Vis de copil

Arcade gotice, coloane elene,
cu creneluri dorice
si sacrada-familiene,
imparteau inaltimi de alabastru,
heraldice umbre cu intuiri ionice;
Si ca intr-un amestec,
semiotic, motrice, intens,
conturau palatul de margean
al visului meu
de cer dens.

Pauni albinosi,
imi invadau gradinile suspendate
pe palmierii revarsati
in verde exotic;
Iar mai incolo,
un soare... nu... doi sori,
topeau nisipul fin, in revarsari
de niluri de aur si nestemate;
Caleidoscop de licariri toride.

Dune cu spete scheletice,
Lesuri de monsti telurici,
rataceau prin tacerea pustie,
ca niste califi hoinari,
in desertul de oaze magnetice,
azi erau, maine nu,
scarabei divini,
sub pasii beduinilor.

Poleit in platina si fosfor,
palatul meu rasarit din infinit
pleca acum,
incadrat de cei doi sori,
micsorand deoadat' apostil,
undeva in departele zarii,
distanta dintre noapte
si de-metal-incins zorii,
visului meu
de copil.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început se credea că steaua cea nouă din Perseu e rezultatul ciocnirei a doi sori mari, stinşi; azi însă sunt puţini cei cari mai cred acest lucru, căci în Calea Laptelui nu sunt decât sori tineri, sori cari nu au avut încă timpul să se răcească.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino în braţele visului meu

Vino în braţele visului meu
Să ne îmbrăţişăm o veşnicie,
Să fii un fluturaş ce zboară lin
Peste nisipul fără de câmpie,
Fără apă, fără pic de vin,
Cu ochii zugrăvind cerul senin.

Vino în braţele mele vis adevărat,
Noaptea strălucească-n stele,
Din dragoste izvor să ciugulim,
Zvâcniri de dor peste vâlcele,
Sentimente dulci noi să trăim
Din viaţa sfântă ce o moştenim.

Vino în braţele mele, vis, realitate,
Să gândim doar limpezirea-n doi,
Să fim în suflete inele de altoi,
Să păşim prin vânturi şi prin ploi,
Sub umbrela frumoaselor cuvinte,
Să fim poezia din iubiri, fierbinte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem III

Tacerea lui mi-aduce, in umbra, suferinta
Ce zgarie, in chinuri, un suflet de cristal.
Si poate nu-mi ramane nimic, doar umilinta
S-o imbrac si sa o port cu al meu iubit coral.

Iubirea lui, adeseori, usor ma zapaceste
Si caut licariri eterne in nedeslusita privire.
Si orice as gasi, ma incanta si ma potoleste,
Transformand cosmaru-n vis si visu-n amintire.

Durerea lui imi adanceste-oceanul
Ce-si plimba valuri peste stanci din rai.
Devine neagra raza dintre nori, iar darul
E preschimbat in fum de flori de mai.

Tradarea lui imi sfarteca gradina
Ce inrodita-n larg se adanceste.
E acum pustie, dar incotro lumina
Ce pare ca din drum nu se mai opreste?

Iar moartea lui imi aduce mangaiere
Caci sufletul de trup s-a-ndepartat.
Ajunge printre pietre sculptate-n clei de miere
Cu dorul neinvins si-amoru-ntretaiat.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incredere

Undeva te-am gasit cu frunte pe soare
Norii zambeau prin raze in parul meu
Nu vroiam sa te aflu
Si totusi veneam, veneai…. te gasisem si totu-mi parea colorat de imens.

Strans in pumni tineam apa de ploaie
Asteptam sa imi spui ceva nestiut
Undeva te-am gasit
Cu piciorele goale
Pe-un mal unde marea era un mare suras.

Uneori replicile noastre erau goale
Cand eu vorbeam, de la tine nu venea nici un cuvant.
Uneori asteptarile erau vise ‘n culoare
Eu visam ca’n sfarsit
Sunt iubita de un print fericit.

Undeva ne cautam prin ninsoare,
Aici schimbam replici pe-ascuns,
Tu pluteai pe o mare de soare,
Eu eram un zefir cald, aninat pe-un suras.

E noapte acum
Si maine stiu ca tanjesc colorandu-ma
La fericirea mea, adunata-n al tau raspuns.

poezie de Alexandra Şerban
Adăugat de Simona Orban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incredere in joc de culori

Incredere

Undeva te-am gasit cu fruntea pe soare
Norii zambeau prin raze in parul meu
Nu vroiam sa te aflu
Si totusi veneam, veneai…. te gasisem si totu-mi parea colorat de imens.

