Păduri de brazi
Se luminează cerul dintr-odată
Plouă de-un timp și vântul suflă tare
Această primăvară-i minunată
Plutesc tăcut pe-nrinderea albastră
Și raze dulci de aur ma-nvelesc
Zbor peste grânele în flăcări... oare
Din drumul meu mai pot să mă opresc?
Speranța și durerea mi-o leagă infinitul
În vânturi calde, noaptea, o clipă mă-nfășoară
Păduri de brazi în sânul lor mă cheamă
Din lumea mea de vise, ireală
Pătează răsăritul trupu-mbibat cu sânge
Și în apus se-ascunde tristețea acestei lumi
Strămoșii ne recheamă și sufletul lor plânge,
Scut ne-am lăsat credința și trupul căpătâi.
Se tânguie-n valuri de verde, pădurea
Și albă ninsoare de flori se revarsă...
Pământul e sprijin și-n noi se ridică
O dulce speranță și dorul de casă.
Coboară-n adâncul din sufletul nostru
Vuiește de lacrimi și râuri de dor
Se stinge în noapte pe cerul albastru
Un cântec de leagăn pe-aripi de cocor.
Mă simt ca o doină plutind printre stele
O umbră uitată de nori, printre stânci
Mă-ntorc iar acasă... Dulce ești, revedere!
Lacrimi grele pe-obrajii scumpei măicuței mele
Vin să spele durerea dintre cutele adânci.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre păduri
- poezii despre noapte
- poezii despre dor
- poezii despre albastru
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre uitare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultima lună au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.