Argo
Argo era un câine din rasa brac german
Printre ai lui, un alfa, un șef pretorian.
Avea un sânge nobil și-n lungul pedigri
Erau mulți din strămoșii ce par a zămisli
Urmași de mare clasă, urmând un strict canon,
Ca tatăl lui, de pildă, un mare campion.
Era micuț, de-o lună, grăsuț și obosea
Iar, timp de-o săptămână, dormea, mânca, dormea,
Dar dacă, într-o joacă, uitai să îl implici,
Lăbuța lui, întinsă, spunea: "-Eu sunt aici!"
Voia, cu dințișorii ce tocmai îi creșteau,
Să roadă ba un deget, ba lucruri ce mișcau.
Creștea frumos, energic, blănița îi lucea
Era alb printre pete, urechi de catifea,
Părea scos din pictura în care-un vânător
Își caută vânatul, urmându-l răbdător,
Prin tainice coclauri pășind cât mai discret
Și bucuros să-l vadă oprindu-se-n aret.
Mergea frumos în lesă, la pas, lângă picior,
Atent la tot în juru-i și la însoțitor
Iar când în parc, pe iarbă, prieteni își găsea
Era pornit pe joacă și tare îi plăcea
Cu ei să se alerge, să fie primul el,
Iar pentru cățelușe, nu obosea defel.
Mergea în parc o oră în fiecare zi
Creștea văzând cu ochii și se credea a fi
Conducătorul haitei de-acasă, cel mai cel,
Așa că a fost cazul s-o încaseze el
Și să îi vină rândul să fie pus la punct:
O mătură pe spate și-a devenit adjunct.
Era frumos, puternic, deștept... era al meu
Prieten și tovarăș, taifun sau alizeu,
Copil sau mândru fante, războinic de temut
Ce-mi urmărea privirea, dorind să îl asmut,
Să-și demonstreze forța acolo-n fața mea,
Oricare ar fi miza, căci teamă nu avea.
Era Argo Banderas, pe numele-i întreg,
Atâția ani cu mine, de cameră coleg,
Dormea cum stă o carte la pat, de căpătâi,
Și mă veghea, în noapte, cu grija cea dintâi,
Iar eu, știam când visuri îl agitau în somn
căci scâncete stinghere îmi provocau nesomn.
Dușmanul cel mai mare avea însă-al găsi
Când perii din sprâncene au prins a se albi
Iar mersul lui zburdalnic a devenit mai lent,
Plimbările mai scurte, iar vârsta argument.
S-a cuibărit trufașă, tumoră ce-a crescut,
Din forță și putere, cerându-și greu tribut.
Știa că nu mai poate și mă privea mereu,
Cerând să se ridice cu ajutorul meu,
Și apoi, la plimbare, cu pas șovăitor,
Se îndrepta spre locuri pe vremuri de amor,
Din care viața-i toată strânsese-n amintiri,
Mirosuri sau imagini, iubiri sau dojeniri.
Privirea lui, privirea, cu ea m-a tot rugat
Să-l las, de pot, în pace la vremea de... plecat.
Aș vrea să plâng și nu pot, iar lacrimi n-am de șters,
Le-am dat, la schimb, pe toate, cu fiecare vers.
Și simt că, dacă-n mine există Dumnezeu,
Ar vrea ca eu, de Argo, să-mi amintesc mereu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre vânătoare
- poezii despre prietenie
- poezii despre plimbare
- poezii despre frică
- poezii despre forță
- poezii despre câini
- poezii despre alb
- poezii despre prieteni și dușmani
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Prince
Era crescut, de mic, și îngrijit
ca fiu al unui mare campion
ce nu știa ce-nseamnă abandon
la cursele de cai ce l-au călit
în Albion.
Iar mama lui, pur sânge englezesc,
fusese,-n tinerețe,-o mare stea
ba, chiar și-acum, bătrână, tot putea
s-arate celor ce o îngrijesc
valoarea sa.
Căci fiul ei, un mânz promițător,
era de-acum, doar la un an, frumos,
puternic, ne'nfricat, ambițios,
și se vădea a fi un luptător
periculos.
