Infinit în nemărginire de tezaur

infinit în nemărginire de tezaur

stelele nerăsărite se reflectă sublim
pe apele nerăscolite de furtuni acum
se cufundă neconfundate în bolta cerului
pentru a răsări din nou în lacul albastrului
infinit

în sufletul meu liniştită strălucirea le-apare
când tac adâncit intr-o neagitată mare...
spirale de sori şi stele aleargă-n gândurile mele
ca să-mi amintesc că nu eu le-am aprins pe ele
în nemărginire

când nenăscuţii noi vom pâlpâi la fel de tare
în unduirea neînceputului şi nesfârşitului cer
ele se vor fi transformat de mult în stropi de aur
pur ca raze de lumină diafană din strălucire
de tezaur

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de veşnicie

stropi de veşnicie

ploaie de luni şi stele
în cerurile mele
eterne
ploaie de sori şi comete
în universurile mele
concrete
ploaie de planete şi culoare
în inima mea
iubitoare
ploaie de lumină divină
în fiinţa mea
deplină
ploaie de iubire infinită
în sufletul meu
care-ntruna palpită

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

În strălucirea nopţii

În strălucirea nopţii e vis şi armonie,
Când greierii mei cântă o tristă simfonie,
Când luna se revarsă cu blânda-i alinare
De mituri şi legende ascunse-n depărtare,

Din care oameni fac înlănţuiri divine,
De mult de tot create şi-apuse pânʼ la mine.
E linişte afară şi-n gândurile mele,
Pe cer e-o mare-albastră în infinit de stele,

Ce-şi ard în veşnicie sfioasele lumini,
Când simt că ochii mei de încântare-s plini,
În strălucirea nopţii mă pierd ca-n alte dăţi,
Cu taina ei de-acuma şi din eternităţi.

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

După cum ştiţi fiecare
Mama, suflet mare are
Şi pe-al ei suflet apasă
Tot ce e în întreaga casă.

Şi sufletul ei cuprinde
Orice foc care se-aprinde
În inima celorlaţi,
Când la masă, adunaţi,
Spun de ce sunt apăsaţi.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire
Care-aduce cu-a ei mână
În căminul ei lumină

Ea găseşte oricând putere
Să mai poarte o durere
Într-a pruncului favoare
Ca-n furtuni să-i fie soare
Cu dulci raze protectoare.

Ea poartă-n inima ei
Tot ce sunt copii săi
Şi din orice depărtări
Şterge lacrimi şi întristări

Şi aşterne flori pe cale
Pentru odraslele sale
Simţind ca pe-o datorie
Să le facă bucurie.

În caldul ei sufletesc
Roade dulci, bogate cresc,
Roade de care au parte
Pruncii şi când sunt departe.

Tu eşti opera ce-o scrie
Mama ta cu bucurie
Şi dorinţă luminoasă
Să fii veşnic valoroasă.

Tu eşti rodul mamei care
Trece des prin încercare
Şi prin valea de suspine,
Toate, toate pentru tine
Ca să-ţi fie în viaţă bine.

Mama-i o nemărginire
De speranţă şi iubire;
Nu se lasă biruită
Nici în ultima clipită,
Luptă, luptă pentru tine
Să-ajungi OM, să-ţi fie bine!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Aurica Cristea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub bolta cerului, stropul din lacul Sfînta Ana se întîlneşte cu cei din spicele de grîu, cei din frunzişul pădurilor cu cei de pe frunţile omeneşti, şi toţi împreună cu cei de pe nemăsurata mare. Dar, oricît de mulţi, şi de oriunde ar fi venit, nici unul nu se va pierde. După ce vor trăi, în infinit, o fantastică aventură, se vor întoarce pe pămînt. Şi vor fi Olt

Geo Bogza în Cartea Oltului, Norii
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţe de orb

Iubesc să te privesc acum,
Căci mâine poate orb voi fi,
Iar talpa ta mică pe drum,
Lânga a mea va sta şi nu voi ştii.

Cerul o să mi-l amintesc,
Precum şi marea totodată,
Albastru la tine-n ochi privesc,
Şi firea ta puţin cam agitată.

O să-mi amintesc de ploi,
De cum arată o stradă udă,
Şi de privirea ta ca un şiroi,
Cum mintea mereu îmi inundă.

Dacă m-ar ajuta norocul,
Să-mi amintesc tare aş vrea,
De buzele roşu ca focul,
Pe care le purta doar ea.

