Cea care orbeşte

La ceai, la fel cu ceilalţi, şedea.
C-apucă altfel ceaşca, la-nceput,
– puţin altfel ca alţii – mi-a părut.
Şi brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârşit ei s-au sculat vorbind
şi la-ntâmplare şi încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalţi urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulţime;
pe ochii bucuroşi, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet şi-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depăşit,
şi parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Silenţios

Suntem simple note muzicale,
Pe portativul sonatelor magistrale,
"Nocturna" "Silence" parcă ne pătrund,
Când loveşte Beethoven pianul plăpând.

Am ajuns să ne fie dor de gălăgie,
De oameni, buni sau răi, doar să fie,
De tot ce nu vedeam că avem,
Dar şi aşa, observăm doar când pierdem.

Păsările din colivie, parcă altfel le privim
Sau animalele de la zoo, altfel le iubim,
Sau vântul rece şi tăios, altfel îl simţim,
Ori soarele cald şi blând, altfel ni-l dorim.

Brusc parcă şi regii sunt mai interesaţi,
Este normal, un virus nu are preferaţi,
Am început parcă să îmi cunosc şi fraţii,
Nu aveam timp de ei, aveam de alţii.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (31 martie 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eros

Măşti! Măşti! Lui Eros chipul să-i astupe:
Cine îndură faţa-i ce dogoară,
când el, asemenea solstiţiului de vară
primăvăratecul preludiu-l întrerupe.

De vorbă stai şi brusc, fără să vrei,
e altfel totul, grav... Un strigăt... dus..
Şi deodată-aruncă peste ei,
precum un naos, un fior nespus.

O, pierdut, deodată, o, pierdut!
Iute-mbrăţişează cei divini.
Viaţa-ntoarsă-i, soarta s-a născut.
Şi-un izvor se vaită-n adâncimi.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

sonet de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgue

Ei zac culcaţi de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăşi inventat
ca împreună şi cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârşit.
Ce fel de nume porţi prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârşit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Şi bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorşi sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, viaţă, viaţă, uimitor răstimp

O, viaţă, viaţă, uimitor răstimp,
din contradicţii-n contradicţii-ajungi,
împleticită-ades, târâş, pe brânci,
şi, brusc, în înger parcă te preschimbi;
aripi nespus de-nvoalte ai atunci:
o, viaţă, cel mai nepătruns răstimp.

Dintre destine multe, temerare,
să fie unul poate, mai aprins?
Noi rezistăm, cu sprijin în hotare,
şi smulgem, luăm ceva de necuprins.
......................................

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (1914, Paris), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă orice cuvânt al meu nu m-ar costa nimic, nu ar fi adevărat, dacă nu m-ar durea, nu ar fi viu, dacă nu ar arde, nu ar lumina.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când şi cum am început noi oamenii să ne simţim invadaţi de simpla prezenţă a celorlalţi? De când n-am mai simţit vecinătatea unui semen al nostru altfel decât prin gardul de la curte, altfel decât prin uşa de la intrare, altfel decât prin curentul de aer pe care îl produce trecerea grăbită şi nepăsătoare a trupurilor unul pe lângă celălalt?

Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu Toamna

Bun găsit, iubită toamnă,
Muză tristă, blândă doamnă,
Ai umblat mult, îmi pari obosită,
Mereu ajungi la mine ruginită.

Nu-ţi fie ruşine aşează-te la masă,
Lasă-ţi frunzele, simte-te ca acasă,
La mine e puţin dezordonat,
E la fel ca în Noiembrie, când ai plecat.

Tare dor mi-a fost de tine,
Eşti tot tu, adică plină de mine,
Ce îţi mai fac frunzele, ploaia şi văntul?
Vorbeşte încet, să nu ne audă trecutul.

Lasă-ţi frigul rogute-n cuier,
Porneşte vântul să ne cânte din fluier,
Îţi fac şi o cafea, fără zahăr, fără lapte,
O savurăm la fel, ce gusturi asortate!

