Poem păgân

străbunii mei au fost păgâni
n-au cunoscut altă credinţă decât sudoarea muncii,
s-au născut din roua humei ca merii,
le-au crescut şi aripi ascuţite de vultur,
dar niciodată nu s-au putut dezlipi de glia satului

au cultivat prin ogoare dărnicia,
iar în faţa colibei creşteau straturile dese de fericire
în fiecare an, babele din neamul nostru păgân
împleteau cu mâinile uscate de ani
cununi zdravene de cepe;
le atârnau la colţul grinzii de la târnaţ
ca un dar adus luminii din soare
şi mulţumeau cerului că n-a uitat niciodată
să ne alduiască cu o ploaie

aceste vremuri au durat mult şi bine
până la un moment dat când
au apărut alte legi nepăgâne
şi-atunci au fost nevoiţi să se mute
cu toţii în ceruri

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negaţie

Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost respiraţia timpului.
Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost dorinţa şi cerul.
Ai fost o zi de ploaie şi una de vânt
Foarte aproape de inimă.
Nu te-am iubit niciodată
Dar te-ai desfăcut în petale de trandafir
Şi ai curs în pahatul cu vin
Unde vinul vechi te-a iubit.
Nu te-am iubit niciodată
Dar ai fost reflectarea bruscă
A soarelui pe părul meu
Încăpăţânată să nu plece
Până la următorul zori de zi,
Când te-aş vedea din nou
Să-ţi spun că nu te iubesc!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai scrie-mi un cuvânt din când în când,
Să ştiu că eşti pe undeva prin lume,
Să ştiu că zorii-au răsărit anume,
Să-ţi lumineze fiecare gând.
Mai dă-mi de veste că ţi-e dor, deşi
Aceste multe luni, care trecură
S-au îmbrăcat într-o tăcere pură
Şi au uitat de mult a mai zâmbi.
M-am întâlnit cu toamna, aşteptând
Ca orele să zboare dintr-odată
Spre întâlniri ce n-au fost niciodată,
Mai scrie-mi un cuvânt din când în când.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu n-ai uitat

Florile fără un nume,
Le-am adus în faţa ta
Să uităm de tot de lume,
Să putem din nou zbura!
Zâmbetul tău fără semne
Îl privesc ca pe-un magnet,
Cânt cântece despre lemne
Dar n-am învăţat să iert...
Băncile nu au atingeri,
Sufletele se separă,
Nu vreau cântece de îngeri
Vreau o altă prima oară!
Praful vine peste toate,
Inimile nu tresar,
Eu nu cred, a fost odată?
Gheaţă, umbre şi trotuar...
Multe pagini s-au umplut
Cu versuri doar despre tine,
Niciodată nu mi-ai spus
C-am fost rău sau c-a fost bine.
Lacrimile nu îngheaţă
Dacă râzi neîncetat,
Cine eşti tu?
Altă viaţă?
Tot ce-a fost
Tu n-ai uitat...

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai scrie-mi

Mai scrie-mi un cuvânt din când în când,
Să ştiu că eşti pe undeva prin lume,
Să ştiu că zorii-au răsărit anume,
Să-ţi lumineze fiecare gând.

Mai dă-mi de veste că ţi-e dor, deşi
Aceste multe luni, care trecură
S-au îmbrăcat într-o tăcere pură
Şi au uitat de mult a mai zâmbi.

M-am întâlnit cu toamna, aşteptând
Ca orele să zboare dintr-odată
Spre întâlniri ce n-au fost niciodată,
Mai scrie-mi un cuvânt din când în când.

poezie de Angelica Ioanovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argheziana

Nu-ţi voi lăsa, nepoate, alte bunuri,
Decât tutun şi patru ori cinci tunuri,
Uitate din rezbelul celălalt,
Dar eu voi un altul, tu un alt.
Se răzvrăteşte seara, marea,
Când plânge-n ţărmuri toată ţara,
Mă-mpac eu cu străbunii mei,
Dar nu am pax cu unii, azi mişei.
Cu fiecare carte nu am parte,
m-apropii blând de moarte, de ne-moarte,
nu sunt morbid, fudul, credul,,
încerc să fiu, s-ar zice, very cool,
ce să schimbăm? Vezi bine, drag vecine,
în Rai un mărăcine cum se ţine.
Se-ntinde, se ridică fără frică,
Nerefuzat, înţeapă doar şi strică.
Sudoarea muncii sutelor de ani
Se duce pe pustiu printre plăvani.
Din cântec şi picturi kitchioase,
Noi arte, sume grandioase,
Să nu punem coroane, doar butelci,
Nu sunt otrăvuri, lacrimi sunt, de melci.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ne ştim pe acest pământ am fost

De când ne ştim pe acest pământ am fost
Fii demni din neamuri de români şi daci
Legaţi ca şi-o pădure de copaci,
Leagăn măreţ şi vatră şi-adăpost.