Sper să îmi aduc bine aminte,
De toată sticla de prin casă,
Să nu o sparg când stă cuminte,
Cioburi ce sufletul ştie să descoasă.

La stele sunt nevoit să mă gândesc,
Şi la cum arată atunci când mor,
Ca zâmbetul tău să îl amintesc,
Atunci când o să-mi fie dor.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (noiembrie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... nesimtit nesimtind ca oricum existam
intr-o tara fantoma cu iz de blestem
aruncata la maluri de ape pustii
cu hotare ghimpate ca viata de vii
apelam catre Tatal albastrului cer
sa ne ierte si cruce si cuie de fier
demonstrand infinit un tupeu infinit
ca oricum existam nesimtind nesimtit...

poezie de Iurie Osoianu (21 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitorului George Roca din Australia (la cartea "De vorbă cu stelele")

Plecat de la Oradea Mare,
Trecând oceane şi vâlcele,
S-a transformat atât de tare
Că stă de vorbă doar cu stele!

epigramă de Gabriela Genţiana Groza (octombrie 2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Izvor de dor

In serile cu luna plină
Când sufletul îsi ia lumină
Privesc la steaua de pe cer
In jurul meu est mister
Mă uit in jur văd carul mare
Si lângă el o stea mai lucitoare
Mi e dor de inimă albastră
De luna ce privea
timidă
La noi prin geamul
de fereastră
Eu mă gândesc cu
dor in suflet
La nopţile pustii care au trecut
Pe bolta cerului melancolie
O inimă albastră a aparut
Pe cerul plin de
stele
Timidă somptuoasă acum a apărut
Si vreau s o iau s o
pun in piept la mine
Să i fie cald sa i fie
mult mai bine
Să bată tare n piept
la mine
Acelasi ritm acelasi cânt acelasi dor
in acelasi corp acelasi decor
Îmi este tare dor si
mă topesc de dor
Eu mă prefac intr un izvor
Ce izvorăşte rece de pe deal
Lovind agale apa de un mal!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă stelele variabile îşi schimbă strălucirea în câteva ore, zile sau luni de zile, trebuie să fie o cauză însemnată, deoarece ştim bine că toate acele puncte luminoase sunt în realitate tot atâţia sori, sori cari în mare parte sunt mult mai mari decât cel care ne dă nouă lumină, căldură, viaţă.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii în lumină

pe mine mă veghează un înger blond
mă mângâie pe creştet cu raze de soare
simt căldura lui ca o floare pe rond
tandru se ondulează pe-a vântului suflare.

sunt şi entuziastă şi plină de mirare
când îmi glăsuieşte cu slove de aur
cu el nu simt amarul, stări de întristare
armonii în lumină strâng sublim tezaur.

îmi spune că viaţa este un dar divin
împreună petrecem ore de încântare
depănam amintiri la un pahar de vin
mirabila prietenie-i o binecuvântare.

revelaţii în lumină din ceruri revin
şi ziua şi noaptea trăiesc o fremătare.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul

Tezaur de nepreţuit,
Undeva prin infinit,
De ne aflat, de ne găsit.

tristih de David Boia (20 noiembrie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul Pitic

Universul Pitic se roteşte-n celulele noastre,
Sângele-i oceanul în care se scaldă,
Gândurile sunt stele de suflet albastre
Ieşite din neuronii în formă de glastră.

Când fluturii bat din aripi în mişcare vioaie,
Universul se trezeşte în pragul iubirii,
Aleargă-n spaţiul infinit, electrizant îndoaie
Norul lui Oort şi-l toarnă în cupele-nnoirii.

Fericirea mi s-aşază la piept şi s-aprinde
Când tu-ţi speli sufletul în sângele meu,
Fulgerul gândului zâmbind mă surprinde,
Te ridic în braţe, te duc spre Dumnezeu.

Universul Pitic intră-n implozii fascinante,
Se aşază în lumânare sub crucea veghetoare,
Visul seducerii, patul nupţial îl asaltă, îl împarte,
Lăsând fluturii liberi, peste noi să zboare.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi sunteţi rudele mele

Mă întreb cu-amărăciune,
Singură, ca-ntr-o genune,
Câte-s rele, câte-s bune?!
Când mă uit pe bolta lată,
Mă întreb aşa deodată:
Oare soarele-are tată?!
Luna, sus, pe cerul ei,
Răspândind sfios scântei,
Are şi ea mama ei?!
Stelele, ca mii de sori
Mici ca fulgii de ninsori,
Au şi ele fraţi, surori?!
Soare, lună, stele mii,
Sfânt izvor de poezii,
Toţi să fie-ai cui copii?!
Lună, soare şi voi stele,
Când îmi sunt zilele grele,
Voi sunteţi rudele mele...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii în lumină

plutesc în lumină că pasărea-n zbor
urmându-mi destinul către infinit
uneori mi-e greu alteori mi-e uşor
sufletul romantic să-l fac auzit.

