De vorbă cu frica
în zonele acestea trebuie să intri.
în care soarele e un schelet
și din el curg raze, așteptând primăvara. mai este o lună de
frig / o iarnă în care consumăm curent direct de la prize
ca niște roboței.
frica e o orhidee albă. din ea se scutură petalele
în liniștea albastră, o liniște turbulentă,
o liniște sacră.
decupezi din memorie
străzile pe care ai umblat de vorbă
cu
frica.
și i-ai spus.
tu ești un tunel
în care mă zbat chiar și atunci
când mănânc plăcintă cu mere.
stai aproape de mine
la fel ca beculețele de la centrală care îmi dă căldură.
stau lipită de ea și mă încarc.
împreună am construit un corp și o minte care acum se clatină la fel ca
zăpada de pe versanții munților.
urmează avalanșa. o gaură în tine / care nu are capăt.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre timp
- poezii despre roboți
- poezii despre primăvară
- poezii despre orhidee
- poezii despre mâncare
- poezii despre munți
- poezii despre mere
- poezii despre iarnă
Citate similare
Winter
iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.
*
morfină transformată în liniște
când orașul doarme.
*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.
*
suntem îmbrăcați în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.
*
suntem coșurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.
*
ne ascundem în mașini și străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârșitul drumului și al visului.
*
crezi că dumnezeu te iubește până la capăt,
dar nu.
*
noi, oamenii de fum nu avem niciodată liniște
nici măcar iarna
când totul se destramă și totul îngheață
la loc.
*
niște stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăți.
*
niște fulgi
care
cad
și cad
atingând pământul moale și cald.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre sfârșit
- poezii despre stele
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre realitate
- poezii despre oraș
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Ropes
&
zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.
purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului
ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne
imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre alb, poezii despre întuneric, poezii despre negru, poezii despre medicină sau poezii despre lumină
Abandon
oboseală / sevraj / linii de tensiune
între corp și inima care a încetat să mai bată
aparent / mă simt învăluită de un frig tăios
acum când a început să ningă din nou în martie
// nu îmi folosesc la nimic hărțile care îmi arată doar drumul înspre ieșiri //
încerc să merg în partea cealaltă cu soarele înfipt în carne ca o busolă
dezlipesc etichete de pe cutii alb cu mov
unde am pus la păstrare frica
și scriu a b an d on
//
aici în camera frigorifică carcasele animalelor nu mă înspăimantă
sunt detașata și calmă
în mod absurd îmi vine în minte imaginea mamei
cu corpul ei fragil atârnând și ea de unul din cârligele groase pline de grăsime
mă lipesc de ea
și in loc de răceală simt caldură
așa e de fiecare dată când corpul încearcă să mă mintă
dar mintea e mai trează ca oricând / micile dureri și micile obișnuințe
micile bucurii
au devenit
evenimente care mă scot din vise
trebuie doar să nu uit de unde am plecat
din acest oraș lăcuit ca o mare de gheață
am lăsat acolo totul
îmi aprind în vis o țigară în mijlocul unui bulevard
și îmi imaginez din nou blocurile de sticlă și metal din care am evadat
dar am adus cu mine tot
//așteptarea. frica. dominanța. înțelegerea.//
acestea sunt sentimentele care nu mă lasă să dorm
să visez un crater uriaș în care să mă prăbușesc / în zbor lin ca o pasăre
prinsă de iarnă fără casă. scriu din nou ab a n do n aici în camera frigorifică
în mijlocul lui martie
alături de mama mea înghețată pentru eternitate.