Noi împlinim în lumea noastră-un rost
Şi-n ceasuri grele avut-am buni cârmaci,
Străbunii au dat în timp nedrept haraci,
Dar niciodată îngenuncheaţi n-au fost.

Ni-i glia gând şi vatra noastră bună
De mii de ani doar vatră strămoşească
E muma noastră, muma cea străbună,

Cu munţii şi câmpia părintească
La pieptul ei ca pe copii ne-adună
Cu grija ei tot demni ca să ne crească.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu din Epigonisme (15 mai 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea omului de lut

Născut din lut, crescut în lut,
Tot ce-a mâncat e din pământ
Până şi crezul pus în gând,
Şi dragostea-i tot din pământ.

Şi a crescut mare, fălos,
Şi-a cunoscut o Ea din lut
Şi-a dus-o într-un crâng umbros
Şi s-au unit într-un sărut.

Şi-au construit casă din lut
Şi prunci din lut li s-au născut
Au tot muncit prin lutul greu
Şi lutul le-a fost martor mut.

Din când în când pe lutul lor
Din cer ploua cu apă vie
Şi lutul înverzea uşor
Păsări din lut cântau pe glie.

Şi lutul le-a îmbătrânit
Şi s-a uscat, şi a crăpat
Iar mâinile de lut muncit
Reumatismul le-a strâmbat.

Şi tot aşa, an după an,
Tristeţea omului de lut
S-a tot mărit ca un ocean
Şi s-a făcut tot lutul mut.

Şi a zăcut în pat de lut
Cu ochii pironiţi în sus
S-a stins uşor, în aşternut
Din lut uscat, pe la apus.

L-au luat copiii lui din lut,
Şi în sicriu din lut făcut
L-au dus apoi în cimitir
La groapa lui din lut tăcut.

poezie de Petrică Conceatu (6 februarie 2016)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu

(de Ziua Naţională,, Constantin Brâncuşi")

În minunata noastră vatră
Sărbători-vom an de an
Pe marele artist în piatră
Născut în leagănul gorjean.

Îi pomenim azi măiculiţa,
Rămâne-o sfântă-ntre surate,
Ce i-a dat naştere-n Hobiţa
Acum aproape-un veac jumate.

Era Brâncuşi din Peştişani
Ce ne-a lăsat COLOANA, MASA
Şi POARTA- n parcul de castani
Dar şi pe POGANY, frumoasa.

De mic a fost plin de talent,
Sculptând pe bănci întâia oară,
Apoi cu mult rafinament
A construit şi o vioară.

Iar după cum lui i-a fost dat
Ajuns-a-n Franţa peste ani,
Dar niciodată n-a uitat
C-a fost ţăran din Peştişani.

Cu dalta şi ciocanu-n mână
Trudea. N-a stat nici o clipită
Ca pe vecie să rămână
O operă desăvârşită.

Ca pentr-un sfânt vom ţine post
Şi-om pune-ntruna flori în glastre
Să nu uităm de cel ce-a fost
Părintele sculpturii noastre!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La comemorarea lui Constantin Brâncuşi

În minunata noastră vatră
Sărbători-vom an de an
Pe marele artist în piatră
Născut în leagănul gorjean.

Îi pomenim azi măiculiţa,
Rămâne-o sfântă, asta-i cert,
Ce i-a dat naştere-n Hobiţa
Acum exact un veac şi-un sfert.

Era Brâncuşi din Peştişani
Ce ne-a lăsat Coloana, Masa
Şi Poarta- n parcul cu castani
Dar şi pe Pogany, frumoasa.

De mic a fost plin de talent,
Sculptând pe bănci întâia oară,
Apoi cu mult rafinament
A construit şi o vioară.

Iar după cum lui i-a fost dat
Ajuns-a-n Franţa peste ani,
Dar niciodată n-a uitat
C-a fost ţăran din Peştişani.

Cu dalta şi ciocanu-n mână
Trudea, n-a stat nici o clipită
Ca pe vecie să rămână
O operă desăvârşită.

