Pulberea albă
este vremea florilor de cireș vremea pulberii albe să se răspândescă în vene
a venit ceasul când trebuie să înhalăm ploile pe o singură nară
iar meteoriții să își reverse lumina în noi cu fiorul efemerității
mirosul care cutremură axul lumii
pătrunde ilogic în singurătăți
în fluxul care deversează afluenții iubirii
și de aici dintre titanici scufundați în aval universul dă replici
lui Dumnezeu și îngerilor deghizați în vii
zice inima mea către florile de cireș: nu zbor!
mă reîntorc la starea când ochii mei erau bulbi de plante degetele creșteau precum vița-de-vie înconjurând imaginare lumi
picioarele mele treceau peste clipe din care secundele se desfăceau în mai departe sau mai aproape
iar în piept îmi creșteau șerpi ce se târau
spre locuri unde metafizica morții s-a dedublat în magma timpului
haine albe ca niște orhidee otrăvesc cupola cu parfumuri
se mai pot cupla conectorii minutelor zen la
hubloul numit zero-existență?
flori de cireș înfloresc în iriși cuvintele monologhează cu aura lui Osiris cameleonul-
suflet se așază între grinduri se ierbește devine herghelii apoi carul mare
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre flori
- poezii despre timp
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre alb
- poezii despre îngeri
- poezii despre șerpi
- poezii despre vestimentație
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Mirosul florilor de cireș
Cât de frumoase
sunt florile de cireș?
Sunt albe,
pure,
parfumate,
îți încântă
privirea,
te amețesc
cu mirosul lor,
iar vântul
suflă ușor
și ninge
cu flori
pe capul tău,
ce te face
să uiți
cine ești,
ajungând
să-ți dorești
să trăiești
într-un zbor,
râzând,
oftând,
cu gustul
de cireșe amare
în gând.
poezie de Eugenia Calancea (17 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cireșe, poezii despre vânt, poezii despre viață, poezii despre ninsoare, poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe sau poezii despre dorințe
Timpul cu solzi de pește
am trimis dragostea în exil
pe magica insulă a lui Ovidiu
unde soarele crește mai sus cu o octavă
iar răsăriturile sparg valurile cu liniștea lor
dragostei mele i se deschid scoicile
are reflux ca o mare agitată
din nisipuri dragostea această urcă spre soare
construiește la infinit castele
în timp ce orizontul îi sângerează în palme
cu gust de sare și singurătăți
voi mai primi din exil culorile nopții
/curcubeul acela scris pe portativ /
voi mai sorbi absența ta gravata pe iriși?
se scurge timpul ca niște cozi de șobolani de apă
lent tot mai lent pe pământul umed
în adâncurile mării s-au retras bancuri de pești
iar delfinii sar în larg jucându-se cu singurătatea de foc
pe insula lui Ovidiu
dragostea sapă cu ghearele
în poeme care își prind aripile
de lumină
iar insula devine tot mai mică pentru
soarele care crește din mare
și dispare în cer
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre singurătate
- poezii despre pești
- poezii despre iubire
- poezii despre insule
- poezii despre Soare
- poezii despre poezie
- poezii despre noapte
- poezii despre nisip
Motocros
tata obișnuia să numere zile era calculat refuza orice exces al tinereții
cei șaptezeci de ani au venit peste el nechemați cu bolizii lor roșii
i-au răsturnat liniștea modestă
acum are timp să fixeze clipa aceea
când fiica lui nu exista iar el mergea pe motociclete conducând cu o singură mână
dând peste pietre din silicon peste fete care visau orașe mari precum zanzinbar
tata râdea mereu cu părul negru intrat în ochi
vedea cartiere întregi crescând peste miriști
și simțea că pământul nu se mai învârte rotund
apoi s-a angajat era cel mai frumos muncitor de la fabrica de tractoare și viața i s-a așezat în palme ca steaua dimineții subțire
am știut întotdeauna că tata este perfect și
cerurile nu-i pot schimba măsura
de aceea eu nu am așteptat feedback-ul minutelor
mai puțin măsurată decât tata am trăit la stânga dezordinii mele mentale
pe urmă am urcat în orașul vechi repetând ca un figurant
textul milimetric luminând ca un neon
dar nici până astăzi nu am găsit demonii senili ai cuvintelor care să îmi strige că
tata nu mai este cu zilele lui precis numărate cu dorința de a viețui într-un pahar precum un cașalot straniu
dumnezeu așezat lângă fântâna arteziană privește columbii care gânguresc
despre ordinea lumii fără război
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zile, poezii despre oraș, poezii despre tractoare, poezii despre tinerețe, poezii despre tată, poezii despre superlative sau poezii despre stele