și respir aerul rece cu plămânii sedați/ obosiți/ în sevraj /
mai trag un fum de țigară și totul dispare în fumul și ceața această crescândă a visului.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre mamă, poezii despre gheață, poezii despre fum, poezii despre corp, poezii despre început sau poezii despre zoologie
Everest
mă mișc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forțează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu
// mii de cartoane lipite de pereți ca benzile desenate îți arată sensul//
mereu ocolești străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric
dar nu astăzi
când direcțiile se schimbă/ decupezi din cartoane
orașul și străzile lui
mergi încet și cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta
// ce să faci cu toate aceste cioburi //
ai o gură pe care vrei s-o lipești de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coși
ai un piept ca de păpușă rusească
ai o inimă plină de nicotină și apă
nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aș lupta
când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele înghețate ale celor
care nu au reușit să supraviețuiască
și eu trec printre ei / am o boală
nu te întoarce înapoi să privești / nu vei vedea piscul
la ce bun să îl cucerești
două trei secunde de respirație profundă și puterea de a te întoarce
scade
așa că rămâi aici / în liniștea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre secunde, poezii despre schimbare, poezii despre păpuși, poezii despre prezent, poezii despre picioare sau poezii despre particule
Here she comes again
//
e o noapte senină și încă ascult roykscopp/
here she comes again / toate problemele acestea ale discriminării mă bântuie
ca și cum ar fi niște fantome
// trezeste-mă din coșmarul acesta adânc, fă din mine o papușă voodoo
căreia sa îi dai foc înainte să moară //
uneori nu mai suport țipetele păsărilor
care se întorc seara acasă
mă uimește coeziunea lor / felul cum știu să se adune și să spargă cerul
atunci cand el pare atât de senin
fă din ele niște păsări voodoo și lasă-le să zboare cât mai aproape de noi
cel mai aproape de mine sunt slăbiciunile mele/ pe ele vreau să le ard
//
solitudinea a devenit o capcană în care nu prinzi nimic
nici măcar gândurile tale
când te plimbi prin pădurile de la marginea orașului
cu căștile în urechi și alergi / un alergător de cursă lungă
asculți royksopp și știi
vine din nou ea / moartea sub forma unei femei frumoase pe care o iubești
ești o micuță lesbiană dar fără contact fizic
tot ce înseamnă mângâiere e în contrast cu frica de iubire
tot ce înseamnă discriminare
tinerețea acesta care nu va dura veșnic
e o păpușă pe care o strângi în mâini în momentele de anxietate
când se termină melodia / te întorci înapoi către casă
vezi trenul de navetiști cu o locomotivă albastră
vezi păpușile voodoo pe care ți le-ai imaginat
vezi ciorile pe liniile de telegraf
vezi moartea legată cu o funie de un gard ca un câine
și știi că ai ajuns în mometul în care chiar dacă vrei nu te mai poți întoarce
trebuie să accepți toate aceste discriminări.
// here she comes again.//
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre păsări, poezii despre iubire, poezii despre urechi, poezii despre tinerețe, poezii despre telegraf sau poezii despre superlative
Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaște dizolvându-se în ea. A. M: E tragic și până ce mulțimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înțelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc și exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum și cine le va anula frica? Doar un Moș, Ion Roata... A. M: Gândul și frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viața veșnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp și de aici frica, înțelegi? Dacă am putea vedea că suntem viața și nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem și care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă așa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu și mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viața veșnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viața pe care o ești rămâne liberă de persoana care pare că o ești. Acum tu unde ești, nu ești Aici? Toți suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înțelegi?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre tragedie, citate despre libertate, citate despre gânduri, citate despre corp, citate despre înțelepciune, citate despre visare, citate despre viață sau citate despre salvare
Liniște de iarnă
liniștea pășește prin ninsoare
cuvintele se sparg se risipesc
fragilă e imaginea care se înfiripă
pornește din aburii ceaiului tomnatec
spre merele de argint atârnând din crengile
lui Dumnezeu
e totuși iarnă vântul își lasă suspinele
la geamuri bătând luminos
inimi în trupul nopții
liniștea... acea liniște locuită de oameni care nu mai sunt
de flori care au trecut în pas nepăsător
pe cărările pământului brun
de mirosul ceaiului din seara aceasta
Doamne, și e atâta ninsoare!
cât poate sufletul meu
să ceară în șoaptă
să nu tulbure liniștea înmiresmată
care urcă prin zăpadă
din pământ
poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre seară, poezii despre noapte sau poezii despre ninsoare
De vorbă...
De vorbă cu mine... De vorbă cu noi...
De vorbă cu tine... De vorbă cu voi...
De vorbă cu noi... De vorbă cu mine...
De vorbă cu voi... De vorbă cu tine...
Este un mare dar ca să poți vorbi,
Este o minune ca să poți zâmbi!
Comunicarea înseamnă speranță,
Atunci când suntem la distanță!
Eu stau uneori de vorbă cu mine,
Să aflu tot ceea ce nu îmi convine.
De vorbă cu mine mai stau uneori,
Să înțeleg clipele care îmi dau fiori.
De vorbă cu tine aș vrea ca să stau,
Să aflu toate lucrurile care te afectau.
Bucurie aș vrea să aduc în viața ta,
Iubește și trăiește-ți prezentul, nu uita!
De vorbă cu noi aș vrea să stau mereu,
Să aflu ce însemnă prietenia la greu.
Pentru că noi, uneori ne mai schimbăm,
Atunci când suntem bine uităm să ajutăm.
De vorbă cu voi încă nu am apucat să stau,
Dar aș vrea să știu dacă aș putea ca să iau...
O parte din imensa voastră strălucire,
Ca să o transform într-o planetă de iubire.
poezie de Ovidiu Kerekes (19 aprilie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire, poezii despre viață, poezii despre prietenie, poezii despre planete sau poezii despre informații
Iepurească
Era lună plină și liniște,
banale și plictisitoare discuții
despre o moarte
care îmi părea frumoasă
și chiar așa era,
pentru că înșelase asimetria,
așa cum eu pe tine
cu un iepure,
primul dintre toți iepurii
pe care i-am întîlnit
mort și viteaz,
umbla cu pușca după vînător
și era grozav în convingerea lui
că mai trăiește,
dar tragedia acestei întîmplări,
nu a fost un iepure sau
o simplă moarte -
ci liniștea,
căci era lună plină și liniște,
liniștea aceea
care îți fură pepenii din grădină
și hoțul îți place.
poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iepuri, poezii despre tragedie, poezii despre lună plină, poezii despre frumusețe sau poezii despre Lună
Totul există în Liniște. Dincolo de aparențele sunetelor, dincolo de totalitatea zgomotelor, Liniștea este fundamentul creației, care, neîncetat, e prezentă fără a pretinde nimic. Liniștea nu cere, Liniștea nu condiționează, Liniștea nu așteaptă, pentru că Ea este lipsită de nevoi. Liniștea se oferă pe Sine, se dăruiește în mod necondiționat și susține, fără efort, existența sunetului. Căci în spatele sunetului se află Liniștea din care provine sunetul; în profunzimea sunetului, se află Liniștea din care s-a dezvoltat sunetul; în inima sunetului, se află Liniștea din care a pornit sunetul. Inima sunetului este locuită de Liniște, iar această Liniște se îngrijește de buna funcționare a sunetului, chiar dacă sunetul nu este conștient de ceea ce se află în inima sa. Căci Liniștea nu face zgomot și nu cere atenția sunetului - tocmai de aceea este nesfârșită.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sunet, citate despre existență, citate despre inimă sau citate despre cadouri
Trebuie să merg la o plimbare
Și te privesc cum te îndepărtezi,
Intri într-un tunel din ce în ce mai întunecat,
Al cărui capăt nu-l văd
Și-ți văd chipul umbrit,
Cum milioane de alte figuri,
Îmi intră în raza vizuală
Și tu te adâncești într-o tăcere,
Tot mai puternic răspândindu-se,
De jur împrejurul acestui întuneric.
Dar oare tunelul care te absoarbe,
Nu se întunecă asemenea conștiinței tale?
E liniște... Câteodată aș zice că e chiar prea multă,
Dar îmi amintesc că nu se mai aflase,
De tare multă vreme pe aici
și o consider atunci Binecuvântată.
Însă nu pot opri întrebările să-mi alerge
Din cap până în picioare,
După care se îndreaptă spre tine,
Și toate au un singur țel,
Și apoi mă întorc spre liniște
și mă opresc spre a o asculta.
Și e atâta soare în jur, alergând
cu un singur cuvânt în brațe, ca un disperat:
SPERANȚĂ
Ar trebui să merg la o plimbare.
