Crucea jertfei

Pe crucea răstignitului Iisus
cu lacrimi şi cu sânge şi cu apă
de două mii de ani ni se adapă
credinţa-n mântuirea cea de sus.

Pe crucea Lui din lemn a stat să moară
batjocorit de-ai lui, de-o-ntreagă lume
răbdând până la capăt, printre glume,
batjocorit şi azi, a câta oară?

Cât vei mai sta departe de pământul
cu oropsiţi, bolnavi, fără speranţă,
cu o Sodomă şi-o Gomoră tari în clanţă
cei ce Te ştiu, ştiu şi deznodământul!

Aşteptătorii Tăi grăbesc venirea
pe norii aurii, Tu plin de slavă,
pământul să-l salvezi, cu foc, cu lavă,
iar fraţii Tăi să-şi vadă mântuirea.

Iisus Hristos, o, Domn plin de răbdare,
ştiu şi potrivnicii că n-au vreo şansă
turbarea ce le creşte, ca-ntr-o transă,
fatală le va fi şi-a lor trădare.

Apoi, când pacea Ta va umple lumea
cea nouă, fără lacrimi ori durere
să Te cunoască le va fi plăcere
şi să Te vadă le va fi cununa!

poezie de Petre Conceatu (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petre Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se clatină Crucea sub bocet de mamă

Nu-s demnă, la Crucea-nălţată-n durere,
S-ating niciun cui sau vreo pată de sânge,
E-acolo un loc unde ura nu piere
Şi ochiul închis care vede şi plânge.

Înscrise în rană stau slovele sfinte
Şi-o lume întreagă, păcatele-şi lasă
Pe Crucea, ce doarme în pat de morminte,
Din care un fluviu de sânge se varsă.

Un înger îşi frânge o aripă-n două
Şi ninge cu pace pe dalta păgână,
E soare deodată cu luna cea nouă,
Când moartea, reqviem, lui Iisus îi îngână.

Se clatină Crucea sub bocet de mamă,
Piroanele-şi lasă în carne rugina,
Un scâncet inundă o lume cu teamă:
-Păcatul e-n mine şi-a noastră e vina!

Purtăm toţi pe frunte, coroană cu ţinte;
Aşa ne e scris, de când lumea-n destine
Pe Crucea Lui sfântă, e încă fierbinte
Iubirea de oameni, de tine, de mine.

La Crucea de lemn, putrezită de vreme
N-avem paşapoarte şi-nalte hotare
Opresc rugăciunea din false poeme,
Când jertfa de sine-i povară prea mare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două lacrimi

Două lacrimi am văzut în salba
Unui nor ce mi-a ieşit în cale.
Două lacrimi au căzut în iarba
Unde se târăsc melcii agale.

Două lacrimi curăţă pământul
Năpădit de buruieni amare.
Două lacrimi s-au uscat în vântul
Legănat din zare-n altă zare.

Două lacrimi las acum să cadă,
Umerii pomeţilor să-mi spele.
Două lacrimi n-au cum să se vadă
Între-atâtea mii şi mii de stele!

Două lacrimi reci, rostogolite
Peste lume, cât e ea de mare.
Două lacrimi calde, înflorite
Într-un plâns de sălcii curgătoare.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, uite ce durere!

Mamă, uite ce durere!
Domnul, pentru noi, azi piere,
El le rabda, mamă, toate
Şi ne scapă de păcate.

Pe cerul însorit se-adună
Nori care prevestesc furtună,
Şi pământul, mamă, iată!
Se cutremură deodată...

Ce-a făcut El mamă, oare?!
Printr-o moarte-ngrozitoare,
Suferind, cu răni pe spate
Şi-a dus crucea pân la moarte.

Iată! Maica Sfântă plânge!
Oh! Iisus al ei se stinge!
Doamne, cât ai mai răbdat!
Alinare n-ai aflat...

Plin de răni şi însetat,
Către Tatăl te-ai rugat.
"Iartă-i, Tată! Nu ştiu ei
Că Tu binele le vrei!"

Oh, Iisuse, eşti cu noi!
Sprijin marilor nevoi,
Ne-ai şters lacrima amară!
Noi nu te-am băgat în semă...

Fapte bune-ai săvârşit,
Oamenii te-au chinuit...
Coroană de spini ţi-au pus,
Bunule, Prea Scump Iisus!

Vai, ce repede-au uitat
Cum pe toţi i-ai ajutat!
Morţii cum i-ai înviat
Şi poporu-ai ajutat.

O, Miel Blând şi Răbdător,
Mântuirea tuturor!
Mamă, ce povară-a dus
Scumpul nostru, blând Iisus.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea Mielului

E Paştele în case de creştini
Iisus Cristos lipseşte din mai toate
Ţinut la uşi, respins din nou de gloate
Preocupate egoist doar de festin
De o imagine şi de un intestin...

