Nuntirea

Cu-nlăcrimarea chiciurei, pe-o coapsă
Si apoi pe alta strâns, saríu-şi poartă
Unduind precum o ceaţă când să
Picure argintare. Tobele încep cu artă

Treziri de ritmuri şi abia mă-ncumet
Să cred că vântul îmbracat în socru
Ghirlandele le-aşează-n umblet.
Privindu-şi fiica migdalată-n ocru

Sub voalul mărgelat cu brumă
Îi tremură privirea-n lăcrimare
Când dansurile braţelor de mumă
Leagă încheietura cu brăţare.

Ş–ncercuind cu degetul pe frunte
O lacrimă divină, părinteşte
Începe nunta toamnei dinspre munte
Fără de june şi fără poveste.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planul de sub riduri

Ridul de la mine de pe frunte
A crescut şi s-a făcut un munte;
Cât o fi de când Carpaţii, oare,
Au fost rid pe-o frunte gânditoare?

Şi de când or creşte ne-ncetat,
Pe o frunte care veşniceşte
Şi sub care tot ce-am cugetat
S-a gândit şi nu se răzgândeşte?

poezie de Marius Robu din Aproape alb (5 iunie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurire dalbă

Cad frunzele buluc
Din interzisul nuc,
Dovleacul fără mumă
Se strâmbă rău la brumă.

Dovelţii dintr-o dată
Rămân orfani de tată
Când cade pe grădină
Tot frigul din lumină

Să vă mai spun aş vrea
Că toamna, moartea mea,
Poartă la gât o salbă
De nemurire dalbă.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daruri

E ziua mea şi-mi ninge flori în plete,
când talpa, vârful ierbii, îl sărută,
iar eu colind cărările secrete,
prin labirint, în lumea neştiută.

Îmi pierd privirea-n discul de petale,
când soarele-mi coboară-n palme raze
şi-mi dăruie puterile vestale,
să pot purta pe umeri munţi de fraze.

Îmi rătăcesc auzul printre triluri,
când vântul blând mă mângâie pe frunte
şi-mi dăruie refrene din viniluri,
uitate de un car de ani pe-o punte.

Îmi uit tot dorul greu pe o stamină
ce-şi picură, rar, puful pe-o petală
şi-mi dăruie, în taină, o vitrină,
pictată cu distanţa zenitală.

Îmi las, sfioasă, frica pe o floare
corola ei se-nalţă spre Lumină
şi-mi dăruie, candid şi cu fervoare,
cuvintele nescrise din grădină.

E ziua mea şi-mi ninge lin în suflet,
omătul se topeşte de iubire,
iar poezia-mi poartă-n al meu umblet
imense curcubee de-nrobire.

poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzei, fara anotimp

***

Precum e cana-n care curcubeul
Musteşte ca o toamnă prinsă în teasc
Şi rupe rochia dezvelind de ce-ul
Aş vrea să fiu. De-o fi ca să renasc

Doar anotimpuri ce adună timpul
Într-o balanţă fără echilibru
M-aş blestema în frunză, iară nimbul
Ce-o-nvăluie, să aibă chipul hâtru

Al ploii. Şi-apoi nervurile-i bătrâne
Să le iubească cu îngheţ zăpada
Din inima ce-n cuburi va rămâne
Visând la curcubeu când trece strada.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au existat treziri religioase fără prea multă predicare, dar niciodată n-au existat treziri spirituale fără multă rugăciune.

citat din R.A. Torrey
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punte de credinţă

romantismul meu e o zestre divină
pune accent pe iubirea de lume
pe iubirea de viaţă curată, senină
reflecţii specifice simţirii antume.

poezia mă leagă de oameni de suflet
mă leagă de natura cu păsări cântând
sentimentul pur prinde aripi de sunet
lumini îngereşti se strecoară în gând.

pe aripi de raze înalţ sufletul meu
cu o credinţă măreaţă ca un munte
cu rugăciuni ardente l-ating pe Dumnezeu
să simt şi noaptea mângâieri pe frunte.

