O fantomă - III. Chipul din ramă

Aşa cum rama-mbracă un tablou,
Dând preţ sporit desăvârşitei arte,
Şi cum de restul lumii îl desparte,
Învăluindu-l într-un farmec nou,

Tot ce-o-nconjoară: giuvaieruri rare,
Metaluri scumpe, mobila-ncrustată,
Nu-ntunecă făptura-i minunată,
Ci ea, ca-n cadră, mai frumoasă-apare!

Şi cum îi place-adesea să se mintă
Că toate-n jurul ei o îndrăgesc,
Şi-afundă-n perne trupul tineresc,

Mătasea fină s-o dezmnierde goală...
Şi-n sprinten salt sau lunecând domoală,
Ca o maimuţă mică - se alintă.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podoabele

Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeţ, de biruinţă,
Ce-l au, în zile bune, a' maurilor roabe.

Risipa de metaluri şi pietre, ce se-mbină
Şi-n scânteieri de raze tresar în joc şi cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet şi lumină
Privirea mi-o vrăjeşte şi inima mi-o-ncântă.

Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Şi surâdea, plăcându-i cum se-nalţă s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniştită
Când vrea să prindă ţărmul în braţele ei calde.

Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Şi încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Şi-un farmec nou acestor trupeşti metamorfoze.

Şi umerii, şi braţul, şi pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mlădierea lină a lebedei pe unde,
Şi pântecul, şi sânii - ciorchinii viei mele -

M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzării,
Smulgându-mi bietul suflet din liniştea adâncă,
Unde-l lăsasem singur, pe-o culme a uitării,
Să doarmă în cristalul palatului din stâncă.

Mi se părea că-n voie, un meşter desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de băiat,
Şi mijlocul, pe şolduri, uşor i-l subţiase...
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!

- Apoi cu-ncetul lampa se stinse, şi-n odaie
Zăream numai căminul cum flacara-şi răsfrânge,
Iar focul, trimiţându-şi suspinul în văpaie,
Tot trupul ei de ambră i-l îmbăia în sânge.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sclifoseli lirice XIX

Cum mergeam frumos pe stradă
Având şliţul desfăcut
Mă-ntâlnesc cu un prieten
Unu' d-ăla prefăcut:
" Ce faci Petre, cum ţi-e viaţa?"
Mă-ntreabă privind în jos...
Îi răspund, cum mi-este firea:
Mă fac lumii de folos!

Mai departe, alt prieten
Tot aşa, privind în jos,
Mă chestionază sobru
Şi-i răspund tot bucuros.
Şi aşa, preţ de vreo oră
Mă-ntâlnii cu peste-o sută
Unu' nu găsii să-mi zică
De uşa cea desfăcută...

Mai târziu, intru eu ţanţoş
Într-un magazin micuţ
Unde era vânzătoare
O minionă-şoricuţ...
Am schimbat o glumă, două,
Complimente, şi-am plătit
Ca-n final, s-arate şliţul:
"Înţeleg... eşti pregătit!"

poezie de Petrică Conceatu (25 ianuarie 2018)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânditorul

Îmi caut veşnic alte definiţii
Aşa cum n-au fost spuse înainte,
Căci mă feresc, ca-n dragoste, de repetiţii
Şi plictisit sunt, doar să fiu... cuminte.

Tot metaforic vreau şi-n epitete,
Mă străduiesc ca-ntr-o pictură să pun nuanţă,
Căci sunt sătul de-atât de multe etichete
Şi de prostia etalată-n soi de importanţă!...

Tot reflectez la timpul cum era-n înainte;
Cum oare se-nghega dorinţa, gândul,
Când încă nu erau nici gestul, nici cuvinte?...
Cum se iubea şi cum cerea, mânca... flămândul?

Sau e un moft, când lumea-i foarte simplă
Aşa cum şi natura pare sau o fi? Nu ştiu
Şi nu-i nevoie-n van de zvâcnete de tâmplă
Când totu-i mai uşor, fără obstacol ca-n deşert... pustiu!

Şi câte exemple sunt, de "limpezi" reuşiţi... Ce fistichiu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Cuminte fii durere, şi mai ales fii calmă...
Ce dor ţi-era de seară şi seara a venit
Eşarfa-i violetă oraşul a-nvelit
Dând unora nelinişti, altora vis, să doarmă!

Şi-n vreme ce o gloată de muritori, o turmă,
Sub bicele plăcerii-acest călău setos-
Culege-va tristeţea într-un festin hidos,
Durere tu, dă-mi mâna;rămâne-vom în urmă,

Departe priveşte cum se pleacă în haine peticite
Peste balcoane-n ceruri, toţi anii de ispite
Iscând de prin adâncuri doar un regret ardent.