E Paştele şi Mielul ce contează
Tace din nou, mai mult, mai apăsat
În lumea-nlănţuită de păcat
El stă la uşa ta şi lăcrimează
Chiar nu-L auzi cum bate, cum oftează?

E un nou Paşte, câţi îi ştiu valoarea?!
Atâţia miei ucişi privind spre Mielul
Cel răstignit de 2000 de ani, Modelul,
Câţi i se mai închină-n Sărbătoarea
Cea dedicată Lui, cât largă-i zarea?

E înc-un Paşte pentru îmbuibare
Bătrâni uitaţi de lume lăcrimează
Copii abandonaţi stau trişti şi nu cutează
Să-şi salte ochii din pământul fără soare
E Paşte, plouă Cerul lacrimi mari, amare...

poezie de Petrică Conceatu din Noua Geneză (4 aprilie 2010)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângea şi Crucea însângerată

PLÂNGEA ŞI CRUCEA ÎNSÂNGERATĂ

De noaptea când pe Golgota, Crucea-Şi ducea Iisus,
Toată omenirea ştie că s-au cutremurat
Pământul şi Cerul, de -Fiu ce-a fost sacrificat
Cu voia Celui de Sus.

Dar Iisus îndura chinurile în tăcere,
Cu sângele să spele păcatul necredinţei;
Pe om să-l lumineze cu flacăra căinţei,
Prin a Sa Înviere.

De mila Lui lăcrima Crucea însângerată,
Când spinii rugului Îi răneau fruntea divină,
Iar El chema pe Dumnezeu, în Duh Sfânt să vină,
Să-i curme crudă soartă.

Doar strigăt din rugăciunea Maicii se auzea
Peste întreaga suflare de la Pământ la cer,
Că numai Tatăl ştia de-al Învierii mister,
Când Iisus Hristos murea.

Dar în miez de noapte, Lumină din Cer coboară
La Mormântul Sfânt, pentru suflarea omenească;
Iar prin minune, credinţa sfântă să renască
Pe lacrimă de ceară.

Suflate păcătoase din Iad le-a eliberat
Iisus, când cu moartea trupească a plătit tribut;
Că Dumnezeu şi Tatăl pe om l-a iubit mai mult,
Iar pe Hristos L-a-nviat!

14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci
Din vol."La poarta Divinităţii"
Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Poezie ortodoxă (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La icoana Mântuitorului

Priveşte spre noi resemnat
Din cadrul de lemn încleiat
Iisus chinuit, răbdător
Şi cuiele lui cât ne dor!

Golgota cu el toţi urcăm,
În pietre desculţi ne-ncurcăm
Ne vrem cât mai puri, mai senini,
În soartă păşim plini de spini.

"- Marie şi tu, Magdalenă,
Nu plângeţi, e viaţa arenă,
Spartacus şi el a luptat
Şi crucea romanii i-au dat.

Eu nu sunt ca el, sclavul trac,
Sunt sâmbure-al lumii şi-mbrac
În albe veşminte, curate
Din veacuri păcatele toate..."

Priveşte spre noi mai senin
La anii ce curg ca un vin,
Cu pâinea cea frântă în mână
Iisus vrea cu noi să rămână.

Am plâns, am negat şi am crezut
Şi cuiele cât ne-au durut!
Iisus a murit şi-a -nviat,
Nu-i loc pentru noi de păcat.

Iisus a-nviat şi ne-a spus:
"- Priviţi totdeauna în sus!
E vremea ca azi fiecare
Să-şi scalde simţirea-n candoare".

poezie de Gigi Stanciu (2005)
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii au spus că crucea lui Hristos nu a fost un lucru eroic, dar vreau să vă spun că crucea lui Iisus Hristos a pus mai mult eroism în sufletele oamenilor decât orice alt eveniment din istoria omenirii.

citat din John G. Lake
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Având o singură armă: dragostea lui Hristos, o singură ţintă: mântuirea şi Împărăţia Lui, un singur steag: Crucea şi Jertfa Sa, creştinii dintâi, ei, cei foarte puţini şi străini, dar călăuziţi de porunca şi puterea lui Hristos, au îndrăznit să meargă să cucerească lumea pentru Dumnezeu; şi au cucerit-o.

Traian Dorz în Cununile slăvite (2006)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lui Iisus

Când Iisus a fost pe cruce răstignit
Mama lui a plâns cu lacrimi de durere.
Nu pentru că fiul ei a murit,
Dar pentru păcatele noastre grele.