în cereasca dragoste am să cred mereu
pe valea suspinelor am ridicat o punte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când cineva începe o relaţie şi după şase luni îşi dă seama că e ceva solid, abia atunci poate să se expună. Până atunci e în pericol.

citat din Tania Budi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încep frunzele să cadă

Să vezi cum frunza se-nroşeşte,
atunci când pui mâna pe-o frunză de tei.
Pluteşti, te uiţi şi apoi gândeşte,
că ar fi construită de nişte zei.

Zilele trec şi dragostea de natură creşte,
când relaţia se leagă cât mai firesc
şi nimeni nu poate să conteste
că e concepută de tatăl ceresc.

Vreau să văd soarele că străluceşte,
cu frunzele să fim cât mai atenţi,
când frunza cade şi se răsuceşte,
purtată de vânt şi de curenţi.

Frumos de mână, mergem la plimbare,
iar soarele-i martor la tot ce-am vorbit,
timpul şi vântul mai face-o schimbare
şi vine din nou cu ceva deosebit.

poezie de Eugenia Calancea (18 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În artă, o idee este la fel de bună ca altă idee. Dacă un om descoperă ideea tremuratului spre exemplu, dintr-o dată, întreaga artă începe să tremure. Michelangelo începe să tremure. El Greco începe să tremure. Toţi impresioniştii încep să tremure.

citat din Willem de Kooning
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cules

Te-am cules din flori... iubire,
Într-o seară fermecată,
Dinspre margini de uimire
Fără gard... şi fără poartă.

Te-am cules din clipa rece,
Şi din frunza de trifoi,
Când stau fluturii să plece
Şi când sânii-ţi-erau goi.

Te-am cules târziu... din vise,
Tainică şi zâmbitoare,
Sau din gânduri interzise,
Calde... ca o sărutare.

Te-am cules dintr-o poveste,
Ca un prinţ rătăcitor,
Dintre astrele celeste
Pitulate dup-un nor.

Te-am cules... dinspre lumină,
Şi din candela sfinţită,
Când luceferi stau să vină
Şi când luna-i... părăsită.

Te-am cules din depărtare
Şi din aşteptări adânci,
Dintr-un val pierdut de mare,
Trist, încolăcit pe stânci.

Te-am cules... ştiu asta bine,
Din parfum de trandafiri,
Din smaralde şi rubine,
Din speranţe... şi-mpliniri.

Te-am cules din veşnicie,
Dintre doruri şi tăceri,
Din extaz, din agonie,
Din durere sau plăceri.

poezie de Constantin Triţă din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenadă

În părul tău se joacă vântul
Pe alături trec, şoptind, perechi
De dragul tău râde castanul
Cu gura până la urechi.

Cu bluza-ţi roşie ca focul
Ochiul mi-l arzi când te priveşte
Aş zice că-n sfârşit, norocul,
Azi mi-a zâmbit, dumnezeieşte.

De albul feţei tale, ziua
Păleşte ca frunza sub brumă,
Că te-a făcut aşa frumoasă
Ferice e de a ta mumă!

Şi nu-i cuvânt ca să descrie
Pojarul ce-ai aprins în piept
Eşti tot ce mi-am dorit, frumoaso,
De-o veşnicie te aştept.

Născută nu erai când, tainic,
Eu te iubeam în ceas pustiu
Dar aşteptându-ţi întruparea
Anii m-au nins fără să ştiu.

Deci, bine ai venit, iubito,
Ce bine-arăţi, stând sub castani!
Doar clipa cred că ai greşit-o
Cu numai douăzeci de ani…

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul fanteziei

Trupul nu va mai începe nimic. Atingându-i globurile ochilor,
poţi simţi că până şi o movilă de pământ este mai vie,
că nici pământul, chiar în zori, nu-i atât de tăcut.
Iar un cadavru nu este decât rămăşiţa unor prea multe treziri.

Noi avem doar acestă putere: de-a începe
fiecare zi a vieţii – înaintea pământului,
sub cerul tăcut – în aşteptarea unei treziri.
Rămâi uimit văzând în zori atâta trudă;
prin trezirea în trezire se face o muncă.
Dar noi trăim doar pentru a ne înfiora
de ceea ce trebuie să facem şi pentru a trezi încă o dată ţărâna.
Asta se întâmplă din când în când.
Apoi totul se linişteşte, împreună cu noi.