Iar soarele pe moarte s-a pustiit în peşteri
Şi ca un lung linţoliu întins peste Orient,
Blândeţea nopţii-ascult-o, iubito, cum păşeşte!

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umorul ia lumea aşa cum este ea, nu caută s-o îmbunătăţească sau s-o înveţe, ci încearcă s-o suporte cu înţelepciune.

citat celebru din Charles Dickens
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boemii eleganţi: fără resurse financiare/bani, dar care încearcă să portretizeze o imagine socială ca şi cum i-ar fi avut deja, prin lucruri rare sau foarte costisitoare, cum ar fi, spre exemplu, diferite mărci scumpe de alcool sau de ţigări.

Laren Stover în Manifestul Boem. Un ghid pentru viaţa pe muchie (2004)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buturuga mică... răstoarnă carul mare

Cum zicea a mea bunică:
"Pe la noi, era în stare,
Buturuga a mai mică
Să răstoarne carul mare"

Măi, ce vorbă minunată!
Însă azi, am un regret,
Cum pădurea-i defrişată
Buturugi sunt berechet,

Dar nu stau pe căi bătute,
Sau pe-o uliţă măcar,
Ci, apatice, tăcute,
Stau "ca lemnele" în car,

Şi niciuna dintre toate,
Cum e caru-n van pierdut,
N-ar cădea, intrând sub roate,
Să-l răstoarne ca-n trecut,

Aşteptând din cer să cadă
O surcică-n ajutor,
Ori să intre la obadă
Vreo codiţă de topor,

Şi cum râpa-i mai la vale,
M-aş mira, că-ai dracu' boi,
Chiar de-apare-un ciot în cale,
Caru-l trag... tot înapoi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate eşti tentat să îţi imagini,
Ea vede peste marginile lumii
Şi dincolo de ale vremii margini.

Ea vede tot ce e şi tot ce nu e,
Te vede-n toate şi pe toate-n tine,
Şi doar icoana ta în ochi mi-o suie
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine.

Ea vede roz când negru e în preajmă
Şi negru vede când înjuri, când minţi,
Imaginile lumii reci le sfarmă
Dând strălucire unei lumi fierbinţi.

Iubirea nu e oarbă, dar să ştii:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie violetă

Stau ca barza-ntr-un picior,
Creierii mi-i pedepsesc,
Să gândească repejor,
Cum să spun că vă iubesc.

Pana o tot răsucesc-
(Până-acum am rupt vrei trei).
Vreau să spun că vă iubesc,
Precum mierea-n flori de tei.

Scriu şi şterg, mă răzgândesc,
Vreau să vă colind frumos,
Să simţiţi că vă iubesc,
Vreau s-o spun cât mai spumos.

Dar nu-mi iese, mă căznesc,
Să o spun mai somptuos,
Cât de mult eu vă iubesc
Şi cât de năbădăios.

Un colind am vrut să scriu,
Într-un fel mai nefiresc,
Unu,-aşa mai fistichiu,
Ca să ştiţi că vă iubesc.

Cum să fac, să pot să spun,
Într-un mod mai pitoresc,
Dintr-o frunză de alun,
Cum şi-n ce fel vă iubesc?

Cred c-aţi înţeles, eu sper,
Că, pe toţi vă îndrăgesc.
La mulţi ani şi leru-i ler,
Să trăiţi şi vă iubesc!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-ai "v"...

Parc-am mai scris şi n-am niciun răspuns
De ce ca-n alte arte nu-i naiv şi-n poezie;
Măcar să ştiu şi eu că poate m-am ajuns
Şi-am cel puţin, infant, un pic de... fantezie.

Şi pe bună dreptate că-s numai un începător
Da-s tot mereu în critici; agramat şi ametaforic,
Un limitat de-autonedidact, pur-simplu un amator
Rămas din timp uitat, copil tâmpit, eternu-mi euforic.

Oricum tot mi s-a spus mereu aşa; "n-ai v" (adică vână)
Înseamnă că aşa ar fi, nu voi gusta nicicând "v" de victorie;
Nu voi putea într-o zi s-o strig şi eu şi nici s-o am de-o arvună
Să mi se dea şi mie cât de cât un bob de la recolta dintr-o "Glorie".

Deci ce s-o mai lungesc, aşa cum fac şi-acum un tot mai lung de vers
Căci n-am nici pensula pană de foc şi nici paleta nu o am plină de culori
Cum nici n-am nici un scrin sau şevalet nu am căci s-a crăcit picând pervers
Şi aşa sunt blestemat să mâzgălesc culcat pe jos, mă îmbătând 'ntr-un strat de flori.