Când Iisus la cer s-a înălţat
Ea a plâns cu lacrimi de bucurie.
Nu pentru că fiul ei din morţi a înviat,
Dar pentru a noastră veselie.

Şi cât a mai trăit ea pe pământ
A fost de Dumnezeu binecuvântată,
Să fie un om fericit!
Şi să nu plângă niciodată.

poezie de Vladimir Potlog (20 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normă

Urcând Golgota
am căzut a treia oară
ducând crucea ţării,
în timp ce la dreapta mea
Mântuitorul Iisus Hristos
urcând şi el
dar de această dată ca turist
şi scriind versuri despre
istoria acestui deal
s-a oprit lângă mine,
nu silit de povara drumului
ci a metaforelor...
Atunci Domnul Iisus Hristos
a făcut cu mine schimb de experienţă...
A luat el crucea...
Iar eu îi continuu poezia...

poezie de Vasile Dan Marchis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mititelule

unde eşti? mititelule
ai plecat spre o lume
mai bună mai omenoasă?
nu plâng din cauza asta
de ce să plâng
dacă tu ai s-o duci mai bine
fără foame fără frig
fără să fii bolnav
fără să cerşeşti o mângâiere
o firimitură de mâncare
o gură de apă clocită
un trai mai bun
plâng puţin recunosc plâng
sunt lacrimi de durere
nici nu mai ştiu ce mă doare
nu-i nimic de data asta
o să-mi treacă cu timpul
fraţii tăi încă trăiesc
mai plâng în seara asta
şi de mâine o să mă gândesc la altceva

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfânta Lumină

Dragi cititori... "S-a întâmplat"
Aşa-n... "Mass-media", au relatat;
S-a întâmplat... Sfânta Lumină
Foarte-adevărat... să vină.

Aşa e omul păcătos
Nu crede în Iisus Hristos;
Te duci... cu ochii tăi să vezi
Apoi, văzând, pe loc să crezi?

Lumina Sfântă care vine
Uimeşte fiinţa din tine;
Mormântul Domnului e sfânt
Iisus, a fost pe-aceast pământ!

-N-am crezut şi am venit
Aici... din Târnăveni - privit
Şi-ntradevăr... Sfânta Lumină
A coborât – este Divină!

Privind spre cer, aşa a spus
O tânără, despre Iisus
Golgota, este-adevărată
O vizitează: lumea toată.

Ridică-ţi ochii om spre cer
Acest Mormânt nu-i un mister;
Te rog din: "Suflet", tu, să vezi
Divinitatea să o crezi.

Iisus Hristos a înviat!
Nume lui Dumnezeu a dat;
Căci, Dumnezeu, este "Cuvânt"
El ne-a Creat pe-acest pământ!

Ridică-ţi ochii şi-ai să-L crezi
Unde vei merge ai să-L vezi;
Ridică-ţi ochii cât mai Sus
Iubindu,-L pe Domnul Iisus.

Hristos a înviat!

poezie de Paul Preda Păvălache (15 aprilie 2012)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, mamă

O, mamă, fără tine pământul e sărac
Şi chipul meu e-n lacrimi, nu pot să mă prefac,
Iar casa ta e tristă, căci tu erai stăpâna
Şi nu-mi răspunde nimeni când spun blând, "sărut mana".

Iar telefonul tace, deşi mă uit la el,
Cât mi-aş dori acum să văd al tău apel
Şi să aud din nou cuvintele divine:
"Ce mai faci dragul mamei, la tine-i totul bine?".

Şi mă gândesc că poate e doar un vis urât
În care-un negru demon în iad m-a coborât
Şi-aştept cu nerăbdare să mă trezesc din nou
Şi plin de fericire să văd iar chipul tău.

Dar timpul trece, trece şi tu nu mai apari
Ah, unde s-au dus oare ochii tăi buni şi clari?
Ştiu că sunt morţi şi de-aia să vadă nu mai pot
Şi am murit şi eu, chiar dacă nu de tot.

poezie de Octavian Cocoş (6 mai 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume priponită

