Ultima noapte de război

Aici...
mi-am aruncat ancorele de timp,
pe cel mai tare pietriş,
printre cele mai frumoase piscuri;
un munte făcut pentru soare şi stele!
Cu braţe de fier şi priviri de răpitor
am mascat fără emoţii armamentul,
dar gândit, oricând la-ndemână!
Vremurile... m-au făcut cu acoperiş,
apoi sub el a venit o femeie... copiii.
Am semănat, cosit, am cules, împreună.
M-au învăţat să mă joc cu ei.
Războinicul din mine se domolise bolnav
şi murise îngenunchiat cu zilele-n mână,
între gânduri simple şi dragi,
ca un dezertor mincinos fără război!
De lancea războiului nu mai eram sigur.
Un pumnal moştenire, îl ţineam amintire.
Mâine, preotul o să-mi boteze copilul.
Vin avem destul şi tăiem şi mielul.
M-am obişnuit aşa, într-un greu drag.
Bătrânii locului au nişte vorbe,
pentru această continuă rostogolire,
zvârcolire-nvoită între viaţă şi noapte,
ei spun:
că-i bună "Sfânta Iubire".

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare din Italia

Băi mânca-vaş, am o boală,
Să aflaţi cine sunt eu:
Sunt născut în pielea goală,
Şi fără să am vreun leu.

Ai mei m-au ţinut la soare,
D-aia-s negru "abanos",
Dar nu-mi pasă de culoare,
Că nu sunt vreun ruşinos.

Părinţii grăbiţi tare,
Cum am făcut de zece ani,
Au făcut o nuntă mare,
Cu o pirandă din ţigani.

Şcoala am făcut în stradă
Unde-am învăţat la greu,
Cum să îmi aleg o pradă,
Cum să fur un portmoneu.

Având studii terminate,
M-am simţit stingher în ţară,
Mi-am luat o boccea în spate,
Şi-am plecat grăbit, "afară".

Aici am intrat în mână,
Chiar din prima zi de treabă,
Am violat o bătrână,
Seara, am spart o tarabă.

Am "lucrat" ceva în gară,
Le-am furat şi din metrou,
Apoi pentru prima oară
Am luat gâtul unui... bou.

M-au băgat la puşcărie,
Unde, am stat câţiva ani,
Cea mai mare şmecherie,
Am învăţat să fac bani.

Am mai scos femei pe piaţă,
Că ţiganii sunt şi peşti,
Am luat o maşină hoaţă.
Şi mă rog... alte poveşti.

Dar acum macaronarii,
S-au obrăznicit de tot,
Doar ce am simţit dolarii,
Şi-mi cer să nu mai fiu hoţ.

Azi ei mă discriminează,
Tată-a zece puradei,
Când încerc să fiu pe fază,
Să nu-i prindă şi pe ei.

Ba mai mult, fără vreun rost,
Şi amprente vor să-mi ia,
Da-i pârlesc, că nu sunt prost,
Mâine, am să fug în Spania.

În final vă cer părerea,
Nu-i aşa că sunt măgari?
Mi-au stricat afacerea,
Ticăloşi... macaronari.

PS:

Să nu uit, nu vă speriaţi,
Sunt ţigan dar nu şi porc,
Vă rog liniştiţi să staţi,
Oricum la voi nu mă-ntorc.

poezie de Paul Constantin (14 iulie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am făcut o greşeală

Am făcut o greşeală
De neiertat;
Mi-am dat prea multă osteneală...
Răul altor-am răscumpărat.

Am făcut o greşeală
Neînchipuită;
M-am îndrăgostit până la boală...
Din mine-am rupt, m-am rupt, pentr-o iubită.

Am făcut o greşeală
Necalculată;
Am învăţat, am făcut, prea multă şcoală...
Nu ştiam c-aşa-i cariera ratată.

Am făcut o greşeală...
Ce naivitate;
Am crezut că prietenia-i reală...
N-am ştiut că-i doar o oportunitate.

Am făcut o greşeală
Capitală;
M-am înşelat că dreptatea-i universală
Şi m-au furat toţi... m-au lăsat cu mâna goală.

Am făcut o greşeală;
Multă sinceritate...
Mi-am făcut din ea credinţă falsă, ideală
Şi-am fost pedepsit la sânge, cu tenacitate.

Am făcut o greşeală...
Şi poate multe mii;
M-am dedicat, le-am învelit lumea-n poleială,
Am crezut că ce nasc, este ca mine... Am făcut copii.

