Un pat de fier
Am prins gustul iubirii într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătușă căreia îi era de prisos,
i se simțeau arcurile cum pendulează-n sus și-n jos,
dar a rămas totuși un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.
Am știut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
și eu îl ofer, doar este de închiriat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre chirie
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre fier
- poezii despre femei
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Un pat de fier
Am prins gustul Elenei într-un pat de împrumut
luat cu chirie de la o mătușă căreia îi era de prisos,
i se simțeau arcurile cum pendulează-n sus și-n jos,
dar a rămas totuși un pat de fier emblematic
în care dragostea se produce ca făina la moară
mai fină sau mai grunjoasă
dar bună pentru hrana cea de toate zilele.
Am știut de la început că e rezistent,
l-am vopsit din nou ca-n epoca sa fanariotă,
femeile care-l văd vor să se culce-n el
și eu îl ofer, doar este de închiriat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea se purifică
Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
și n-am știut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.
Am semne în care nu mai cred orbește
și nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.
Nu tot ce-i dureros e și fatal,
durerea lasă totuși urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba și pe terenul ars.
Lovirea pe neașteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupți cu toate mijloacele posibile.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre durere
- poezii despre victorie
- poezii despre tristețe
- poezii despre păsări
- poezii despre posibilitate
- poezii despre lumină
- poezii despre creștere
- poezii despre aripi
Nu tot ce-i dureros e și fatal
Te-ai hrănit cu dragostea mea pe săturate
apoi ai făcut o pauză lungă
și n-am știut ce să cred,
sunt trist ca o pasăre fără aripi.
Am semne în care nu mai cred orbește
și nu mai ofer păcatul,
mă vindec greu, dar nimic nu-i întâmplător
lumea în care mă zbat se purifică.
Nu tot ce-i dureros e și fatal
durerea lasă totuși urme adânci,
siluetele luminii nu se întorc niciodată,
dar fac să crească iarba și pe terenul ars.
Lovirea pe neașteptate e una sigură,
dar nu duce întotdeauna la victoria finală
e mai degrabă o etapă care te fortifică,
să lupți cu toate mijloacele posibile.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Inscripție pe tavanul unui dormitor
În fiecare dimineață răsar ai altei zile zori;
Mă trezesc, trebuie, și fac ce-am făcut și alteori.
Deși mă îmbrac, mănânc și beau,
Mișc mâinile și picioarele cum vreau,
Învăț un pic, de ici, de colo,
Plâng, râd, asud și-înjur de una, solo,
Ascult un cântecel, văd un spectacol,
Arunc niște cuvinte pe-o pagină, un stol,
Cert un adversar, laud un prieten adevărat
La sfârșitul zilei intru-n pat.
Deși-s zdravănă, cu morgă și infatuată mină,
Tot în pat ajung când ziua se termină.
De-oricâte nenorociri aș fi lovită,
Seara tot patului îi sunt sortită.
Semeață inima sau capul meu plecat,
Eu toate zilele mi le sfârșesc în pat.
În picioare, afară,-înăuntru... și-apoi
Din nou în pat, în așternuturile moi;
Toamnă, iarnă, primăvară, vară... într-un ritm exagerat
Sunt o proastă dacă-o să mă mai dau jos din pat!
poezie de Dorothy Parker, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre picioare, poezii despre învățătură, poezii despre toamnă, poezii despre sfârșit, poezii despre seară, poezii despre râs sau poezii despre ritm
Sărăcie fără orizont
S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exercițiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.
L-am lăsat să plece unde dorește,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.
Cineva îmi tot urmărea mișcările
încât obișnuiam să schimb pașii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.