Iar Prince era, nu doar un nume dat
la naștere, așa cum l-a primit,
era chiar numele cel potrivit
urmașului atât de talentat
și de iubit.
Acum, el vede ochii-ngrijorați
ai unui medic, tânăr specialist
în boli precum a lui și, sufletist,
îi mângâie cu vorbe ca-ntre frați.
E foarte trist,
Căci boala lui a început demult,
din noaptea când o ploaie l-a surprins
și i-a adus, în sânge, foc nestins
ce-l mistuie și-l afectează mult.
Se simte-nvins.
Iar Lady, cum o știe el de mic,
e tristă și mai plânge-atunci când el
refuză și grăunțe, orice fel,
nu poate să mănânce mai nimic,
iar orz, defel.
Dar azi, i-a amintit, în lung discurs,
de-nvingători, de tatăl, mama sa,
și l-a convins că, numai dacă vrea,
în lupta lui, ca-n orice alt concurs,
Va câștiga.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre medicină
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre cai
- poezii despre boală
- poezii despre început
- poezii despre valoare
- poezii despre talent
- poezii despre sânge
Ultima dorință
Era bătrân, bolnav... Știa de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când își avea-n ograda lui un rost.
Știa că-i vremea ultimului drum.
Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase și nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colții lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.
În colțul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.
Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simțea că vine singurul său zeu.
Îi aștepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.
Și le primea, era și-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.
Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă și mâncare.
Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopți, atâția ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,
Și n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Și l-a mușcat.
A dispărut luându-și suferința,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorința.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre mâncare, poezii despre jocuri, poezii despre dorințe, poezii despre bucurie, poezii despre zile, poezii despre visare sau poezii despre suferință
Plăcerea cea mai mare a băiețelului era să-l prefacă pe Dingo într-un "cal" tare focos. Iar Jack avea toate motivele să fie încântat de "calul" său, care era, bineînțeles, mai bun decât un patruped de carton, fie el chiar cu rotițe la picioare. Jack îl galopa pe deșelate pe Dingo, iar acesta era bucuros să se lase călărit; la drept vorbind, Jack nu era mai greu pentru câine decât a fi fost o jumătate de jocheu pentru un cal de curse. Dar și provizia de zahăr din cămară scădea pe fiecare zi!
Jules Verne în Căpitan la cincisprezece ani
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre hipism, citate despre cai, citate despre zahăr, citate despre superlative, citate despre plăcere, citate despre picioare, citate despre călărie, citate despre câini sau citate despre bucurie
Lacrimi pentru tatăl învins
Unde vă duceți, puteri părintești
Și vă tot stingeți mereu,
Tată, ce faci și de ce-mbătrânești,
Frate mai mare al meu?
Când eu eram mai tânăr și tata era tânăr
Jucându-se cu mine, ca-n basme și minuni
El mă purta pe brațe și m-arunca pe umăr
Sau ne trânteam prin iarbă ca doi prieteni buni.
Era bărbat puternic, intra cu sacu-n moară,
Nu-l speria nimica, avea puterea sa
Și mă-nvingea la luptă în fiecare vară
Și protector și tandru spre mine surâdea.
Dar a venit o toamnă cu mult porumb de lapte,
Dar a venit o toamnă cum n-aș mai vrea să văd,
În mine era ziua, în tata era noapte.
Și-a început al vârstei neînfrânat prăpăd.
Noi ne jucam de-a trânta stând umăr lângă umăr
Și l-am simțit că pică sub umărul meu stâng
Și-am înțeles că tata, de-atunci nu mai e tânăr
Și-nvingător în luptă, am început să plâng.
Ca un copil sub mine voia să se agațe
De-un umăr mai puternic ca să nu-i fie greu
Și îmi venea să urlu și-apoi să-l port pe brațe,
Tu, iartă-mă de toate, părinte bun al meu.