Am făcut o greşeală
Ce-mi dă fiori de gheaţă;
N-am ştiut să mă reped, s-aleg, s-adun din îmbulzeală...
Am stat la urmă şi mi-am irosit, un impotent, (o) viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

AM CULES...

Am cules salbă de stele
Pentru tine nestemată
Să fii tot mai minunată,
Cu şiragul de mărgele.

Văzând cerul înstelat,
În a nopţii strălucire
Din priviri m-ai captivat,
Oferindu-mi doar iubire.

Îţi mulţumesc Tată Ceresc
Că m-ai făcut aşa de fericit
Am zis că n-o să mai iubesc,
Şi totuşi iubirea a venit.

Cu chip frumos, de nedescris,
Această stea m-a fermecat
Cum nu credeam în nici un vis,
Dar iată că-i adevărat.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată viaţa am fost conştiincioasă şi am muncit foarte mult. Dar de o vreme mi se pare mult mai complicat. De pe la 50 de ani mi s-a făcut frică. Parcă m-au năpădit emoţiile, teama că greşesc... Dar, una peste alta, cred că am avut foarte mult noroc în viaţa profesională. Pentru că eu nu m-am gândit niciodată că voi face film. Ei, sigur, m-am gândit pe la 15 ani că vreau să iau Oscarul. Mi-am făcut tot felul de scenarii pentru festivitatea de premiere, dar că voi face film vreodată, la asta nu m-am gândit.

citat din Luminiţa Gheorghiu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hannah Armstrong

I-am trimis o scrisoare cerându-i ca în amintirea vremurilor de demult
Să-mi demobilizeze feciorul din armată;
Dar poate că nu a putut-o citi.
De aceea am mers în oraş şi l-am convins pe James Garber,
Care scria minunat, să-i compună o scrisoare.
Dar poate că s-a pierdut la poştă.
Aşa că am făcut tot drumul până la Washington;
Mi-a luat mai mult de o oră să găsesc Casa Albă.
Când am găsit-o, nu m-au lăsat să intru,
Ascunzându-şi zâmbetele.
Apoi m-am gândit:
"Oh, well, el nu mai este acelaşi om pe care l-am cunoscut eu
Şi care lucra împreună cu bărbatu-meu
Şi pe care toţi, acolo, în Menard, îl strigau Abe."
Ca o ultimă încercare m-am întors către gardian şi i-am spus:
"Te rog, spune-i că bătrâna matuşa Hannah Armstrong
Din Illinois a venit să-l vadă în legatură cu băiatul ei bolnav
Din armată."
Well, imediat m-au lăsat să intru!
Şi când m-a văzut a izbucnit în râs,
Şi şi-a lăsat baltă treburile de preşedinte,
Şi a scris cu mâna lui demobilizarea lui Doug,
Vorbind între timp despre zilele de demult
Şi depănând poveşti.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

plouă torenţial cu poezie
la spectacol florile s-au adunat de la mic la mare
scaunele alb-roşii au simţit pe pielea lor cum e să susţii un poet
gongul a bătut de trei ori
o dată pentru umorul deversat în seră
a doua oară pentru răbdarea simulată
a treia oară pentru poezia în ropote şi rafale de vânt
unde s-a mai pomenit sfânta treime
să ne unească plăcut cu degetele adunate
pe fruntea poeziei deasupra de buric şi pe cei doi umeri
poeţii îşi duc crucea împreună
aşa am gândit eu
coala de hârtie e o sursă de venit sufletească
doar schimbăm între noi cele mai frumoase gânduri şi
lacul techirghiol încă fornăie după ce am făcut tot felul de
ambarcaţiuni din cuvintele noastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constanţa viciilor

Am învăţat cu timpul, apoi am prins ideea
Că nu pot avea tihnă fără să deranjez,
Că viciile lumii sunt vinul şi femeia,
Iar suma lor, constantă şi nu pot să trişez.

Am învăţat că-n viaţă doar dracii mă înşală,
Făcându-mă să-l supăr mereu pe Dumnezeu,
Dar El e bun şi iartă oricum, orice greşeală,
Iar eu fiinţa slabă am să greşesc mereu.

Atunci cu toate astea odată învăţate,
Am încercat degeaba să mă opun şi eu,
Să fiu în rând cu lumea cea plină de păcate,
Iar vinul şi femeia le-am refuzat, dar greu.

M-am abţinut cu brio o vreme, cu mândrie
Doar până când mustaţa mi-a răsărit sub nas
Apoi parcă deodată, aşa a fost să fie
De vin şi de femeie n-am vrut să mă mai las.

