Nu mai sunt
O zbatere de suflet, aripă tremurândă,
A-nfiorat tăcută aerul dintre noi.
Și rezonând de viață-ntr-o inimă flămândă
A revărsat seninul în lacrima din ploi.
Un porumbel se naște sub geana unui vis
Și se avântă-n ceruri pe aripi de dorință
Dar vorbele, sunt lanțuri ce zborul i-au ucis
Și mările de lacrimi l-adorm în suferință.
Cu ochii-ntunecați în două-ai frânt lumina
Și-a lăcrimat albastru sub cerul azuriu
Stingând în dor și glasul ce nu-nțelege vina
Că te-a strigat mereu... dar, poate prea târziu.
Ascuns în resemnare, acoperit de umbre
Un gând jelește dorul, lovit atât de crunt
De vorba ce ucide cu tonurile-i sumbre
Iubirea... dar ajunge, de-azi lacrimi nu mai sunt!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre dor
- poezii despre aripi
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre suferință
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Răspuns
Mă-ntrebi ce sunt, răspunsul nu-i ușor.
Chemare-s ce în suflet se-nfiripă
Sau poate-s pescăruș ce duce-n zbor
Lumina reflectată-ntr-o aripă.
Sunt tresărirea inimii de dor
Speranța ce se naște-ntr-o privire
Înnobilând un suflet călător
Să răspândească-n jurul lui iubire.
Sau poate-s o dorință, un fior,
Regret născut din clipele târzii.
Un înger ce îți vine-n ajutor,
O muză care naște poezii,
Sau doar un gând, așa, ce trece-n zbor
Și-ți pune soare-n fiecare zi.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre naștere, poezii despre îngeri, poezii despre poezie, poezii despre iubire, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri
Uniți
Tu ești cuvântul, eu baladă.
Suntem un tot când ne rostim.
Dar stelele când stau să cadă
Iubirea nouă ne-o înnoadă
În veci să nu ne despărțim.
Tu crești în mine jumătate
Ca greul să nu-mi fie greu.
Lumina ta când mă străbate
În tine-mi duce-o bună parte:
Trăim ca doi dar "tu" ești "eu"!
Știu, lumea rău a fost făcută
Dacă tu taci, voi plânge eu
Căci sunt rostirea ta tăcută
Cu-o lacrimă neîncepută
Pe suflet îți scriu dorul meu.
Mă nasc din tine prin cuvânt
Dar "eu" sunt "tu" când mă reciți
Goniți din ceruri pe pământ
Trăim ca doi sub legământ
Într-un poem pe veci uniți!
poezie de Gabriela-Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre cuvinte, poezii despre viață, poezii despre stele sau poezii despre plâns
Iubirea dintre noi
Se-ntinde ca o umbră iubirea dintre noi
Iar noi suntem un nour de tainică pedeapsă,
Niciunde-n lumea asta nu suntem amândoi,
Niciunde, împreună, nu ne simțim acasă.
Cu lacrima, cuvântul, îl scriem repetat...
Iubirea noastră este un semn de exclamare...
Se toarce în fuioare un suflet vinovat
Și drumul către mâine, de-acum e tot mai mare.
Se toarce în fuioare, ucis de depărtări
Un suflet de femeie, de mamă, de iubită...
Sunt între noi castele de lacrimi și de ploi,
De-aceea sunt, copile, așa nefericită.
Mă-ntrebi de ce sub pleoape sunt lacrimi de mărgean
Și mă-nfioară vântul cuvintelor nespuse?!
Știi?! Eu în lumea asta, pe tine te mai am,
În rest, iubiri, speranțe în alte lumi sunt duse...
Iubirea nu se-nvață în școli, în suflet e,
Odată cu speranța se-nalță către mâine
Ea ne învață simplu, să fim, prin dragoste,
Lumina ce arzătoare spre sferele divine.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre școală, poezii despre vânt sau poezii despre viitor
Dar cine-a ucis?
Dar cine-a ucis primăvara din noi,
De nu mai surâdem unui pom înflorit
Și mergem pe stradă ca niște strigoi,
Izolați în tăcere, cu pasul grăbit?