E o vreme așa frumoasă!
poezie de Doina Cristian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre plimbare, poezii despre cuvinte, poezii despre conștiință sau poezii despre Soare
Epidemie
iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respirație simplă și vie
când suntem în cutia craniană a acestui oraș
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi
un ficat plin de alcool / o carne albă și moale
din care nu mai curge sânge/ doar inerție
în drumurile noastre înspre soare și înapoi
permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu mașini și noi pe banchetele din spate
în visele noastre
marile corporații au dat faliment
orașul salivează rugina pielii mele
// rămânem în urma fricilor noastre
ca niște rozătoare care nu mai au ce să roadă//
.
totul se întâmplă într-o secundă în care nu știm să ne mai mințim
migrația noastră continuă înspre zonele de acces
în care suntem puri și lipsiți de voință
ca să putem merge mai departe
ne așezăm pe scaunele înalte de bar / lumea își contractă plămânii
mângâindu-ne cu brațele sale lungi / screen shot / acum
un pătrat pe ecran în care încăpem toți / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi și o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele orașului spre gurile noastre deschise
așteptând hrana.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre înălțime, poezii despre încredere, poezii despre zile sau poezii despre sânge
Atâția ani
atâția ani făcuți din dorințe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie
dorindu-ți să fii acolo
atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poți respira
liniștea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghițind pământul
ca un monstru din basme
dar toate astea sunt un balast pentru a spune că
tu și sângele și respirația ta
sunt absolut întâmplătoare
acum o țigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky
ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eșarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu
acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ
rămân acolo imaginându-mi cum ar fi
un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad
atâția ani în care roboții au biruit și ne-am trezit cu inimile pline de silicon
sau orice alt material care rezistă la rupere.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre whisky sau poezii despre toamnă
H e a t
aștept să treacă vara cu rănile ei care
se usucă atât de greu
ceva ustură în aerul fierbinte
doi copii se iau de mână și trec strada
e ceva magic în asta
cum îi înghite aburul asfaltului
și dintr-odată dispar
corpul negru radiază în continuu căldura
e ceva ipotetic dar așa îmi simt trupul tânjind
inima se oprește o clipă din bătăi
cineva îmi face un semn cu mâna
//pe căldură oamenii se sinucid mai ușor//
mâna e la fel ca a mea plina de răni
blocurile se înalță din ce în ce mai mult
ca niște dune imense
// sunt atât de aproape de copii încât îi pot mângâia pe capetele lor mici blonde//
dar nu o fac
rămân pe strada încinsă, în mijlocul ei și astept
// pe căldură scriu poeme cu copii morți care au existat
cândva și acum sunt doar niște fantome//
fără să realizez că fantoma sunt eu.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fantome, poezii despre păr blond, poezii despre poezie, poezii despre inimă, poezii despre existență sau poezii despre aer
Durerea apare când îți este luat ceva ce tu crezi că ai, însă... nu ai nimic, pentru că nu ești un sac în care să pui conținut - ești Însăși Viața care se exprimă prin conținut. Atașarea de o formă a conținutului, atrage suferința, pentru că orice formă se naște, se schimbă și se dizolvă. Orice sunet răsare din Oceanul de Liniște, călătorește la suprafața Oceanului de Liniște, după care se întoarce în Oceanul de Liniște. La naștere, forma este tăcută; pe parcursul vieții, forma vorbește limbajul sunetului, iar la dizolvarea formei, se așterne iarăși tăcerea, care anunță Liniștea.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tăcere, citate despre ocean, citate despre naștere, citate despre vorbire, citate despre suferință, citate despre schimbare sau citate despre durere
Nu-mi mai este niciodată frică
De frica cea cumplită a morții, mi-am construit și eu o casă
Și acum, această casă este beatitudinea oceanică și nemărturisită a Sinelui Suprem pe care deja l-am descoperit în mine.
De frica frigului, mi-am cumpărat și eu o haină
Și acest veșmânt îmi dă acum mereu căldura din interiorul inimii mele care arde de o iubire nestinsă.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de frig.
De frica sărăciei, am căutat mereu bogăția
Și glorioasă îmi este acum această misterioasă bogăție fără limite care îmi vine clipă de clipă de la Dumnezeu.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de mizerie.
De frica foamei, am căutat mereu hrana
Și acum hrana îmi este meditația yoghină profundă ce este realizată asupra adevărului ultim care m-a eliberat.
Acum tocmai de aceea nu-mi mai este deloc teamă de foame.
De frica setei, am căutat mereu să beau ceva,
Iar băutura mea cea nelipsită a devenit acum nectarul cel tainic și veșnic îmbătător al adevăratei cunoașteri supreme.
Acum nu-mi mai este niciodată teamă de sete.