Şi-am bântuit prin lume aşa nemântuit
Pe-aripa vieţii fără, întoarcere din sens,
Femeile şi vinul m-au cercetat intens,
Dar inima şi trupul curând au obosit.

În culmea deznădejdii m-am aruncat din mine
Păcatului iubirii să-i supravieţuiesc
Rugându-mă din suflet la entităţi divine
Să-mi lase numai gura, să beau şi să iubesc.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,
Este frumoasă şi mândră ca zeiţa Atena.
Cine va veni, să nu fie ultima femeie frumoasă,
Să nu poarte coasă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai pus peste mine, Doamne

Ai pus peste mine, Doamne,
Ai pus primăveri şi toamne.
Ca să-mi faci viaţa uşoară
Ai pus şi iarnă, şi vară.
Multe peste mine-ai pus.
Unele cam greu de dus.
Unele dulci şi amare,
Pentru viţa-mi trecătoare.
Dintre toate câte ai pus,
Cu unele m-ai sedus.
M-ai făcut să cred că viaţa
Este mai tare ca aţa.
De fapt, ai avut dreptate;
Viaţa-i prima între toate.
Sunt dator să-ţi mulţumesc
Că-îndrăznesc să mai trăiesc!
Cele ce-au fost greu de dus
Pe mine nu m-au răpus.
Cele dulci dar şi amare
Doar m-au pus la încercare.
Am luptat şi am învins,
Firul vieţii l-am întins.
În lupta mea, nu am fost singur.
M-ai ajutat TU, desigur.
În genunchi mă întorc la Tine
Şi, cât viaţa mă mai ţine,
Imn de Slavă îţi aduc
Până când la cer mă urc.

poezie de Dumitru Delcă (11 iulie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

scrisoare de la tatăl meu \ 9 \ Mai \ 2019

poezie de Camelia Opriţa (9 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra de gand

Trăiam într-un gând
Ca sub o piatră
Când, într-o bună zi,
Nişte copii
M-au scos afară
S-au jucat cu mine
Apoi m-au uitat în soare

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu prea am avut timp

Timp ca să rămân în viaţă
nu prea am avut.
Lovituri primite-n faţă
mult timp m-au durut.
Am făcut doar fapte bune
dăruite tuturor
şi-am rămas singur pe lume
fără pic de ajutor.
Pentru mine viaţa,
o noapte lungă a fost.
Rău mi-a brăzdat faţa.
Să mai trăiesc, nu are rost.
Pentru mine viaţa
a fost chin, a fost blestem.
Moartea vine dimineaţa,
vine fără să o chemi.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare de la tata

Când ziua de mâine va veni fără mine,
aş vrea să nu plângi.
Ştiu cât mă iubeşti,
că te gândeşti la mine,
mie îmi va fi dor de lume.

Când umbra mea nu va mai fi pe pământ,
vă rog să întelegeţi,
că nu m-am risipit în vânt.

Îngerul a venit, m-a luat de mână,
apoi mi-a spus că sunt sfârşit
şi trebuie să-l urmez,
să las aici tot ce iubesc.

Când am făcut pasul eram o lumină rece,
lacrima-mi căzuse peste lume.
Am zis în sine că totul trece,
La fel se uită ochiul nevăzut, un nume.

M-am gândit la voi, copiii mei cum aţi crescut,
la tot ce v-am împărtăşit;
cred că o să-mi crească aripi în necunoscut
şi o să mă văd în umbra voastră,
de-atât cât v-am iubit.

M-aş întoarce pentr-o clipă
să-mi iau rămas bun,
lacrima să mi-o ridic din lume,
fie cât o bătaie de aripă.

vezi mai multe poezii de: Camelia Opriţa

poezie de Camelia Opriţa din BOEMA - Revistă de Literatură şi Artă Nr. 147 (mai 2021)
Adăugat de Ileana Vasiliu -Odobescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, ai venit la mine