A fost cea mai cumplită și cea din urmă trântă,
Lătrau în depărtare și-n sângele meu câini,
Am ajutat făptura părintelui meu sfântă
Și lacrimi de iertare îmi șiroiau pe mâini.
Aș vrea să se întoarcă iar vremea minunată
Când tu în bătălie mă învingeai ușor,
Mai bate-mă o dată și fii puternic, tată,
Că tu crescând în vârstă și eu încep să mor.
Îndreaptă către ceruri puternicul tău umăr,
Tu, care-n biruință mai cald mă ocrotești,
Învinge-mă în luptă, să cred că mai ești tânăr,
Așează-mă sub brațul tutelei părintești.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vârstă, poezii despre tată, poezii despre toamnă, poezii despre superlative, poezii despre sperieturi sau poezii despre sfinți
Om și deltă
E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
și de noroc, iar timpul... timpul trece.
Mai are unul și-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul și de-a latul.
Ce-a fost, a fost demult și nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva și-n vremurile-aceste.
Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros și negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
și caută voința să-i instige.
E mult de-atunci, la început de viață,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeață.
Era o curte-a lui, era și raiul
în care se născuse. Îl știa.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-și ducă traiul.
Iar peștele... Era atâta pește
încât își alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbătește.
A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un pește-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.
"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
și-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu știi că soarta-i, uneori, câinoasă?"
L-a desfăcut și, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, ușor, spre delta cea română.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre pești, poezii despre viață, poezii despre sărăcie, poezii despre sat, poezii despre rai sau poezii despre primăvară
Lacrimi în eter
Pe vremea când se coborâse cerul
iar oamenii se cățărau pe nori,
erau povești ce adânceau misterul
îndrăgostiților rătăcitori.
O astfel de poveste-a fost cântată
la o nedeie, de un bard local,
în sat, pe când bunica era fată,
iar ea a reținut-o integral.
Spunea povestea că într-o cetate,
trăia, modest, un fiu de-armurier
care-ndrăznise-n rânduri repetate
să se declare mare cavaler.
Știa să lupte și o dovedise
în crâncene-ncleștări cu un dușman
ce ne-ntrerupt cetatea o lovise
venind, ades, pe drumul dunărean.
Era îndrăgostit și-avea nevoie
de-o aură și de respect, de bani,
căci un sărac lipit nu are voie
să se amestece printre șoimani.
Iar ea, din lumea bună a cetății,
frumoasă, ca o sfântă între sfinți,
era întruchiparea voluptății
în ochii lui ce-o adorau, cuminți.
Și se iubeau. S-au cunoscut în seara
în care o victorie serbau;
privirea lui s-a înmuiat ca ceara
în timp ce ochii ei îl cercetau.
S-au întâlnit, apoi, în multe rânduri,
dar ochii de prin ziduri i-au văzut
și, fără a mai sta pe gânduri,
la uși întunecate au bătut.
A fost blestem, a fost vrăjitorie,
a fost ceva ce nimeni n-a știut,
căci de atunci și, poate, pe vecie,
cei doi n-au mai știut de vreun sărut.