De frica dușmanului, mi-am căutat și eu mereu un tovarăș
Și până la urmă l-am găsit în vidul cel enigmatic și etern al betitudinii divine care nu se sfârșește niciodată.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nici un dușman.
Din cauza fricii de a nu greși, am căutat și eu cu o neostenită frenezie o Cale spirituală adevărată.
Și acum aceasta este pentru mine Calea Uniunii Transcendente în Dumnezeu cel Unic și mereu Omniprezent.
Acum nu-mi mai este deloc teamă de nicio greșeală.
Pentru că sunt deja un înțelept în care se oglindește fără încetare întreaga măreție ascunsă a lumii ce a fost manifestată de Dumnezeu,
Acum beneficiez oricând de nenumărate comori ale cunoașterii supreme; și peste tot acolo unde merg
Sunt veșnic fericit și pe deplin liber.
poezie celebră de Milarepa
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre dușmănie, poezii despre bogăție, poezii despre adevăr, poezii despre înțelepciune, poezii despre vestimentație sau poezii despre sărăcie
Te crezi gândul care apare în Liniște, și asta te face să te crezi o persoană, nu vezi că ești Liniștea neasociată vreunui gând. Acum fii atent: "Ce anume este personal în tine? Care dintre gândurile tale sunt "personale"? De exemplu, gândul: "Am nevoie de dragoste!?" Dar ce e personal la tine în el? Pentru că și eu am gândul ăsta, și mătușa Tamara, D-zeu s-o hodine, l-a avut, cu tot cu milionul ei de euro și Ștefan cel Mic, zis mare, toată lumea îl are la un moment dat. Așadar, care din gânduri este personal, al tău și eu nu-l am? Ce anume este individual în universal? Care este punctul în care ești desprins de un al doilea și, mai ales, care este punctul în care ești desprins de Dumnezeu?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre religie, citate despre iubire, citate despre euro sau citate despre Dumnezeu
Aripi
împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peșteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan
privesc de sus / totul e nemișcare / totul e ură & dependență
ne retragem în paturile noastre albe și moi ca în niște vise lucide
pentru că nu mai avem aer & substanțele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi
apoi ne trezim întinși pe asfatul fierbinte / avem brațele care se ating cu degetele
avem sufletele ca două dungi care taie strada
oricât am încerca nu putem depăși bariera
batem din aripi & în sfârșit liniștea coboară înspre noi
doi plămâni uscați împachetați în folii/ urcați în containere / duși pe un vapor
și lăsați să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonați în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde
batem din aripi batem din aripi batem din aripi
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre speologie, poezii despre păduri, poezii despre marină sau poezii despre depășire
Foloasele fricii
Un măgar care învârte roata morii nu încearcă
Să scoată ulei din semințele de susan. El fuge de biciul
Care tocmai l-a lovit și speră să evite lovitura următoare.
Noi căutăm să ne ușurăm durerea, iar asta face ca civilizația
Să funcționeze. Frica este arhitectul aici.
Frica ne face să muncim lângă arcă.
Uneori frica, o convenție, e cea care
Ne ține aproape de prezent.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Rumi despre frică, poezii despre măgari, poezii despre muncă, poezii despre durere, citate de Rumi despre durere, poezii despre civilizație sau poezii despre arhitectură
Din Oceanul de Liniște, s-a format un val - un val care călătorește atât cât este necesar să călătorească, după care se va reîntoarce în Ocean. Pentru a călători conștient, valul a fost dotat cu conștiență proprie, însă, văzându-se separat de celelalte valuri, a început să simtă frică - frica de a fi pe cont propriu. Această frică, la fel ca oricare formă de frică, apare în clipa în care privești Viața ca fiind separată de tine. Această percepție distructivă a valului a creat numeroase fobii, temeri și anxietăți, care nu îi permit valului să conștientizeze Cine Este El Cu Adevărat. Valul își privește forma, se identifică total cu forma și uită că, de fapt, el nu este forma valului, ci apa care se manifestă prin respectiva formă. Cu cât va fi mai aproape de mal, cu atât forma valului se va diminua, iar atunci el va deveni mai conștient de Sine - și suferința va lua sfârșit.
Cătălin Manea în Întoarcerea la Liniște, Conștiința pură
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre început, citate despre sfârșit, citate despre devenire, citate despre apă sau citate despre adevăr