Strans in pumni tineam apa de ploaie
Asteptam sa imi spui ceva nestiut
Undeva te-am gasit
Cu piciorele goale
Pe-un mal unde marea era un mare suras.

Uneori replicile noastre erau goale
Cand eu vorbeam, de la tine nu venea nici un cuvant.
Uneori asteptarile erau vise ‘n culoare
Eu visam ca’n sfarsit
Sunt iubita de un print fericit.

Undeva ne cautam prin ninsoare,
Aici schimbam replici pe-ascuns,
Tu pluteai pe o mare de soare,
Eu eram un zefir cald, aninat pe-un suras.

E noapte acum
Si maine stiu ca tanjesc colorandu-ma
La fericirea mea, adunata'n al tau raspuns.

poezie de Alexandra Şerban
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce sunt nebuloasele acestea în spirală? După cum am spus, e sigur că ele fac parte din universul nostru şi nu sunt fiecare un alt univers, cum se credea pe vremuri. Mai toate nebuloasele în spirală au două părţi mai luminoase, mai îngrămădite, dintr'una din ele ieşind ramuri încovoiate, ramuri pe cari se văd nenumărate stele nebuloase. Sunt sori ce abia s'au format? Unii astronomi cred că nebuloasele în spirală se datoresc ciocnirei a doi sori imenşi ce s'au stins; dar o nebuloasă în spirală e alcătuită din sute şi mii de sori şi cei doi sori ce s'ar fi ciocnit ar fi trebuit să fie neînchipuit de mari, adevăraţi monştrii ai cerului. În prezent avem fotografiate nenumărate nebuloase în spirală.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar când te aud

Coborâta din cer cu aripi un cerb
Dintre războiului norilor, acerb
Cu coarne fulger şi galop tunet
Atras de al meu câmp de piept în urlet

Să pască iarba bătăilor uscată
Cu boncăluit privirii de curcubeu
Să aprindă senin foc de Prometeu
In desertul de iască împietrită

Cu albastrul zâmbet de ambru
Clocotindu-mi sângele în cidru
Cu cerbul ce te aducea pe tine
Cu fante de şoapte calde, senine

Să moi ierburile de cuie-n pieptul meu
Doar strângându-te tare în braţe
Le-ai infipt tăcută, tandră în trupul tău
Din fulgerele inimii prea ascete

Când tu nu esti în desertul meu
Oaza de şoaptă ce înghite nisipul
Ce-l răsfir mereu in dune cu dorul
Cu cuie ale gândului-mi mereu

Dacă nu vii, ca multe amintiri
De miraje-mi ce vin crude-n hangeruri
Răsărite din mormintele inimii
Pline de trupuri marmure de mumii

Şi doar când te aud sau răsări
Piramidele cu umbrele trecute
Se topesc cu vârfurile iesite
Prin pieptul meu în furtuni de nisip

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culoarea curcubeului

Sufletul meu e un fenomen optic si meteorologic,
El se manifestă după ploaie când soarele,
Sufletului tău îl lumineză puternic,
Iar lumina soarelui se reflectă
În apa argintie din atmosferă,
Formând un curcubeu lung si miraculous precum e Iubirea.

Sufletul meu e colorat E ROGVAIV, adică:
Roşu ca focul tau din privire,
Oranj ca razele de soare scaldate în părul tău de castană,
Galben ca spicul de grâu adunat de tine vara
Verde ca livada mea de smarald,
Unde Albastrul cerului infinit Se oglindeşte în apa iazului tău,
Iar Indigo e cerul visului meu de cerneală,
Şi în sfarşit Violet toporaşul tău fraged
Ce iese primăvara în gradina ta.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate emoţiile dau viaţă visului meu, acela de a crea parfumuri care să îi facă fericiţi pe cei din jurul meu.

citat din Francis Kurkdjian
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec sub lună

Vrei ca pe necuprins vazduh sa ma porti intre palmele tale?
Vrei sa fii ziua si noaptea printre care se scurge dorul meu firav?
Vrei tu, ca o tinerete, sa invalui copilaria mea;
Ca o dorinta sa-mi ineci visarea?
Vrei oare carare sa fiu si sa te abat din ratacirea ta?
Vrei ca din trupul meu de piatra scobit in tacerea pamantului
Sa izvorasti cu un firicel de apa?
Vrei tu, sa innoptez, in negura sa ma scufund
Si ca tacerea in umbra rugaciunii sa ma ascund?
Vrei sa imi inspiri sufletul, ca apoi sa ma preling dintre buzele tale?
Vrei sa fii pleoapa, sa te umezesc, sa te adap, sa te strajuiesc
Si apoi sa-mi traiesc fericirea pe obrajii tai?
Vrei tu, oare, mana frematatoare, sa ma intind ca lumina in asfintit
Si sa te cuprind al meu rasarit?
Vrei tu..., vrei tu, oare, luna tuburatoare?

poezie de Roxana Grigorescu
Adăugat de Roxana Grigorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem IV

Ieri, priveam cu afectiune chipul sau lipsit de praf
Ce, privind intr-o oglinda, zarea sobru epitaf.
Azi, eu sufar in tacere pentru praful ce s-a pus
Peste-un suflet demn de viata ce, se pare, a apus.
Maine, am sa-incerc cu mila, praful sa il sterg, indata
Insa chipul din oglinda va pieri in ciob, deodata.

Ieri, din maini, caldura blanda se pierdea in al meu par
Incalzindu-mi, amortirea, capul sau lipit de umar.
Azi, e rece pielea aspra ce trasare la atingeri,
Lacrimand amar privirea ce se pierde printre ingeri.
Maine, va fi sloi de gheata trupul dulce de argint
Ca un turture sagalnic pierdut intr-un labirint.

Ieri, un sunet bland, dar lacom, imi veghea din rasputeri
Noptile de mai si iunie ce curgeau spre alte veri.
Azi, imi zgarie auzul, sunetul plin de tristete,
Ducand muzica vietii peste plaiuri, mii, marete.
Maine, surd imi va fi traiul ce un sunet a strapuns.
In zadar, pe noi meleaguri, va sta trupul meu, ascuns.

poezie de Deea Dinescu
Adăugat de Deea Dinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet natang

De ce ma superi
suflet natang
Cand nu vreau sa-ti deschid usa?
De ce ma chinui
suflet natang??
Cand nu vreau sa te pierd din mine?
Cind imi inlantui mainile
de gatul tau
si nu pot
si nu vreau
sufletul meu, dragul meu
iubitul meu, aerul meu
ticaitul inimii mele
nu vreau sa ne despartim
pentru ca nu am mai fi unul
am fi.. eu si tu
necunoscandu-ne
Am fi doi straini sortiti pieirii.

poezie de Mihai Doboş (13 septembrie 2009)
Adăugat de Mihai Doboş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei Sori şi o barbă

Privit-am cerul
şi un turcuaz de vis
mi-a inundat sufletul în abis
prin culoarea marii de smarald
priveam trei Sori şi o barbă
o barbă albă legată de Soarele din mijloc
Lumină multă şi iubire
se revarsă-n sânul meu de om
şi-mi scaldă viaţa-n primăvară,
aduce-n pântec puterea de a fi mamă
a nostră multă primăvară
trei Sori şi o barbă albă
legate prin oceanul infinit al preţuri vieţii
ce separă lumea terestră de ei
adorm privind trei Sori şi o barbă albă
care se scutură pictând planeta
în armonii divine
sub lac de ape şi lumi
visez turcuazul din nori
şi lava ce curge-n cascade
din blocuri fără de mansarde
privesc dormind potopul glasului
de om ce risipeşte armonia divină
şi o aruncă-n puţul gol şi mort
cu apa pierdută-n destin
adorm din nou cu trei Sori şi o barbă albă
realizez în vis că am trăit
cândva pe pămînt!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul meu

ceasul meu a stat cândva
la răscruce de timpuri,
atunci am pierdut clepsidra
în nisipul de pe plaja pustie.
de-atunci ratăcesc fără timp
ca un Ulise pe-o mare agitată,
o mireasmă aspră de aer marin
şi mirosul cărnii, mătăsoase,
care respiră dorul după senzaţiile
atât de dulci şi atât de amare.
amintirile
mă inconjoară ca nişte păsări heraldice,
pescăruşi ce-şi iau zborul spre infinit.
cu fiecare rază de soare la apus
inima-mi devine tot mai grea,
marea stinge în căuş
ultimele licăriri,
vin
nopţi exotice
în care mă risipesc
ca un praf cosmic
în infinitul stelar...

poezie de Ion Ionesci-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit în nemărginire de tezaur

infinit în nemărginire de tezaur

stelele nerăsărite se reflectă sublim
pe apele nerăscolite de furtuni acum
se cufundă neconfundate în bolta cerului
pentru a răsări din nou în lacul albastrului
infinit

