Interzis la dragoste?

Motto: "Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel."(Armando Palatio Valdes)

De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Astre, spirite divine sau cele pământeşti,
Nu m-au lăsat să te ating,
Deşi, atât de aproape, pe lângă mine
Tu treceai zâmbind...
De ce n-am înţeles că dintr-o durere
Primeşti doar migrene şi a lor avere
Iar din oceanele şi mările ce-am strâns
Sufletul se stinge cu râsete de plâns...?
De ce n-am înţeles eu că o privire,
Nu valorează decât o rătăcire
Venită pe moment neinspirat,
Şi zugrăvită-n minte să doară intenţionat...?
N-am înţeles cum muguri de iubire
Păstrează parfum neconsumat în amintire,
Oricâtă viaţă trece, sau anii se adună,
Nicicând nu poţi ascunde o dragoste nebună!
Oricât te-ndepărtezi spre a uita,
Cu-atât te-nnobilezi şi creşti odat' cu ea...
De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Poate acum, aş fi zâmbit ca tine,
Trecând pe lângă mine
Fără nimic: gol, rece şi sec... aşa ca tine,
Puteam fi oricine şi orice s-aleg!
De-aş fi-nţeles atunci, cumva... totuşi,
Să mă iubeşti, îţi este interzis...
Zadarnic încercam să îmi opresc
Dragostea curată ce a fost un vis,
Dintr-un destin ars, acum rămasă e iubirea
Chemându-ne pe-acelaşi drum slăvind regăsirea.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic...

Trecut-au anii, fără sens şi rost,
Sărutul tău... s-a şters, cum nu a existat...
Nimic am înţeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.

Fost-ai mult iubit, cum nu poţi înţelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Ştiu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!

Totul se divide, nimic nu dăinuieşte!
Timpul pentru mine... este un duşman...
Inima mai speră, deşi se-mpotriveşte,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!

Dragoste şi ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcneşte în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol şi mut.

Şi învăţ să uit! Să uit să iubesc!...
Lecţii mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăţ să ignor tot ce îmi doresc,
Învăţ zilnic... exersând iertarea...

Totul şi nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca şi un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Şi am înţeles... nimic nu am avut!...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neiubită...

Nici sufletu-mi nu l-ai iubit, sau doar un pic...
Pe mine? N-ai avut răbdare să mă fi descoperit...!
Dintr-un scenariu mare, se-arată unul mic,
Şi uite aşa, se scrie destin neîmplinit.

Şi tot ce-am vrut a fost iarăşi IUBIRE...
Şi n-am ştiut să dau decât ce vine tot din ea...
Şi iarăşi m-am ales cu o dezamăgire,
Ce n-aş fi vrut să fie, să fi fost... Ah, mă durea!

Şi m-ai ţinut în jocuri de-aşteptare...
Tot ce-ai dorit a fost mereu la fel...!
Aş fi zâmbit şi de la o plimbare...
De mi-ai fi dăruit cu suflet... un inel...

În a mea viaţă... cuvântul nu există...
Decât atunci când fapta îl urmează şi-au tangenţă!...
Fără dragoste, nimic nu-i trainic şi rezistă,
Ne ofilim fără iubire şi dăm o repetenţă!

N-am cunoscut pe cineva ca tine... vreau să ştii!
M-ai preschimbat din ce uram... acum iubesc!
Doar dragostea transformă... şi-acum îţi sunt... Să-mi fii!
Este o dragoste peste un plai lumesc!

Aş vrea să cred că sunt totuşi iubită; că n-ai minţit şi doar atât!
O oră mi se pare veacul ce să treacă...
Iar faptele-ţi să se transpună din cuvânt!
Plânge o inimă tăcut... pe zi, tot devenind mai seacă.

Neiubită...? Poate! Sau, nu ştiu...
Am vrut eu a le şti pe toate...!
Dar... n-aş mai fi ce sunt să fiu...
Şi nici surprinsă n-aş mai fi fost... poate!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ţi-a fost altcineva,
Chiar şi-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îţi arăt că ştiu,
Am vrut să ştii că te iubesc,
Şi-ai înţeles într-un târziu,
Că despărţitul e firesc..

A fost mai mult greşeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am ştiut
Că dragostea n-are cum creşte,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi ispăşeşti osânda

Abia acum am înţeles, în fine,
Că eu n-am nici-un rost de nu te am,
Că viaţă mea-i pustie fără tine,
Mai bine dacă nu te cunoşteam.

Mă frământ în noapte când visez
Cum noi ne-am întâlnit întâmplător,
Şi îmi doresc să te îmbrăţişez,
Să te iau din vis, să scap de dor.

De-ar fi aşa uşor nu ai scăpa
Şi te-aş răpi pentru viaţa întreagă,
În inimă adânc eu mi-aş săpa,
Şi te-aş întemniţa iubire dragă.

