Zimbrii

Zimbrii pădurilor prăfuite
De aducerile aminte
Îngenunche timpului-ieri.
Vuieşte pământul sub copitele lor,
Gânduri se-ascund, plâng şi dor...
Închid ochii... Înnouratele pleoape
Plutesc peste ale clipelor ape.
Nuferi îndepărtaţi inundă zarea pustie...
Muguri de păpădie.
Tăcere apoi... aceeaşi cenuşă.
Plouă peste frunţile pudrate cu rouă.
Inorogi scormonesc
În schiţa pământului-mâine
Un alt colţ de prezent....
Amazoana luminii aruncă
Ca un văl de mireasă,
O mătasă albastră...
Se-ncinge cu brâul curcubeului-tată.
Ce zi minunată!
Este o zi sau este numai un vis?!
Zimbrii pădurilor prăfuite
De aducerile aminte
Au adormit...
Stânci şi râpe adânci
Şi un singur uliu cu chip de om,
Suferind de nesomn.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea zimbrilor

Fericite, mâinile mele merg spre închinăciune,
Vai! Îmi aduc aminte...
trandafiri roşii-purpurii au înflorit pe piepturile copiilor
când ai fost sfâşiată, Românie.
Trandafiri roşii-purpurii
pe mâinile, picioarele şi coasta lui Christ
când ai fost batjocorită...
Vai! îi aud încă pe bătrâni
cum plâng pe dinlăuntru cu chipurile schimonosite de durere...
Sfinţii noştri îşi amintesc...
Vor trebui multe bătăi de pleoape
până la tămăduirea luminii din altar.
Oh! Moldovă! Moldovă! altar al cuvântului celui mai trist.

Sub copitele cailor grânele s-au frânt,
în genunchi nu au căzut decât mărăcinii...
Zimbrilor le-au fost luaţi codrii,
rătăcesc şi acum prin jalea cuvintelor nemairostite.
Răni adânci se deschid în trupurile copacilor
picurând mir peste morţii noştri.
Moldovă! Zimbrii tăi ne privesc doar din steme,
ochiul lor înlăcrimat a ajuns gigantic
ca un gol în cele trei culori.

Moldovă!...
Tu, mamă,
în fiecare noapte îţi chemi copiii strigându-i
pe numele lor de taina şi moarte.
Te vor auzi odată,
din adâncul pământului sau al cuvintelor nemairostite,
într-o noapte de Înviere,
când Mântuitorul va sparge porţile întunericului
şi va prăda iadul.

Moldovă! Zăpada se împleteşte cu gândurile triste
şi se aşterne peste trupul tău ca o linişte...
Întoarcerea zimbrilor tăi
va fi Dumnezeiasca noastră Schimbare la Faţă.

poezie de Gavriil Stiharul din Hyperion (1993)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

Zarea clipelor albastre
trezeşte deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care îşi porneşte cântul.

Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopţii
şi deodată dau fiori.

Ascult frunzele cum cad,
foşnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veşmântul lor de ghimp.

Aşteptările de seară
vin în raze de speranţă
şi plutesc cum este globul
argintiu şi plin de viaţă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea

Zarea clipelor albastre
trezeşte deodată vântul,
peste ploaia fermecată
care îşi porneşte cântul.

Picături de gânduri reci
curg într-una peste flori,
ele ies din visul nopţii
şi deodată dau fiori.

Ascult frunzele cum cad,
foşnetul de anotimp,
copacii mai rar apar
în veşmântul lor de ghimp.

Aşteptările de seară
vin în raze de speranţă
şi plutesc cum este globul
argintiu şi plin de viaţă.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

Peste iazul de sub sălcii
Cocorii au pleca în bejenie,
Seara stelele s-au adunat la vecernie.

Peste mormintele noastre
Fruntea sfărâmată a serii
Ne-aduce aminte de zilele învierii.

Peste zidurile albe ale cetăţii
Sub arcuri de gânduri
Urcăm călători spre miezul nopţii.

Cade purpura nopţii peste tot,
Fruntea înnoptează sub clarul de lună,
Doamne, ce toamnă nebună...

Semne, gânduri şi stele se-ascund rebele
În iazul de sub sălcii adormit,
Doamne, ce mult te-am iubit!

Peste deal s-a făcut toamnă,
Peste suflet primăvară,
Peste gândurile mele
Trece-un cârd de rândunele,
Unde fugi, Doamne, cu ele?...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păduri de brazi

Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp şi vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată

Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Şi raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?