Ca pentr-un sfânt vom ţine post
Şi-om pune-ntruna flori în glastre
Să nu uităm de cel ce-a fost
Părintele sculpturii noastre!

poezie de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La vederea animalului

S-au bucurat cu toţii la vederea
animalului
au aprins focuri şi au dănţuit
şi s-au beţivit toată noaptea

şi nimeni nu s-a uitat mai îndeaproape
la uriaşul animal
nimeni nu s-a uitat la ochii săi sticloşi
şi la dinţii săi atât de albi
şi la fruntea sa uşor lovită într-o margine
au răcnit acolo toată noaptea şi s-au
destrăbălat şi nu s-au uitat deloc
la cele două braţe subţiri şi la coatele
însângerate şi la genunchii însângeraţi

ei doar s-au bulucit sub steaua nemuritoare
au adus daruri şi le-au presărat pe stânci
au răvăşi cerul cu privirile lor
şi la cele două aripi imense
nici o dată nu s-au uitat

poezie de Matei Vişniec din Oraşul cu un singur locuitor (2004)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieţii rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
şi mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost şi mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înţeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înţeles că Mielul
S-a dat El însuşi prins,
dar Şi-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Şi-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gordon Deitrich: Porţi mască de aşa mult timp încât ai uitat cine eşti cu adevărat.
Valerie: Ştiu că nu o să reuşesc să te conving că acesta nu este unul din trucurile lor, dar nu îmi pasă. Sunt eu. Mă numesc Valerie. Nu cred că mai am mult de trăit şi vroiam să povestesc cuiva despre viaţa mea. Aceasta este singura biografie pe care o voi scrie vreodată şi, Dumnezeule, o scriu pe hârtie igienică. M-am născut în Nottingham în 1985. Nu îmi amintesc prea multe despre acei primi ani din viaţa mea, dar îmi amintesc ploaia. Bunica mea avea o ferma în Tottle Brook şi obişnuia să îmi spună că Dumnezeu se afla în ploaie. Prima mea prietenă am intâlnit-o la şcoală. O chema Sarah. M-au atras încheieturile ei. Erau frumoase. Am crezut că ne vom iubi pentru totdeauna. Îmi amintesc că profesoara noastră ne spunea că este doar o perioadă a adolescenţei pe care o depăşim cu toţii. Sarah a reuşit. Eu nu. În 2002, m-am îndrăgostit de o fată pe care o chema Christina. În anul acela am mers la părinţii mei. Nu aş fi putut să fac asta dacă Christina nu m-ar fi ţinut de mână. Tata nu s-a uitat la mine. Mi-a spus să plec şi să nu mă mai întorc niciodată. Mama nu a spus nimic. Dar nu am făcut nimic altceva decât să le spun adevărul. A fost acest gest egoist? Ne vindem integritatea pe nimic, dar este singurul lucru pe care îl avem cu adevărat. Este ultima bucăţică din noi. Dar în cadrul acelei părţi suntem liberi. Am ştiut întotdeauna ce vreau să fac cu viaţa mea şi în 2015 am apărut în primul meu film. A fost cel mai important rol din viaţa mea. Nu mulţumită carierei mele, ci pentru că aşa am întâlnit-o pe Ruth. Încă de prima dată când ne-am sărutat am ştiut că nu mai vreau să sărut alte buze în afară de ale ei. Ne-am mutat într-un mic apartament din Londra. Aceia au fost cei mai frumoşi ani din viaţa mea.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pereche de pantofi

De la o distanţă de o mie de mile
Îţi trimit o pereche de pantofi din bumbac
O scrisoare
Fără cuvinte
Conţinând mai mult de patruzeci de ani de lucruri care trebuie spuse
Lucruri la care doar m-am gândit, dar pe care nu le-am spus niciodată
O propoziţie după altă propoziţie
Cusute mărunt în tălpile pantofilor
Am păstrat ascunse toate pe care le am de spus multă vreme
Unele dintre ele ascunse lângă fântână
Unele dintre ele ascunse sub perna mea
Unele dintre ele ascunse în pâlpâitul lămpii la miezul nopţii
Unele dintre ele au fost uscate de vânt
Unele dintre ele au prins igrasie
Unora dintre ele le-au căzut dinţii
Unora dintre ele le-au crescut licheni
Acum le adun pe toate
Şi le cos strâns în tălpile pantofilor