Să-ţi ispăşeşti osânda-nchisa-n mine
Să nu mai poţi nicicând să evadezi,
Să mă iubeşti cum te iubesc pe tine,
Doar cu iubire ta să mă imbrăţişezi.

poezie de Răzvan Isac (4 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu mă ştie...

Prin valuri de amintiri ce tot revin,
Am reuşit cumva să înţeleg DE CE...
Atunci cânt ţipete şi urlete de vin,
Mă declanşau în bucurii... De ce?

Am fost lipsită de iubirea ta,
Atât de multă vreme, c-am uitat...
Din anii ce s-au scurs şi viaţa grea,
Că m-ai iubit când nici n-am existat.

Cu cât tu peste mine vii ardent,
Cu-atât se înfiripă o iubire...
"De ce?" mă-ntreb abia acum, strident,
Când mă puteai avea cu o privire...

Pe notele de timp care s-au dus...
Prin rânduri care ţi le-am dedicat doar ţie,
Am înţeles DE CE nu mi-ai adus
Acea iubire ce mi-o păstrai doar mie.

El nu mă ştie că eu am ştiut!
El nu cunoaşte iubirea ce-o să vină...
Doar dragoste mi-a dat şi am avut,
Acea iubire ce doream... divină!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inimă

în foşnetul de cifre să dispar,
n-am fost decât o urmă de tăcere...
viaţa ne îmbracă-ntr-un chenar,
unde ne sfârşeşte din durere.

"cândva" mi-a fost o vreme fără vreme,
sincopa mi-a cântat de două ori...
şi de atunci ea nu se mai teme,
zâmbind prin milioane de fiori.

tresaltă anotimpuri în culoare,
dintr-un pastel scrisori cum reapar
le scrie taina vieţii, sau taina noastră, oare...?
cum au murit, acuma trăiesc iar.

n-am vrut să ştie cât eu l-am iubit,
inconştienţa doare când te minte...
din prea multă iubire, el s-a plictisit,
iar eu rămas-am surdă la cuvinte.

întinde-mă pe cerul care te cunoaşte,
tu inimă, ai acum puterea...
resetează planul prin care ai renaşte,
învăţând să îţi iubeşti vrerea.

azi e un mâine rătăcit care suspină,
ieri a trecut pe-aici un călător...
eu am ajuns... şi îl aştept să vină
să-mi dăruiască partea de care-mi este dor...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am crezut

N-am crezut că vreodată,
O să-mi spui cu adevărat că mă iubeşti.
Am crezut că sunt doar o frumoasă iluzie,
În visurile tale tinereşti.

N-am crezut că vreodată,
O să mă săruţi pe buze cu atâta dor.
Că sunt o beată fată,
Care cerşeşte amorul tău nemuritor.

N-am crezut că vreodată,
Atâtea flori o să-mi dăruieşti.
Am crezut că sunt de mult uitată
Şi tu pe alta o iubeşti.

Dar acum când stai lângă mine
Şi cu dragoste în ochi mă priveşti
Mă simt atât de bine.
Şi înţeleg cât de mult mă iubeşti.

poezie de Vladimir Potlog (26 mai 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Indubitabil este vorba despre tine,
Atunci când n-am gândit deloc la mine...
Şi implacabil tu vei fi al meu,
Oricum şi-oricât ţi-ar fi de greu.

Inerent te ţii să stai departe...
Eşti jumătatea mea, din mine tu faci parte...
Şi impasibil vrei să îmi apari,
Dar ochii tăi suspină... sunt amari.

Când nu eşti lângă mine, ţi-este greu...
Şi cu cât fugi, cu-atât te-ntorci mereu!
Doar lângă mine eşti un fericit,
Lasă-te de dragoste iubit...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox... tu şi eu

În jurul meu doar frumuseţe,
Doar clipe-n care mi-este bine,
Sunt împlinită în tristeţe,
Căci nu te am tocmai pe tine.

E soare şi mă simt iubită,
Pe stradă oameni îmi zâmbesc...
Surâd şi eu nefericită,
Când totul vreau şi nu primesc.

Plimbările-n amurg spre mare
Am timp acum să le măsor...
Şi totuşi... se merită oare,
Când marea-mi cântă al tău dor?...

Nimic nu-mi pare-n strălucire,
Deşi doar ea mă înconjoară...
Suspină tainic o iubire
A cărei undă mă-mpresoară.

Pe unde paşii mă purtară,
Tânjisem mult într-un trecut...
N-aş fi crezut ca ea să doară,
O împlinire ce-am avut;

Am totul... numai tu nu eşti...
Ce mi-am dorit să am cu tine,
Am regăsit doar în poveşti,
Unde cărările sunt line.

Mă uit în jur şi mă-ntristează
Perfecţiunea ce-am creat-o...
Somnul cel mult mă ţine trează,
Căci n-am iubirea ce-am chemat-o.

Am totul şi nu am nimic
Şi n-am nimic când n-am pe tine,
Când am pe tine mă complic,
Având pe noi, mă am pe mine...

Flori de mătase cerne timpul,
Din dragostea ce o ador,
La testul timpului eşti primul,
Dar vremurile-au timpul lor.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte-nţeleg n-am înţeles

Câte-nţeleg, n-am înţeles,
dar aş lua toate câte las.
Din ce-am cules şi n-a rămas,
din ce-a rămas şi n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternităţi aş şti să ţes.
Şi din ce ieri credeam eres
lumi noi mi-aş scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres
le-aş face-acum iconostas
şi-aş bea cu sete tot mai des

Din flori ce mor la orice pas
din ce-a rămas şi n-am cules,
din ce-am cules şi n-a rămas.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este singura religie, singurul Dumnezeu, singurul mister care trebuie să fie trăit, înţeles. Când ai înţeles dragostea, i-ai înţeles pe toţi înţelepţii şi pe toţi misticii din lume. Nu este deloc dificil. Este la fel de simplu ca bătăile tale de inimă sau ca respiraţia. Vine de la tine, nu îţi este dată de societate

Osho în Când iubeşti
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce Sunt

Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălţate din morminte?

Şi ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ţi nevăzută,
De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
Când ştii prea bine că suntem în suflet mai mult goi?

Cum ne-ai iubit şi ne iubeşti, crucificându-te plenar,
Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar şi iar?
Cum să-nţelegem ce gândeşti şi opera-ţi măiastră
Când un mister total şi-adânc e însăşi viaţa noastră?

N-am înţeles că vii suntem, umpluţi de nemurire
N-am înţeles enigma morţii, inconştientă omenire
Nimic din tot ce-a fost şi este, din harurile sfinte,
Că astăzi Tu eşti Cel ce sunt, în veci şi mai-nainte.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiica iubirii

Oh, mamă... eu ştiu că mă iubeşti!
În felul tău, acela care-l simţi...
Dar cu iubirea ta mă tot răneşti,
Şi n-ai ştiut să mai topeşti din zimţi!

Oh, de ai şti ce mult mă doare...
Atunci când nu mă simţi că plâng tăcut!
Mă ofilesc aşa cum şi o floare,
Îi iei lumina care ţi-a cerut!

Oh, mamă... ţi-am înţeles firea săracă,
De ai cunoaşte cât de adâncă e a mea!...
Ai fi lăsat vuietul să treacă,
Prin dragostea-ţi, ce se risipea...

Şi am tot plâns şi mă durea pe carne,
Când inima tu o loveai vorbind...
Şi tot strigam mereu la Tine, Doamne...
De ce o laşi a mă zdrobi zâmbind...?

Şi vântul începuse să mă doară...
Şi frunza din copac mă supăra;
Însă am înţeles... lăsând să moară,
Ceea ce eu nicicând nu pot schimba.

Şi înţelegerea m-a umplut în toate.
Şi toate s-au schimbat, deşi răni sunt...
Mai am încă speranţa... că tu, poate,
Ai să-nţelegi la rându-ţi ce eu sunt.

E o scrisoare de iubire pentru tine...
E sufletu-mi ce-a plâns că l-ai respins,
Când nu-mi vedeai suspinele saline
Nici sufletul rănit, căzut şi nins.

Oh, mamă... te-am iertat şi o ştii bine!
Eu fiică a iubirii mă numesc...
Dar, mi-ai lăsat durerile prea pline,
Şi chiar cu ele... eu sincer te iubesc!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-ţi aparţine soarta!

Minţită a fost iubirea mea pe când iubeam...
Cântau cocori şi corbi sub cerul moale;
M-am dăruit apoi spre siderale,
Din grija ce o resimţeam.

N-am fost să trec decât pe unde plânge vara,
Din griurile de pe paleta de culori
Răzbit-au ochi pătrunzători,
Pictaţi numai când vine seara.

Nu am ales pe cineva anume special...
Mi-a fost ales pentru-a-nvăţa iubirea.
Nici ochii şi nici mintea nu uită amintirea,
Nici spiritul, de-ar fi chiar glacial.

Când ţi-e permis pe el ca să iubeşti,
Nu poţi negocia, sau cere altul...
Nu poţi rezilia sau arde pactul,
Pe care vrei aici să-nlocuieşti.

Îţi este dat ca să iubeşti şi-atât.
Tu n-ai puterea să hotărăşti pe cine...
Nu poţi opri, sau ignora pe-acel ce vine,
Fie frumos, sau poate chiar urât.