Speranţa şi durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfăşoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală

Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Şi în apus se-ascunde tristeţea acestei lumi
Strămoşii ne recheamă şi sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credinţa şi trupul căpătâi.

Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Şi albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin şi-n noi se ridică
O dulce speranţă şi dorul de casă.

Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuieşte de lacrimi şi râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.

Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce eşti, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuţei mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem iubitei adormite

Iubito, stai cuminte-n catifele,
În zori de zi să te-nvelesc aş vrea,
Să plouă peste genele de stele
Doar muguri mătăsoşi de catifea.

Să-ţi prind în păr mireasmă de gutuie,
Cu florile de tei să te-nvelesc
Şi cu aroma dulce-amăruie,
Cu ochi de vise dulci să te privesc.

Pe copsele cu aur poleite
Săruturi dulci de mere să-ncolţească
De mine să-ţi aduci mereu aminte,
Iubita mea de viţă-mpărătească.

Şi colindând pe cerul fără seamăn
Să înviem iubirea noastră pură,
Să ningem pe pământul cald şi reavăn
Iubire nouă, veşnică şi pură.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mireasă...

Închid ochii şi se aşează sub pleoape
Înger de şoapte, în noapte.
Şi fiecare şoaptă este o catacombă...
Cad lacrimi în trombă...
Amintirea se disecă în mii de tăceri.
Este timpul de ieri...
Când eu - mireasă a verbului ruginit,
Îmi amintesc de-nceput.
De mireasa de rubin, cu voaluri din care,
Din râuri de sânge-am ţâşnit,
Cu tălpile goale.
Căutam să cunosc fericirea
Din laptele mamei dulce şi alb.
Prin Dumnezeu mi-a rămas
Far şi catarg.
Au trecut ani...
Am devenit femeia-mireasă,
Femeia frumoasă, frumoasă, frumoasă...
Păşind spre altar
Cu sete de viaţă.
N-am gândit niciodată
Că sub pleoapele ninse
Se vor scurge deodată,
Lacrimi, gânduri şi vise.
Am trimis la plimbare
Timpul iute trecut
Şi sub lespezi de Soare m-am ascuns - început.

În alt timp am plecat
Şi să plâng m-am decis,
Printre munţii de doliu,
Pentru ultimul vis.
Şi trecutul acela în zadar a apus,
Toate visele vieţii ca o clipă s-au scurs.
Despre visele mele
N-am nimic să vorbesc.
Am prea multă durere,
Dar tot vreau să iubesc...
...............................................................
Paşii-aleargă prin mine,
Sunt un gând de cristal
Dintr-o vară rămasă
Rătăcită la mal.
Şi din nou sunt mireasă,
Mire mi-e Infinit
Şi la tâmple-mi anină
Ramuri-valuri de mirt.
Îmi e voalul un val
Peste umerii goi,
Peste umeri de ceară,
Dar e-un vis fără noi.
Doar buzele mele sunt încrustate-n nisip,
Ca urmele paşilor
Trecători prin... peste timp.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar pentru Nicoleta

Închid ochii şi văd
Fericirea din ochii tăi,
Dar şi lacrima caldă
În care se-ascund chipurile
Celor ce şi-au dorit
Să te vadă.
Sub voalul alb de mireasă.
Văd mormântul de marmură
Al parinţilor tăi,
Împodobit cu floi şi lumină.
Ei te-au iubit, te iubesc,
Sunt îngei pe soclu ceresc.
Ei au împlinit visul acesta,
Iar tu ai închis cercul iubirii
Cununându-te întru infinit
Cu cel ce mereu te-a iubit.
Nu plânge! Eşti cea mai frumoasă!
O clipă ţi-am văzut tatăl...
Era martor, în rândurile din urmă
A celor ce te priveau.
Şi mama era acolo –
Pe piciorul tău stâng.
Ţi-ai împlinit marea iubire.
Nu plânge!
Doar eu
Am dreptul să plâng!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Şi-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.

Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Şi curg peste anotimpuri, şiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.

Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Straşnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii şi mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!

Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viaţă
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranţă
Că poate fi totul ca un nou legământ!

poezie de Lucia Guriţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A înmugurit tăcerea

Parcă şi tăcerea-n noi a-nmugurit...
Plouă peste oameni, plouă-n noapte peste
Ploaie de tăcere, ploaie de granit...
Plouă în neştire, frunze la ferestre.