Panaceu
sunt poeme curate vii cu care dai mâna
și le bei în avalanșe
am credința că niciun înger nu se va juca de-a leapșa urcând în dreapta lui dumnezeu cum se întâmplă astăzi când rotim axul
războaielor iar epicentrul este mereu între
națiuni
steagul este în inima voastră precum nichelul în cuvinte cade doar pentru a produce
zgomot
și în toate acestea poezia sapă tranșee
ca o cârtiță nevăzută
nu poți ascunde bulbi de iriși în pământul afânat pentru că vor veni câinii nopților și vor săpa
în căutarea unui panaceu pentru foamete
setea de minuni este atât de acută încât
în parcările subterane plătești o suprataxă
ca să poți inspira aerul decolorat al morții
sunt un dragon care iubește limane insule coralii dar flăcările pe care le expiră aprind
crugul cerului
și nici măcar tu nu poți înfige stiletul în crusta cuvintelor
ele viermuiesc/ șerpi inelari/ printre săracii
cu plămânii invadați de CO2 și le scriu epitaful
așa cum gavriil odinioară tăia tufe de trandafir în eden
te aștept cu ani de alamă la urechi să mângâi
spinarea destinului cetaceu
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre țări, poezii despre urechi, poezii despre trandafiri sau poezii despre război
Carul minții
Pot să alerg, în suflet nu am teamă!
Înham un cerb la carul minții... Doamne,
Cu gânduri bune-i împletesc în coarne
Și zgomotul copitei lui mă-ndeamnă
S-ating alte meleaguri, de departe,
Unde lumina curge-ntr-un izvor,
Iar soarele atârnă-n sfori de dor;
Acolo, vorba e pustietate...
Livezi de cuiburi înfloresc în glastre.
E vremea când se-arată-n zbor lăstunul
Și sufletu-mi jelește, ca nebunul,
În plinătatea depărtării noastre.
Am doar un cerb... Dă-mi, Doamne, unul
Să plângă-n ochii mei, lacrimi albastre!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi, poezii despre nebunie, poezii despre frică sau poezii despre dor
Delir
Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperișul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopții
rotind galaxiile morții.
Între noi cerul roșiatic îmbrățișează
umbre de vânt.
Îți scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogolește
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum șerpii de apă
în singurătatea șuierătoare.
Îți beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă așez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculțe,
prin ierburile vii caracatițe ale timpului mut.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre tăcere sau poezii despre toamnă
Flori de cireș iernatic
îmi place când ninge
zăpada se-așterne
pe drumul cu flori de cireș
mai ții minte...?
prin fața mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-așterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiți de iubire
sărată e marea
doar țărmul îngheață
alunec privind la valul în viață
se-nalță furios
iubește și tace
îmi place când ninge
și omul se face în mâinile calde un bulgăr
învață să meargă împins de la spate
să crească... să crească
o stană de piatră rămâne
și chipul cioplit să zâmbească
stăpâne cu mâinile aspre
mai stoarce și apa din cruce, mi-e sete
mai lasă și vântul să-mi bată prin plete
o dată și pace
îmi place când ninge
zăpada se-așterne
pe drumul cu flori de cireș
mai ții minte...?
poezie de Ionuț Caragea din Eu la pătrat, ediția a II-a (2020)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre zăpadă, poezii despre zâmbet, poezii despre sculptură sau poezii despre păr
Catacombă
drama vecinului ipohondru pare de o sută de ori
mai ușor de spus
el își asumă boli de care visează că se va îmbolnăvi
își asumă rectiliniu trecerea de la starea de aproape la cea de mai departe
împărtășește cuvinte minate un fel de zona zoster a colii albe
numai eu nu mimez cad platonic în râpe
număr clipe irelevante scad tributul morților
cu miros de amoniac și îi facilitez vecinului
pensia pe caz de boală scrisă cu o mie de cuvinte
roșii
deztrupate
țin de ipohondru până ies din bloc
apoi cald cuvântez
de aici lumea mirobolantă își deschide
umbrela
violacee
cu dinți de cetaceu
prinsă în cercul
liniar
al respirației care sufocă
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre boală, poezii despre medicină, poezii despre visare, poezii despre vecini, poezii despre roșu, poezii despre pensie, poezii despre numere, poezii despre moarte sau poezii despre hârtie
Limba Română, ultima mănăstire
Luna își odihnește obrazul pe Limba Română.