Pantofii s-ar putea să-ţi fie mici
I-am măsurat cu inima mea, cu copilăria noastră,
Cu visele din adâncul nopţii
Dacă îţi vin sau nu este o altă treabă
Te rog, să nu-i arunci niciodată
Ca şi cum ar fi pantofii noştri uzaţi de-atâta purtat

Patruzeci de ani de gânduri
Patruzeci de ani de singurătate
Sunt cusuţi în tălpile lor

Nota poetului:
Prietenul meu Zhang Tuowu şi d-şoara Shen Lianzi, când erau foarte tineri s-au logodit şi urmau să se căsătorească, dar din cauza războiului au fost separaţi, unul în China, iar celălalt în Taiwan, neputând să comunice pentru mai mult de patruzeci de ani. De curând, un prieten a reuşit să livreze o pereche de pantofi din bumbac lui Zhang. Pantofii fuseseră făcuţi şi trimişi de d-şoara Shen. Tuowu i-a primit ca şi cum ar fi primit o scrisoare fără cuvinte, plină de gânduri de acasă. A plâns cu inima zdrobită. Astăzi Zhang Tuowu şi d-şoara Shen Lianzi sunt bătrâni, dar dragostea lor a rămas tânără şi proaspătă peste ani.

poezie de Luo Fu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoana de Bucovina

bunica mea a fost o amforă ferită ochilor lumii de către un stăpân gelos,
vinul băut din ea avea gustul amărui al strugurilor descântaţi cu roua de Bucovina.
pe degete purta inele de iarbă scânteind a tinereţe veşnică
iar cuvintele ei sărbătoreau o fericire promisă, aşteptată, neuitată.
dacă ar fi ştiut să scrie poate ar fi descris cum se adună negurile deasupra munţilor străbuni
sau cum se strang flacaii satului înainte de a pleca în cătănie.
dar în sătucul meu, femeile învătau să scrie abia la bătrâneţe,
literele lor erau şchioape, urâţite de aşteptare şi adeseori cu adevărat triste.

bunica mea nu a avut niciodată inel de aur sau brăţară de argint,
poate că pielea ei nu rezista la răceala acelor podoabe.
singura ei bucurie a fost aceea de a păzi lângă focul iubirii,
numele neamului meu.
anii s-au succedat ameţitor în Ţara de fagi.
pârâurile au secat iar râurile au devenit nestemate pe cer.
copiii sătucului au plecat în războaie,
mulţi nu s-au mai întors.
cu toate astea, preotul satului îi strigă pe toţi în fiecare duminică
ca un apel continuu la neuitare,
ca un apel continuu la conştiinţa colectivă.

bunica mea şi-ar fi dorit să mă vadă crescând în livada cu vişini bătrâni,
dar cu mult timp înainte de a mă naşte eu
a fost chemată să fie culoare vie din curcubeul credinţei.
Maria s-a îmbrăcat de sărbătoare,
şi-a prins în piept floarea de mireasă
şi a intrat în pământul străbun în căutarea luminii veşnice.

icoană vie, amintirea ei...

poezie de Eduard Dorneanu (24 iulie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carda

Un boboc în roua dimineţii
Îşi deschide aripile vieţii,
Ca nou-născut în aura luminii
Începe zborul, arta împlinirii.

Este greu împiedicat de toate,
Dar ambiţios le izgoneşte-n noapte
Şi din tristeţi renaşte fericire
Şi suferă zâmbind la zile.

A cunoscut priviri necunoscute
Şi-a fost atins de taine mult prea multe
A încercat să lupte, a învins
Dar rănile-n cuvinte s-au destins.

A înotat în ochii săi albaştri
A cumpărat aripi de la aştri
Şi zboară neatins de stele
Repetă, ca-ntr-un joc de iele.

Un zâmbet la-nceput, o simpatie
Se pierde în trecut pe o câmpie
Un sentiment transcris în trei cuvinte
El e norocul ce-l aduce-n minte.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cârpă arsă

sufeream de pofte din ce în ce mai rare
şi din ce în ce mai ciudate
nu ştiu cum se face că într-o zi
mi-a fost dor de mirosul de cârpă arsă

am pornit aragazul şi am pârlit cârpa de bucătărie
până ce îngerul ce se ascundea în pata de ulei
a fumegat ca o candelă în mâinile mele
pline de pământ

mi s-au desfundat sinusurile, iar prin vidul timpanului
auzeam glasuri moi de arhangheli
cum curgeau în borcanele de zacuscă
din cămara obscură

o! miros divin de cârpă arsă
cădelniţează în mine măcar o miime
din eternitatea poliesterului

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!