înalţ o veneraţie spre univers sublim
pentru Dumnzeu în toate prezent
recunoştinţa creşte în forul intim
pe credinţa sfântă pun mare accent.

văd doar graţie în formele de viaţă
timpul e solemn, leagăn de amintiri
toate naturile din jur mă învaţă
să-mi împlinesc soarta cu mari iubiri.

sufletul meu cere mângâierea cerească
în zări întunecate lumina mea să crească.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nostru, văzut de pe alţi sori, e şi el o stea variabilă, care din 11 în 11 ani îşi micşorează strălucirea, adică atunci când are mai multe pete. S'ar putea în acest caz, ca Mira Ceti din constelaţia Balena să aibă mult mai multe pete şi astfel, la maximul petelor, să aibă cea mai mică strălucire. După cum petele Soarelui nostru se răresc din ce în ce, până când ajunge o vreme, când luni de zile nu mai vezi o singură pată solară, cum s'a întâmplat în 1913, tot aşa petele soarelui Mira Ceti dispar una după alta, până când discul său poate să dea o mai mare strălucire. Stelele albe sunt cele tinere, cele gălbui cele mature, cele roşii aproape de stingere. Mira Ceti, când începe să descrească, se roşeşte din ce în ce. Aceasta ne-ar face să credem că ar fi adevărată ipoteza cu petele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Cu bunicul stau la poartă,
Privesc cerul plin cu stele.
Constat că de astă dată,
Luna nu e printre ele.

După nopţi de strălucire
Sus, bolta înstelată,
Ia concediu vreo trei zile,
Apoi din nou se arată.

Îşi va relua iar mersul
Pe bolta cerului senină.
Va polei universul,
Cu aura-i de lumină.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământul ţării mele
mult aur adăposteşte.
Tezaur în vremuri grele,
când viaţa rău ne loveşte.

catren de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit vorbă hazlie

Când a-ntuneric plânge-n om secundă
ce-n gânduri existenţa îi veghează
tu urci spre cer din stele pe o rază
rostogolindu-ţi lacrima rotundă.

Îţi e privirea de altar şi trează
îţi este rugăciunea-n clipei undă
a curge, piatra morţii s-o ascundă,
clepsidra încă să nu ştie oază.

Când însă-i a crepuscul cărnii printre
coşciuguri nefiinţe ce-şi ascut
îmi pare-n umbre înger nenăscut
în sacrul zar a linişte să intre.

Tăcerile în sânge m-au orbit,
doar duhul meu aleargă-n infinit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gerul Bobotezei

Atârnă luna ca un cercel de aur,
Pe bolta întinsă şi rece de granit,
Podoabă din al nopţilor tezaur,
În ierni năprasnice cu gerul oţelit.

Stelele înşirate ca nişte diamante,
Sus, pe cupola infinitei catedrale,
Ard de ger cu străluciri vibrante,
Sub cerul ce crapă-n chinuri glaciale.

Ca o nălucă-n ger, stejarul trosneşte,
Şi-n sute de cioburi se sparge lacul,
Sub cizmele tari, zăpada scrâşneşte,
Fulgii cad lin, albi şi pufoşi ca bumbacul.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-naştere

Mă nasc acum întâia oară,
Carne din lutul pământesc
Şi îngeri vin să-mi dea sărutul
Pe aşternut dumnezeiesc.

Săruturi fade cad în umbre
De sângeri şi de chiparoase...
Voi vreţi să trec nepăsătoare
Către întinderile-albastre?!

Vin să-mi alunge suferinţa
Cei dragi, în alte lumi plecaţi,
Merg spre nuntire cu divinul...
Nu plângeţi, nu vă întristaţi!

Plec să îmi caut întrupare
În dulce duh, cu Dumnezeu,
Căci doar în pace şi credinţă
Voi fi acelaşi suflet, eu.

Mi-e sufletul nemărginire,
Clopot şi taină... Te-am găsit,
Oh, Dumnezeu credinţei mele!
De-acum sunt iarăşi mântuit...

Re-naştere în trup de stele,
Cu infinitul cununat,
Sunt OM! Furtuna vieţii mele
În trupuri noi m-a întrupat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!