O, viaţă, viaţă, uimitor răstimp

O, viaţă, viaţă, uimitor răstimp,
din contradicţii-n contradicţii-ajungi,
împleticită-ades, târâş, pe brânci,
şi, brusc, în înger parcă te preschimbi;
aripi nespus de-nvoalte ai atunci:
o, viaţă, cel mai nepătruns răstimp.

Dintre destine multe, temerare,
să fie unul poate, mai aprins?
Noi rezistăm, cu sprijin în hotare,
şi smulgem, luăm ceva de necuprins.
......................................

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Proiecte (1914, Paris), traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mă gândesc că de două mii de ani trăim în umbra morţii lui Iisus, înţeleg de ce oamenii au dorit în răstimp o altă viaţă, chiar şi cealaltă viaţă.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-vă conduşi de viaţă! Credeţi-mă, viaţa are întotdeauna dreptate.

citat din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată se poate întâmpla un fel de îngemănare între poezie şi viaţă, care poate să facă şi din poezie ceva mai profund şi din viaţă ceva mai profund, adică poate să adâncească atât sensul poeziei, cât şi sensul vieţii... le potenţează pe amândouă, adică poezia devine brusc trăită, iar viaţa devine brusc poetică... viaţa intervine asupra poeziei şi poezia intervine asupra vieţii.

citat din Mihai Curtean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mânca o dată este viaţă de înger, de două ori - viaţă de om, de trei ori sau de mai multe ori – viaţă de animal.

proverbe franţuzeşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Asta e Dorinţa: trăirea în mişcare,
să nu ai nici o casă în tot acest răstimp.
Şi astea sunt Dorinţe: lentă dialogare
cu eternitatea în spaţiu şi în timp.
Şi asta este Viaţa: când până într-un mâine
singura oră lentă pe piscuri se ridică,
care, zâmbind surorilor creşte ca o pâine,
tăcerile pe care Eternei le dedică.

poezie clasică de Rainer Maria Rilke din Aceasta este dorinţa (1895), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andriescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate spune că a avut o viaţă fericită, cel care spune: "De-aş mai trăi viaţă, aş lua totul de la capăt. Nu-mi amintesc să fii auzit pe cineva. Maria Filipoiu/ despre fericire
*30 martie - Ziua Internaţională a Fericirii

Maria Filipoiu

Maria Filipoiu în Despre fericire (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt, plin de teamă,-ades o-nfiorare

Simt, plin de teamă,-ades o-nfiorare,
gândind ce-adânc înfipt în viaţă sunt.
Cuvintele-mi par ziduri, după care,
ascuns în munţi tot mai albaştri-n zare,
străluminează-al vorbelor veşmânt.

Nu bănuiesc a munţilor hotare;
auzul însă-n sânul lor mi-împlânt.
Aud pe coaste-a coaselor cântare,
în ape, dulcea bărcii legănare,
şi liniştea pe ţărm ce s-a răsfrânt.

poezie de Rainer Maria Rilke, traducere de Lazăr Iliescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta ne este viaţa, ne luăm veşnic rămas bun.

Rainer Maria Rilke în Elegii
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta ne este viaţa, ne luăm veşnic rămas bun.

Rainer Maria Rilke în Elegiile duineze, Elegia a opta (1923), traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - I

Eretică mare, dumnezeiască îndurare
Spuma-i povară, viaţa-i amară
Întunericul cotropeşte fără încetare
Nu mai ieşim cu visele în afară!

Muzica se topeşte-n singurătăţi vii
Tăcerea arde în miez de dor de poezii
Gânduri sculptate de îngeri orbi în rugă
O, Viaţă, nu-mi fugi! Nimeni nu te-alungă!

Aripi se desprind din zbor fluid
Spre ţărmuri nimeni nu mai ancorează
Adâncuri incerte tainic ne închid
O, Viaţă, mai oferă-mi rogu-te o rază!

După atâtea şi atâtea iluzii aluneci în tine
Şi te cauţi mereu firesc în ceilalţi
Obsedat de trufii de fals de noi destine
Şi uiţi de viaţă!... Dar voi de viaţă să nu uitaţi!

În aerul rece orb de seringi
Când plutind printre stafii
Viaţă cu teamă să ne-atingi...
Suntem Iubirea-ta-dintâi?!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea care orbeşte

La ceai, la fel cu ceilalţi, şedea.
C-apucă altfel ceaşca, la-nceput,
– puţin altfel ca alţii – mi-a părut.
Şi brusc zâmbi. Aproape că durea.

Când în sfârşit ei s-au sculat vorbind
şi la-ntâmplare şi încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau, râdeau),
eu am văzut-o. Celorlalţi urmând,

Închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte, în curând, pentru mulţime;
pe ochii bucuroşi, în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet şi-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depăşit,
şi parcă, după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla, ci va zbura.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternă viaţă trecătoare

Credinţa mea-i nemuritoare
Iar cerul mi s-a revelat
Eternă viaţă trecătoare
Mai ai adepti de Iniţiat?

Eternă viaţă trecătoare
Cu lecţii grele de învatat
Efemeră şi apăsătoare
Ne socoteşti ce nu ţi-am dat.

Oamenii-n suflet deformaţi
Deşi traiesc ei par murinzi
Eternă viaţă trecătoare
Sunt oamenii doar animale?!

Eternă viaţă trecătoare
Ce mai rămâne de urmat?
O cale; singura alinare
Egoul mi l-am lepădat.

Eternă viaţă trecătoare
Cu lectii mari şi despre noi
Revino încă o dată, poate,
Reîncarnam din noi eroi.

poezie de Nicoleta Petre (12 martie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezistăm împreună

De ce să crezi în poveşti,
Să crezi mai mult în viaţă
De când te naşti tu eşti
Un om fără speranţă.

Deşi viaţa e mai grea
În doi o facem mai bună,
Poate să fie cât de rea,
E mai uşoară împreună.

Nu lăsăm lacrima rece,
Nici o secundă, nici un minut,
Nu lăsăm să ne înece,
Din dragoste facem scut.

Suntem doi avem iubire,
Lumea doar ură nebună,
Atacăm cu fericire,
Rezistăm tot impreună.

Nici un rău nu ne atinge,
Când cu drag te ţin de mână,
Amândoi noi vom învinge,
Şi-l vom trece împreună.

poezie de Eugenia Calancea (15 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roza vitraliilor

A labei lor trândavă lunecare
tăcere iscă,-ameţitoare-n noi,
ca, brusc, privirea-n jur rătăcitoare,
una din mâţe să ne-o prindă-apoi,

cu sila-n ochiu-i mare, să ne ia
privirea ce, cuprinsă ca-n vâltori,
o vreme încă mai înoată-aşa,
şi cade-apoi într-un leşin uşor,

când ochiul cel părelnic dormitând,
se cască şi se strânge-n vuiet sferic,
şi-o smulge până-n roşu sânge-afund –:

Aşa-nhăţau rozete mari, în domul
cel vechi, o inimă, din întuneric,
şi o trăgeau cu ele-adânc, în Domnul.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A iubi o altă fiinţă umană: poate cea mai dificilă dintre sarcinile noastre, testul suprem, înfăptuirea faţă de care orice altă înfăptuire este doar o pregătire.

citat clasic din Rainer Maria Rilke
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul XXI

Primăvara s-a-ntors; iar pământul
pare copilul ce versuri recită:
multe, ce multe!... Sârgul, avântul
învăţăturii: răsplata-i primită!

Aspru fu dascălul! Cuget măiastru
cu barba-i de nea, colilie.
Dar cum vom numi, verde şi-albastru?
Se cade s-o ştim. El o ştie, o ştie!

Voios cu copii, pământ dezlegat
vrem să te prindem la joacă!
Cel mai voios izbuteşte, pământ!

Că harnicul dascăl, nespus te-a-nvăţat:
ce-i rădăcină, slova-şi desface,
lungi şi grele tulpini cântând al tău cânt.

sonet de Rainer Maria Rilke din Sonete către Orfeu, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt

Tu, căreia nu-i spun că noaptea
zac plângând,
care blând mă osteneşti
ca un leagăn.
Tu, care nu-mi spui când veghezi
din pricina mea:
de ce n-am îndura
fără să-l ostoim
acest fast neştiut?
................................................
Ia seama la îndrăgostiţi;
de-ndată ce dragostea şi-o mărturisesc
încep să mintă.
...........................................
Tu mă însinguri. Pe tine doar te pot schimba.
Un răstimp eşti tu, apoi din nou foşnetul,
sau numai o mireasmă.
O, în braţele mele pe toate le-am pierdut –
tu singura, tu renaşti mereu:
pentru că nu te-am încleştat niciodată, te ţin strâns.

(Din Însemnările lui Malle Laurids Brigge)

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ortensia albastră

Precum un rest de verde! Par vopsele;
sunt aspre, ciunte, frunzele-i uscate;
albastrul înfloritelor umbele
nu-l poartă, ci-l răsfrâng, decolorate.

Spălat de lacrimi, pare scurs în glastre
tot mai pierdut, de parcă nu e viu,
întocmai ca străvechi scrisori albastre
ce-n galben-violet se sting, şi-n cenuşiu.

Cum nici un fir într-un şorţ mic şi şters,
uitat, nemaipurtat, nu mai tresaltă –
mărunta-i viaţă s-a-ntrerupt din mers.

Deodat' albastrul pare lângă verde nou,
sub umbela nouă mai învoaltă:
mişcat, albastrul prinde să-l dezmierde.

sonet de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Nicolae Argintescu-Amza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea lui Moise

Nici unul, doar îngerul căzut, întunecatul,
vroi; luă arme, păşi cu fiorul morţii
lângă orânduit. Dar, iarăşi,
vâjâi îndărăt, în înălţimi,
strigă în cer: nu pot!

Căci, netulburat, prin sprânceana cea groasă
Moise îl preveni şi scrise mai departe:
cuvinte de binecuvânt şi numele nesfârşit.
Şi ochiu-i era curat până la temelia puterilor.

Ci atunci, Domnul, smulgând cu el jumătate din cer
răzbi în jos, singur desfăcu muntele.
Îl aşeză pe bătrân. Din, cuvenitu-i sălaş
chemă sufletul: acela, sus! şi-i vorbi
de cele multe împărţite împreună, de prietenia lor fără hotare.

Dar, într-un târziu, i-a fost de-ajuns. Că e de-ajuns
desăvârşitul consimţi. Şi bătrânul Dumnezeu
îşi plecă lin peste bătrân
bătrâna-i faţă. Îl luă sărutându-l, din el însuşi,
în bătrâneţea lui mai bătrână. Şi cu mâinile creaţiunii
astupă muntele. Ca, făurit din nou,
numai unul să fie printre munţii pământului,
de oameni necunoscut.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii (1906-1926), Desăvârşite, traducere de Dan Constantinescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!