în sufletul meu liniştită strălucirea le-apare
când tac adâncit intr-o neagitată mare...
spirale de sori şi stele aleargă-n gândurile mele
ca să-mi amintesc că nu eu le-am aprins pe ele
în nemărginire

când nenăscuţii noi vom pâlpâi la fel de tare
în unduirea neînceputului şi nesfârşitului cer
ele se vor fi transformat de mult în stropi de aur
pur ca raze de lumină diafană din strălucire
de tezaur

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A(frica)

Brusc, girafa s-a oprit în imaginaţia mea...
Şi-a deschis fereastra şoldului din faţă
Doi scarabei se aşază de o parte şi de alta perdea
Iar pe o pânză de păianjen, în colţ.. un soare agaţă.
La vederea ochiului meu în zare
Vulturii galbeni s-au prefăcut în funii şi scări
iar elefanţii tapetaţi cu oceane şi mări
s-au urcat pe ele şi le-au făcut călătoare

Brusc! un ac de albină... fără albină
În dreptul ochiului meu
Cu venin suspină
eu zâmbesc ca un leu!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palatul cel vechi

Vremea bătrână cu părul alb nins
Toarce din furca-i de aur
Ziua şi noaptea, vii raze de lună,
Răilor ţese necazuri
Bunilor bune şi lauri.

Uşa-nnegrită de ani se deschide sfioasă,
Ora uşor se strecoară şi-anunţă în şoaptă:
"Sfârşitul la doi azi cu mine sosit-a"
Bătrâna cuminte pronunţă sentinţa-nţeleaptă:

"Să treacă!" şi-ntinde aripa ei mare
Ce-nvăluie două figuri obosite, bătrâne...
..........................................
Tăcerea de gheaţă din nou îi cuprinde palatul.
Şi-n linişte, vremea pe gânduri rămâne.

poezie clasică de Nicolae Martinescu din revista "Marea noastră" (1929)
Adăugat de Gabriela Genţiana GrozaGabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme suspendate

Mă afum cu o lumânare
De aceea a iadului, tare..
Clipa trecând şerpuitoare
Nu te aud culoare-n zare.

Nisipul sa oprit se pare!
Privind în dune de umbre,
Să te zărească mirare
Ce-n trupul lui răsare

Oaze ochilor mei orbi
Mirajelor timpului robi
Până ai apărut deodată
In zbor pe filă fermecată

Mângâindu-mi călimara
Precum Aladin lampa
Să mă scape de vampa
Singurătate selenară

Ce-o duceam in zi şi seară
In desaga mea de cuvinte
Pe cămile de fum în minte
Ca un beduin de ceară

Ce se topea în soare
Renăscând în frig de noapte
A deşerturilor fără metafore
Ce mi le-ai născut tu poveste

Cum în o mie una nu mai este
Prin grădini nemaivăzute
Semiramidă de şoapte
Prin poemele mele suspendate

De curcubeie-nfipte-n stele
Să legene-n cuiburi de flori
Când tu spre mine zbori
Răsfind rouă in versuri

Să naşti din fiecare punct
De nisip câmpuri de maci
Albaştri si rosii şi violet
In metafore de curcubeie

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doua salcii

În unduiri de raze, poleită,
O lotcă neagră taie roşul soare.
Un cocostârc cu aripa zdrelită,
Atinge parcă moale, îndepărtata zare.

O înserare blandă, se-asterne liniştită,
Pe apele cetoase, de aburi, precum norii.
Doar ea, cu gându-i slobod, se luptă amagită,
Prin puncte cardinale, să cate iarăsi zorii.

Ea, ochii blanzi si-i poartă, pe piscurile mării
Si in zadar încearcă, prin 'naltele talazuri
Să îşi croiască vorbe, in poarta înserării,
Precum torentul cale, prin de-bazalt zagazuri.

El, o priveşte numai şi mut e de uimire,
Ca o statuie parcă, sirenă impietrită.
Doar biza îi adie prin părul de safire
Iar pielea-i feerie, sideful o imită.

Sunt doi straini, de-acum, îndragostiţi de umbre,
De propriile patimi şi amintiri apuse
Iar în nisip li's pasii, ce-au încetat să umble,
Două tăcute sălcii, ce au căzut răpuse.

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Cristina Mocanu
Comentează! | Votează! | Copiază!