Ca un cuib de rândunică

erau braţele lui. şi eu mă simţeam în siguranţă. la adăpost
chiar dacă nu era un sfarmă piatră sau un strâmbă lemne, era îngerul meu păzitor
şi împreună descopeream lumea miraculoasă a poveştilor ori de câte ori
plecam la plimbare în parc
el ştia unde este palatul Zânei Zorilor şi pe unde trebuie să treacă Făt Frumos
el o ajuta pe Cenuşăreasa să scuture cenuşiul zilelor morocănoase
şi tot el mi-l arăta pe prinţul cel bubos ce-şi orăcăia nedreptatea
florile creşteau din poveştile lui mai curate şi mai colorate
iar mâinile lui găseau rostului şi locul fiecarui lucru
buzele lui nu ştiau povestea lui "te iubesc"
dar din inima lui picura balsam
şi căzăturile suflate cu îndărătnicie
se vindecau miraculos
mă lipeam de spatele lui
şi împreună tăiam valurile zilelor
când mă urca pe umeri puteam să comând
şi întreg pământul se întindea la picioare
dar când palmele lui
se strângeau ca un cuib de rândunică
alungau tristeţea uitării

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine mai trece pe drum

Al lui Fleţu,
Ai lui Fleaşcă,
A lui Gârlă,
A lui Tiugă,
Al lui Băşină,
Ionete-al lui Făsui,
Al lui Deşca,
Roncioaica,
Coadă a lui Ceapă,
Sandu lui Ciurel,
Tăgărâlă,
Ai lui Mitrofan,
Ai lui Modârlan,
Al băiatului Măriei lui Didu,
Traşcă,
Ai lui Corniţă,
Brânzanii,
Roască,
Ai lui Ghirea,
Ai lui Birău,
Delieştii,
Fata lui Dincă Gâscă,
Ai lui Patentă,
Miţăle,
Petrică şi Cătălina lui Căşănete,
Ai lui Zgoidea,
Nătărău ăl bătrân...
Şi ăştia sunt.
- Ei,... Dar Nătărău parcă murise.
- Atunci nu fu el. Atunci mi se păru.
- Atunci ţi se păru.
Ori pe-ai lui Zăbic îi ziseşi?
Rău e când te lasă vederea.
Atunci cine-o fi fost?
- Acum n-o să fug după el.
- Şi unde se duc toţi?
- Unde să se ducă? Trec pe drum...
Să ştii tu că ăla o fi fost a lui Gâfotă.
Ori de-ai lui Sfoiag.

poezie celebră de Marin Sorescu din La lilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea putea

să confirme că era un ozn
dar nimeni nu ştia de unde
apăruse în toată splendoarea lui
şi nu era om să nu recunoască
frumuseţea lui metalică în întregime
mulţi şi-au spus că trebuie
să fie făcut de neeuropenii
cei răi care se uită urât
la europeni cei buni
era atât de încăpător
încât intrau şase sau şapte
prichindeii de până-n clasa a şasea sau
a opta dacă erau mai mici
dar ei nu erau impresionaţi
de ozn aterizat în parcul
de joacă şi de mici nebunii copilăreşti
au urcat scările fără teamă
ştiau totul despre vehicul
păreau stăpânii lui
şi adulţii priveau hipnotizaţi
cum ozn pleca fulgerător
sau ateriza ca o nălucă din vis
apoi ne-am întrebat dacă nu era făcut
de copilaşii din oraşul
intrat în cartea recordurilor

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua din ochii ei, iubirea din inima lui

Într-o zi din toamna lui aurie
băiatul întâlni o femeie,
avea oglindirea stelei lui în privire
pe rochia-i albă de mătase erau înaripaţi
toţi fluturii lumii
pe umeri avea Carul mare
iar pe cap o tiară din Ursa Mare
băiatul o privea pierdut în lumea apelor ei
steaua lui visată se oglindea în ochii ei,
căprui cu iradieri de chihlimbar
pulsul inimii lui depăşi orizontul vieţii
sângele-i părăsea trupul
urmându-i fluturii de pe rochia ei
el nu mai era el
era doar jumătatea lipsă din puzzle-ul ei
steaua din ochii ei, iubirea din inima
lui...

