Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Noapte la New York

Orașu-i cuptins de neurastenie,
n-are odihnă, nici somn.
Cerșetorii-s stăpâni peste noapte,
cum peste zi polițiștii ar fi;
și nu sunt ceruri zgârîiate de turnuri,
nici lunatici să meargă pe-o umbră,
în ideea că s-ar balansa pe o sârmă,
care ar putea traversa această
fără de seamăn Metropolă.
Trec mașini cu sirenele-n țipăt, suprapuse
tramvaie mai trec; și mai trec legiuni
de națiuni, care mai de care mai grăbite,
fie că ziua-i în amiaza mare,
fie că-i chiar toiul nopții.
Subterane metrouri scârțâind în stații,
până la ruperea nervilor,
oameni fără nici o identitate,(aparent)
vagabonzi și drogați, țin de urât
mai târziului nopții și tîrfelor
și din când în când, parcă prea des,
strigă isteric, spasmodic,
câte-un muribund de sub roțile unui
taximetru galben ca lanurile de August,
din Sudul Franței,
că ar fi uitat să semneze ultimul testament,
în care era trecută doar o... pisică!!

poezie de
Adăugat de Cosmina MihaiSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Augustin Jianu

Casa copilăriei

Trec mașini,
nu se mai opresc,
peste casa noastră, mamă,
și trec tramvaie deasupra,
la kilometrul zero, în Valea Vlăicii
și este un huruit ca de căruțe grăbind spre târg,
de nu se mai aude glasul lăptăresei,
-Laptele doamnă!
-Auzi, lăptăreasa, mamă?!

Trec și eu uneori,
pe acel pasaj blestemat,
peste casa noastră mamă,
peste patul meu de copil,
repede, să nu calc și amintirile
și tot ce se estompase
vine fulgerând,
cu pantograful tramvaiului.
Nici lătratul lui Țuțu,
nu mai poate opri apocalipsa.

Și uite mamă,
am vorbit cu profesorul Sorescu,
zâmbește și el amintirilor.
Nici el nu a uitat, mamă,
nu uită nimic,
dar nu-și mai amintește casa noastră.
Pe cerul casei roz,
sunt fulgere mamă.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Trec ploile...

Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferință să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocnește pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!

Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat și ură
Într-un iureș fără seamăn, grav și fără de măsură...
Lutul strămoșesc mustește parcă lavă omenească
Și din ramuri curge sânge... Cine ne mai iubească?!

Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viață, dar nici moarte...
Ne trăim în lanțuri viața, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferință ne e dat îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălțăm?!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Strada cu cratere

sunt cratere în șoseaua vieții în care multe destine stau agățate
multe prăbușite
cratere care asteaptă autostopul la un tren care nu mai are cale ferată
aceasta a fost scoasă pentru că i se furau tranversele
oamenii nu mai aveau lemne
acum pe șosea trec doar gipane
au roțile așa de mari ca valoare că trec fără probleme
peste acele destine
agățate în cratere pe strada pe care trec
numai gipane!

poezie de (februarie 2019)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tancuri la Praga

În sângele de asfințit al răsăritului,
Tancuri trec peste Praga-n coșmar,
Strivind sub șenilele lor adevărul,
Care nu-i doar numele unui ziar.

Tancuri trec peste ispita de-a rupe
Cătușele unor lozinci micinoase,
Tancuri trec peste soldații care
Și-au ascuns chiar în ele bietele oase.

Oh, Dumnezeule, ce decădere!
Oh, Dumnezeule, ce mârșăvie!
Peste Jan Hus trec acum tancurile,
Peste Pușkin și Petofi, ca prin pustie.

Peste cavouri huruie tancurile,
Peste cei care încă nu s-au născut,
Șinele, clamele unor dosare
În șenile de tancuri s-au prefăcut.

Am devenit eu, acum, dușmanul Rusiei?
Nu tot același din urmă sunt,
Când, copilaș, îmi băgam nasul printre
Tancurile noastre din războiul cel sfânt?

Cum să mai pot viețui ca-nainte,
Când tancurile noastre, ca niște rindele,
Ne rașchetează toate speranțele?
Mai pot fi acum ale tale, ale mele?