Scârţâie fântâna imn de neputinţă
În tăcerea nopţii şubredă şi grea.
Cumpăna se-apleacă iar, întru căinţă
Şi-ngenunche-n noapte, ca o boală grea.

Se cutremur ramuri... Plâng cu stele-n noapte,
Toamnă ni-i în suflet, frunze arămii...
Trec, sobor de clipe, zile lungi, deşarte,
Pe un cer de sticlă, pe alei pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spovedanie

- Îngenunche! zice popa
- Cum s-o fac, Măria Ta?!
Că piciorul meu, aista,
Este tot de tinichea.

- Şi apoi cum să se ierte
Ce păcate ai făcut?!
Îngenunche! zice popa.
- Iar o luăm de la-nceput?!

Doar ce-mi vine o idee
Şi întreb şi eu, aşa:
- Vrei să mă grijeşti, părinte?
Şi apoi om mai vedea.

Pune-ţi iute patrafirul
Până nu mă răzgândesc!
Zice popa: "Iartă-l, Doamne!
Drace, zău că mă crucesc!"

Intră popa, cum se cade,
În altar, ca Ăle Sfinte
Să-şi aducă. Mă grijeşte,
Apoi spune: "Ia aminte!

Pupă moaştele acelea
Şi-aste mâini să-i dai ceva
Din a ta milostivire!
- Sfinte, dar am palma grea!

- Fiule, cu greutate
A dus crucea pe Golgota
Şi Iisus. Deci dă odată,
Fiindcă tu n-ai dat nici cota!

A cerut-o?! S-o primească!
Eu i-am spus de la-nceput.
------------------------------------
Să nu faci ce spune popa,
Că nu tot ce spune-i sfânt!

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lan de caprifoi

cresc nuferi galbeni pe lacul verde
cerul albastru se oglindeşte-n noi
noaptea cosmarelor în lumină se pierde
în zori beau rouă dulce din caprifoi.

romantismul roz în mine se dezvoltă
am strâns sublimări din vast univers
steaua a aşezat peste tâmple o boltă
ca un curcubeu zămislit de vers.

melancolia neagră se destramă în cântec
doina pădurilor vibrează în sânge
dezolarea cenuşie tare-aş vrea s-o spintec
cînd sufletul trist suspină şi plânge.

gânduri bune cu rele în minte amestec
iubirea de viaţă în slovă se distinge.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul vâjâia ca o morişcă de vânt, se deşira ca o mătasă albastră, dar eu treceam peste el şi prin el pentru a învinge. Timpul meu, cel adunat cu prisosinţă în trupul meu va întări şi sufletul în această ambuscadă periculoasă a trecerii.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă în sufletul meu

Plouă în sufletul meu...
Eutanasiaţi-mă!
Doar astfel nu mai pot simţi durerea...
Se propagă reţ de câteva secunde
O altă durere,
Apoi se pierde-n neant...
Incineraţi-mi trupul osândit
De griji şi de boală!
Nu vreau să fiu o povară.
Apoi azvârliţi-mi cenuşa în vânt!
Mă voi împărţi fiecărui muritor, pe pământ.
Nu mă puteţi închide-n mormânt!
Mă strânge tăcerea din jur
În lanţurile nepieritorului timp.
Sunt un suflet liber!
Amazoana ce dă sărmanilor
Bucata de fericire
Pe care alţii au uitat s-o ofere...
Este singura mea vrere

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi iar te-am visat tot aşa de senină
ca zarea albastră din ochii adânci
ca marile lunii când suplă şi plină
lin trece din noapte în creastă de stânci...

catren de Iurie Osoianu (23 noiembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă, Doamne cu mirese!

"Plouă, Doamne cu mirese!"
Pentru morţii-ndoliaţi...
Piere în întunecare
Toată dragostea de fraţi...

Plouă lacrimă amară
Căci fraţi întru rădăcină
Au uitat de mult de mamă
Şi de dragostea divină.

În cascade de aramă
Rana vieţii îngenunche...
Plouă Doamne cu mirese,
Nu cu bani şi pietre scumpe.

Plâng pe cruce, la mormântul
Mamei, suferind de dor,
Doi fraţi, duşi de mult în lume...
Fără mamă nu-i uşor!