În cercurile ca niște roți de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist și fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre sărăcie, poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre trenuri, poezii despre schimbare sau poezii despre mâini
În scoica memoriei
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
și l-am repus în mișcarea de idei
timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în scoica a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toți semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
și rămân aceeași ființă de lumină
care-și pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alții
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre spațiu și timp, poezii despre prezent, poezii despre mișcare, poezii despre idei sau poezii despre idealuri
Ființă de lumină
azi am operat un gând bolnav
am scos din el tot ce era banal
și l-am repus în mișcarea de idei
timpul și spațiul i-a devenit neîncăpător
dar mai departe nu-l pot explica
am rămas în propria scoică a memoriei
din ea privesc prin deschizătură
cu acea curiozitate neobosită
strânsă de toți semenii pe pământ
mă evaluez după fiecare clipă
și rămân aceeași ființă de lumină
care-și pune gândurile în vise realizabile
din orice parte mă văd liber
să-mi construiesc propriile idealuri
fără umbrele în care mă vor alții
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În verbe de lumină
toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru
o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să ne transpunem în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care nu ne-am născut
și suferă
tortura veșmintelor subțiri
cum alunecă-n gol
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verb, poezii despre sărut, poezii despre suflet, poezii despre oraș, poezii despre naștere, poezii despre marină sau poezii despre inimă
Verbe de lumină
toate cuvintele se metamorfozează-n ancore
cu corăbii trase la țărm
învățând orașul să aștepte
pe străzile inundate de albastru
o să scriem cu inima pereții bătrâni
cu ferestrele către oameni
și o să trăim în verbe de lumină
din propozițiile iubirii aprinse
ne vor înțelege sufletele însingurate de ape
femeile ce așteaptă cu buzele roase
sărutul ca pe un dar al pământului
din care s-au născut
și simt
plăcerea veșmintelor subțiri
cum alunecă liber
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață sau poezii despre plăcere
Romanța tinereții
Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit "Fluieră-vânt" -
Și fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu și eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioșat
Și-n cadrul prețului fixat -
Un preț absurd,
Ridicul
Și meschin,
Cu care-aș fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Și-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit...
Dar vai!...
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar și altora!...
Și-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel - mai pe nimic -
Căci ea - flămândă veșnic - se grăbea
Să-și vândă gura dulce ca la tarapana!...
Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preț mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu prețul meu...
Și-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Și s-o ascund sub pat -
Deși-o iubeam, am renunțat la ea
Și n-am mai vrut să știu cine era!...
Dar într-o zi cu ploaie și cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Și-a dispărut...
Și nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut...
Și totuși, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai...
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
În care sta de veghe cuminte,
Și-aștepta
O zi să-mi mai aduc aminte și de ea!...
Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat...
Și-n loc s-o mai sărut -
Cum aș fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!...
Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!...
Și-acum,
Cred c-ați ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea...
Era chiar tinerețea mea!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre vânt, poezii despre viitor, poezii despre tramvaie, poezii despre somn sau poezii despre sinceritate
Caut cu lampa aprinsă
Nopțile clădite pe straturi de întuneric,
umbre și ceață
oferă câmp liber fantomelor.
Alungat de lângă tine
nu mai recunosc drumul pe care-l caut
sub presiunea iubirii sfâșietoare.
Nu mai vreau altă dragoste,
sunt măcinat de toate suferințele lumii,
în trupul meu carii rod lemnul oaselor
și vîntul suflă făina din ele.
Nu mai am timp să mă recompun,
am aripile frânte de vijelii,
în cochilia în care locuiesc
nu mai pătrunde lumina,
în afară
caut asemeni lui Diogene cu lampa aprinsă
oameni de încredere
și nu-i găsesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre încredere, poezii despre suferință, poezii despre stomatologie, poezii despre noapte sau poezii despre lemn
Lumea-i nepăsătoare și zgomotoasă
Dragostea s-a pierdut pe drumul întortocheat
ceva nu s-a legat de întâmplări,
la fiecare răscruce se mai detașa câte o așchie
până la capăt a mai rămas aproape scheletul gol
îmbrăcat în pielea zbârcită a înțelegerii.
Singurătatea nu mai putea urca,
s-a cuibărit la parterul voinței în tăcere
lumea-i nepăsătoare și zgomotoasă,
sufletul ca întotdeauna așteaptă
ghemuit în puținul ce mi-a mai rămas
într-un gând care nu mă mai iartă
și nu uit nimic din splendoarea
iubirii trecute peste zăgazurile plăcerii.
Apele repezi se duc, cele adânci rămân
dar ambele sunt periculoase
și solicită ofrande.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tăcere, poezii despre singurătate, poezii despre pericole, poezii despre iertare sau poezii despre apă
Dorință
Ce cețoasă-i seara-n care te doresc,
Stele, sus, în ceruri dorm pe pat de nori...
Totuși, preafrumoaso, nu mă dumiresc
De ce mă încearcă-ai dragostei fiori.