Curiozitatea mea e mare
când la Tine eu privesc.
Nu-ţi cer apă, nici mâncare.
lasă-mă să-ţi povestesc:
Am adunat atâtea-n viaţă
şi m-am bucurat de stele.
Dar s-a rupt firul de aţă,
nu mai sunt legat de ele.
Am cunoscut ce este răul,
am cunoscut şi ce e bine.
Într-o noapte am văzut hăul,
cel pregătit pentru mine.
Despre el, mi-a spus destinul
că mă-înghite fără apă.
Speriat precum copilul,
chiar am căzut într-o groapă.
De-acolo, privind la Tine
m-am închinat şi m-am rugat.
Ai venit Doamne la mine
şi din groapă m-ai salvat.
Ştiam că-ţi pasă de mine.
Când mi-e greu, Tu îmi dai bine.
Lângă mine stai oricând,
eşti Tatăl meu, eşti Tatăl Sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

de invizibilitate şi nu mă vindec
cu untură de câine
sau după trei ani de puşcărie
grea ca doi sâni
cu bătăi zilnice până leşinam
de foame dementă ca o reţea
de nervi învăluiţi în bandaje
am stat în faţa lor
zi de zi timp de un an
nimeni nu m-a văzut
eram sărac ca toţi săracii
poate şi mai sărac decât ei
dar vizitat din când în când
de forţe colosale
de un destin măreţ
ce se întrupează într-un personaj umil
care ajunge să vă orbească
cu lumina lui
eu am altă maca albornoz
ea luminează şi străluceşte la cota zero
o să înceapă şi aici un război din cauza ei
pentru ea merită să înceapă un război civil
sunt atât de invizibil
încât m-au bătut pentru că mi-am încurcat
urechile cu locuitorii din chinche
loveau între urechile care se vedeau
eu nu mă vedeam
dar urechile altui ţăran se văd
este o baladă în care lumea
rămâne la fel de fabuloasă
de câteva mii de ani
strânsă între neputinţă
şi transformări magice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am învăţat

Mi-am construit
în viaţă drum
N-a fost uşor
am râs... am plâns
Doar sunt un om

Am învăţat că în viaţă
Nimic
pe tavă nu e pus
Am învăţat
ca să muncesc.
Am învăţat să iert
Dar nu-i de-ajuns

Am învăţat să tac
Când...
n-am gândit destul
Am învăţat să-nvăţ
Ce n-am ştiut demult

Am învăţat
să preţuiesc
Prietenii din jur
Să cred în mine
în eul meu
Am învăţat să sper
Un soare care mâine
Va răsări... la fel!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când a plecat tata

Mi-am promis ca un legământ
Să construiesc cel mai frumos poem
Pentru
Tatăl meu
Când a plecat eu eram un copil de 38 de ani
Dus bine pe la femei şi înmugurit
Cu ceva timp înainte îmi vorbise adânc
Grav şi neobişnuit despre explicaţii şi sensuri
Adevăr tăios ascuţit gata să-ţi taie beregata conştiinţei
O discuţie lungă ca o muşcătură de trandafiri îndoliaţi
Apoi a venit ziua, fatală, nepregătit, revoltat
Nimeni nu mi-a spus nimic într-o conspiraţie mizerabilă
Aveam să îmbătrânesc într-o zi cât tata
M-au împins să-i iau locul într-un lung şir de taţi
Care începe odată cu Tatăl ceresc
Am vegheat mut o noapte neagră cu el în capela friguroasă
Să mai învăţ ceva, să înţeleg, mi s-a făcut rău
Nu înţeleg nici azi cum a fost posibil aşa ceva
Cum a putut cineva care cunoştea toate tainele lumii
Un portavion navigând îndrăzneţ printre bărcuţe invizibile
Să plece aşa, fără regrete, liniştit, un zbor de cocor
Lăsându-mă în urmă buimac într-o răscruce de vânturi
Cu o viaţă de trăit fără busolă şi aplauze

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două lumi

Fără strigăte,
aranjasem
un ritual tăcut, de despărţire.
În raclă
mai erau 2 vorbe goale,
spoite cu mir, adus din Malaezia.
Aş putea zbura, de nu mi-ar fi frică;
oricum aş zbura, n-aş realiza altceva.
Trebuia să plecăm
şi-am inventariat, fiecare a 2-a frunză căzătoare,
într-un album de familie.
E-o după-amiază ce merită povestită,
intre 2 buzz-uri,
în care mama îmi face reproşuri,
că stau pe invizibil.
M-am externat într-o primăvară
dar salvasem reţeta singurătăţii,
de la al 2-lea înec.
Apoi am călătorit,
printre visele a 2 sirene gemene,
prin punctele cardinale
mai puţin importante.
Azi...
chiar nu mă mai tem.
Stau cu mamutul meu mare, rânjind...
şi... vom mai râde,
încă multă vreme.
E-o zi mare şi obişnuită,
cu multe lucruri mici şi ciudate.
Lângă râu, un bărbat simplu şi cumpătat,
îi desena delta.
Alţii 2 mai tineri o colorau.
După multe nopţi nedormite,
am învăţat nobila meserie,
de a dresa mamuţii.

Între timp,
ei au dispărut.

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!