Vorbeşte-mi, ce ai mai făcut?
Săraca cerneală, cât a mai tăcut...
Se uita după tine seara la geam,
Dar era doar Martie şi eu te aşteptam...

Dă-mi voie să-ţi ţin norii grei,
Cred că ai obosit plimbându-te cu ei,
Ochii-s tot de gheaţă, neschimbaţi,
Ca şi ai mei de altfel, zici că suntem fraţi.

Mi-ai făcut urme de ceaţă prin casă,
Fără griji, dispar când soarele o să iasă,
Acum, mă bucur doar că te privesc,
Am atât de multe să îţi povestesc...

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii (25 august 2020)
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, pentru mine, ai fost ca o fereastră prin care puteam să văd în stradă.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru nebuni şi pentru ocnaşi

Voi, de la cari existenţa
uşor şi-a ferit
chipul ei mare: unul,
ce poate există, spune şoptit

afară, în libertate,
încet, în noapte, o rugă:
pentru voi vremea să fugă,
căci aveţi vreme.

Acum când v-aţi amintit,
treceţi mâna prin păr, duios.
Totul e risipit,
tot ce a fost.

O, liniştiţi de aţi sta,
când inima-i veche şi tristă;
nici o mamă de nu ar afla
că asta există.

Sus, luna acum e suită,
unde creanga deoparte se dă,
şi ca de voi locuită,
singură stă.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintea ploii de vară

Deodată, verdelui din parc, ceva uşor,
anume nu ştii ce, i-a fost răpit:
îl simţi lângă ferestre, neauzit,
tot mai aproape. Nalt, stăruitor,

din crâng răsună zvon de pescărel:
de un Hierónymus parcă ţi-ar aminti,
pe-atât de-aprins şi singuratic zel,
urcă din cântul lui, ce nu-l va auzi

şuvoiul. Pereţii cu tablourile lor
se-ndepărtează şi ne părăsesc,
nu vor să ne audă, se feresc.

Tapete-ngălbenite oglindind
lumina de amurg şovăitor
în care ne temeam, copii fiind.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii presupun adesea că ceilalţi sunt ca ei. Tindem să presupunem că ceilalţi împărtăşesc aceleaşi preferinţe, opinii şi valori. De aceea de multe ori, atunci când ceilalţi se comportă altfel decât ne-am aştepta, rămânem surprinşi. În acelaşi timp, acest lucru înseamnă că poţi învăţa multe despre o persoană atunci când emite judecăţi despre altcineva. De exemplu dacă te aştepţi ca ceilalţi să se poarte frumos cu tine, înseamnă că şi tu faci la fel sau dacă tu crezi că toată lumea înşeală, înseamnă că tu faci asta. Pentru a evita astfel de situaţii ar fi mai bine să încercăm să îi cunoaştem mai bine pe ceilalţi înainte să ne facem aşteptări.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama ne-a dus de când eram mici la biserică, ne-a înălţat la icoane, să ne închinăm, să sărutăm mâna părintelui, să punem flori la icoana Maicii Domnului, toate lucrurile astea îţi rămân în memorie. Casa Domnului o vezi altfel prin ochii copilului şi altfel după aceea, când eşti mare.

citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sandy Bates: Cu puţin timp în urmă, de fapt chiar înainte să mor, eram pe masa de operaţii şi încercam să găsesc ceva de care să mă agăţ, ştii... pentru că atunci când eşti pe moarte, viaţa devine brusc extrem de... palpabilă, de reală, iar eu căutam un sens pentru tot ce mi s-a întâmplat şi brusc mi-am amintit de o zi minunată de primăvară – era duminică şi vara era aproape. Şi-mi aduc aminte că în acea dimineaţă am mers cu Dorrie la o plimbare prin parc, apoi ne-am întors în apartament. Stăteam aşa, pur şi simplu, iar eu am pus un disc cu Louie Armstrong, cântecele cu care am crescut... Fermecător!... Apoi mi-am ridicat privirea şi am văzut-o pe Dorrie cum stătea acolo şi brusc mi-am dat seama ce frumoasă era şi cât de mult o iubeam. Şi... nu ştiu, a fost aşa, un amestec din toate, muzica, boarea de vânt, şi felul acela în care mă privea Dorrie. Şi pentru o clipă totul părea să se îmbine perfect, aproape indestructibil. Ciudat, acea secundă în care privirile noastre s-au întâlnit m-a emoţionat profund.