El pare fericit și strălucește
privindu-ne de pe albastrul cer,
iar ea, sfioasă, noaptea ne-amintește
că stelele sunt lacrimi în eter.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfințenie, poezii despre iubire, poezii despre întuneric, poezii despre victorie, poezii despre sărut sau poezii despre stele
Nistor o privi nostalgic: Adela era frumoasă! Îmbrăcată cu pantaloni scurți, un maieu de vară decoltat, fără spate, cu papuci de casă, părul lung, blond, desfăcut, ochii ei mari, albaștri, privirea ei vioaie, visătoare, de copilă... Și când se gândea că în curând el va pleca departe, pentru mult timp, iar ea va rămâne aici, acasă... Cum să nu se întristeze?! Ce păcat! Tocmai când își găsise și el o prietenă mai înaltă, cât de cât pe măsura lui, era nevoit s-o părăsească, contrar voinței lui. Ce-i drept, ea era mică, în privința vârstei, avea doar 16 ani, el 22, dar asta nu era o problemă; o îndrăgise tare mult, putea aștepta câțiva ani, ca ea să crească. Acum însă totul se năruia din cauza misiunii acesteia, ivită pe neașteptate.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre înălțime, citate despre vârstă, citate despre păr blond, citate despre păr, citate despre prietenie, citate despre ochi, citate despre frumusețe sau citate despre creștere
Miya și Hammy. O altă poveste de dragoste
aveam o pisică o botezasem Miya era o distinsă doamnă
mă și ignora mă simțeam înșelat cu o nobilă indiferență
pe atunci mă intriga la culme dar acum e clar
că o meritam din plin pentru că Miya dragii mei
avea un prieten un câine pe nume Hammy
povestea e reală și vreau să știți că nu dă bine
ca alea fabricate la Visătoria de Unică Folosință
vreau să știți că așa în general am rămas repetenți
la lecțiile de viață oferite de animale
și dacă un câine cu o pisică sunt văzuți dușmani pe viață
vreau să vă spun că e jale dar vă înșelați
ei bine în fiecare zi la aceeași oră și timp de cinci ani
Hammy lătra la poarta mea și Miya sărea gardul
pe urmă plecau amândoi la plimbare de parcă
asta era tot ce-i mai natural și nu aveau altceva
mai supra sau mai senzațional de făcut
mă rog au fost și săptămâni întregi când Hammy lipsea
mai mult ca sigur era bolnav sau rănit ce să spun
maidanezii ăștia și-o caută singuri dar totuși
el revenea la Miya senin îi petreceam pe drum cu privirea
și mă-ntrebam cum poate o ființă să fie ea însăși tot timpul
acasă sau în lume indiferent ce simte și orice ar fi
am încercat în câteva rânduri să-i dau de mâncare
amicului Hammy dar nu s-a atins de ea nici din greșeală
singura lui bucurie era să o plimbe pe ea
că plouă că fulgeră avea damblaua asta a lui
și într-o zi cu soare Miya a murit
nici azi nu știu de ce pur și simplu era țeapănă în curte
nicio rană nicio maladie doar o mare ciudă
un fel de venin înfipt odios
în toată bucuria care mai subzista pe lume
am îngropat-o sub cireș în grădină seara următoare
Hammy era acolo se tânguia plângea și lătra la lună
o săptămână și ceva nici nu s-a atins de apă sau mâncare
dormea pe mormântul ei plângea tot mai stins
pe urmă a murit era acoperit de petale de flori parcă zâmbea
l-am îngropat lângă Miya lui știu că era în săptămâna Paștilor
și oamenii erau nerăbdători
să taie să spargă
miei și ouă în pace
și în lumină lină
poezie de George Asztaloș (9 mai 2014)
Adăugat de George Asztaloș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre săptămâni, poezii despre zoologie sau lecții de engleză
Gânduri noi
Era o-nvălmășeală de secvențe
în mintea sa, pe drumul din pădure,
încât îi provocau incoerențe
în logica gândiri lui mahmure.
Vedea cum pașii săi strivesc în umbre
a razelor de soare veselie,
iar sunete venite din penumbre
îi cântă, prin copaci, o simfonie.
Voia, în ochii tulburi, limpezire,
în suflet, printre gânduri și în viață,
mergea pe vechiul drum, dar n-avea știre
de ținta lui în noua dimineață.
Își amintește noaptea cea din urmă,
de ea, de-o fericire nepereche,
dar, dincolo de asta, chiar de scurmă,
nu poate da de-o amintire veche.
Trecutul i s-a scurs ca printr-o sită
cu ochiuri mari, prin care poate trece
chiar timpul însuși, viața osândită
să poarte-un suflet care vrea să plece.
Dar gânduri noi, sălbatice, necoapte,
apar de pe niciunde, iar privirea
îi strălucește; vrea o nouă noapte
în care să-i vorbească doar iubirea.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre știri, poezii despre vorbire, poezii despre trecut, poezii despre sunet, poezii despre suflet sau poezii despre păduri
Ca un cuib de rândunică
erau brațele lui. și eu mă simțeam în siguranță. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
și împreună descopeream lumea miraculoasă a poveștilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el știa unde este palatul Zânei Zorilor și pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenușăreasa să scuture cenușiul zilelor morocănoase
și tot el mi-l arăta pe prințul cel bubos ce-și orăcăia nedreptatea
florile creșteau din poveștile lui mai curate și mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului și locul fiecarui lucru
buzele lui nu știau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
și căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
și împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
și întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristețea uitării
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre uitare, poezii despre siguranță, poezii despre rândunele sau poezii despre picioare
Era un ciob mărunt din oglinda cea fermecată care schimonosea și urâțea tot ce era frumos și bun, iar tot ce era rău și urât se oglindea în ea pe de-a-ntregul, așa cum era, și orice cusur ieșea la iveală. Bietului Karl îi intrase în inimă un ciob și, în curând, inima lui avea să fie ca un bulgăre de gheață. Acuma nu-l mai durea, dar ciobul rămăsese în inimă.
Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre inimă, citate de Hans Christian Andersen despre inimă, citate despre gheață, citate de Hans Christian Andersen despre gheață sau citate de Hans Christian Andersen despre frumusețe
Neanderthal (4)
Era,-n Neanderthal, vestit
Ca luptător ce a slujit,
Puternic, dur, neobosit,
Și tribu'-n care a trăit,
Dar și un altu',-am auzit,
Aflat la răsărit.
Era un ditamai zdrahon
De ai fi zis că-i fier-beton,
(Păi, nu era pe-atunci, pardon!)
C-o voce ca de tir claxon,
(Nici d-ăștia nu erau! Bizon?)
Dar, la femei era afon.
Făcea naveta, bietul om,
Ca tija unui metronom
Sau electronii prin atom,
Cu pașii - nesfârșit monom,
Cu estul-vestul în binom,
Că, altfel, ar fi fost în pom.
Cu cea din vest îi mai mergea:
Era de-a lui și îi știa
Tot ce făcea și chiar gândea,
Dar îl lăsa, căci se-ntorcea
Întotdeauna cu ceva
Din ce-și dorea.
Cealaltă, însă, vorba lui:
"Cam a... neanderthalului",
Doar ce pleca, ea: "Nu-i, iar nu-i!"
Dar mai zicea și: "Nwu da mui"
Traducerea... o pun în cui,
Căci mi-e rușine să v-o spui.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre traducere, poezii despre rușine, poezii despre femei sau poezii despre copaci
Fiul cel mai mic
Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii
Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă și cu sârg viața să-și trăiască
Acasă dar clădindu-și prin muncă-un viitor
Și fiul cel mai mic averea și-a pierdut
Cu fetele stricate și oamenii cei răi
Sărac curând ajunse și-un om necunoscut
Căci a călcat porunca de la părinții săi
Și-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese atâta bogăție
În zdrențe ajunsese ca orice cerșitor
Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te așteaptă
Și el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun și tatăl tău te iartă
Și iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva că fiu-i se va-ntoarce
Și tatăl lui nerăbdător mereu l-a așteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace
Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut creștea și tot creștea
Când tatăl îl aștepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia
Și iată chipu acela mai mare și mai mare
Cine-o fi oare or" n-o fi chiar băiatul meu
E el și se avântă deodată-n alergare
Și-n brațe îl cuprinse chiar pe băiatul său
O fiul meu o fiul meu ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu și-o să-ți dărui o mantie
O fiul meu o fiul meu iubit
Eu nu sunt vrednic ca numele să-ți port
Șoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu ești fiul meu și eu îți dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare
Aduceți haina cea mai bună pentru al meu băiat
Și puneți-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă și atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc
A fost pierdut dar s-a găsit și iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă și eu în sărbătoare
Iarăși îl primesc căci nu e orișicine
E mare bucuria o vai e atât de mare
Dar fiu ce rămase acasă rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Și-averea lui întregă el și-a prăpădit
Doi oameni iată în față ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Și nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas
Și fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său și care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Știe că averea praf el a făcut
Eu văd în fiul cel mai mare îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit neamurile care
Își văd distrusă viața și-l vor pe-al vieții Miel
Căci vor ca să se scape de moarte și pierzare
Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Și astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deși era acasă era în sine rău
El nu vedea iubirea și n-o înțelegea
Trăind dar în belșug și fără suferință
Tot că-i aparține lui însuși el vedea
Și nu-i păsa nicicum de-a fratelui ființă
El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neștire
Așa gândi odată firea doar cum cere
Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi și chiar comori
În El să ne încredem viața-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri și nu de-ai firii zori
Și nu dar de pământ de bunuri și averi
Ci doar de Fiul Lui Isus pe veci să fim legați
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Și ne-a luat cu Sine să-i fim pururea frați
31-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre avere, poezii despre prezent, poezii despre lumină, poezii despre bogăție sau poezii despre încredere
Fulg de stele
A căzut un fulg de nea
Și, din zborul lui tăcut,
L-am oprit în palma mea
Să-l admir și să-l sărut.
