Ceasul meu
ceasul meu a stat cândva
la răscruce de timpuri,
atunci am pierdut clepsidra
în nisipul de pe plaja pustie.
de-atunci ratăcesc fără timp
ca un Ulise pe-o mare agitată,
o mireasmă aspră de aer marin
și mirosul cărnii, mătăsoase,
care respiră dorul după senzațiile
atât de dulci și atât de amare.
amintirile
mă inconjoară ca niște păsări heraldice,
pescăruși ce-și iau zborul spre infinit.
cu fiecare rază de soare la apus
inima-mi devine tot mai grea,
marea stinge în căuș
ultimele licăriri,
vin
nopți exotice
în care mă risipesc
ca un praf cosmic
în infinitul stelar...
poezie de Ion Ionesci-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre infinit
- poezii despre zbor
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre păsări
- poezii despre plajă
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
- poezii despre dor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.