, sau poate negru
sau poate încărcat cu o duzină de culori

şi abia acolo - cel mort
Ochii înfundaţi ai celui mort
Vor zări minunăţia noilor lumi:
Plante, plancton, scoici şi lumini.

Ah, ce sfere minunate, fosforice,
Luminoase sfere fosforice!
Ah, frumoasă e această junglă a nopţii
Ah, ce minunat şi măreţ mormânt,

Soţia plânge deasupra umedului ocean,
Plânge deasupra oceanului rece,
Căpitanul se uită la cerul cel vânăt
Împovărat de nori grei şi ascuţiţi.

Iar copilul? Copilul doarme în cabină
Cabina gri - ca apa în stratele de sus,
Muşte i se plimbă pe nas
în ochi îl înţeapă fumul de tun.

poezie celebră de Stanislaw Grochowiak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea seamănă cu un tren deraiat

iar călătorii
cu gurile pline de ţărână
îşi mestecă din plin neputinţele
sub grămada de materie sfărâmată
dorm visele absurde
cai ce zboară deasupra stâlpilor de telegraf
şi iubiri imposibile devenite realităţi
mai departe de vise
sunt străzile înguste
pe unde se plimbă
presupuşii fericiţi ai acestei lumi

poezia mea e o mare dezamăgire
vine dintr-un trecut războinic
şi se împotmoleşte
în aceleaşi false obiceiuri
are răni nevindecate
şi strigăte lungi
cât o noapte de iarnă
unde zăpezile cresc nepermis de mult
iar povestea unui întreg
format din,, tu şi eu''
ce se ţin de mână printr-o cetate veche
rămâne doar o poveste
pentru că visurile noastre
nu au fost niciodată identice
eu te visam pe tine
dar tu îţi visai femeile ocazionale

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!