Schema ta de viaţă nu e planul real.
Tu l-ai uitat când ai venit pe lume;
Zadarnic îţi pui soarta în albume,
Doar unul e autentic şi legal.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Mă recunoşti?
Da… desigur, trecut-au anii!
N-am să te-ntreb de unde vii
Şi nici măcar ce-ai mai făcut,
Nici câte lacrimi mi-ai trimis,
Sau cât de mult te-au mai durut,
Nici câte vise mi-ai ucis,
N-am să-ţi mai spun nimic mai mult.
De fapt, nu am să scot nici un cuvânt.
Poate… doar să te privesc…
Îţi aminteşti?
-toate în viaţă au un rost-
Where have you been when I was lost?
Când încercam în disperare
Să îţi explic o vorbă mare
Pe care toată lumea o ştie:
Că în iubire nu există ierarhie!
Cu toate acestea
N-aş fi putut să te urăsc…
Urăsc doar naivul care-am fost.
Dar n-am să pot nicicum schimba
O clipă doar din viaţa mea.
Şi n-am să-mi însuşesc decât
Tăcerea modelată-n plumb,
Topit
In argintul te iubescului folosit
Ca monedă -interzisă acum- de lut,
Oricum n-aş fi primit mai mult
Nici un cuvânt…
Nu am să-ţi zic.
Oricum n-ai înţeles nimic!
Alt suflet în loc n-ai cum să-mi pierzi
Prin tot acest deşert ce ne desparte.
Şi chiar de mâine-ar fi o zi
Acum e noapte…

poezie de Adrian Silviu Mironescu
Adăugat de Dora Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Predestinat

Patimi reunite într-un nor de ceară
Topit-au sămânţa unei iubiri ingrate,
Am privit jos, la planurile sparte
Şi mai apoi, privesc în sus... ca să mă doară.

Voiam să merg prin viaţă aşa cum vrea oricine...
N-am reuşit decât să mă rănesc;
Al meu scop de viaţă nu s-a vrut pământesc,
Veleităţile-au fost date a fi divine.

Cu cât mă-mpotriveam a fi ce mi s-a dat,
Cu-atât mă istoveam în boală şi căinţă...
Pân' ce-am pierdut lupta şi cu a mea voinţă,
Primind să fiu ce fost-am destinat.

Soartă sau destin, viaţă sau trăire,
Cu toţii le avem; le preţuim divers.
Vrem sau nu a crede despre al lor mers,
El nu ne aparţine şi nici a noastră fire!

Dragostea celestă vine din iubire...
Dată să te-nveţe să te cunoşti mai bine,
Voiajul tău de viaţă sunt treptele divine
Pe care le străbaţi întru nemurire.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegere greşită

Dacă odată am ales
Să n-ving singurătatea,
Oare de ce n-am înţeles
Cât mi-e de crudă soarta?

Dacă mereu am tot ales
Să fiu cinstit în viaţă,
Oare de ce n-am înţeles
Că cinstea nu răsfaţă.
............................
Dac-aş avea din nou de-ales,
Aş vrea să fie ca n-ainte,
Oare când am să n-ţeleg
Că toată lumea minte?

poezie de Ion Rotaru (2005)
Adăugat de Ion Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţături cu voce fără glas

Tot ce-am tăcut la timpul meu se frânge,
Tăcerea n-are nume şi nici vârstă...
Inima e cea care le strânge,
Iar trupul e cel care le gustă.

Roade-nveşmântate în pământ murdar,
Cerul mi le-a dat să mă hrănească...
Şi a curs un timp pân' am ajuns la dar
Şi-am înţeles apoi că el o să mă crească.

Am fost o vină dintr-un neam nebun
Şi ispăşit-am vremuri infernale...
Dar dintr-un rău, Bine-am ştiut s-adun
Scriindu-mă prin ale vieţi jurnale.

Tăcerea mea e moartă când n-au rămas cuvinte
Şi trupul îmi vorbeşte când vocea n-are glas...
Fost-am peste viaţă de nunţi şi de morminte
Şi-am ajuns în ceasul care-a mai rămas.

Alerg spre sentimente şi ele mă doboară...
Sunt eu inveterată, sau ele prea haine,
Mă lasă fără haine şi-apoi îmi râd şi zboară...
Şi-am înţeles atunci, că nu-s decât decât ruine.

Chemat să îmi aducă o apă rece, grea
Duhul meu se-ntoarse rănit de omenesc...
Şi iar înţelesesem că n-am fost decât rea,
Tocmai pe el uitasem să hrănesc.

Durerea naşte vină, dar vina este Viaţă
Numai aşa te-apropii de Adevăr...
Ucide-ţi mândria trufaşă şi semeaţă
Şi vei gusta din al Vieţii măr.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieţii (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!