Doi fraţi întru rădăcină,
Două lacrimi pe pământ,
Jură pe mormântul mamei,
Jură către Domnul Sfânt,

Că vor fi uniţi de-a pururi
Şi nimic nu va clinti
Stânca dragostei de frate,
Pe pământ cât fraţi vor fi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul lasă în urmă cenuşă, iar omul amintiri. Luaţi aminte şi nu călcaţi cu tălpile goale în jarul cuvintelor!

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul lasă în urmă cenuşă, iar omul amintiri. Luaţi aminte şi nu călcaţi cu tălpile goale în jarul cuvintelor.

aforism de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru luna mai

În lucirea lunii-mi pare
Pom în floare, lumea toată.
Trece leneş pe cărare,
Printre băncile de piatră
Câte-o ramură ce-n vânturi
S-a încumetat să zboare.
Singur - fluture de noapte,
Val plăpând de-nsingurare.

În lucirea lunii-mi pare
Ochiul, sâmbure de sticlă,
Ce, gătit de sărbătoare,
Către stele se ridică.
Urc pe trepte de lumină,
Trec prin zări necunoscute
Şi cu dor privesc pământul.
Visul, flacara erupe.

Pom în floare, lumea toată
Sub sclipirea lunii-mi pare.
Colţ de Rai care-şi arată
Spicu-n mierea din ogoare.
Curg în râuri maci şi lacrimi,
Vin în ploi de tânguire,
Plânge-n noi şi plânge-n ceruri
Un crâmpei de fericire.

Trece leneş pe cărare
Frângând ramura-n cuvinte,
Ca un cârd de căprioare
Sânul lumii să-l alinte,
O copilă. Şi aleea
Îşi ascunde chipu-n umbre
Şi de lacul din privire
Lumea mea deodat' se umple.

Printre băncile de piatră
Alte umbre stau culcate
Sub umbrele de lumină
Şi sfios se-ascund în noapte.
Tremură sub braţe lucii
De tăcere, lumea toată
Şi în vis coboară pruncii,
Gând cu gând, treaptă cu treaptă.

Câte-o ramură ce-n vânturi
Furişată se ascunde
Spre-a cutreiera în gânduri
Frământările crescânde,
Ne cuprinde-n legănare
Glossa lunii mai - un cântec,
Clopot mut şi-un colţ de soare
Din copilărescul zâmbet.

S-a încumetat să zboare
O secundă peste noi -
O atingere duioasă
Peste umeri încă goi.
Şi în jur e-atâta pace,
Numai braţele de lună
Se aud mişcând prin ramuri
Ca un semn de "noapte bună".

Singur - fluture de noapte,
Scormonesc necunoscutul
Şi atâta de departe
Azi îmi pare începutul!
Trec prin vise şi regrete,
Singur - fluture de noapte...
De iubire-mi este sete,
De lumină şi de şoapte.

Val plăpând de-nsingurare,
Mort îndoliat de moarte,
Mă ascund în resemnare
Şi mă pierd.... mă pierd în noapte.
În abaua argintată
Mă arunc. Alungă-mi Doamne
Plânsul, dorul şi tăcerea!
Numai Tu ştii cât mă doare...

Val plăpând de-nsingurare,
Singur - fluture de noapte
S-a incumetat să zboare
Ca o ramura ce-n vânturi,
Printre băncile de piatră,
Trece leneş pe cărare.
Pom în floare, lumea toată,
Sub lucirea lunii-mi pare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă bucur... eu

Mă bucur... eu

... şi mă bucur când plouă, peste flori şi pe crâng
şi mă bucur de raze, uitând să mai plâng,
şi mă bucur de tine, când vrei să-mi priveşti,
ochii de-acum limpezi, ce îmi ameţeşti,
şi mă bucur când vii, pe un drum, doar al tău,
te apropii de mine, peste dor, doar al meu,
şi mă bucur de noapte, de plapuma ei,
cu steluţe pictate, printre mii de scântei,
şi mă bucur de lună, doar ei povestesc,
când sunt tristă pe ziuă, când zâmbesc şi iubesc,
şi mă bucur de rouă, dimineaţa o calc,
şi răcoarea mă iartă, mă îndeamnă să tac,
şi mă bucur de seară, cu al ei asfinţit,
îmi aduce aminte, cât de mult te-am iubit,
şi mă pierd în lumină, când vin dimineţi,
pe un nou răsărit, mă înalţ.... să mă ierţi!

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!