Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Morgue

Ei zac culcați de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăși inventat
ca împreună și cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârșit.
Ce fel de nume porți prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârșit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Și bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorși sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

sonet de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Notebooks of Malte Laurids Brigge" de Rainer Maria Rilke este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -88.00- 34.99 lei.

Citate similare

Morgue

Ei zac culcați de parcă ar fi să fie
din nou o faptă iarăși inventat
ca împreună și cu frigul ce-o să vie
să se împace-n alb cu firea-mpreunată;

căci astea toate-s fără de sfârșit.
Ce fel de nume porți prin buzunare,
cum să se găsească? Dezgustul nesfârșit
a fost spălat de dornica-nchinare.

El nu s-a dus; rămas-a doar curat.
Și bărbile-au rămas, mult mai spinoase
de gardieni mai îngrijite, mai frumoase

la privitori să nu le fie silă.
Ochii întorși sub pleoapa fără milă
privesc lăuntru ca un vis ingrat.

poezie clasică de (1912), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Morgue

Ei zac așa, de parcă ar fi gata,
acum, târziu, afle-o faptă care
-i înmănunche liniștii-nghețate
și între ei s-aducă împăcare;

căci parcă nu-i sfârșit în astea toate.
Nu afli nume-n buzunări deșarte.
Dezgustul de pe gurile uscate
-l spele n-au putut; stă mai departe;

doar într-atâta s-a schimbat; curat e.
Și bărbile sunt mai țepoase-acuma,
de gardieni mai bine tunse, numa

la privitori să nu le facă silă.
Întoarsă e sub pleoape-a lor pupilă,
privirile-năuntru-s îndreptate.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păși cu fiorul morții
lângă orânduit. Dar, iarăși,
vâjâi îndărăt, în înălțimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni și scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt și numele nesfârșit.
Și ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl așeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaș
chemă sufletul: acela, sus! și-i vorbi
de cele multe împărțite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârșitul consimți. Și bătrânul Dumnezeu
își plecă lin peste bătrân
bătrâna-i față. Îl luă sărutându-l, din el însuși,
în bătrânețea lui mai bătrână. Și cu mâinile creațiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munții pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Buzunare

pline cu titluri și bani cash
stau inventând mâini
care intră ies la adăpostul
fără de sfârșit în sfârșit
un capăt de ață iarăși inventat
spălat cu detergent par
fumat
(?!) întors pe dos în căutarea
ultimului bănuț purtat prin căptușeală

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Epigraf unei tinere fete

Ne mai amintim.
De parc-a fost odată
și toate ce din nou o să mai fie.
Ca și lămâii cruzi purtai sânii de fată
de a lui sânge clocotind legată.

- Acelui zeu.
Acel refugiat
acela ce răsfață sânii de fecioară.
Dulce ș-aprins ca visul tău curat
umbrindu-ți tinerețea preacurat
și aplecat ca geana-ți stinsă în afară.

poezie clasică de , traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Epigraf unei tinere fete

Ne mai amintim.
De parc-a fost odată
și toate ce din nou o să mai fie.
Ca și lămâii cruzi purtai sânii de fată
de a lui sânge clocotind legată.

- Acelui zeu.
Acel refugiat
acela ce răsfață sânii de fecioară.
Dulce ș-aprins ca visul tău curat
umbrindu-ți tinerețea preacurat
și aplecat ca geana-ți stinsă în afară.

poezie clasică de din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Pieta

Îți văd acuma iarăși picioarele, Isuse,
pe care tinerești eu le-am aflat
pe vremea când, sfioasă, le-am spălat;
o, cum stăteau în părul meu supuse:
un alb vânat în ierburi tupilat.

Trupul pe care nimeni nu l-a iubit vreodată
îl văd abia în noaptea aceasta de iubire.
N-am stat culcați alături niciodată,
și-acum găsesc în juru-ți doar veghe și slăvire.

Și, iată, mâinile îți sunt zdrobite,
dar nu de mușcătura mea, iubite!
Inima ta-i deschisă și intră-n ea oricine,
și-aș vrea să fie numai pentru mine.

Ești ostenit acuma și gura-ți ostenită
nu îndrăgește gura mea mâhnită...
A fost cândva, Isuse, vreo clipă pentru noi?
Cât de ciudat ne stingem deodată amândoi!