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuirea tânărului Fergusson se aprinse la citirea îndrăzneţelor isprăvi ale explorărilor marine; urmări cu patimă descoperirile ce semnalară prima parte a veacului al XIX-lea; visa gloria lui Mungo-Park, a lui Bruce, a lui Cailli, a lui Levaillant şi-ntrucâtva pe aceea a lui Selkirk, a lui Robinson Crusoe, care nu i se părea mai prejos. Câte ore bine întrebuinţate nu le petrecu el cu celebrul personaj în insula Juan Fernandez! Aproba ades ideile marinarului părăsit; uneori îi discuta planurile; el ar fi făcut în alt fel, poate mai bine sau cel puţin cu siguranţă tot atât de bine! Dar, hotărât lucru, n-a fi plecat niciodată din insula aceea binecuvântată, unde era fericit ca un rege fără supuşi... nu, chiar dacă ar fi fost vorba să ajungă primul lord al amiralităţii!

Jules Verne în Cinci săptămâni în balon
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi era indecisă?! Lia reveni în dreptul lui. Nu îndrăzni să-l privească în ochi, mai ales că de fiecare dată se pierdea în privirea lui adâncă, misterioasă, de pasăre de pradă... Acum ea era prada lui?! Dar Lucian o iubea; îi dovedise acest lucru, de prea multe ori.

citat din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plotin legase prietenie cu un senator roman care-şi eliberase sclavii, renunţase la bunurile lui, şi mânca şi dormea la prieteni, pentru că nu mai poseda nimic. Acest senator era, din punct de vedere "oficial", un rătăcit, cazul lui trebuie să fi părut îngrijorător, şi chiar era, de altminteri: un sfânt în Senat... Prezenţa lui, chiar faptul că acest lucru era cu putinţă, ce semn! Hoardele nu erau departe...

Emil Cioran în Despre neajunsul de a te fi născut
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi a fost în vremea aceea când Iisus s-a pogorât din munte în Capernaum, cetate a Galileei. Şi era în sinagogă, unde se adunau noroade multe şi ascultau pre dânsul şi se închinau lui. Iar cu dânsul erau Iacov, şi Ioan, şi Andrei, fratele lui Simon Petru, iară Simon Petru nu era. Şi Iisus se mâhnea în inima sa că Simon Petru nu era. Şi după ce au învăţat Iisus pre iudei, au ieşit din sinagogă şi s-au îndreptat către casa lui Simon Petru şi a lui Andrei în carele şedea şi el. Şi era zăduf mare şi nici câinii nu lătrau că pleoştiţi erau de zăduf foarte.

începutul de la Soacra Sfântului Petru de Liviu Rebreanu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima dorinţă

Era bătrân, bolnav... Ştia de-acum
Că nu mai e dulăul care-a fost
Când îşi avea-n ograda lui un rost.
Ştia că-i vremea ultimului drum.

Era slăbit, nu mai putea mânca
Nici oase şi nici codrul mic de pâine
Ce, altădat', în colţii lui de câine,
Pe loc, în mici fărâme se spărgea.

În colţul lui din capăt de grădină,
Privea spre cei ai casei, mai lătra
Când un străin în curte le intra
Sau când dădea târcoale vreo jivină.

Să se ridice, îi era mai greu
Dar o făcea, se bucura cu drag
Atunci când, de departe, pe drumeag,
Simţea că vine singurul său zeu.

Îi aştepta, lătrând cu bucurie,
O vorbă ori o mână de alint
Pe capul său cu fire de argint
Ori pe spinarea lui, de-acum surie.

Şi le primea, era şi-acum iubit
Ca altădat', la fel ca-ntotdeauna
Când ei, în joaca lor, erau totuna,
Când timpul nu era de socotit.

Se gudura. Mai vechea alergare
O mai avea prin vise, uneori,
Acelea-n care el, în primii zori,
Voia doar joacă, joacă şi mâncare.

Au fost atâtea clipe împreună,
Atâtea zile, nopţi, atâţia ani
Ce-au fost prieteniei artizani,
Încât "Adio!" n-ar putea să-i spună,

Şi n-ar putea să facă un păcat
Plecând acum, departe să îi fie
În clipele de ultimă-agonie,
Iar el să-l plângă. Nu! Şi l-a muşcat.

A dispărut luându-şi suferinţa,
Crezând că-i doar a lui. N-a bănuit
Că-n urma lui, cel care l-a iubit
Nu-l căuta. I-a respectat dorinţa.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere

Durerea ar fi putut crede că era durere.
Îngrijorarea că era îngrijorare.
Ele erau binevenite-n credinţa şi-n a lor părere,
Perechea dându-şi o importanţă mare.

Nu. A fost nevoie ca toate zăpezile atârnând
De-acoperişul odăii lui să-şi picure-întristarea,
Începând de când era doar un copil plăpând,
Pentru a se-aşterne şi pe capul lui ninsoarea.

Ori de câte ori acoperişul se-albea sub geana bolţii,
Dedesupt capul lui în bezna din cocioabă
Era tot mai puţin negru decât catranul nopţii,
O nuanţă aproape de culoarea zăpezii, gri-albă.