Dacă la atingerea acelui chip mâna n-ar tremura –
dacă mâna vie s-ar simţi plină de viaţă atingând acea mână –
dacă-i adevărat că răceala aceea e doar răceala
pământului, îngheţat în zori,
poate ar exista o trezire, iar lucrurile amorţite-n tăcerea
zorilor de zi vor vorbi din nou. Dar mâna mea
tremură, iar din toate lucrurile care există se aseamănă c-o mână
care nu se mişcă.

Alte dăţi, trezirea în zorii zilei
era o durere seacă, o lacrimă de lumină,
o eliberare. Cuvântul, meschin,
al pământului a fost vesel doar pentru un scurt moment; apoi
a muri însemna reîntoarcere acolo. Acum, trupul în aşteptare
e ceea ce-a rămas după prea multe treziri; nu va reveni pe pământ.
Ele nici măcar nu pomenesc despre asta, buzele încremenite.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a vizitat Iisus

Astă noapte, m-a vizitat Iisus,
m-a mângâiat părinteşte
apoi m-a certat uşor,
până când sentimentul
de dulce vinovăţie
s-a scurs printr-o lacrimă.

Te-am vizitat noaptea, mi-a zis,
când esti singur,
fără femeie,
carte
şi sticla cu vin,
asemeni poetului.
Doamne, i-am zis,
cartea şi sticla cu vin,
sunt pentru mâine,
dar femeia e lângă mine,
uite cum îmi ţese
vis după vis!

poezie de Ion Ţoanţă din Lacrimi Christice (2017)
Adăugat de Lucia mandache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e munte fără ceaţă, nu e om de merit fără calomniatori.

proverbe turceşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul luminii migdalate

* * *

Aşa precum e toamna, ce sadic s-a impus
Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-şi umbra-n ceară cu firavul păiuş,
Vor fi cele mai grele acele prime ore

Când se răceşte ceaiul şi-n ochii ţi se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colţ de rai promis.
Soldaţi stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce uşa l-a prezis.

La fel vor fi şi primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci şi masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Şi de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?

Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi
Căci cea mai grea ţi-e viaţa până vei dai un sens
Luminii migdalate din ochii mari şi blânzi.

poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri de palomă

din comorile verii am strâns amintiri
splendori de vis am aşezat în suflet
ador vreamea când raze răspândesc iubiri
când freamătul luminii îl resimt în umblet.

păcat că păsări cântătoare or să plece
să răspândească rapsodii pe tărâm tropical
se apropie iarna cu atmosfera rece
şi timpul e ca viforul deloc amical.

dar roadele toamnei toate sunt dulci
strugurii mustesc de parfum şi aromă
porumbul se mai coace pe înalţi uluci
frunze au căpătat nuanţă policromă.

sub vântul blând se leagănă nuci
pe aripi de vis învăţ zbor de palomă.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încheietura mâinii stângi

Încheietura mâinii mele stângi,
E drumul către cumpăna fântânii,
Aceea ce adapă veşnicia
Cu secundele nemuririi.
Timpul este cel mai nebun artist plastic!
Ciopleşte cu mâna mea dreaptă,
Fragmente de artă.
Arcul de cerc al privirii
A rămas înţepenit,
Ignorând plus infinitul.
Am scris cu o lacrimă "lumină"
În întunericul de dincolo de noi,
Iar penelul tăcerii a şters-o
Cu o dungă arcuită ca o sprânceană.
Concav, m-am închis în liniştea mea,
Din care vă privesc zbuciumul –
Acelaşi de când a fost inventat pământul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul vieţii mele

Eu sunt precum o frunză în toamna deghizată,
Sunt o poveste rară în veac sau poate-un mit,
Îmi curg prin vene rânduri şi doruri îndrăzneţe,
Iar sus pe Dealul Negru bat clopote la schit.

Şi în amurgul zilei lăsând în urmă calea,
Pădurea mă invită să stau la adăpost,
Plătesc tribut trei versuri ce le-am adus cu mine,
Când paşii mi se-adapă din lutul fără rost.

