Dimineaţa. Oraşul

O nouă dimineaţă. Acelaşi oraş.
Colcăie, mişună, şerpuieşte...
Miros jilav de frunze, asfalt şi pămînt
trezindu-se din aburul nopţii,
începînd să respire în răcoarea luminii...
Oameni aproape alergînd înspre locul
obligaţiei zilnice, cîte un cîine
bîntuind un drum mereu nesigur,
un om amărît, cu o sticlă în buzunar,
doi îndrăgostiţi pentru care nu mai contează
dacă e zi ori întuneric, ieşind din noapte
şi îndreptîndu-se către o altă noapte...
Măturători de străzi,
curăţători de prispe şi grătare...
Maşini. Tramvaie întorcînd la capăt
şi luînd-o mai departe...
Un zumzet ce în curînd se va transforma în larmă...

Mie de ce îmi vine să păşesc în sclipirea unei vitrine
şi să mă regăsesc de partea cealaltă?
Poate din cauza vechiului reflex al liniştii.

poezie de Dragoş Niculescu din Cinci vreascuri şi fapta de mâine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric

Îndură stele frigul
Şi strigoi aşteaptă în întuneric
Ce dacă e o noapte sfântă?
Ce dacă locul e feeric?

Stropiţi vor fi cu agheasmă
Ameninţaţi cu fier şi usturoi
Apar mai mulţi din întuneric
Armată de strigoi

Citiţi din cărţi scrise de voi
Minţind spunând că-s din cer
Din întuneric către stele privim
Şi toate pier.

poezie satirică de Alin Ojog (3 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de vânt pe pereţi nu-s

în oraşul colorat
cu lumini şi cu vitrine
toate străzile se bat
să te prindă azi pe tine

să te prindă în vizor
surâzând pe trotuar
şi tu să fii un de-ai lor
cu zâmbetu-n buzunar

în balcoane de omăt
cu atâtea-nchipuiri
să pui drumului tău capăt
strălucind doar de opriri

căci crăciunul s-a mai dus
e aproape isprăvit
flori de vânt pe pereţi nu-s
şi nici paşi în infinit

printre blocuri azi pe străzi
e linişte acum în jur
şi pe nimeni nu mai vezi
în surâs de aer pur

cluju-ntreg e un cuvânt
din atâtea magazine
de azi noapte iată-i frânt
din colinda pentru tine

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 decembrie 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cameră de hotel, etajul al 12-lea

Azi dimineaţă am urmărit
un elicopter învârtindu-se ca o insectă rănită
în jurul Empire State Building-ului, acel
burghiu de dentist enorm, pentru a ateriza apoi
pe-acoperişul de pe clădirea zgârâie nori a PanAm-ului.
Acum, din ţinuturi străine,
soseşte miezul nopţii. Întunericul lui vulgar
este împuşcat de milioane de ferestre luminate, toate
la înălţime şi de partea cealaltă.

Dar miezul nopţii nu este
atât de uşor de învins. Întins pe pat, între
un aparat de radio şi un televizor,
aud convulsii războinice vibrând prin
viroagele şi canioanele sclipitoare-ale marelui oraş –
maşini de poliţie şi ambulanţe în plin iureş
spre oasele rupte, spre ţipetele guturale
din apartamente fără apă caldă, spre glazura
de sânge de pe trotuare.

Frontiera nu este niciodată-n altă parte.
Şi nu există baricade
care să poată ţine miezul nopţii departe.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoarţă

anumiţi oameni mor mai adânc
limbaj subtil, însemne scrijelite
în memoria copacilor din ţările reci
portocale
şi miros a copilărie

anumiţi oameni mor mai des
linişte ascuţită, perfidă,
taste tocite noapte de noapte
un oraş cu vise refuzate sistematic
şi fără rost

anumiţi oameni mor mai mult
atât de mult încât timpul
uită să curgă sau poate
pur şi simplu
se termină

anumiţi oameni mor
şi-n urma lor

poezie de Andrei Horia Gheorghiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Schiţă de infern

Viespile luminii scurmă, dau cu râtul,
În tranşeea fricii cade un obuz,
Dumnezeu cu mila ne suceşte gâtul
Ca femeia stearpă soţului lehuz.

Ne migrează crucea către nicăierea,
Din tam-tam-ul nopţii picură mercur,
Motivând igiena, s-acceptăm tăierea
Cât mai e în jurul nostru împrejur.

Vai, ce nebunie ne ucide nervii
La apelul ciumei orelor de zi!
Tomberoane ude cu săraci ca servii
Pleacă-n sfârtecarea beţilor cadii.

Orologiul tace în deruta clipei,
Diareici ulii se clocesc pe noi,
Din sfinţenia toată, flendura aripei
Ne mai miruieşte faţa cu noroi.

Şi, chemând pe nume dragostea şi moartea,
Vocile căinţei slab se mai aud...
Doar noi doi, iubito, ne mai ţinem partea
Şi furăm cu pumnii verdele cel crud.

poezie de Dragoş Niculescu din Săniile adâncului (1999)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze in noapte

Să ne plimbăm pe străzi întortocheate,
Prin coridoare de lumină, chiar dac-acuma este noapte.
Chiar dacă străzile-s pustii,
Chiar dacă norii rătăcesc pierduti în înaltul de albastru.
Că timpul trece-ncet, se poate.
De parc-ar număra pe rând şi ar lega în veşnicie,
Stea după stea,
Gând după gând.
Din tronul său de foc şi heruvimi,
El rânduie clipită de clipită.
Şi fiece moment în el îşi capătă nemărginire.
Pe-o parte pare o frântură, pe cealată n-are măsură…

Culori de frunze la trântă se iau,
Se certă-ntre ele, zbătânduse-n vânt şi cântă…
Un fluier din ele vântul îşi face,
Şi cântă în ritmul paşilor mei.
Lumină-i în mine pe străzile-n noapte
Şi sufletu-mi cântă cu frunzele-n cor
Departe, departe.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă cocoşii

Cântă cocoşii în miez de noapte,
Vestind că vine o nouă zi
Şi ca un rege falnic,
Soarele din nou va răsări.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Ca să alunge întunericul din noi
Şi să lase loc luminii
Care ne va scăpa de păcate şi nevoi.

Cântă cocoşii în miez de noapte
Cântecul lor sonor.
El trezeşte nu numai oamenii,
Ci şi natura din somnul ei uşor.

poezie de Vladimir Potlog (12 februarie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

To let myself go

un oraş corupt de-atâta falsă strălucire un dj care mixează stările noastre / obsesiile
tulburările noastre obsesiv-compulsive / mecanic, fluid, computerele ne înregistrează gândurile / au murit oameni / a scris da, au murit atât de mulţi oameni din disperare
lanţurile care ne ţin legaţi au ruginit mă mişc înspre ieşirile teleghidate care ne sortează în buni şi răi trăieşte azi şi mâine vom mai vedea ce putem face / a scris computerul

ca si cum ar fi fost o fiinţă empatică / petrecem în cluburile de noapte până dimineaţa în timp ce afară se trage cu arme/ aceasta este infrastructura dar şi dinăuntru ne pândesc pericolele

un gând nu ne dă pace / cât de multe va trebui să jertfim pentru sănătatea noastră mintală mă desprind de fire şi păşesc pe betonul umed / în zori ceva imperceptibil îmi atenuează teama / teama că azi soarele ne va găsi întinşi morţi pe asfalt şi nimeni nu va mai fi care să ne facă contururile cu cretă albă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte la New York

Oraşu-i cuptins de neurastenie,
n-are odihnă, nici somn.
Cerşetorii-s stăpâni peste noapte,
cum peste zi poliţiştii ar fi;
şi nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri,
nici lunatici să meargă pe-o umbră,
în ideea că s-ar balansa pe o sârmă,
care ar putea traversa această
fără de seamăn Metropolă.
Trec maşini cu sirenele-n ţipăt, suprapuse
tramvaie mai trec; şi mai trec legiuni
de naţiuni, care mai de care mai grăbite,
fie că ziua-i în amiaza mare,
fie că-i chiar toiul nopţii.
Subterane metrouri scârţâind în staţii,
până la ruperea nervilor,
oameni fără nici o identitate,(aparent)
vagabonzi şi drogaţi, ţin de urât
mai târziului nopţii şi tîrfelor
şi din când în când, parcă prea des,
strigă isteric, spasmodic,
câte-un muribund de sub roţile unui
taximetru galben ca lanurile de August,
din Sudul Franţei,
că ar fi uitat să semneze ultimul testament,
în care era trecută doar o... pisică!!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşeli profesionale

doar atunci când greşesc ştiu că sunt viu
când trec pe facturi cota greşită de tva
când lucrez la coperţi cu vieţile sfinţilor şi le decupez din greşeală aureola
îmi cer scuze rapid poate din cauza asta ziua-mi va merge prost
altfel
seara intru în camera mea cum intră patriarhul ierusalimului în sfântul mormânt
aştept dimineaţa ca pe minunea luminii pascale
ori de crăciun nici nu mai ştiu
îmi vine să cred că însingurarea asta e o formă de viaţă de pe altă planetă
iar eu un corp gazdă în care eclozează la nesfârşit
mi-aş dori un aproape
mă mulţumesc cu puţin
chiar şi cu un centurion care-mi străpunge coasta
ori cu un soldat din garda regală
în lipsă de altceva
port pe umărul drept un crucifix de fosfor
l-am dresat ca pe un macaw să-mi spună câteva vorbe
înainte s-adorm îl aud: zi mersi
că şi azi ai scos-o la capăt

poezie de Emilian Valeriu Pal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub teiul unui anonim...

sunt un anonim uitat pe o bancă de lemn
sub teiul de la marginea drumului
îmi număr clipele
nimănui nu-i pasă

teiul a înflorit de 66 de ori
în liniştea lui se ascunde o zbatere
una singură dintr-un anotimp în care
mama îmi citea din Tatăl nostru iar
Dumnezeu se juca mereu cu mine

nu mai ştiu unde e mama
a plecat într-o dimineaţă de primăvară
şi nu s-a mai întors
poate a rătăcit drumul sau poate
nu ştie că un băieţel o mai aşteaptă
în locul în care
timpul topise mirosul de tei
ca pe o lumânare...

liniştea începe să urce pe mine ca iedera şi
creşte şi creşte răsucită înspre apus
îmi adâncesc faţa între palme
şi aştept...

poate la celălalt capăt al lumii e primăvară

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul tău

Nu regret nimic
Nici frunza, nici atingerea ta
Nici macii care îmi vor aminti de tine
Mă simt frumoasa din ziua desprinsă
De magia unei întruniri miraculoase
Şi pot să cuprind cu ochii universul tău
Pot să mă vindec de tine
Nu mai e sinceritatea de altă dată
E doar magia reîntâlnirii
Şi poezia de dragoste sublimă
Pe care tu o spui în fiecare dimineaţă, pentru mine
Şi-n fiecare noapte pentru femeie.
Pentru a se salva din mrejele iubirii
Ce nu cuprinde doar sufletul, ci şi mintea.
Iubesc mângâierea ta, cu palma luminii
În care mi se rupe tăcerea
Din ziarul cubului şi a piramidei sentimentelor.

poezie de Ileana Nana Filip din Zbuciumul unui suflet însetat de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada

merg pe o stradă
fără oraş, fără sens
într-un deplin nonsens cu consensul general
merg în oraşul fără nume
lumina absentă, poate incoerentă
umbre negre pe drum
fără grabă, fără treabă, aşteaptă, la pradă
în noapte doi oameni pe o stradă
unul sunt eu
celălalt, caldarâmul murdar şi ud
de pe o stradă
în mine picură tăceri
de azi, de ieri
caldarâmul stă cuminte, pe stradă
îndură, vânt, ploi, tacute nevoi
eu zac azi pe caldarâmul ud
udat cu sângele meu
într-o noapte, pe strada aceea
murdară şi neagră
în zori, zac mai departe, pe stradă
începe o nouă zi
pentru voi, eu...
eu zac pe o stradă

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte, farmacii, străzi, felinare

Noapte, farmacii, străzi, felinare,
O lumină searbădă şi fără sens.
Îndrăzneşte, mai trăieşte-un sfert de secol –
Nimic nu se va schimba. Nu există scăpare.

Vei muri – vei începe-o nouă viaţă iar
Şi totul se va repeta, cum a mai fost:
Noapte, f armacii, străzi, felinare,
Răpăitul lapoviţei pe trotuar,

poezie de Alexander Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte, străzi, felinare, farmacii

Noapte, străzi, felinare, farmacii,
O lumină searbădă şi fără sens.
Îndrăzneşte, mai trăieşte un sfert de secol –
Nimic nu se va schimba. Nu există scăpare.

Vei muri – şi vei începe-o nouă viaţă,
Şi totul se va repeta, cum a mai fost:
Noapte, răpăitul lapoviţei pe trotuar,
Farmacii, străzi, felinare.

poezie de Alexander Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte, străzi, felinare, farmacii

Noapte, străzi, felinare, farmacii,
O lumină searbădă şi fără sens.
Îndrăzneşte, mai trăieşte un sfert de secol –
Nimic nu se va schimba. Nu există scăpare.

Vei muri – şi vei începe-o nouă viaţă,
Şi totul se va repeta, cum a mai fost:
Noapte, răpăitul lapoviţei pe trotuar,
Farmacii, străzi, felinare.

poezie de Aleksandr Blok, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutil ieşind în oraş

De câte ori plec în oraş
Am reflexul să mă-ndrept spre tine,
Dar nu te mai găsesc.
Închid ochii
Şi nu ştiu ce caut pe străzi.
Ce mai caut în lume,
Dacă tot te-am pierdut.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Din doi în doi (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!