în mine arde-o lume priponită
de crucea vieţii fără de-ntuneric
aprind un lemn de gând
dau foc iubirii
întorc spre cer privirea-nceţoşată
şi-ascult cuvântul
cel dintâi din punct

de foc de-argint din lemn
sau fier
sau aer
prin apă calc
şi simt că mă scufund

o mână cât o frunză de măslin
mă scapă
ridică umbra-n mine
ca pe-un zid

şi ştiu că într-un unghi al lui
al zidului
m-aşteaptă
înţelepciunea firii să-mi înalţe
inima-n ceruri peste ceruri albe
şi sufletul
în pasăre de foc
mi-l lasă
cenuşa lui să-mi fie far prin lume

din spirit aspru mă ridic
şi-n creste
înzăpezite îmi trimit şi visul
şi frica
frământarea şi căderea
când lumina
la ceas de taină reaprinde
viaţa

e chipul chip al chipurilor aspre
blândeţea nu se vede
se trăieşte
se pictează

din fir de iarbă
scânteia prinde forţă
din lemn din apă şi metal
spre gheaţă

în gheaţă înnoptez
apoi răsare
el, forţa vieţii, blândul, asprul
soare

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

Privesc sclipirea neagră ascunsă-n ochii tăi
Şi plouă azi cu lacrimi de jar şi de argint,
Durerea-i sfărâmată cât veghe-ţi suntem noi.
Tu ai să duci cu tine tristeţe,-n infinit.

Sunt nori pe cerul vieţii şi-n suflet este noapte,
Furtuna strânsă-n suflet se zbuciumă, vibrează,
Comunică cu lumea... Departe, mai departe,
Cei care-s duşi din lume, prin timpu-ţi recreează.

M-ascund sub umbre stranii... Tăcere, suferinţă...
Aştepţi eliberarea... Sunt aripi fâlfâind,
Iisus, cu ochii-n lacrimi, te-aşteaptă-ntru căinţă,
Iar noi, măicuţă scumpă... noi te vedem murind.

E pleoapa grea de lacrimi... Tu, lacrimă de ceară,
Cerându-ţi drept la viaţă eternă, vei pleca...
Te aşteptăm în vise căci dulce,-o să apară,
Decât acolo, mamă, înfăţişarea ta.

Şi gândurile zboară, târziul va erupe
Şi stele-n semn de doliu pe cer or să se stingă,
Această clipă. mamă, de lacrimă ne umple...
Tu vei veni - un înger, pe umeri să ne-atingă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priceasnă

Mai plânge Maica din Carpaţi şi inima-i se frânge,
Îşi mai aşteaptă fiul drag şi-o Dacie mai plânge.
Mai sângerează rana lui Iisus pe crucea putrezită,
Şi cuiele bătute-n mâini le simte inima-mpietrită

La Cina cea de Taină în limba sacra a cuvântat,
Dar au cântat cocoşii în zori şi fraţii l-au trădat.
Nici ţintele bătute-n carne nu L-au durut mai tare,
Decât trădarea aproapelui în Vinerea cea Mare.

Voi nu l-aţi cunoscut în Rusalim bătut cu pietre,
Cetatea l-a primit cu sălcii, crescute în perete.
Pribeag în ţara lui de sus, pe muntele cel sfânt,
El ne-a iubit şi ne-a iertat, murind, ne-a mântuit.

Mai plânge Maica din Carpaţi, şi inima-i de piatră,
Îl mai aşteaptă pe Messia o Dacie îndoliată.
Nu plângeţi fraţii mei de cruce, ne spune El de sus,
Mă doare crâncen rana voastră, sunt Dacul cel Iisus.

poezie de Tamara Tomiris Gorincioi (5 aprilie 2018)
Adăugat de Tamara Tomiris Gorincioi
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lege

O lume ce dispare, o lume ce revine,
O lume ce se pierde într-un nor întins...
Când inima-mi se luptă şi apoi menţine
Un fir, un pic de lacrimi întrânsa e aprins.

O rază-ncremenită care se dezice
De propria sa viaţă în care a trăit
Şi un gând turbat ce ar vrea să strice
Visul cel opus văzându-l fericit.

Un sunet ce se naşte astăzi din vorbire,
O lacrimă-i în palmă din ochi ce s-a răpus.
Ceaţa se dezleagă în propria-mi privire
Şi soarele se pierde în tainicul apus.

Orişice tăran e de partea lui,
Stăpâneşte singur sute de hectare...
A uitat pământul oare e a cui,
Sau că egal e pentru fiecare?

De lumea nu-nţelege darul să-l împartă
Va regreta prin lacrimi văzând acest păcat.
Te va-neca trecutul oprit în prag de Poartă
Precum ar creşte iarba-ntr-un izvor uscat.

Deci, lumea mea cea dragă, e clar, e neajuns...
Orişice ţăran ştiu că va-nţelege,
Dar nu uitaţi: Mai este-o Lege – Sus!
De care ţine cont fiecare lege!

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul şi sub ochiul divin al Fecioarei Maria şi al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne ştim în această credinţă, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheaţi de ochiul divin de când acest popor a luat naştere, fiind consideraţi ca aleşii lui, pentru că prin păstrarea tradiţiei muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăşi întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea şi convingerea mea.

Gheorghe Zamfir în interviu (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!