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Sfârșit de cometă

S-a mai sfârșit ceva
înspre inevitabil
din crezul că există infinit...
a mai murit
încă o stea
așa,
cum credem că-s mereu toate pe cer
la fel de mari și împânzindu-și strălucirea...
deci e-un sfârșit etern, indiferent de nu se vrea,
e infailibil
ca și orice asfințit;
de unul singur, la fel de stingher
la fiecare, în orice ochi închiși... și-ntr-una, într-una
căci se știe, e scrisă calea...

S-a topit Elenin, o cometă
s-a șters, o dâră-n van-speranță
și-a mai rămas, se poate
un pic de gheață,
aproape fără importanță,
ce și-a propus o vizită
aparte,
cum a fost odată
și care-mi lasă un sentiment de greață;
nu știu unde voi fi la întâlnire...
o altă stea mai putrezită
după ce voi fi eu însumi răstignire...
deci nu va mai fi iar Nubiru
ce-o credeam planetă...

Unde-oi fi pus clondiru
ăl' de casă, fără etichetă???...

poezie de (18 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singurătate

Pietà

Nenorocirea s-a-mplinit, și fără nume
mă umple. Încremenesc ca-ncermenitul
Adâncului de piatră.
Tare cum sunt știu doar atât:
Tu mare ai devenit -
... și mare,
ca o durere mult prea mare
ce inima întreagă mi-o cuprinde
înverșunată.
Acuma stai de-a curmezușu-n poală-mi,
acuma nu mai pot te mai
nasc.

poezie clasică de din Cartea imaginilor (1926), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de AndriescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

A opta elegie

Dedicată lui Rudolf Kassner

Viețuitoarele – ochi, numai ochi –
văd ceea ce-i deschis. Doar ochii noștri
sunt ca întorși și astfel așezați
parcă-s capcane-n jurul marii porți.
Ce-i în afară știm doar din privirea
jivinelor; căci până și pe prunc
noi îl întoarcem și-l silim, în urma-i,
vadă-alcătuiri, nu ce-i deschis
și-adânc în animal. De moarte slobod.
Noi o vedem, doar noi. Căci, liber, animalul
are mereu sfârșitu-n urma lui,
și-n față Domnul, și când trece, trece
în veșnicii, cum trece o fântână.
Noi nu avem nicicând, nici chiar o zi,
în față, spațiul pur, unde răsar
la nesfârșire flori. Mereu e lume
și niciodată-un nicăieri fără nimic,
cast, nepăzit, ce îl respiri și știi
că-i nesfârșit și nu-l râvnești. Copil,
te pierzi, tăcut, în el iar ei
te zgâlțâie. Sau cel ce moare e.
Căci lângă moarte, moartea n-o mai vezi,
cu ochii mari, de animal, privești afară.
Îndrăgostiții – celălalt de n-ar fi,
să le astupe văzul – aproape sunt de asta și uimiți.
Pe negândite li s-a revelat
de după celălalt... Dar peste el
nu trece nimeni, și e iarăși lume.
Întorși către făpturi mereu, vedem
în ele doar, reflexu-a ce e liber,
de noi întunecat. Sau poate-un animal
calm ne străbate-n liniște, cu ochii.
Asta se cheamă soartă: a sta în față,
ș-atâta tot, a sta mereu în față.

Dac-animalul hotărât venind
spre noi, pe alte căi, ar fi la fel
de conștient, din drum
el ne-ar întoarce. Ființa-i
e infinită, necuprinsă, fără perspectivă
asupra stării sale, pură ca privirea-i.
Și unde noi viitor vedem, el vede
totul și-n tot pe sine, pururi mântuit.

Și totuși animalul ager, cald,
duce povara unei mari tristeți.
Căci amintirea ce ne covârșește
ades, îl ține pururi și pe el,
parcă ne-a fost cândva, ce năzuim,
mai intim, mai fidel, mai gingaș la atins.
Distanța-aici e totul, iar acolo
e suflu. După patria dintâi,
a doua este tulbure, vântoasă.
O, fericire-a micilor făpturi
care rămân mereu în sânul matcă;
noroc al gâzei ce lăuntric saltă
și-atuncea când nuntește: matcă-i totul.
Uite, și pasărea, cu semisiguranța-i
ce-aproape știe una și cealaltă
din vremuri, ca un suflet de etrusc
pe care – mort – un spațiu l-a primit,
dar, pe sicriu, e statuia culcată.
Și ce uimit – cel ce trebuind zboare,
de-un sân e zămislit. Parcă de sine
speriat, văzduhul taie, cum ar trece
fisura printr-o ceașcă. Astfel
liliacul taie porțelanul serii.

Noi: privitori, mereu și pretutindeni,
plecați spre tot, nicicând înspre afară!
E un preaplin. Îi rânduim. Se sfarmă.
Iar rânduim. Ne sfărâmăm chiar noi.

Cine ne-a pus la cale-așa, că orice
am face suntem în postura celui
ce pleacă. Și pe-un ultim deal,
ce-i mai arată-o dată-ntreaga vale,
el se întoarce, stă, mai zăbovește –
așa trăim, în despărțiri, mereu.

poezie de din Elegiile din Duino, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Prinos

O, cum înfior șuvoaiele-mi de sânge
mai parfumat, de când te-am cunoscut;
uite, pășesc mai drept și-s tot mai zvelt –
tu doar aștepți –; cine ești, neștiut?

Mă-ndepărtez, eu simt, cu fiecare clipă,
și cele vechi, petală de petală, în urmă-mi le presar
numai surâsul tău; stele în'nalt risipă,
ne licăre deasupră-mi, deasupră-ți, iar și iar.

Tot ce-mi lucește tainic, ca apa, din pruncie,
fără de nume drag, ca pleoapa de sfios,
l-oi cuvânta-ntr-o dulce și caldă liturghie
lângă altaru-aprins de bucla-ți ruginie
și-mbălsămat de sânu-ți – ducându-ți-l
Prinos.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Am fost...

Am fost și somn, și multe răsărituri
Și-adeseori am fost chiar și coșmar
În al meu vis și-n alte nesfârșituri,
La fel de viu sau tot imaginar.

Am râs nebun și-am izbucnit în lacrimi
De-atâtea ori, că nu mai are rost
Să-mi amintesc prin câte mii de inimi
Am fost un zeu sau poate doar un prost.

Am și răbdat de foamea cea mai cruntă
Paradoxal, simțită doar în piept
Și am servit belșugul ca la nuntă,
Deși-n simțiri ades am fost nedrept.

Am cunoscut și frigul îndoielii
Ce mi-a-nghețat și sufletul din mine,
Și-arsura grea de sub nivelul pielii
De dor aprins, cu lava-i de suspine.

Am alergat de când mă știu pe lume
De omul rău și de singurătate
Și am ajuns statuie fără nume,
Când am rămas orfan de jumătate.

Am tot strigat pân-am pierdut și glasul,
Fără urechi ori ființe m-audă,
Însă oricât de drag mi-a fost taifasul,
Am și tăcut când soarta a fost crudă.

...

Am să mai fiu măcar o bună vreme
Și câtva timp, să nufie dor;
Mă rog la voi – păstrați-mă devreme,
nu vă fiu târziu când am mor...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ajuta - ne Doamne

Mai spală Doamne drumurile vieții
nu mai rătăcim așa de greu
Și lasă - ne doar anii tinereții
Să fim frumoși și inimoși mereu!

Mai lasă - ne iubirea pentru-o viață
Iubirea pentru tot ce e frumos
Mai spală - ne cu rouă iar pe față
Ca ne fie chipul luminos.

Întoarce-ți fiii iarăși către casă
Destul prin lume ei au rătăcit
fie adunați din nou la masă
fie cu ai lor pan la sfârșit....

Mai ia - ne Doamne greul ce ne-apasă
Mai șterge - ne și lacrima în zori
Ajută - ne fim din nou acasă
nu mai rătăcim printre ninsori.

Gimbte Germania

poezie de (3 noiembrie 2019)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liniștea de după

Eram doi îngeri ce cântam din surle,
De mult povestea noastră s-a sfârșit,
A mai rămas doar visul ca să-și urle
Neîmplinitul rost în infinit.

De-atunci am mai îmbătrânit în vreme,
Ne ducem pasul parcă tot mai greu,
Căci n-are cine-n dragoste cheme
Pe celălalt, și-i liniște mereu...

Și trec zăpezi și ploi și-un chin de soare,
Și cad mai mult imperii decât cresc;
Noi tot purtăm în piept un glonț ce doare,
Cu care ne-a-mpușcat Tatăl Ceresc.

E inutil căutăm făptașul –
Vulgarizăm ce-a fost să fie dat,
Destul că-n veci ne va lipsi nuntașul
Și-un scâncet de copil nou și curat.

Îți amintești cum sufletul ca floarea
Brusc ne plesnise în petale mii
Și fiecare frunză și răcoarea
În toamnă ne-așeza pe rug de vii?

Poate-ai venit la geam simțind cum scrie
Ființa mea acum urme din noi
Și că privești pe cer o stea pustie
Ce n-a fost să ne-ncapă pe-amândoi.

Acolo însă e învățătura
Care-ți va sta ca plumb răcit în cânt,
Pe lung și scurtul drum ce viitura
Acestei vieți îl culcă sub pământ.

poezie de din Duminica poemului mut (2015)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

A fost

A fost să fie-așa, ca niciodată,
făr' de sfârșit, poveste-ntr-o poveste,
doi ochi în ochi și orice parte peste
o altă parte ne împreunată.

O regăsire-a porților celeste
într-un târziu de casă-ntunecată,
un alungat din rai și-o alungată,
în raiul lor așa cum nu mai este.

Ar fi putut mai mult de-atât să fie?
Mai multă nepostire-n nopți de post?
O călcătură-n doi prin apa vie

mai liniștită-a traiului anost?
O și mai potrivire, sine die?
Ce-ar fi putut să fie... cred c-a fost...

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Trupuri până la nori

stai lângă mine tolănită în așternutul
acesta alb al anilor
probabil mi-am pierdut definitiv
arealul propriu
într-o încleștare a orgoliilor
dar tu mă vezi mereu ca pe un joc de linii și nuanțe
ca pe o artă a ta
personală,
o arhitectură a închipuirilor tale

pesemne te-ai obișnuit prea mult
cu rutina
trupurilor noastre până la nori

cum ar fi de pildă
dragostea fără uși trântite
setea fără buzele arse
picioarele tale nemăsurate
fără privirea mea de expectativă?

în definitiv,
cum ai putea să le spui
apelor să nu mai fie râuri
timpului să nu mai fie nisip
iubirii să nu mai fie rană?

cum ai putea -i spui ecoului meu
să nu te mai strige
pe nume?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noapte: o, tu, chip în adânc

Noapte: o, tu, chip în adânc
destrămat într-al meu.
Tu, căutării mele înmărmurite, adânc
covârșitoare, mereu.

Noapte, în privirea mea fremătând,
în tine îns㠖 trăinicie;
creație fără sfârșit, dăinuind
pământul când n-o să mai fie.

Plină de noi constelații
lepădând din goană nebună
pojar aventuros în interspații
tăcut ce se-nstrună.

Prin simpla-ți prezență, cât de mărunt,
covârșitoareo, mă știu –
totuși, uns cu-ntunecatul pământ
îndrăznesc în tine fiu.

poezie de din Poezii (1906-1926), Desăvârșite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Cea care orbește

La ceai, la fel cu ceilalți, ședea.
C-apucă altfel ceașca, la-nceput,
– puțin altfel ca alții – mi-a părut.
Și brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârșit ei s-au sculat vorbind
și la-ntâmplare și încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalți urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va -nceapă
cânte, în curând, pentru mulțime;
pe ochii bucuroși, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet și-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depășit,
și parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuș
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Daniela Fărtăiș

Altfel de mamă

Noi cu toții avem 3 mame:
una-i mamă pe Pământ,
una este Mamă-n Ceruri,
iar a treia e Natura,
ce ne-nvață ce-i frumosul
prin miros de albi nuferi
și-n dulce zbor de fluturi..

Dar, noi fii nerecunoscători
uităm că ochii noștri
se vor oglindi mereu
în văi, munți și ape limpezi,
căci, Natura este mama...
Mama noastră... a tuturor.

Azi distrugem tot ce este mai frumos...
Florile și iarba verde
se vor stinge fără rost,
căci, noi oameni
fără suflet
otrăvim natura vie,
negândindu-ne vreodată
cât de greu o să ne fie...

Fără roua dimineții,
fără roze cu parfum îmbietor...
Doar izvoarele secate
și copacii fără frunze,
ne vor aminti mereu
că natura a fost prezentă
și a fost Mamă peste tot...
Tot ce-a fost viu și frumos!

Lacrimi reci, de sânge, parcă
se preling acum din ramuri
și Natura ne șoptește,
printr-un suspin dureros..
o lăsăm trăiască,
căci, de n-am mai avea Mamă....
Vom fi simpli muritori
într-un haos monoton..
Fără dulce aer proaspăt,
fără iarbă de mătase..
Și cât vei vedea cu ochii
câmpiile vor fi pustii,
doar cu pâclă peste vii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ortensia albastră

Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastrul înfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.

Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, și-n cenușiu.

Cum nici un fir într-un șorț mic și șters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresalt㠖
mărunta-i viață s-a-ntrerupt din mers.

Deodat' albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mișcat, albastrul prinde -l dezmierde.

sonet de din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Care sunt cele mai frumoase povești pentru copii preșcolari? Fii primul care răspunde!
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!