Căci, firesc, în toamnă, când frunzele mor
Dragostea-i mai stinsă ca în primăveri...
Acu-i vremea-n care sentimente dor
Toamna-i anotimpul marilor dureri.
Eu, ca nimeni altul, sunt îndrăgostit
Și de vocea-ți caldă și de trupul tău
Și pentru iubire-s gata pregătit
Și dorința mi arde inima mai rău.
Ochii tăi, iubito-s stele ce străpung
Ceața din ferestre și din ochii-mi triști...
O, dar cum putea-voi la tine s-ajung,
Când tu-ndepărtare, prin străini exiști?
Hai, trimite-mi gânduri de dorință, doar
Dacă-n brațe calde nu pot să te strâng...
Potolește-mi dorul cu-al tău dor, măcar,
Ca-n singurătate-mi, trist, să nu mai plâng.
Oare, vreodată, cândva, vor veni
Zile, împreună, să fim amândoi?
Când, într-o ființă, ne vom contopi
Ca să facem, dulce, doar un trup din noi.
... Ce cețoasă-i seara-n care te doresc
Stele, sus, pe boltă, dorm pe pat de nori...
Totuși, preafrumoaso, ce mult te iubesc,
Pătimaș și tandru pân' se ivesc zori...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre dor sau poezii despre stele
Dorință
Ce cețoasă-i seara-n care te doresc,
Stele, sus, în ceruri dorm pe pat de nori...
Totuși, preafrumoaso, nu mă dumiresc
De ce mă încearcă-ai dragostei fiori.
Căci, firesc, în toamnă, când frunzele mor
Dragostea-i mai stinsă ca în primăveri...
Acu-i vremea-n care sentimente dor
Toamna-i anotimpul marilor dureri.
Eu, ca nimeni altul, sunt îndrăgostit
Și de vocea-ți caldă și de trupul tău
Și pentru iubire-s gata pregătit
Și dorința mi arde inima mai rău.
Ochii tăi, iubito-s stele ce străpung
Ceața din ferestre și din ochii-mi triști...
O, dar cum putea-voi la tine s-ajung,
Când tu-ndepărtare, prin străini exiști?
Hai, trimite-mi gânduri de dorință, doar
Dacă-n brațe calde nu pot să te strâng...
Potolește-mi dorul cu-al tău dor, măcar,
Ca-n singurătate-mi, trist, să nu mai plâng.
Oare, vreodată, cândva, vor veni
Zile, împreună, să fim amândoi?
Când, într-o ființă, ne vom contopi
Ca să facem, dulce, doar un trup din noi.
... Ce cețoasă-i seara-n care te doresc
Stele, sus, pe boltă, dorm pe pat de nori...
Totuși, preafrumoaso, ce mult te iubesc,
Pătimaș și tandru pân' se ivesc zori...
poezie de Boris Ioachim
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rifca cea frumoasă la rabi
Într-un orășel de munte
Rabii omul învățat.
Are el răspuns la toate
Și se face ascultat.
Veni Rifca cea frumosă,
Zise cum vă spun acum:
- Eu am cinci copii acasă
Și al șaselea-i pe drum.
Spune Rabi, mă învață,
Sigură-s că tu le știi:
Ce să fac de acum în viață,
Ca să nu mai fac copii?
Stă Rabii și se gândește
Și-o privește pe sub geană ;
«Ah! Ce frumușică este »
Iar păcatul îl îndeamnă.
- Când Ștrul îți face ochi dulci,
De la mine tu să știi
Dacă-n pat ai să te urci,
Picioarele-ntr-o oală să le ții.
-Dacă ăsta este sfatul,
Mă gândesc nu-i vorbă goală,
Eu am să-mi trimit bărbatul
Ca să-mi cumpere o oală.
Au trecut doi ani de zile,
Poate chiar ceva în plus,
Și din nou la Rabi vine,
Rifca, dar nu cum s-a dus.
-Rabi, am acum șase copii
Și iar sunt însărcinată.
Știu că toate tu le știi.
Mai învață-mă o dată.
-Rifca dragă, rog să-mi spui
Dacă sfatu-ai respectat:
Picioarele-ntr-o oală să le pui
Când cu Ștrul te urci în pat.
-Sfatul, eu l-am respectat.
Dar bărbatul minte n-are:
Două oale mi-a luat.
N-a găsit una mai mare.
poezie satirică de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut, poezii despre sfaturi, poezii despre munți, poezii despre frumusețe sau poezii despre bărbați
Viața nu-i decât o amăgire. Dar nu și dragostea. Dragostea e ceva adevărat cel mai adevărat și cel mai trainic cel mai dulce și totuși cel mai amar dintre toate lucrurile pe care ne e dat să cunoaștem. E foarte amar, Și se spune că e rezistent rezistent ca moartea! Cele mai multe dintre deșertăciunile vieții sunt rezistente. Cât despre dulceață, nimic nu e la fel de trecător; întâlnirea cu ea durează un singur moment cât ai clipi din ochi; durerea rămâne pentru vecie. S-ar putea să piară în zorii eternității, dar te chinuie toată vremea în adâncurile nopții.
Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate de Charlotte Bronte despre viață, citate despre noapte, citate despre moarte, citate despre iubire, citate de Charlotte Bronte despre iubire, citate despre durere, citate de Charlotte Bronte despre durere, citate despre cunoaștere, citate despre adevăr sau citate de Charlotte Bronte despre adevăr
Ce-o fi o fi
am pierdut din gânduri stăruința
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet
lipsit de prejudecăți
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forțez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
și caut zile umbroase
sunt doar un om supus greșelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă și tristă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre prejudecăți
Prietenul meu, patul
Cănd m-am născut, mama m-a înfășat
Cu dragoste și m-a culcat în pat,
Eu, adomind, din plâns am încetat:
E cel mai bun prieten al meu pat!
Când am crescut, cu-n umed sărutat,
Ademenind femeile in pat
În desfătări de-amor m-am cufundat:
E cel mai bun prieten al meu pat!
Când mai târziu femeie mi-am luat,
Am zămislit un prunc în al meu pat
Să fie Domnul nostru lăudat,
E cel mai bun prieten al meu pat!
Acum când sunt cu duhul tulburat,
Fără să fi mâncat, în al meu pat
Cu fața la perete m-am culcat:
E cel mai bun prieten al meu pat!
Cu lacrimi de durere m-am rugat,
Iar Dumnul a privit spre al meu pat:
"I-ați patul tău și umblă!'' Și-am umblat
E cel mai bun prieten al meu pat!
poezie de David Daniel Adam (18 iunie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre superlative, poezii despre plâns, poezii despre mâncare, poezii despre mamă sau poezii despre laudă
Nevoia de cuvânt
la început a fost cuvântul, și era atât de singur încât s-a despărțit în silabe
cea de sus s-a numit cer și rai și nori și vânt și ploaie și absent
iar cea de jos s-a numit pământ și iad și umbră și tărie
și pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile și toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
și atunci, din unu a făcut doi și femeia a strâns cuvântul la sân
și cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
și a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea și-au dat mâna și i-au pus gând rău țintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit și a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
și cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra și duhul cuvântului
iar frazele se înlănțuie scriind toată istoria lumii
în aceleași eterne cuvinte
de început
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre religie, poezii despre zoologie sau poezii despre vorbire
Temperatura fluidă
N-am fost niciodată întors din drumul cunoașterii
doar acum am înțelegerea mai târzie,
am rămas undeva între vocație și informație,
nu pot sta toată ziua cu ochii în telefon
și mă tem să mă înscriu în obișnuința vremii,
dar nici nu-mi doresc.
Gândesc cum să mă apăr de angoasă și nebunie
și nimic nu mă lasă străin,
îmi beau vinul cu aceeași plăcere pământeană
cu care îmi acopăr dragostea cu inima,
drumul meu este din ce în ce mai scurt
și nimeni nu-i știe capătul.
A rămas între tine și mine temperatura fluidă
și anotimpurile trec peste orice obstacol
cu razele singurătății frânte.
Când mă voi desprinde de norii de ploaie
fără să se transforme în lacrimi,
voi simți totuși lipsa iubirii.
Când totul se va preface în ruină
și lumea mea s-a mutat în majoritate dincolo,
mă voi îngropa în liniștea cuvintelor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre temperatură, poezii despre telefon, poezii despre ploaie, poezii despre ochi sau poezii despre obstacole