Îngrijorarea-ar fi putut crede că era îngrijorare,
Durerea că era durere.
Dar niciuna dintre ele n-a fost tâlharul care
I-a furat părul negru, singura avere.

poezie de Robert Frost, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lancea lui Horea

În toate grădinile ţării e o floare
Cu lujer discret şi trăind anonim
În vremi de răscruce sau de tulburare
Noi lancea lui Horea pe ea o numim.

Acelora care falsifică acte
Şi Ţara Română sub talpă o vor
Noi nu le servim argumente abstracte
Dar poate de lancea lui Horea le e dor.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

La orice primejdii, la orice dezastre
Când duşmanii vor să ne lege în frâu
Al nostru e dreptul şi al naţiei noastre
Să mergem cu lancea lui Horea la brâu.

Copiii o învaţă din laptele mamei
O ţin ca pe o cârjă oştenii cărunţi
Ţărănci o preferă în firul maramei
Sunt codrii de lance a lui Horea în munţi.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

În sud e o coroană ce îi seamănă bine
În nord e un clopot cu o voce în el
Copilul o are pe lume când vine
Să o aleagă întâi şi apoi ca drapel.

Trei lăncii în stema duratei se adună
Vibrând ardelean, moldovean şi muntean
Iar lancea lui Horea e aici împreună
Cu lancea lui Cloşca şi a lui Crişan.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

Sămânţa de lance aici se cultivă
Şi traşii pe roată ascunşi sunt în colţ
Şi nu mai e roata să îi stea împotrivă
Acestui popor înviat de pe roţi.

Oricând s-ar ivi vreo încercare amară
La brâu sa vă stea mai aproape de mâini
Spre drepturi în ţară şi pace afară
Cu lancea lui Horea: la luptă români.

Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus
Lancea lui Horea, lancea lui Horea sus.

cântec, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea lui shag

era şi nu era deosebită
cum sunt toate istorioarele
copiilor abandonaţi de societate
în braţele rockului psihidelic
cu experienţa alterării mintale
sub influenţa drogurilor
a descoperit lsd şi chitara
mieuna în pilde dezvăluite de suflet
erau pastile de înţelepciune
o practică spirituală care-i corecta
conştiinţa de consumator de whisky
muzica lui era mintea lui
ancorată în călătorii extracorporale
bătrânul jo a crezut că shag
o să fie un guru veritabil
care avea puterea de a întoarce
mintea la suflet şi
şi
şi shag ştia să te ducă uşor
la anxietate sau calmul meditaţiei
o călătorie interioară în pace
îi spunea trandafirului că-l iubeşte
fagul că e frumuseţea lumii
credea că nu este chiar atât de păcătos
şi că viaţa lui nu moare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj cu căderea lui Icar

După părerea lui Brueghel
când s-a prăbuşit Icar
era primăvară

un fermier îşi ara
pământul
întregul spectacol

al primăverii
era la lucru gâdilându-se
pe el însuşi

transpirând sub soarele
care topea
aripile de ceară

insignifiantă
dincolo de ţărm
neauzită

o plescăitură
acesta a fost
înnecul lui Icar.

NB. Poezia a fost inspirată de pictura lui Pieter Bruegel "Peisaj cu căderea lui Icar"

poezie de William Carlos Williams, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bum bum

hei el locuia departe foarte departe
în moartea unui pescăruş
eu eram cea care îi plimba moartea
îi dădeam senin şi stânci şi scântei

apoi am greşit şi-am băut
cu moartea lui un cocktail
cu gust de mango şi belle-arte
vă zic bărbatul acesta a murit
într-un ritm de tango

bărbatul acesta nu era
un bărbat propriu-zis
era ca un spic era copt şi nebun
şi galben şi zemos
era şi nu era frumos

era un bărbat mort care avea
farmec şi sex era un bărbat
construit de lingvişti
din cele mai noi cuvinte din dex

era sindromul meu convulsiv
şi moartea lui mă lua în mâini
mă-mpărţea la toţi ca pe nişte peşti
ca pe nişte pâini

deveneam
o linie un punct în urma lui
arătam şi n-arătam rău eram nişte lapte
vărsat pe jos dintr-o cană
eram propria lui
capcană

nu
nu eram
decât o cameră
cu un singur
geam

o epicleză

moartea lui se urca pe o scară
inima lui se-auzea de-afară
bărbatul ăsta începea să trăiască
bărbatul ăsta urca la mine
la moartea mea

bărbatul acesta începea să iubească
lumina lui denatura trupul meu
trupul meu iluziona lumina lui
iluzia lui tocmai ieşea din duş şi duşul
din ea

toate astea se întâmplau în engleză

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai fotografiile de pe cămin arătau cât de mult timp se scursese. Cu zece ani în urmă, fotografiile înfăţişau ceva rotund şi rozaliu, ca o minge de plajă, dar acum Dudley nu mai era un prunc, iar fotografiile arătau un băiat mult prea gras şi blond, călare pe prima lui bicicletă, cu căluşeii, împreună cu mama şi tatăl lui, jucând un joc pe computer, împreună cu tatăl său sau îmbrăţişat şi sărutat de mama lui.

citat din romanul Harry Potter şi piatra filozofală de J.K. Rowling
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru un echinox

Doamne, Stăpânul ţărânii, vezi, ninge, iar
cerul e încremenit, pământul eliberat de orice grijă:
pământul lui Seth şi-al lui Saul, al lui Shih Huang-ti şi-al lui Cheops.

Vocea oamenilor e în oameni, vocea bronzului în
bronz, iar undeva în lume
unde cerul era fără glas şi unde vremea nu era luată în seamă,

vine pe lume un copil a cărui rasă şi-al cărui rang nu-s
cunoscute, şi geniul bate infailibil la lobii
unei frunţi pure

poezie clasică de Saint-John Perse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făt-Frumos porni şi el tot pe oţopina lui. Iar după ce trecu toată oastea făcând haz de dânsul cum se muncea ca să-şi scoaţă iapa din noroi, se îmbrăcă cu hainele cele cu soarele în piept, luna în spate şi doi luceferi în umeri, îşi lăsă părul de aur pe spate, încălecă calul şi într-un minut fu iarăşi pe munte, unde aştepta să vază ce s-o întâmpla. Se întâlniră oştile, se loviră din mai multe părţi şi se tăiau unii pre alţii fără de cruţare, atâta erau de înverşunaţi ostaşii. Iar când fu către seară, când văzu că oştirea vrăjmaşe era să ia în goană pre a împăratului, unde se repezi odată Făt-Frumos din munte ca un fulger; şi unde trăsni în mijlocul lor, încât se îngroziră de nu mai ştiau ce fac. Strălucirea hainelor lui Făt-Frumos până într-atâta orbise şi zăpăcise pe vrăjmaş de nu mai ştiau oştile unde se află.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu îndrăznesc să spun că Mozart e mai mare decât Chopin, pentru că fiecare om are spectrul lui de vibraţii, în funcţie de aşteptările lui, de speranţele lui, de iubirile lui, de tristeţile lui, de mâhnirile lui. Tu când spui pe scenă "te iubesc", "te iubesc-ul" tău vibrează în fiecare altfel. Nu putem cuantifica sentimentele, nu putem să le afişăm ca pe lista de întreţinere la bloc.

George Ivaşcu în Ziarul Metropolis (octombrie 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Werther: Şi ce dacă Albert e soţul tău? Soţ! Să fie oare un păcat pe lumea aceasta că eu te iubesc şi că vreau să te smulg din braţele lui? Păcat? Bine. Mă pedepsesc pentru asta. Am gustat acest păcat în toată voluptatea lui cerească, am sorbit în inima mea balsam de viaţă şi vlagă. Din clipa asta eşti a mea! A mea, o, Lotte! Eu mă duc înainte, mă duc la părintele meu, la părintele tău! Lui vreau să mă tângui, şi El mă va mângâia până când vei veni şi tu, iar eu voi zbura să te întâmpin şi voi rămâne cu tine în faţa infinitului, în îmbrăţişări veşnice.

replică celebră din romanul Suferinţele tânărului Werther de Goethe (1774)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e drept, el era un adept convins al lui Schopenhauer, era prin urmare pesimist. Dar acest pesimism nu era redus la plângerea mărginită a unui egoist nemulţumit cu soarta sa particulară, ci era eterizat sub forma mai senină a melancoliei pentru soarta omenirii îndeobşte, şi chiar acolo, unde din poezia lui străbate indignarea în contra epigonilor şi a demagogilor înşelători, avem a face cu un simţământ estetic, iar nu cu o amărăciune personală.

Titu Maiorescu în Almanah "Convorbiri literare"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

De multe ori, când am luat anumite decizii, când am fost mândră sau când m-am ruşinat de vreo faptă de-a mea, dar mai ales când aş fi avut nevoie de un sfat, m-am întrebat în gând: "Oare tata ce-ar spune acum?" Şi am încercat să îmi imaginez părerea lui, sfatul lui, aprobarea sau dezaprobarea lui...

citat din Irina Binder
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!