replică din filmul artistic Amintiri la hotelul Stardust, scenariu de Woody Allen (26 septembrie 1980)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transplantare

Trebuia să mi se pună în piept
altă inimă.
Altfel urma să pier.
Mi-a dat inima ei
Mama.
Dar tot mă mai doare.
Mai ales, când arde pământul
de sete, de ploaie.
Mai ales, când nu se întoarce
tata
de la războaie.
Mai ales, când plec prin
străini
şi nu scriu cu lunile acasă.
Mai ales, în amurg,
când soarele
după dealuri se lasă,
mă doare.
Asemeni dureri
n-am avut niciodată.
Şi nici asemeni
răbdare.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar a treia, vorbind încet şi rar,
Cum sta-între ceaşca albă şi pahar:
"Râd de mine toţi că cică -s strâmbă –
Cum? N-a fost mâna-aceluiaşi Olar?!"

rubaiat de Omar Khayyam, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar aparent

Doar aparent, câte ceva se schimbă.
De mii de ani suntem la fel, îţi spun,
Doi ochi privind cum Soarele se plimbă,
Acelaşi trai, cu ambalaj mai bun.

Mai inventăm câte un tip de rană
Şi parca doare altfel, mai modern,
Sofisticată, noua noastră hrană,
Pavează drumul neted, spre infern.

Tot singuri ne uităm cum fluviul,
Se scurge. Trage după el încet,
Regretul, disperarea, dubiul.
Pluteşte arogant pe el, un pet.

Ne ninge rar, de obicei în marte.
Parcă avem un singur anotimp.
Greşeli mai vechi, aceleaşi şoapte,
Ce-au amăgit părinţii-n al lor timp.

Iubirea este tot mai efemeră,
Transformă bunicuţii în amanţi.
E demodat să faci copii, dar carieră,
Încep de tinere nepoatele-n colanţi.

Şosele cresc, se nasc şi crapă,
Iar banii nevăzuţi se varsă-n cont.
Se plimba în maşini cu trapă,
Ignobilă, o şefa şi-al ei tont.

"Azi" este tot. Speranţa se amână
De ce să mai privim în zori, în sus?
Când ceasul sună, îl luăm în mână
Şi aşteptăm un altfel de apus.

Doar aparent, câte ceva se schimbă,
Iar dezbinarea-i altfel când "unire"
Se cheamă când vorbim aceeaşi limbă,
Păşind cu tocul cui peste iubire.

poezie de Gabriel Pădure (22 decembrie 2018)
Adăugat de Padure Gabriel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi a fost legea scrisă, după aceea a apărut pe lume neascultarea sau păcatul; numai la sfârşit a intervenit iertarea pentru a tempera excesiva rigoare a legii scrise, cel puţin în acele amănunte ce de altfel nu pot fi prevăzute, deoarece sunt fără de sfârşit.

citat din Torquato Tasso
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantera

Nimic nu mai reţine-n paralele
zăbrele ce se trec. Un tic.
Îi pare a fi o lume de zăbrele
şi după ele absolut nimic.

Mersul ei moale, lin, plin de putere
roteşte totul spre un punct discret
ce pare a fi un dans spre centru-n care
adoarme o voinţă-ncet, încet.

Doar câteodată, fără zgomot, rare,
pupilelor cortine prind vecii.
O rază trece-ncet prin mădulare
spre inimă şi se opreşte a fi.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!