Era gingaș, era mic,
Iar căldura palmei mele
L-a schimbat îndată-n "pic"
Și în lacrimă din stele.
N-am putut să-l mai privesc
Căci mi s-a prelins pe mână
Și din cer dumnezeiesc
Ar fi devenit țărână.
Dar eu l-am oprit din zbor
Căci vroiam să-l pun în piept
Însă plânsul său ușor
M-a făcut să mai aștept.
Trebuia să-l las să cadă,
Poate e trimis din stele,
Ca un sol, ce vrea să vadă,
Dacă am bune sau rele.
Dar în neștiința-mi crasă
L-am ucis și l-a durut:
Cred că se-ntorcea acasă
Cineva de mult pierdut.
poezie de Mihu Eugenia (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre tăcere, poezii despre schimbare, poezii despre plâns, poezii despre devenire, poezii despre admirație sau poezii despre acasă
Nistor își ridică din nou privirea spre Adela. Până în acel moment, nici măcar nu remarcase cum era îmbrăcată. Era vară, era cald, nici un vânticel nu tulbura liniștea din jur... Evident, Adela, ca mai toate adolescentele de vârsta ei, era îmbrăcată modern, dar destul de sumar, provocator; și totuși, nu indecent. Nu i-ar fi permis tatăl ei, domnul Gigi Cristescu, un om destul de exigent, mai ales cu fiica lui. Dar era frumoasă, cu bluzica strâmtă, subțirică, ușor decoltată... Era înaltă și subțirică, dar nu prea subțirică; avea un trup de invidiat, sau doar așa i se părea lui Nistor, adică sublim! Și părul blond, lung, natural, parțial strâns la spate, ochii albaștri, cu mutrișoara ei de copilă... Cum să n-o placă? Era minunată! Fermecătoare... Dar el va pleca, ea va rămâne... Ce dificil! Chiar cu toată promisiunea ei că-l va aștepta.
citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre promisiuni, citate despre ochi albaștri sau citate despre invidie
Un înger adormit...
Am întâlnit odată mai demult
Un înger îngândurat și cam tăcut
Avea un aer așa uman
Ochii pătrunzători și zâmbet diafan
Când era sus, când era jos
Era perfect, era frumos
Când pe pământ a coborât
Și-ntâia oară m-a privit
Părea puțin cam obosit
L-am alintat și-ncet a adormit
Să nu-l treziți vă rog frumos
El pentru mine s-a întors
Sunt visul lui e visul meu
Și uite așa va fi mereu
Aș vrea în brațe să îl strâng
Să nu-l trezesc defel nicicând
Este un înger, e a mea iubită
Aș vrea să fie fericită
Și dacă timpul trecut-a peste aripile ei
Ea a rămas cea mai frumoasă între femei
Vă mulțumesc ca-ntr-o prefață
Vă scriu acum și am în față
Un înger care tace
Vă rog să îl lăsați în pace
Ce poate fi mai minunat în viață
Decât să fii cu îngerul în față
La tine Doamne, mă închin smerit
Privind... un înger adormit.
