Poemul luminii migdalate
* * *
Așa precum e toamna, ce sadic s-a impus
Prin siluirea verii cu glasu-i de tutore
Făcându-și umbra-n ceară cu firavul păiuș,
Vor fi cele mai grele acele prime ore
Când se răcește ceaiul și-n ochii ți se încurcă
Modelul de pe masă cu-n colț de rai promis.
Soldați stau să perinde spre tâmpla care încă
Mai macină la digul ce ușa l-a prezis.
La fel vor fi și primii ani. Vor trece apoi
Când vor toci și masa ce coatele ne-a strâns
La ceai, ca să-l sorbim? Uita-voi de convoi
Și de strâmtoarea zilei, de orbul care a plâns?
Cristaluri verzi scăpate-n teluricul imens
Pe orbitele olive vor epata oglinzi
Căci cea mai grea ți-e viața până vei dai un sens
Luminii migdalate din ochii mari și blânzi.
poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre superlative
- poezii despre ceai
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre vară
- poezii despre toamnă
- poezii despre sadism
- poezii despre religie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.