Dar cine-a ucis bucuria din noi
Când râsul ne este doar tristă povară,
Iar lacrima cade în searbăd noroi
Pe geana zdrobită de tristețea amară?
Dar cine-a ucis copilul din noi
Ce nu mai știe prin parcuri s-alerge,
Dorindu-și ca râsul să i-l dăm înapoi,
Ne-nțelegând a dezastrului lege?
Dar cine-a ucis bătrânul din noi
Așteptând ca un suflet să-i bată în poartă,
Nepricepând absurdul război
La care-l condamnă inumana lui soartă?
Dar cine-a ucis iubirea din noi,
Lăsând loc speranței să mai pâlpâie blând,
Șoptind că va-nvinge furtună și ploi
Dar tot se va-ntoarce la tine curând?
Dar cine-a ucis frumosul din noi,
Răbdarea, credința în ziua de mâine,
Că am ajuns, dominați de nevoi,
Să ne urâm pentru colțul de pâine?
Cine-a greșit și cine plătește
Naturii distruse cu patima crudă?
Călău a fost Omul, dar tot el pătimește,
Cu dobândă plătind răutatea absurdă.
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre absurd, poezii despre strigoi, poezii despre război, poezii despre răutate sau poezii despre râs
Glossa prieteniei
Un fluture spre ceruri alergând,
Etern, fără concesii, simplu, blând...
Prietenia de s-ar inventa
Eu ca un vis spre ceruri aș zbura.
Mi-aș face aripi moi, prieteni dragi,
Aș lua culoarea buzelor de fragi,
Sideful și iubirea din lumină
Și puritatea stelelor, divină.
Un fluture spre ceruri alergând
După polen, voi m-ați vedea zburând.
Aș colinda cărările de stele
Să pun în cofa fericirii mele
Iubirea pentru voi argint și cânt
Din suflet, din privire și din gând.
Aș lăcrima de-acum cu flori de tei,
Să retrăiesc prin voi, prietenii mei.
Etern, fără concesii, simplu, blând,
Să ascultați al sufletului cânt.
Nu vă-ntristați când nori pe ceruri sunt!
Prietenia-i spulberă c-un gând.
Am adunat cristal din apa lunii
Și-am lăcrimat la tâmplele furtunii.
Acum sunt crater, sângerândă rană,
Un fluture cu aripă de ceară.
Prietenia de s-ar inventa
Un fluture, lumină, zâmbet, stea,
Aș fi din toate astea câte-un pic,
Dar vezi, sunt doar o umbră, un nimic.
Coarda iubirii a rămas un vis
Ce în tenebre, de dureri s-a stins.
Dar nu vă temeți! Mă voi naște iar
Și mă voi împărți la toți în dar.
Eu ca un vis spre ceruri aș zbura
Cu vise luminând iubirea ta.
Aș da speranțe zorilor ce vin
Și curcubeu aș fi, să ne unim
Prietenia-n fiecare clipă,
Speranță timp, aripă cu aripă.
Ca răsăritul să-l pictez cu sânger,
Am frânt în vis aripa unui înger.
Mi-aș face aripi moi, prieteni dragi,
Aș smulge floarea, frunza de la fagi,
M-aș înveli ca o mireasă-n ele
Și fluture m-aș înălța spre stele.
Aș țese-n ceruri muguri de mătasă
Spre a rodi prietenia noastră.
Prietenia mea v-aș da-o-n dar,
Să fie vremii piatră de hotar.
Aș lua culoarea buzelor de fragi
Apoi v-aș săruta, prieteni dragi.
Cu brațele de ramuri împletite,
Altar să facem, pentru necuvinte.
Cum nu e vreme lacrima s-o spui,
Ascunde-o în adâncul ochiului.
Oh, legea sentimentelor rămâne
În pieptul tău brăzdat de răni, române.
Sideful și iubirea din lumină
Le țes pe aripi moi de muselină.
Prietenia-n stâncă voi sculpta
Și pe vecie toți mă veți avea.
Lăsați aprinsă candela iubirii!
Ea lumina-va calea fericirii.
Val din dantele albe la piciare,
Pe brațe blândul răsărit de soare...
Și puritatea stelelor, divină,
Prietenia, setea de lumină
Din ochi, din suflet, izvorâte-ades,
Din aripă de fluture-au purces.
M-am înălțat, un zâmbet de izvor,
În zborul lin și ademenitor...
Vă las de-acum prietenia mea
Un fluture cu străluciri de stea.
Și puritatea stelelor, divină,
Sideful și iubirea din lumină.
Aș lua culoare buzelor de fragi,
Mi-aș face aripi moi, prieteni dragi.
Eu ca un vis spre ceruri aș zbura
Prietenia de s-ar inventa.
Etern, fără concesii, simplu, blând,
Un fluture spre ceruri alergând...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre timp, poezii despre flori sau poezii despre arte plastice
Suflete lumină
Eram cândva o minge de magică lumină
Ce-a coborât din ceruri să prindă chip de lut
Și ne unea un suflet și-o muzică divină
Dar când ne-am prăbușit nu ne-am recunoscut.
Și-am rătăcit în lume cu suflet jumătate
Tot căutând lumina să ne putem uni
Tu l-ai urmat pe soare eu am rămas în noapte
Și-atâta timp pierdurăm fără a ne-ntâlni.
Am răsărit departe-n grădina neștiută
Când tu desfășurai pe cer aripi de vise
Tu căutai iubirea, eu am rămas pierdută
Luptându-mă cu lacrimi și gânduri interzise.
Dar ți-ai întors privirea și m-ai zărit plângând
La margine de viață fără să am vreo vină
Când ochii se-ntâlniră ne-am pomenit cântând
Aceeași melodie de suflete lumină.
Poate că-n astă viață timpul ne presează
Și că lumina noastră-i aproape a se stinge
Dar mi-ai jurat în versuri că-n viața ce urmează
Mă vei găsi îndată și dragostea va-nvinge!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muzică sau poezii despre versuri
Lacrimi nu mai curg
Încerc să zbor... da, îndrăznesc...
Dar aripi nu mai am... și cad... și mă lovesc...
Și rănile mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Și lacrimi nu mai curg.
Încerc să evadez... da, îndrăznesc...
Dar hartă nu mai am... și fug... mă rătăcesc...
Și tălpile mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Dar ochii mi-au secat. Și lacrimi nu mai curg.
Încerc să FIU... da, îndrăznesc...
Dar inimă nu am... și caut... n-o găsesc...
Și visele mă dor... Și-aș vrea să plâng...
Și-as vrea să plâng... dar... lacrimi nu mai curg...
poezie de Ioana Gabriela Căruțașu (16 august 2008)
Adăugat de Ioana Gabriela Căruțașu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochi sau poezii despre hărți
* * *
Ne tropotește-n suflet dorul, liber,
Precum sălbatici caii peste câmpuri
Și fluierul străbun doinind în sânge -
Vlăstarele ni le tresaltă-n sâmburi...
Că rădăcini de aripă, în glie
Se-nfig adânc, în inimă de sat,
Ca să trezească-un pui de Românie
În fiecare fiu care-a plecat...
Ni s-au lipit potecile de talpă
Când ridicarăm zborul din noroi.
Să dea, din lutul lor, în vise muguri,
Să nu uităm cumva drumu-napoi.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre sat, poezii despre muguri, poezii despre lut sau poezii despre libertate
Românul sărman
Oriunde ați fi în lumea asta mare
Strigați cu toți, hai, cenzura jos!
N-avem bani pentru...-n buzunare,
Sunt goale, le-am întors de mult pe dos.
Și de-am găsi o umbră-a unui bou
Nu mi-ar ajunge poate nici de-o pâine
Fiindcă românu-i de mult sărman
Și- așa îl știe o întreagă lume.
Ați luat mereu, de unde-o să mai luați?
Pe care os cei tare or să te bată?
Slugi și stăpâni de slugi încă mai sunt...
Dar când nu ne mai fi această sloată?
Cum o să cereți oare socoteala?
Chiar și oglinzile de teamă-s sparte
Noi vom muri într-un târziu
Dar poate, vom fi-mpreună dincolo de moarte.
Și-atunci, egali vom recunoaște vina,
Hai sărăcia, lacrima, durerea,
Voi răutatea, nedreptatea, ura,
Și lanțul ce n-avem dreptul la speranța
Și nu știam ce-nseamnă fericirea.
Ne-am trezit deodată singuri...
Penitenciarul nopții,
Parcă-n presurat cu nouri,
Și-a ascuns integritatea
Și de stele și speranțe m-a lipsit
Și-ntunecare ne-a sădit de-acum în jur
Doar la fereastra spartă-nchisă
Râde moartea...
Sfidător la noi privește și ne-ntreabă:
Oare nu știați că din lumină
Întuneric se va face?
Hai în lumea mea de gheață,
Îmbrăcați la patru ace!
Ce vă pasă că în urmă lacrimi și dureri lăsați
Într-o zi, din lumea voastră de lumini, o să plecați
Haideți voi, o biete umbre, hărăzite doar uitării,
Căci în noaptea vieții voastre-mi pare că
s-au strâns toți norii.
Mi-e dor de voi. Aș vrea să pot să scriu
Iubirea nu-n cuvinte și poeme
Portul vostru parcă este viu
Dar să vă văd precum aș vrea, n-am vreme
Sub streașina sprâncenelor, în ochi,
Mai strălucește lacrima durerii
Și parcă au rămas roua-n piept
Sperând mereu la clipa învierii.
Ninsoarea tâmplelor e-acoperită
De dorul ce vi-l port mereu în gând
Parcă de lume toată-s părăsită
Cât n-am mamă și tată, pe pământ.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeții
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre durere, poezii despre noapte, poezii despre cenzură sau poezii despre întuneric
Dorul
O inimă pierdută
De lacrimi si de dor
De mamă si tată
De mângâierea lor.
Dorul ce se varsă
De sora si de casă
E mereu amar,
De lacrimi in zadar.
Dorul ce te apasă
În inimă mereu
Venin ce mă omoară
De dorul lor mereu.
poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată sau poezii despre mamă
Un semn .Cât un semnal
Cuvântul meu? Un bun rămas.
Dacă nu vrei, am să te las,
Căci pentru tine-s un.... pripas,
Dar
. am făcut un mic popas,
Din drumul lung al fericirii.
Un semn în treacăt o să-ți las
Și lacrima iubirii.
Știi
. Sunt un firav călător,
Ce-ți amintește de-al său dor.
Tu! Mi-ai dat aripi ca sa zbor,
Dar e târziu, si... O sa mor,
Căci rănile sunt mari și dor,
Îmi pare rău. Dar ce să fac??
Suport cu prea mult dor
Un semn în treacăt ti-am lăsat
Si lacrimi care dor.
Corneliu 15.05.2008
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre semnale sau poezii despre fericire
Dor de tine
Casa e tristă și pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Și-mi mistuie ușor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoși
Mi-e dor de glasu-ți cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir și casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La ușa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Și o pornesc din nou agale
Spre casa tristă și pustie.
poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre frumusețe sau poezii despre foc
Starea de iubire
Eram un zbor ce atrăgea lumina
Doi fluturi albi îndrăgostiți de viață
Doar pentru noi se-nmiresma verbina
Și cerul deștepta o dimineață.
Eram un dans al notelor pe strune
Desfășurări nostalgice de gânduri
Răstălmăcirea șoaptele din rune
Rostogolite-n pietrele din prunduri
Înlănțuirea brațelor pădurii
În sacrificiul colii de hârtie
Și dezlegarea tainelor făpturii
În mâinile ce piatra o învie
Eram un porumbel cu aripi două
Ce cauta lumina-n zori de zi
Sculptând în carnea cerului sub rouă
Din două inimi tandre poezii
Și ne iubeam din A până la Z-et
Din punctul zero pâna-n infinit
Noi doi în sufletul unui poet
A cărui mână-n vers ne-a împlinit
Eram un dor ce freamăta-n fior
Dorință ce-n florește-un trandafir
Dezlănțuirea tandră-a unui nor,
Licoarea ce-nobilă-un potir
Nesățios, amorul unor unde
Șoaptele vii în susur de izvor
Eram orice, oricând, eram oriunde
Eram lumina ce iubea un zbor...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre hârtie, poezii despre dimineață sau poezii despre trandafiri
Umbre... sumbre...
Umbre... umbre... umbre...
Și toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punți
Ce trec peste frunți
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii și fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea își coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Și-am să mai beu,
Umbre... sumbre...
poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păsări, poezii despre depășire, poezii despre călărie sau poezii despre culori
Glossă de toamnă
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură taomna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi -
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare -
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adțncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi -
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-l inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
Șa tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcere-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Ae scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat rpin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt - glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-l inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre uitare, poezii despre secunde sau poezii despre ploaie
Mi-ai fost în vis
Mi-ai fost în vis atâta vreme,
Și-atât am tânjit după tine
Făcând lumina-n zori a geme,
C-a nins, de sus, un timp suspine.
Mi-ntrai în sânge vis cu vis,
C-am ajuns noaptea să iubesc
Creând în minte un paradis
De întuneric, nelumesc...
Cu tine-mi trăiam visele
Dar toate-aveau iz de păcat,
Îmi stăpâneau simțurile
Și trează fiind și noaptea-n pat.
Și sufletul mi-aș fi vândut,
Pentr-o dorință neîmplinită,
Mi-erai păcatul nefăcut,
Tăciune-aprins în gând, ispită.
Cu fiecare vis avut
În întuneric mă pierdeam,
Doar Luna mă privea tăcut,
Jelindu-mă pe lângă geam.
Cu ochii goi, neodihnită,
Priveam la ea cum se strecoară,
Fără să poată fi oprită,
Din vis vrând să mă tragă-afară.
Uram lumina și-aș fi vrut
Să nu mai vină niciodată
În vălul nopții cel tăcut
Să-mi ascund visul meu de fată.
Aș fi făcut-o mici fărâme
În pulbere să o prefac,
Cu tine-n vis să pot rămâne
Nu doar o noapte, ci un veac.
Dar din lumină coborât
În vis un înger mi-a intrat,
Cu glasul blând el mi-a vorbit
Și inima mi-a luminat!
Am revenit aceeași Eu
Zâmbind suav ca altădată,
Un semn vei fi-n suflet mereu,
Dar azi, mă simt eliberată!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire
Glossa toamnelor ploioase
Cad frunze-n dantele de ploi
Și-a frunzelor moarte ne doare,
Se scutură toamna din noi
Cu frunze-amărui și migdale.
Bat ramuri la-al inimii geam,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Cât nici amintiri nu mai am,
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă.
Cad frunze-n dantele de ploi
Poteci timpuriu pustiite,
Copacii sunt triști și sunt goi.
Contur de aduceri-aminte.
În umbre sălbatice, reci,
Sub frunze foșnind, de aramă,
Alunecă-n frântele rugi
De vânturi, o ploaie de toamnă.
Și-a frunzelor moarte ne doare
Un clopot în nopți de granit,
Mormânt de tăcută uitare
Când timpul în dulce alint,
Coboară-n clepsidră secunda,
Trecând repetat peste viață,
Mereu adâncindu-se-n noapte,
Mereu adâncindu-se-n ceață.
Se scutură toamna din noi
Cercei aromați la ureche,
De frunze, de struguri și ploi,
Sub pelerina neagră și veche.
În suflet bat ramuri, de dor...
În noapte secunde... În moarte
Sfielnic, același decor,
Se pierde în lume, departe.
Cu frunze-amărui și migdale,
Cu lacrimi pe trupul zidit,
Pictăm cânturi de-nmormântare
În timpul de timp prăfuit.
Se-aude-n adâncuri o toamnă,
Se naște un nou început,
E-atât de normal să se moară!
Știm asta de când ne-am născut...
Bat ramuri la-al inimii geam
Și dorm în adânc ziditorii...
Infinit, aș putea să te am!
La tâmple, la poarta-nchisorii,
Sub pleoapele vechi, cenușii,
Un licăr albastru tresare...
Se-ascunde în nopți viorii
A toamnei, de vis, săgetare.
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Împietrită cărarea spre cer,
Tăcerea-i de gutui parfumată
Și prinsă în lanțuri de fier.
Se scurge-n clepsidră nisipul,
În noi e mereu risipire,
Am trecut repetat prin cuvinte,
Definindu-ne simplu "iubire".
Cât nici amintiri nu mai am,
Nici pierdutele plângeri de stele,
Risipindu-mă-n mine, la geam,
Ning atom de iubiri altor ere.
Mă ascund voal de vânt, voal de vis,
Toamnă sunt, sunt mister și altar,
Mănăstiri de cuvânt glasul trist,
Un poem repetat, triumfal.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă
Și rugile-mi sunt în zadar,
Nu-s decât o toamnă uitată
În decorul atât de banal.
Cât nimeni năframa nu-și lasă
Pe ochiul de timp ceruit,
Mă simt prea departe de casă,
De tot ce-am creat și-am iubit.
Cât nimeni în prag nu m-așteaptă,
Cât nici amintiri nu mai am,
Iar ușa-i de-acum încuiată,
Bat ramuri la-al inimii geam.
Cu frunze-amărui și midale,
Se scutură toamna din noi
Și-a frunzelor moarte ne doare...
Cad frunze-n dantele de ploi...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înlănțuiți
Îmbătrânim... copaci cu frunza rară
Într-o iubire veche-ncarcerați,
Cu rănile râzând la subțioară
Și ochii de nevoi încercănați.
Ce gânduri trece timpul printre noi...
Îngemănate ca într-un sărut
Timide-mbrățișări cu brațe moi
Din umeri resemnate au căzut.
Și iarăși vine seara, obosită
te-apleci peste-ntrebări și-ai vrea să știi,
Din câte grele-i viața rânduită
Și câte aripi frânte vor mai fi...
Dar nu e nicio o pasăre să treacă
Și-n zborul ei să lapede-un răspuns,
Doar umbra unui dor ce-n suflet seacă
Și-nsingurarea ce trupul ne-a pătruns...
Ca două zboruri ce iubesc căderea
Ne dezbrăcăm de noi, și prăduiți,
Din seva gândului ne luăm puterea
De-a-mbătrâni în mers înlănțuiți...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre sărut sau poezii despre seară
Suspin
Hergheliile de dor
Și-au pierdut potcoavele-n
Stepa arsă-a viselor,
C-au secat izvoarele
De iubire și lumină
Sub dogoarea vorbelor
Și-n zorii de zi senină
Îngeri fără aripi mor...
Plâng cireșii pe coline
Că nu-ți mai bat inimă,
Sunt doar dor ce dor în tine
Arzând ochii-n lacrimă.
Umbra mea nu-ți mai e umbră
Și nici soare nu-ți mai sunt,
Clipa trece tot mai sumbră
Peste părul tău cărunt...
Agățat de-o amintire
Cu mirosul de verbină
Scuturi cerul de safire...
Sufletul când îți suspină...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr cărunt sau poezii despre păr
Ultimul poem
e frig afară și mă sting
plouă în cer și lacrima doare
mă scurg și scriu pe ultimul rând
plec sângerând pe cărări
cărările dorului în țipătul cocorului
era târziu atunci
eu adunam din toamne gânduri
trăiam la țărm un ultim ideal
azi fug de mine iar în ceață
tot căutând un drum, o viață
trec caii sălbatici
nechează gânduri în noapte
ce lung e azi drumul între ochi obosiți
sunt pom ce plânge pe drum
sunt fructul oprit aruncat pe pământ
sunt tristețea și disperarea adunate într-un pumn
sunt pumnul ridicat către cer
sunt cerul căzut pe pământ
sunt pământul adunat într-un gând
mă întreb, mai sunt
sau poate sunt acel ce nu mai sunt
azi plâng pe țărm
dar țărmul azi mai este țărm
mă înțeapă spinii, mă rog
sunt suflet biciut de ploaie
sunt orbul ce caută privirea
sunt privirea ce plânge pe țărm
sunt țărmul cu ochii în lacrimi
sunt lacrima ce se stinge în mine
mai lasă-mi Doamne, o clipă
să miros trandafirii în ploaie
să duc la joc mândre fecioare
sunt un ultim suspin
o fărâmă de suflet
dă-mi Doamne puterea
să agăț în cer ghirlande de flori
o rază în inimă sunt
un drum către casă, acum
pașii se sting
coboară arhangheli în gând
pe aici, rând pe rând
eu scriu un poem
un ultim suspin
despre lacrimi ce dor
dă-mi Doamne, ochii
să privesc nesfârșitul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cai sau poezii despre virginitate