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe, poezii despre zâmbet sau poezii despre somn
Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui
Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripați
toți fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăși orizontul vieții
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...
poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre rochii, poezii despre puls, poezii despre ochi căprui sau poezii despre ochi
Atracția trandafirului
Venea mereu, venea grăbit,
Stătea în așteptare
Strângând la piept, neliniștit,
Cea mai frumoasă floare.
Venea și ea, maiestuos,
Adesea încruntată,
Și, uneori, privea duios
Figura-i încurcată.
Iar trandafirul... îl lua
Nepăsătoare,-n mână,
Și nu știa, sau nu-i păsa,
Că el vrea să rămână.
O aștepta pe drumul ei
Iar ea, tot ocolindu-l,
Grăbea, pe vechile alei,
De-o vreme, nici privindu-l.
Dar, într-o zi, spre floarea lui,
S-a arătat, plăpândă,
Din ochi frumoși, din ochi căprui,
Privirea nouă, blândă.
Erau alți ochi, de suflet cald,
Era un dar al vieții:
Iubire-nfășurând c-un fald
Relicvele tristeții.
A fost, atunci, și a rămas,
Înflăcărată, vie,
Va fi cu ei și la popas
Acasă,-n galaxie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre flori sau poezii despre atracție
Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile și socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă așa au vrut cu mine părinții și Dumnezeu, apoi așa să rămâie". Și s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua mușluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc și rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Și n-a trecut mult, și nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum așa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-și mai vadă părinții; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinții, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, și, întrebând-o despre gospodărie și bărbat, ea a spus tot ce știa.
Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre nuntă, citate despre porci, citate despre urâțenie, citate despre tinerețe, citate despre săptămâni, citate despre soție sau citate despre religie
Prințesa din turn
Crescuse într-o vreme când, în țară,
trufașii seniori voiau putere
și căutau, averea princiară,
s-o crească-n grabă, semănând durere
în rândul celor cu o viață-amară.
Plecaseră, demult, din vechea casă,
atunci când noul domn, cuprins de ură,
prin legea lui cea crudă, nemiloasă,
amenințând cu o pedeapsă dură,
și pâinea le-a luat-o de pe masă.
S-au așezat în mijlocul pădurii,
departe de război și de hoție,
săraci, făr-adăpost sau de-ale gurii,
dorind ca libertatea să le fie
păstrată cu puterile securii.
Erau puțini, dar vrednici și, cu anii,
au reușit să-și facă, împreună,
un rost, o viață nouă,-n care banii
n-aveau valoare-n casa lor comună,
în care fii erau chiar și orfanii.
Pădurea lor le oferea de toate,
iar apele din râu, de pește pline,
le completau vânatul, iar, curate,
poienile, sau margini de rovine,
erau cu multe grâne cultivate.
Ieșeau ades, în nopți cu lună plină,
spre târguri, din ce-aveau ca să mai schimbe,
se strecurau, cu pașii de felină,
pe drumuri ce păreau pe ei să-i plimbe,
deși distanța nu era puțină.
Erau puternici și atât de tineri,
încât erau priviți de multe fete,
iar ei, de-un timp, nu mai aveau abțineri
priviri strălucitoare să-și desfete
cu ochi ce-i admirau, cu mici rețineri.
Așa a cunoscut-o: într-o seară
când, printre alte stele, o privire
cu ochi căprui, de-o strălucire rară,
l-au străbătut, spre suflet, cu iubire,
făcându-l să tresară prima oară.
Era în turn, era demult închisă
de-un nobil ce-a dorit-o de soție,
dar ea, a lui, n-a fost nicicum dispusă
în viața ei, pereche să îi fie,
și-a fost, în turnul dinspre nord, trimisă.
Cu frații lui, au fost discuții dure,
dar, în final, au mers cu el în luptă,
au câștigat și-au reușit să fure
frumoasa ce din dragoste se-nfruptă,
prințesă... într-o casă din pădure.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!