În sânge simt cum urcă trăiri din Testament,
Esenţe de lumină izvorând din ceaţă,
Cuvintele m-apasă cu ritmuri de blestem
Şi dorul lor mă arde până dimineaţă.

Le-am recitat în şoaptă, iar cerul cocoşat
De ultimele stele parcă îmi răspunde:
" Tu, te-ai născut din lutul pădurii pe-nserat.
Nu rătăci acum când dorul te pătrunde! "

Astăzi îi dedic toamnei poemul vieţii mele,
Trăiri îmi dau bineţe şi curg necontenit,
La geam aştept tăcută şi cercetând iar dealul,
Nu mai aud bătând clopote-n vechiul schit.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea nu poartă vina

Iubirea mea nu poartă nicio vină
Şi taina ei pluteşte în ninsoare,
Ne-adăpostim în sfânta ei chemare,
Iar sufletul se-mbracă în lumină.

Când cerul se-odihneşte lângă mare
Şi geana nopţii tremură senină,
Doar liniştea din valuri ne alină-
Un cântec dezrobit de neuitare.

Iubirea este lacrimă de toamnă
Şi soare revărsat în primăveri,
La veşnicie astăzi ne condamnă,

Dar timpul se ascunde-n adieri.
Fără iubire nu am şti ce-nseamnă
Să dezvelim magia unei seri.

sonet de Alexandra Mihalache (20 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru prunci şi părinţi

Orice prunc are o mumă,
Orice prunc are un tată,
Mama suferinţa-i curmă,
Tata-l mângâie şi-l iartă.
Mama veşnic grija-i poartă.
Bine-i Doamne să ai mamă!
Ea i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne, să ai tată!

Orice prunc are o mumă –
Ea-i un izvor de bucurii
Suferinţa ta, copile,
Numai ea o poate ştii.
Ea ţi-e lacrima şi visul,
Ea e pacea, somnul dulce,
Dimineţile de vară,
Numai ea ţi le aduce.

Orice prunc are un tată –
O icoană de lumină,
El, copile, te desfată,
Mângâierea-i e divină.
Mama-n amintiri te poartă,
Ea e înger şi balsam,
Tata-i sfânt, ca toţi deodată.
Doar un tată pot să am...

Mama suferinţa-ţi curmă,
Rana-ţi vindecă mereu,
Rod de bucurii adună
Pentru scump, feciorul său.
Mama-i fluture spre soare,
Te înalţă din furtuni,
Liniştea vieţii tale
Din privire i-o aduni.

Tata-l mângâie şi-l iartă,
Îl ajută când i-e greu,
Îl ajută viaţa toată
Şi îl sprijină mereu.
El e stâlp de rezistenţă,
Având drept universal
De-a-ţi sluji-n eternitate
Iar şi iar şi iar şi iar...

Mama veşnic grija-i poartă,
Ea e flacăra ce arde
Dătătoare de speranţă
Zi de zi, noapte de noapte.
Gândul ei etern răzbate
Printr-o stâncă de durere,
Ca un val de libertate.
Mama-i dulce mângâiere!

Bine-i Doamne, să ai mamă,
Fericit vei fi cât ea,
Rugi şi lacrimă de ceară
Către cer va înălţa.
Fericit vei fi în lume!
Ai o mamă, ea te poartă
În oricare rugăciune,
Spre-a avea o bună soartă.

Ea i-e lacrimă şi soartă,
Îi e vis şi împlinire,
Ea se-mparte şi se-arată
Înger fiecărei zile.
Ea e toc şi călimară,
Ea e cânt, poem şi vis,
Pentru ea, la drum de seară,
Domnul poarta şi-a deschis.

Bine-i Doamne, să ai tată,
El ţi-e înger din poveşti,
Te iubeşte şi te iartă
Totdeauna când greşeşti.
El ţi-e drum de libertate,
Cânt de clopot şi izvor,
Vântul pieptul de i-ar frânge,
Tot i-e gândul la fecior.

Bine-i Doamne, să ai tată!
Mama i-e lacrimă şi soartă,
Bine-i Doamne să ai mamă!
Mama veşnic grija-i poartă,
Tata-l mângâie şi-l iartă,
Mama suferinţa-i curmă,
Orice prunc are un tată,
Orice prunc are o mumă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!