Deci îmi propun, credeţi-mă şi cu motiv,
Să creez singur nou-curentul de "naiv";
Deci să fiu primul acceptat măcar la el
Aşa fără de pană a prostului, fără penel!

Deşi sunt sigur că şi aşa blamat voi fi
De nişte critici deghizaţi; naivi, sau în copii (nu copii)!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Alexandru Clenciu la volumul "Eu şi restul lumii!"

Un simultan la şahul glumii,
Aşa cum ai făcut matale,
Ca băţul la un car de oale
Ajunge-un clenci la restul lumii.

epigramă de Georgeta Paula Dimitriu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna sufletului meu

E toamnă din nou,
Nu doar pictată într-un tablou,
Se aştern frunze peste sufletul meu,
Adie un vânt uşor.

E septembrie, luni.
Din verde crud, sufletu-mi usuci
în tonuri de galben şi portocaliu,
Pierd din culoare,
precum şi cele mai puternice frunze,
cad într-un târziu.

Toamnă e şi acum, era şi atunci,
Nostalgie în buchet, îmi aduci
Un anotimp sau o stare,
Căderi de frunze, un metronom în bătaie.
Timpul se comprimă,
Noaptea stinge mai repede ziua
şi deprimă.

Am stări în contrast,
Dar nimic nu-i permanent,
Cum, nici pentru frunza de pe ram,
Firul vieţii nu-i etern.

Aşa că toamnă, cât vei sta,
Lasă-mă să mă îmbrac cu haina ta,
Să gust din rodul tău,
Să simt ploaia, cum îmi inundă trupul,
Aşa cum faci tu, cu gândul meu,
Să fiu decor, să fiu parfum
Într-o poză de album.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricât aş fi de poet, nu sunt chiar aşa de lesne de tras pe sfoară cum ai vrea s-o crezi, şi dacă ai să mă sâcâi prea des cu preţioasele tale sclifoseli, am să te tratez ca pe o femeie sălbatică, ori am să te arunc pe fereastră, ca pe-o butelcă seacă.

Charles Baudelaire în Mici poeme în proză, Femeia sălbatică şi femeiuşca elegantă (1962)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pat de fier

Am prins gustul Elenei într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătuşă căreia îi era de prisos,
i se simţeau arcurile cum pendulează-n sus şi-n jos,
dar a rămas totuşi un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.

Am ştiut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
şi eu îl ofer, doar este de închiriat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pat de fier

Am prins gustul iubirii într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătuşă căreia îi era de prisos,
i se simţeau arcurile cum pendulează-n sus şi-n jos,
dar a rămas totuşi un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.

Am ştiut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
şi eu îl ofer, doar este de închiriat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum stam în noapte

Cum stam în noapte lângă o groaznică ebree,
Cum şed două cadavre pe-un singur aşternut,
Mă prinse dor, alături de acest corp vândut,
De trista frumuseţe ce-n braţe n-o să-mi stee.

Vedeam cu-nchipuirea iar măreţia dragă
Şi ochiul ei puternic, cu farmec înarmat,
Şi părul ce-i făcuse un coif îmbălsămat,
A căror amintire îmi dau amor şi vlagă.

Cu ce smerenie trupul ţi-aş săruta pe veci,
Din talpa răcoroasă la pletele cernite,
Desfăşurând comoara de rasfăţări iubite,

De ai putea, regină prea crudă! doar o seară,
Storcând din ochi de piatră o lacrimă uşoară,
Să adumbreşti splendoarea pupilei tale reci.

sonet de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hitler la Arte Frumoase n-a fost,
Student la Viena, aşa cum spun unii
Si pe lume dacă tot n-avea rost,
El s-a hotărât să dea foc lumii.

catren de Alex Dospian (septembrie 2021)
Adăugat de Alexandru Dospina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mă-nşurubez în aer?

Cum să mă-nşurubez în aer, pământule?
Cum să m-arăt din unghiul, al privirii,
gândule,
cu ce e mai puţin din mine dat pieirii?

Cum să m-arăt în trup pe care nu-l doresc
neîntomnat şi-n azvârlire,
plin de verdeaţă şi regesc
şi armăsar păscând câmpii asire?

Cum să-ţi atârn de nară, logodit,
şi sângelui tău să îi fiu nutreţ?
Cum să mă spulber din dorul gândit?
Şi cum să-ţi fiu nepreţios, de preţ?

Poate fiind?
Sau, poate nefiind?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!