Mai înainte crăp, mai înainte
De-a fi ștampilat nu știu cum,
O rugăminte mai am, o rugăminte,
Pentru cei ce m-or duce pe ultimul drum.

Peste mormântu-mi fără bocete,
Să scrie simplu și-adevărat:
"Aici zace poetul rus Evtușenko,
La Praga - de tancuri rusești sfârtecat!"

poezie de (23 august 1968)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Dulce tinut al poamelor" de Evgheni Evtușenko este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -24.00- 16.99 lei.

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ți se pare c-aș fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al pașilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme si vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.

Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
din guri neostenite, dar fără pic de duh,
ce-și caută cuvântul în coada de lopată.

Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
regăsesc tăcerea în umbrele opace
aduse peste noapte de visul ascendent
din margini de iubire, venită mă-mpace.

Îndată și tăcerea se-așterne..., ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.

poezie de din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 11.03.2021
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Trec anii peste vreme...

Trec anii peste vreme și vremea peste ani –
nici gândul nu mai poate din urmă să-i ajungă,
la poarta neuitării doar lava din vulcani
cu amintiri aprinse încearcă să mai plângă.

Nici timpul nu mai vine în ritmul său banal,
secunde dilatate duc ziua mai departe,
trecând-o peste noapte pe coama unui val
din marea zbuciumată a vorbelor deșarte.


Se clatină lumina din falnicul văzduh
de-atâta grea prostie de-a valma aruncată
prin poezii orfane și fără pic de duh
ce și-au găsit cuvântul în coada de lopată.


Mă-ascund fără zăbavă în golfu-adiacent
regăsesc uitarea sub umbrele opace
aduse peste noapte de vântul ascendent
din margini de iubire, venită mă-mpace.

Îndată și tăcerea se-așterne, ca un scut,
o liniște cerească pe gânduri se întinde,
vin amintiri senine pe aripi de sărut
iar dorul tău, iubito, în brațe mă cuprinde.

poezie de din Ecouri Existențiale
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Scurtă baladă

Numai fereastra ta nu se stinge, nu.
Singură sus, lângă cer, orbitoare,
ca un ochi mă fixează când trec
bolnav de vini imaginare.

Numai arborii tăi nu-și pierd în iarnă
frunzele verzi, pieritoare,
când trec cu ninsoarea sub ei
bolnav de vini imaginare.

Nici câinele tău schelălăind printre mașini,
cel cu patru picioare,
nici el nu mă latră când trec
bolnav de vini imaginare.

Nici faptul exist și tu o știi
nici faptul că sunt, nu te doare,
când invizibil mă agăț de cuvinte
bolnav de vini imaginare.

Hai judecă-mă, hai pedepsește-mă cu nepăsarea ta, oarecare,
din ce în ce cum sunt mai bolnav
de vini imaginare.

poezie celebră de
Adăugat de EvaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Recită: Nichita Stănescu
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Regină a nopții

Apele somnului trec prin vise, dau semn marginii care fură,
nopțile se termină cu gulere de lumină
în dimineți cu mugurii ce se deschid norocoși.

Din ce ape se adapă curcubeul devreme?

Trezit în plină zi cu mască de prinț
una voi fi cu regatul, nici mai frumos nici mai bogat
decât steaua urcată pe tron
regină a nopții.

De voi fi oștean o să mă lupt
până-i câștig podoabe regatului
pe care le-am visat în apele somnului,
flăcări ridicându-se-n aburi plutind peste râuri
pe un tărâm străin.

poezie de (26 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Constantina Gina Dumitrescu

Strigătul nopții

Este seară și au coborât perdelele nopții
Peste albul auriu al apusului.
O pisică toarce și se alintă
Pe prispa cerdacului bătrân
Lovind noaptea stelele cu lumina lor.
Pisicile torc, câinii latră
Viața adoarme peste draperiile nopții.
Eu aranjez perdeaua serii
În care picur o lacrimă care curge fără să vreau
Și se prelinge pe fruntea morții
În miez de noapte albastru
Cu Luna plină și stele căzătoare.
A mai murit un om,
Așa se spune in popor
Și totuși este adevărat.
Când o stea cade mai moare un suflet
Care nu merită sa trăiască în eternitate.
Culeg stelele de pe draperiile nopții
Și le sărut cu dragoste,
Le curăț, le îmbrățișez
Și ne spunem noapte bună.
Noapte bună cerului
Acoperit de perdeaua neagră a nopții.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Trec anii mei...

Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului ratat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.

Nu am crezut timpul le adună
le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării îmi spună
m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.

Privirea ta, rămasă peste vreme
pe umbra unui gând întârziat,
revine din trecut mă recheme
pe-acel tărâm cu urme de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
în pragul neuitărilor ce mor...!
Îți voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor!...

poezie de din Drum spre eternitate
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Tudor Gheorghe Calotescu

Poate că am murit deja

și nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistență
pare și el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca și când nu ar mai fi
nici nu mai știu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar și țipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinți
nici măcar sărate
par să fie niște fulgi înghețați
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Teodor Dume

O noapte înafara ființei

nu nu sunt supărăcios și nici
impulsiv nu sunt deși aș putea
lansez înjurii sau alte cuvinte
teleghidate din mine
în astfel de cazuri
am descoperit
e mai bine mimez tăcerea
și să privesc în viețile altora
precum Dumnezeu
chiar dacă gestul pare să fie
doar o simplă piesă de schimb
m-am hotărât să nu mai cred
în surogate și nici în gesturi
ambalate frumos
atâta timp cât viața
va rămâne o rană dezinfectată cu alcool
dar nici în liniștea proptită de colț
ca un bețiv provincial care-și
îndeasă privirea în sticla cu vodcă

nu cred...

oricum nu-mi pasă ce va crede lumea
foarte posibil și cu multă insistență
mă va arăta cu degetul și
va coborî în mine
ca într-un puț părăsit
așa că nu-mi rămâne decât
caut alte refugii sau
rămân chircit în
scobitura nopții până iese
din depou prima locomotivă
dimineața devreme când lumina
nu este conectată la zi
și să mă duc...

nu mă va recunoaște nimeni

voi călători până în ziua în care
voi învăța să trec printre oameni

și în sfârșit poate mult prea târziu
îmi voi suspecta liniștea de trădare...

poezie de
Adăugat de Teodor DumeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Peste veacuri

Eu n-am dansat în jurul vițelului de aur
Și prea puțin îmi pasă că-n lume trec boem;
Pun mai presus de toate o ramură de laur
Și mai presus de lauri un viitor poem.

Da, șmecherii vor spune că-i imbecil lupți
Adulmecând în vreme cu Idealu-n frunte,
Cu visuri svăpăiate și cu nădragii rupți.
Când s-ar putea să nască un șoarece din munte.

Ci eu, cu pălăria trântită pe-o ureche,
Trec fluierând un cântec pe drumul îndrăzneț,
Privind cum după mine, bolnavă, lumea veche
Se surpă din temeiuri, într-un apus măreț.

...

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu trece supus în acea noapte mare

Nu trece supus în acea noapte mare,
Bătrânețe, arzi și urlă când ziua se închide;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.

Înțelepții știu bine că nopții viața e datoare,
Dar cum n-au adus lumină prin vorbe, nici prin pilde,
Ei nu trec supuși în acea noapte mare.

Plecând, oamenii cei buni scâncesc cu disperare,
Deși virtuoși, n-au nici un surplus în ora din clepsidre;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.

Nebunii care-au cântat și au dansat sub soare,
Află cu regret c-a venit seara și n-au în sac merinde;
Ei nu trec supuși în acea noapte mare.

Oamenii triști, cu ochi orbi, în bezna orbitoare,
Pot vedea, când mor, comete-n flăcări, superbe atlantide;
Ură și furie-împotriva luminii care moare.

Iar tu, tată, de-acolo, din înălțimi de izolare,
Înjură și mă binecuvântează, cu lacrimile tale-acide;
Nu trece supus în acea noapte mare,
Ură și furie-împotriva luminii care moare.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiEste disponibil și textul în engleză.
cumpărăturiCartea "Under Milk Wood: A Play for Voices Paperback" de Dylan Thomas este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -69.99- 59.99 lei.
Mihai Marica

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viața asta nici măcar o clipă!
Nici un glas -l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Și nu știu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinților milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenți nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum -mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopților somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau -mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ți mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas și nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici pași rătăciți în lume fără Tine,
Când te caut în nu știu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau așteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Bărbații au creierul impregnat de hormoni. Nici cel mai distins intelectual nu e altfel, până și el, la orice vârstă, își imaginează cum ar face-o cu fata plictisită, necunoscută, de lângă el. Dar când cunoști cea mai minunată femeie din lume, care e cea pe care o poți iubi, semnul este, trebuie să fie, că nici pulpele, nici "balcoanele" nu se mai văd, de parcă hormonii sexului și-ai agresivității s-ar retrage din creierul tău tumefiat și l-ar lăsa inocent ca un creier de copil și translucid ca o corniță de melc.

în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.
Cornelia Georgescu

Cât despre Alex, el nici măcar nu-și dăduse seama ce-l aștepta afară, până în momentul în care ajunsese afară și se trezise înconjurat de oameni, care mai de care cu aparate de filmat sau fotografiat. De cum ieși, blitz-urile îl orbiră, așa că nu realiză pe loc ce se întâmpla. Inițial, avu impresia visează, dar se convinse totul era real, aievea, iar înainte de a avea timp se dezmeticească, auzi mai multe întrebări, din diferite direcții. Habar n-avea cine i le punea, dar din când în când mai răspundea la câte una care i se părea mai clară. Se mai pomeni apoi brusc cu o sumedenie de foi și pixuri în fața lui, la care se uită nedumerit, neștiind ce-ar trebui facă. Când pricepu că i se solicitau autografe, începu să semneze pe acele foi, fără a lua seama dacă semnăturile erau corecte; nici n-ar fi avut timp verifice acest amănunt, pentru că din mai multe părți, mâinile a numeroși oameni fluturau insistent asemenea foițe. Nefiind obișnuit să fie tratat astfel, Alex părea tare nedumerit, de parcă nu înțelegea ce doreau toți acei oameni de la el. Cu greu reuși scape din mijlocul lor, cu puțin înainte de ora 08.00, deci era clar va întârzia de la Institut, pentru că n-ar mai fi avut cum să ajungă la timp.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început și fără sfârșit,
unde până și Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe fața Pământului,
vorbind cu El însuși
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind niște umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenușă
de fier
peste ochii obosiți ai societății
și peste
noua dezordine mondială,
mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
și năzuințele,
din când
în când.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Intuneric

E lungă noaptea, dar eu nu știu
Inspectez acum fantasmele agățate în copaci
Pocnete surde și reci au vibrat în mine aorta
Un lung fior... E doar poezie
E seara care aduce liniștea necesară
Pentru mine și Ea,..., e liniștea care trebuie
Nu se poate, de ce apar mașini?
Nu există mașini, nu există blocuri
Nu există pietre, nu există nici bani
Există doar pomii și păsările nopții
Există doar spiritul verde al apei
Cu liane mieroase încolăcite de după gât
Eu știu, în această călătorie imaginară
Câte vietăți sunt acolo unde nu-mi imaginez
Fiecare copac e un uriaș pașnic
Fiecare vuiet e un strigăt ancestral
Am găsit cheia, dar nu am voie să o știu
Esența e în spatele tuturor lucrurilor
Cel mai albastru tril de privighetoare
Cei mai strălucitori ochi de bufniță veselă
Și acolo, în pustietatea imaginii
Eu sunt mult prea bătrân ca să mai visez
Eu am riduri groase de trei centimetri
Și o durere acută în zona pectorală
Zilele trec, dar eu nu trebuie știu
Peste tot sunt doar spirale ruginite
Unele se desfac, altele alunecă-n pământ
Toate consignațiile au fost inundate de viermi
Și toate măturile de vrăjitoare au fost luate
La administrație. Aiurea!
Puterea nopții este mult mai mare...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook