Podoabele

Iubita era goală, şi după-a mea dorinţă
Asupra ei păstrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semeţ, de biruinţă,
Ce-l au, în zile bune, a' maurilor roabe.

Risipa de metaluri şi pietre, ce se-mbină
Şi-n scânteieri de raze tresar în joc şi cântă,
Îngemănarea-aceasta de sunet şi lumină
Privirea mi-o vrăjeşte şi inima mi-o-ncântă.

Culcată între perne, ea se lasă-ndrăgită
Şi surâdea, plăcându-i cum se-nalţă s-o scalde
Iubirea mea tăcută, ca marea liniştită
Când vrea să prindă ţărmul în braţele ei calde.

Mă urmărea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Şi încercând alene atrăgătoare poze,
Dădea candoare pură lascivelor ispite
Şi-un farmec nou acestor trupeşti metamorfoze.

Şi umerii, şi braţul, şi pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mlădierea lină a lebedei pe unde,
Şi pântecul, şi sânii - ciorchinii viei mele -

M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzării,
Smulgându-mi bietul suflet din liniştea adâncă,
Unde-l lăsasem singur, pe-o culme a uitării,
Să doarmă în cristalul palatului din stâncă.

Mi se părea că-n voie, un meşter desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de băiat,
Şi mijlocul, pe şolduri, uşor i-l subţiase...
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!

- Apoi cu-ncetul lampa se stinse, şi-n odaie
Zăream numai căminul cum flacara-şi răsfrânge,
Iar focul, trimiţându-şi suspinul în văpaie,
Tot trupul ei de ambră i-l îmbăia în sânge.

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fantomă - III. Chipul din ramă

Aşa cum rama-mbracă un tablou,
Dând preţ sporit desăvârşitei arte,
Şi cum de restul lumii îl desparte,
Învăluindu-l într-un farmec nou,

Tot ce-o-nconjoară: giuvaieruri rare,
Metaluri scumpe, mobila-ncrustată,
Nu-ntunecă făptura-i minunată,
Ci ea, ca-n cadră, mai frumoasă-apare!

Şi cum îi place-adesea să se mintă
Că toate-n jurul ei o îndrăgesc,
Şi-afundă-n perne trupul tineresc,

Mătasea fină s-o dezmnierde goală...
Şi-n sprinten salt sau lunecând domoală,
Ca o maimuţă mică - se alintă.

sonet de Charles Baudelaire
Acest sonet face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,
Stăpână pe-amintire, iubită-ntre iubite!

În serile când lampa ne lumina plăpând
Sau pe balcon în roze amurguri visătoare,
Ce dulce-ţi era sânul şi sufletul ce blând!
Ne-am spus adesea lucruri în veci nepieritoare
În serile când lampa ne lumina plăpând!

Cât de frumos e-apusul în serile senine!
Ce adâncime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Crăiasă-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasmă visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin
Şi ochii mei privirea cercau să ţi-o ghicească
Şi îţi sorbeam suflarea, o, farmec!, o, venin!
Şi-ţi adormeam piciorul în mâna mea frăţească.
Pe nesimţite noaptea prindea să crească lin.

Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine
Şi-mi văd din nou trecutul în poala ta pitit;
Căci unde vraja-ţi dulce o pot găsi mai bine
Decât în blându-ţi suflet şi-n trupul tău iubit?
Ştiu să-mi aduc aminte de clipele senine!

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,
Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mări,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?
- O, vis! o, jurăminte! miresme! sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum ai putea să uiţi atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Vor mai ieşi vreodată din golful fără fund
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balconul

Eşti mama amintirii, amanta mea perfectă
Sursa plăcerii mele şi singura dorinţă
Cum aş putea să uit atingerile tandre
Căldura casei tale şi focul din fiinţă,
Mamă a amintirii, amanta mea perfectă?

Şi-n fiecare noapte, pe când cărbunii ard
Stăm în balcon şi-acolo miroase a trandafiri
Ce moale îţi simt sânul, iar sufletul ţi-e cald,
Ce lucruri minunate ne spunem din priviri
În fiecare noapte, pe când cărbunii ard.

Ce mândru e apusul în zilele-arzătoare
Cât de adânc e spaţiul, şi inima se strânge
Dar când m-aplec spre tine, crăiasă a iubirii
Simt că respir parfumul ce-l are al tău sânge
Când mândru e apusul în zilele-arzătoare.

Noaptea în jur se lasă ca un perete gros
Iar ochii mei devin pupile pentru tine
A ta suflare-o beau, şi dulce e otrava
Când mâinile-ţi frământă picioarele divine
Iar noaptea-n jur se lasă ca un perete gros.

Eu ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă
Cu capu-n poala ta să aflu alinare
Căci unde-n altă parte să caut fericirea
Decât în trupul tău şi-n inima ta mare
Căci ştiu arta cea dulce, dar foarte dificilă.

Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări
Pot fi găsite oare în golful fără fund?
Aşa cum astrul zilei se-nalţă iar pe cer
Deşi s-a scufundat într-un ocean profund?
Parfumuri, jurăminte şi mii de sărutări!

poezie celebră de Charles Baudelaire, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita mea era goală şi, cunoscându-mi inima, nu şi-a păstrat decât bijuteriile sonore.

citat clasic din Charles Baudelaire
Adăugat de Andreea Trifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot greul împreună

În ochii tăi se vede mulţumirea,
Iar faţa ta radiază de fericire,
Cred că e obosită şi plină iubirea,
De voioşie şi multă-mplinire.

La fel şi-n mintea mea o rază guvernează,
Iar dragostea ta vine cu puteri profunde,
Şi-n armonia iubirii, viaţa-mi controlează,
Iar multă credinţă-n inima mea pătrunde

În jurul meu toţi văd schimbarea,
Şi chiar se-ntreabă toţi cu uimire,
Că tot necazul şi toată supărarea,
E acum cuprinsă de multă fericire.

Uneori-n viaţă apare cate-o teamă,
Când boala vine cu neputinţă,
Acum când viaţa-mi este dragă
Trebuie o luptă pentru biruinţă.

Destul de chinuită era viaţa mea,
Capriciile copiilor, eu le împlineam,
Iar inima mea frântă încă spera,
O dorinţă de-mplinire încă aşteptam.

Am înţeles acum că viaţa nu e goală,
E plină de iubirea ta pentru mine
Şi încă, nu trebuie nimeni să moară,
Să facem totul să ne fie bine.

poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frivolitate

Iubirea mea, uşor frivolă,
Cu mini jupa ca o iolă
Pierdută-n marea agitată,
La tine când s-ajung vreodată?

Iubirea mea, uşor frivolă,
Fii zidului surpat consolă
Bust rar cu sfârcul de plutoniu
Transferă-te la mine-n patrimoniu

Iubita mea, uşor frivolă,
Ca serenada din gondolă,
Nu-ţi izgoni iar cântăreţii
Spre sudul scufundatelor Veneţii

Iubita mea, uşor frivolă,
Să te-accesez? Cu ce parolă?
De ce mai stai ascunsă în sistem,
În site de privilegiu şi blestem?

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept in seara de Crăciun

Cu Soarele te-aştept, iubita mea,
În ceasul când tot cerul luminează
Zăpezile căzute peste munţi şi brazi
În care Regele urmează să se plimbe.

Te-aştept cu Regele la o răscruce,
Acolo unde ne-am îmbrăţişat cândva,
În locul unde buza Soarelui era în sânge,
Iar Luna lăcrima pe-ascuns de dorul lui.

Vreau să vezi cum Soarele se-neacă
În ape şi-n omătul ce îmbrăcă lumea,
Să stingem dorurile noastre sub cămăşi
Cu îmbrăţişări şi şoapte de iubire.

Cu Luna să te mângâi pe obraji şi umeri
Din care am să strâng ninsorile căzute,
Cu sărutări am să-ţi topesc mirările din ochi
Şi cozile de porumbei căzute peste tine.

În faţa cerului am să te cânt, iubita mea,
Aşa cum heruvimii cântă pentru Domnul,
Îngenuncheat am să colind în faţa ta
Şi-n numele Iubirii ce nu se vrea ucisă.

Am să colind cu cetina până în zori de zi
Chiar dacă gerul o să-mi taie răsuflarea,
Din ochii Soarelui voi cere raze înduioşătoare
Cu două suflete îmbrăţişate-n brâul Iernii.

Te-aştept în seara de Crăciun, iubita mea,
Să nu mă pierd prin lume ca şi vântul,
Să pot aprinde-n sobă lemnele de brad
Şi-o lampă din perete ce îţi duce dorul.

Te-aştept în seara de Crăciun, iubita mea,
Să te colind cu floare roşie de crăciuniţă
În timp ce-n praguri o s-aştepte mieii albi
Să ieşi la ei cu coşul plin de mere şi colaci.

Te-aştept în seara de Crăciun, iubita mea!

poezie de Adelina Cojocaru (13 decembrie 2018)
Adăugat de Adelina Cojocaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi ne-am promis

Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis,
Că tot ce ni se-ntâmplă, chiar şi-n vis,
În clipe ce petrecem împreună,
Să fie alt motiv de voie bună.

Să nu uităm nimic să povestim
Din visurile ce ni le-amintim,
Iar tot ce mai aflăm din astă lume,
Să presărăm cu ale noastre glume.

Eu ţi-am promis, iubita mea, un trai
Aşa cum îl visai şi ţi-l doreai,
Şi-mi place cum, pe faţă, fericirea
Exprimă ce-ai în suflet: doar iubirea.

Tu mi-ai promis mereu a mea să fii,
Să mă iubeşti, cum numai tu poţi şti,
În viaţa ce-o cânta-vom împreună
Pe drumul drept, ca a chitarei strună.

Eu ţi-am promis, tu mi-ai promis, iar noi,
Pe-aceeaşi cale mergem amândoi,
Cu liniştea din suflete deplină,
Spre Casa încărcată de lumină.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La poarta mea

A bătut uşor la poarta mea
În amurg de seară fericirea
Îmi era pe-atunci inima grea
Întâlnisem doar dezamăgirea.
N-am deschis, nu înţeleg de ce
Şi a dispărut ca o nălucă,
Scriau de ea atâtea cântece,
Cum de-am lăsat-o să se ducă?
A venit apoi la poarta mea
Cu trandafiri de dor iubirea,
Printre petale îmi surâdea
Dar m-am ferit să-i văd privirea.
Şi m-am ascuns după un geam
Deşi doream nespus s-o întâlnesc
Plângea o pasăre pe ram
Spunându-mi că din nou greşesc.
A revenit atunci la poarta mea
Într-un amurg dezamăgirea
Din cerul negru fără nici o stea
Ea îşi vesti din nou sosirea...
Plângeam cum n-am plâns niciodată.
Durerea ei prea bine o ştiam.
Dar visul s-a sfârşit si deodată
Lumina soarelui intră pe geam.
***
De ce să plângi o viaţă-ntreagă
Când fericirea e aproape
Şi-oricine poate să aleagă
Între drum lin sau tulburi ape....

Dorina Omota (25 februarie 2017)
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul amintirii

Tu dulce cimitir al amintirii mele
Păstrezi sub mii de cruci doar zile grele.
Pe cele bune le ia cerul la apus,
Aşa că noaptea mă întreb: de ce s-au dus?

Şi unde oare le ascunde?
De ce tristeţea vrea să mă inunde?
De ce nu s-au culcat şi ele-n cimitir?
Şi nu-mi dau voie măcar să le-admir?

Aş vrea să-mi amintesc şi eu de fericire
Din suflet să-mi alung a mea răcire,
Să văd cum printre zile grele stau şi bune
Cum vântu-ncearcă iar să ne adune.

Tăcere. Îmi strigă cimitirul cu glas tare:
Tu, om tâmpit, nu înţelegi chiar oare?
Că zile bune ai în suflet şi în gând,
Dar nu în cimitirul vieţii căutând?!

poezie de Guţu Anna Igorevna din Supradoză de gânduri (19 februarie 2014)
Adăugat de Ecaterina Grecu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era frumoasă pentru că mă iubea. Şi câteodată îi hoinăream prin suflet semeţ, purtând în umbra zâmbetelor târzii toată agoniseala iubirilor apuse, împletită frumos în buchetul timpului. Era a mea. Poate încă de când o dezbrăcasem prima oară de mistere, sărutându-i cu grijă chipul învelit în şoapte de dor şi vise nestinse în lumina zorilor. Când o priveam, clipele se opreau din freamăt şi trupul scăldat într-o dulce ispită mă trezea din moartea uitării. O rugasem să plece cu vocea mândriei, înainte ca viaţa să-mi scoată inima rece din robia ei.

Andreea Palasescu (15 octombrie 2017)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mugure bătrân

Era suavă ca cicoarea
Şi cerul nins un câmp deschis
Avea privirea ca răcoarea
Iar inima un paradis

Ningea pe mirişti, prin porumbe,
Din ochii calzi, argintul pur,
Fântâni de vis zburau din tumbe
Şi umbra ei era de mur,

Cânta-n înalturi ciocârlia,
Câmpul robit dădea în pârg,
Era o fată cum e ia,
Dar altfel nesfârşitul sârg.

Ceruse soarele şi luna,
Rodul păgân din spicul greu,
Ceruse steaua şi cununa,
Ca să îmbrace chipul meu.

Şi cum era un ochi de veste,
Cu zori de crin, de mac, de fân
Ea a rămas ca o poveste
Şi-n lan un mugure bătrân.

poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea

Inima mea de-o vreme o simt într-adevăr
Că-n fiecare toamnă se coace ca un măr.

În clipele grăbite din zile lungi de vară
O simt cum se-mplineşte-n tăcere ca o pară

Inima mea cu pomii grădinii dimpreună
Se-ntunecă spre toamnă şi-i dulce ca o prună,

Şi-n vărfuri foşnitoare prin frunza amăruie
O-mprejmuie lumina de sus ca pe-o gutuie.

Inim mea se sparge cu pocnet ca o nucă,
De-i toamna mai târzie şi umbra mai pe ducă,

Şi-aşteaptă ca un strugur pe viţă, nopţi întregi,
Să te apleci aproape de ea şi s-o culegi.

poezie de Ion Horea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul sălbatic

Era acea zi cu o lumină nefiresc de lumină.
Era ceva ce nici cerul nu ştia de existenţa acelui eu luminat.
Nu-mi bătuse nimeni de mult la poarta sufletului meu, nu-mi sunase telefonul a bine de ani buni plecaţi.
Nu era nimic în dezordine în liniştea mea, mult adunată de mine.
Era totuşi ceva nou, să o numesc dorinţă, o dorinţă nouă de iubire neştiută, necunoscută sufletului meu.
Să fie oare gândul meu, trădat de alt gând din altă lume, o lume în care iubirea este fără odihnă, ca o duminică specială faţă de celelalte zile din săptămână.
Era în mijlocul zilei, o zi nu tocmai însorită, dar o zi cu o linişte greu de descris în săracele-mi cuvinte.
În amiza umbrită florile plângeau de durere dând în floare.
Lacrimile le curgeau în boabe peste boboci să se nască mai uşor, sub privirea încremenită a ochilor mei.
O poveste nescrisă începu să prindă viaţă o dată cu durerea înfloririi trandafirilor sălbatici.
În sufletul meu începu agitaţia din acea linişte adunată din mine şi tânjeam după acel ceva, fără formă, fără viaţă.
O şoaptă sfioasă coborâtă din durere se aşeză pe colţul buzelor mele şi-mi şoptea:
"Vrei să-ţi spun povestea trandafirului sălbatic"?

poezie de Maria Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita - în straie albastre

Iubito, chiar de tu nu eşti cu mine,
Eu sunt şi-n vis şi-n lumea ta - cu tine.
Acolo unde, tu, îţi îndrepţi pasul,
Eu te urmez cu inima, cu glasul.

De eşti acasă, sunt cu tine acasă
Şi aş vrea să plec, dar ochii-ţi nu mă lasă –
Căci ochii tăi îmi ţintuiesc privirea,
Atât de-aprins, încât, mă pierd cu firea.

Când eşti plecată, dusă, prea departe,
Mi-e inima-ngheţată, ca de moarte.
În noapte, te visez în straie-albastre
Cum zbori, cu mine-alături, printre astre.

Cătând, de zor, în galaxia vastă,
Să-aflăm pe unde-aşteaptă steaua noastră
Să adăstăm pe ea în veşnicie –
Doar noi s-o locuim, stând în pustie

Pe-un câmp albastru – precum îţi e straiul
Căci, pentru noi, acolo ar fi raiul.
Deasupra, alte stele, să păzească,
Iubirea noastră – să nu lâncezească.

... Când mă trezesc, căzând, parcă-n abisuri
Şi ştiu că eşti şi-n lumea mea şi-n visuri
Mă sfâşie, aşa, un dulce bine
De parcă-ai fi în mine – eu în tine.

Şi, beat de tine, ţintuiesc tavanul
Şi nu-mi mai pasă cum va trece anul
Căci tu îmi umpli zilele şi ceasul –
Şi plin de bucurie-mi cântă glasul

Un cântec, ce n-a fost compus, vreodată,
De nimeni – doar de inima-nfocată,
Ce bate, vajnic, pieptul să mi-l spargă -
Să fugă-n pieptul tău, în lumea largă

Acolo unde, tu, stând la fereastră,
Visezi, înveşmântată-n haină-albastră.
Privind copacii, încărcaţi de floare,
Cum râd la tine – şi cum râd la soare.

Când un suspin, uşor, din piept îţi scapă –
Din ochii tăi – ochii-mi se adapă.
Dar setea lor de tine-n loc să treacă,
Mai aprig îi aprinde şi îi seacă.

Iar gurii mele de nu-i stingi pojarul
O seacă repede şi-adânc amarul.
Iubita mea-mbrăcată-n strai albastru –
Tu eşti pe cerul vieţii mele – astru.

Hai, lasă-ţi gândurile ca să zboare
Spre mine – şi-amândoi, privind la soare
Să fim o pură, limpede privire,
Fără apus şi fără amintire.

Şi-n vis, să fim nişte păsări măiastre
Zburând prin galaxie, printre astre...
Că-n lumea asta nu ne aflăm rostul –
Aşa că, hai, cu mine-n raiul nostru...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mugure bătrân

Era suavă ca cicoarea
Şi cerul nins un câmp deschis,
Avea privirea ca răcoarea,
Iar inima un paradis!...

Ningea pe mirişti, prin porumbe,
Din ochii calzi, argintul pur,
Fântâni de vis zburau din tumbe
Şi umbra ei era de mur...

Cânta-n înalturi ciocârlia
Câmpul deschis dădea în pârg
Era o fată cum e ia,
Dar altfel nesfârşitul sârg!...

Ceruse sorele şi luna,
Rodul păgân din spicul greu
Ceruse steaua şi cununa,
Să poa*să îmbrace chipul meu!...

Dar cum era un ochi de veste
Cu zori de crin, de mac, de fân,
Ea a rămas ca o poveste...
Şi-n lan, un mugure bătrân!...

poezie de Constantin Păun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!