Ea își unduie sunetele
ca niște pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăișul sabiei ascuțit printre
pietre tăcute, și-a întors fața mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munții Carpați.
Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veșnicii.
Picioarele cuvintelor romanești caută harul
în somnul gliei
încălțate în sandale romane.
Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalță curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voronețian.
Răsună în trupul Limbii române
glasul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Limba Română este ultima Lui mănăstire,
cea mai dreaptă, temeinică, eternă.
Eminescu așază
mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu
coapte, încolțind în cuvintele
din câmpia Limbii Române!
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre limba română, poezii despre România, poezii despre Ștefan cel Mare sau poezii despre sunet
Autoizolare
vorbeam secunde întregi despre licurici
și alte minuni
apa care îmi șiroia pe piept se zvârcolea apoi
pe pietrele încinse pe sub brazi înalți
și tocmai când mă sărutai atât de profund
apa aceea se transforma într-o zăpadă nesfârșită
încât nici un om nu o putea curăța de pe
tălpi
și așa călcai timid apoi prăpăstios
peste acoperișul lumii opulent
tu dragoste de trei mii de like-uri
poți să îți amintești nopțile acelea teribile
când ne vedeam corpul fosforescent
luminând propria noastră lehamite
imperfecțiunea clipei/doar tu zen/
îmi adunai emoțiile eterice în pumn
și dezinvolt mă mângâiai pe toată lungimea firului de păr
iar eu ca o cascadă urlătoare mă prăvăleam
lângă tăcerile tale
cu o candoare de trunchi de copac
peste care nu a trecut magma universului
te vedeam cu ochi de neînchipuit
mai frumos ca orice vietate
ascuns lângă un pasaj precum Pablo Escobar
gata să riști să rămâi cuvânt/necuvânt
pulbere albă sentimente nelocuite
iar eu mă autoizolam într-un vacarm de nedescris
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre trecut, poezii despre secunde sau poezii despre lungime
Iernile roșii
în iarna asta prin cartierul meu
păsări negre beau din sângele calului întins în zăpadă
și se rotesc peste liniștea ce respiră din cimitir
este un cartier de snobi de oameni fixați în stereotipii
unde ferestrele se deschid rar ca și inimile
răsuflarea calului părăsit în nămeți îmi urcă precum o neliniște în iriși
dau moartea pe repeat îi ascult bit-ul cotidian
și nu pot să închid ochii înțelepți ai animalului
decât după ce mângâi spinarea împovărată de clipe iarba care îi crește dezinvolt între coaste și lumina desăvârșită a aripilor
vara caii slăbănogi pasc printre buruieni și construcții la roșu
câțiva câini își umezesc limba în bălțile de după ploi
numai iernile vin în cartier cu arbori ce defilează din patriotism
în locul armatelor de îngeri
iar ninsorile se revarsă peste pragul lui Dumnezeu până în cartierul cu oameni blazați
și simulează un război al cerului
în care oameni și animale sângerează
viețideimprumut
fără întrebări despre condiția umană
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zoologie, poezii despre iarnă, poezii despre cai, poezii despre animale sau poezii despre înțelepciune
În după-amiaza lui 19 octombrie 1899, m-am urcat într-un cireș înalt și, înarmat cu un fierăstrău pe care încă îl mai am, și cu o secure, am început să tai crengile moarte din cireș. Era una dintre după-amiezile acele tăcute, pline de culoare de o frumusețe pură pe care noi o avem în octombrie, în New England, și în timp ce mă uitam în est spre câmpuri, mi-am imaginat ce minunat ar fi să fac un dispozitiv care ar avea chiar și posibilitatea de a zbura pe Marte. Am fost un puști diferit când am coborât din acel copac, pentru că atunci când am coborât, existența părea în sfârșit să aibă un scop.
citat clasic din Robert H. Goddard
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre început, citate despre zbor, citate despre tăcere, citate despre timp, citate despre sfârșit, citate despre posibilitate, citate despre moarte sau citate despre imaginație
De fiecare dată când venea pe domeniul fetei, Daniko era surprins de singurătatea în care trăia aceasta. Ca și acum, străbătea aleile pustii ale parcului plin de plante, o explozie de culori, forme și parfumuri. Andrada avea plante înflorite de primăvara devreme până toamna târziu, erau specii de Narcissus (narcisa), Hyacintus (zambila), Tulipa (laleaua), de mai multe culori și florile mov-violacee de Crocus (Brândușa), din cele care înfloresc mai târziu vara avea garofițe din genul Dianthus, ochioasele margarete erau prezente, nalbele cu flori albe și roz cu tijele lor foarte lungi, rezistentele și frumoasele gălbenele care înfloresc tot timpul anului, tufănelele și crizantemele toamna.
Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre flori, citate despre lalele, citate despre zambile, citate despre toamnă, citate despre singurătate, citate despre roz, citate despre primăvară sau citate despre plante
777 de amintiri
zilele trec cu șenile peste lacul unde orăcăitul broaștelor pare o incantație suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eșapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile și nopți negre/albe din care cresc cercuri de libelule ce se așază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc
știu că stai la intersecția spre via Toledo unde muzicanții strâng instrumentele la miezul nopții și se îndreaptă sec spre
spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieții boeme să își sprijine arcușul de coasta statuii unei zeițe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud
vreau să îmi pictezi tabloul unei vieți de ambuscadă să ne apucăm de privit la microscop roua cireșilor din livadă
ți-aș întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă și aș închide claviatura
fără nicio emoție
așa cum dansezi când partenerul este fix cel
care te susține ca un microcip subcutanat
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă sau poezii despre pictură
Motivație
Motivație
Am trecut și ieri pe podul
unde am pitit anotimpuri
am găsit și ghimpi și flori,
pahare, inimi, ziare
noi sau mai îngălbenite
și anunțuri de vânzare...
oameni desenați în cerc
care-și prind cerul de timp,
dezbrăcând haine umbrite
prin cuvintele ce urcă
către scara de pământ...
Printre lacăte închise
dup-atâtea încercări
am zărit puține chei
stând pe roua ruginită
mirosind a flori de tei...
și-aș putea să trec mai iute
către punctul cardinal,
dintr-o floare de cireș
cresc aripi peste cercei
adunate-n ochii mei
deasupra altui hotar.
I. P. N.
poezie de Ileana Pop-Nemeș
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei, poezii despre poduri, poezii despre motivație sau poezii despre jurnalism
Sunt copil din flori de cireș
(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creștea -
se întâmpla într-o zi
cât alții într-un an)
.
copacii
părinții mei adoptivi
mă suiau pe brațele lor până sus
și-mi părea acolo
cerul
.
toți arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
.
în urma mea
pierdeam urma
.
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor și
mi-au ucis părinții
.
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireș
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre copaci, poezii despre vinovăție, poezii despre viitor, poezii despre nerecunoștință, poezii despre mamă sau poezii despre creștere
Sunt copil din flori de cireș
(mama mă privea cum cresc
deci privirea ei mă creștea -
se întâmpla într-o zi
cât alții într-un an)
copacii
părinții mei adoptivi
mă suiau pe brațele lor până sus
și-mi părea acolo
cerul
toți arborii cât vedeai cu ochii
mă vedeau cu ochii
cum plec
în urma mea
se pierdea urma
au venit apoi
hoardele de drujbe turbate
purtate de contururi fără viitor și
mi-au ucis părinții
pentru asta
cel mai vinovat rămâne
fiul nerecunoscător
rătăcitor
copilul din flori de cireș
poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflul
Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planșeul caselor
primește ploile firav,
tună...
Podul dintre eu și obeliscul universului balansează; mai este atât de puțină lumină
în ceara ce se topește lângă sfinți!
Poate va renaște sentimentalismul, vei fi iar
în marșul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poți să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zidești coroana imaginară sau să transformi Anele în pereți ai cerului.
Sub cupola uriașă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzlețe
devii fusiform, longilin, îți atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre câini, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre mâini
Imago vieți
orașul cu porți imense
și cerul lui feliat...
străzile lungi neînțelepciunea mea sobră
de parcă ieri decoram cu ace de brad
urma scrisului
țin în mâini cartea cărților și îți dau
să bei din toate sticlele posibile
pe centru curg fluorescent ideile mele
despre platitudine în artă
iar ceasul din turn
ruinează timpi vii
toate aceste nestări ornamente kitschoase
ale existenței
sunt sentimentele roșii dematerializate
ce palpită sub microscop
falii ale eului care cochetează
cu niște ore ludice
pe podul minciunilor
fără conectorii universali imagovieti
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cărți, poezii despre posibilitate sau poezii despre ore
Hemoragie
Tu și ultima carte roșie...
Crezi în utopii, în viața de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar și iar, anesteziază frica.
Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
și, la braț cu orașul pe catalige,
vei dansa ștrengărește,
ca în vremea holerei.
Cât de hello kitty
am să te îmbrățișez,
fără emoții porționate minimalist!
Aici crești lângă casa puterii;
oamenii, ca și sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea își numără galaxiile.
Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
și nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți