Atâția ani
atâția ani făcuți din dorințe care mai de care
mai incontrolabile la fel ca lunile pustii pe care le-ai
admirat pe fereastra fumurie
dorindu-ți să fii acolo
atât de departe încât sângele tău să se prefacă în praf
atât de aproape de tine încât să nu mai poți respira
liniștea e până la urma cel mai apropiat aliat al tău
vezi soarele înghițind pământul
ca un monstru din basme
dar toate astea sunt un balast pentru a spune că
tu și sângele și respirația ta
sunt absolut întâmplătoare
acum o țigară pe jumătate stinsă într-un pahar de whisky
ai nevoie de contrabalans
de trupul toamnei ca o eșarfă să te învăluie
de o luptă pe care să o duci încontinuu
acolo pe lună nu exista a e r nu exista nici greutatea aceasta imensă de pe pământ
rămân acolo imaginându-mi cum ar fi
un zbor de pasăre neagră stârnind praful/ imaginându-mi un alt vis în care să cad
atâția ani în care roboții au biruit și ne-am trezit cu inimile pline de silicon
sau orice alt material care rezistă la rupere.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre whisky
- poezii despre visare
- poezii despre toamnă
- poezii despre sânge
- poezii despre superlative
- poezii despre roboți
- poezii despre păsări
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.