Stări...

Trenul vine, trenul pleacă
Impegatul rămâne adormit pe-o bancă.

Jos la smoală, gata de ducă
Mă mai ţine lanţul ce stă să se rupă.

Prind din aer adieri înmiresmate
Crinii regali îmi rămân în amintire.

Chiar şi acum, vecini-s surprinşi
Nu ştiu cum de-au pus "bila pe cinci".

Şi privesc cerul albastru, liniştit,
Am sufletul plin de lumină, sunt fericit.

poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva... călătorind

Călătorind departe, am uitat
Să cobor la timp în staţie
Am adormit... sunt plictisit,
Iar trenul pleacă mai departe.

Afară soarele străluce
Aruncând în jur cu flăcări,
Sunt captiv în cuptorul prăfuit
Şi ies aburi dintre scaune.

Am plecat pe hol în jos,
Să-mi dezmorţesc picioarele,
Privesc în jur fără interes
La cum fumează "Naşii".

"N-are rost să te opui, aprinde o ţigare",
Îmi spun, stând proptit în tocul uşii,
Aruncând apoi destins si detaşat
Ţigarea pe-o multicoloră fustă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (26 februarie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct de fugă

Jos la răscruce, gata de ducă
Ce mă mai ţine, mă tot hurducă.

Dorul atârnă frunză săracă,
Dragostea vine, dragostea pleacă…

Prind, ca din palme, să se răsfire
Cioburi păstrate în amintire…
Ca o minciună consolatoare,
Vremea mă ninge, clipa mă doare...

poezie de Adrian Erbiceanu din De la Anna la Caiafa
Adăugat de Era_noastră
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul trebuia să vină

Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.
Singur timpul e de vină pentru gara în ruine,
Dar desigur, călătorii ce aşteaptă pe bănci pline
Vor mai spune, vor mai scrie despre trenul ce nu vine.
Despre el vor zice multe, că e plin de flori de gală,
Locurile le-or descrie în manieră ideală,
Îngeri ce coboară-n staţii, îngeri care iar se urcă
Minţilor în aţipire le vor da prin vis de furcă.
Însă-n săli de aşteptare zac schelete opaline,
Fiecare ca-n răşină încleştat biletul ţine.
La ghişee trist suspină funcţionare sibiline.
Trenul trebuia să vină. Nu mai vine, nu mai vine.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un doctor ocupat

Doctorul nostru din sat
Este foarte ocupat.
Vine luni cu trenul de marţi,
Şi pleacă vineri cu trenul de joi.
Aşa sătenii sunt trataţi
Pentru viaţa de apoi.

poezie de Dumitru Delcă (22 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hibernală

Se-aşază pe case zăpezile reci,
iar vântul se-aude prin horn de afară,
lipită de mine îmi spui c-o să pleci
cu trenul ce încă aşteaptă în gară.
Dar dorul de mine te ţine pe loc,
îti sorb de pe buze licori de bacantă,
tăciunii, cu flăcări urcate din foc,
pictează-n tavan o hartă şocantă.

Văd râuri albastre prin văi de oţel
ajunse din hăuri de timp nevăzute,
niciunul ca altul nu curge la fel,
dar toate prin noi cu miraje pierdute.
Ajunge din gară un ultim semnal,
e trenul fantastic plecat fără tine –
ne lasă în urmă un vis hibernal
cu sfântă lumină curgând prin destine.

Rămâne doar gândul în trenul bizar,
te simt lângă mine acum împăcată,
cuvintele spuse îmi par în zadar,
mai strânge-mă-n braţe încă o dată!

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, ediţia din 17.02.2018
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zi ploioasă-n cimitir

Din groapă sare un harleţ
Urmat de o lopată,
Un cioclu trist stă rezemat
De pământul rece-n groapă.

Ploaia cade fără oprire,
Peste lespezile grele, negre,
În pomii goi se bat corbii de zor
Cântând cu ciorile în cor.

Şi tristul cioclu pleacă spre casă,
Copii pe drum îl tachinează...
El le doreste, fără a le purta pică
Acolo unde el lucră, acolo ei să se ducă.

poezie de Edmond Ioan Siladie (2 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în splendoarea nopţii

Privesc cerul şi e linişte-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ş-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez şi ţi le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-şi leagănă crengile din păcate,
Florile-şi închid petalele înmiresmate
Şi vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung şi-n lat.

Şi noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o linişte-n sufletul nou de primăvară,
Ş-apoi vine albastru pur şi ne-nfăşoară,
Ş-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de Eugenia Calancea (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin gările cu firme-albastre

Tristeţea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Şi setea noilor senzaţii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantaţii
De mătrăgună şi cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Şi gările cu firme-albastre!...

Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbeşte,
Şi-n forţa aburilor cântă
Viteza roţilor ce creşte...

Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Şi coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Şi glas de cobe ce-nspăimântă!...

Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veşnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omeneşti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluş capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuţi să stea pe loc...

El singur,
El,
Şi numai trenul,
Creează-n urma lui distanţa
Monotonia
Şi refrenul
Din care ne-adăpăm speranţa
Toţi călătorii spre mai bine...

Şi numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul ştie-anume cine
Şi câţi din cei plecaţi aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...

poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miasme de Tutun

O îndelungată fremătare,
La biroul său, plin de valoare,
Unde domneşte arta provocatoare,
Răspândind parfumuri amestecate.

Mireasma tare, îmbătătoare,
Răzbate camere şi coridoare,
Plutesc aromele dulci în rotocoale
De fum gros, cu reflecţii multicolore.

De frământat şi amestecat
Tutunul ce aşteaptă să fie fumat,
A obosit tristul artist,
Acum şi-a luat... un aer plictisit...

De la zece pân'la două
Umple tabachere-nouă...
Povestind vrute şi ne-vrute
Cu indianul Talpă-Iute.

Vesel şi ştrengar,
Imbrăcat foarte precar,
Râde cu amicul său
De cutremură-ntregul birou.

Se spun glume multe,
Cu indianul Talpă-Iute,
Iar după ce acesta pleacă
Moşu bea încă-o cinzeacă.

Acum la trei după-amiază,
Munca este gata toată,
Se urcă agale pe trotinetă
Pe birou, lăsând scrumiera plină.

pamflet de Edmond Ioan Siladie (28 noiembrie 2019)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile sunt ca trenul, vin şi pleacă, rămân doar dorurile şi ofurile.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste tot şi nicăieri

Hoinărind peste tot şi nicăieri
Aşa e astăzi, aşa a fost şi ieri
Privesc în jos, privesc şi-n sus
Pe cer planează un vultur pleşuv.

Un om uscat, pare-a fi viu
Păşeşte sub cerul cenuşiu de întuneric,
Plimbându-se pe malul râului sângeriu
Unde peştii Piranha aşteaptă flămânzi.

Şi am fugit, m-am ascuns departe
De ploaia violentă cu picuri acizi
Topind în jur pe toţi şi toate
Am fugit, mă ascund, peste tot şi nicăieri.

poezie de Edmond Ioan Siladie (14 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tren

Trenul nu stă...
Dar nu stă deloc şi continuă să mă lumineze
Este vorba de trenul plăcerii,
Cel care-mi săvârşeşte o săvârşire interioară imensă
Şi cel ce mă face să mă simt ca o pădure întreagă în culmea fotosintezei
E un tren ce mă duce către o destinaţie la care nici nu ştiu să fi visat... dar acum visez
Şi mă iau fiori reci şi calzi
Şi dintr-o dată se simte o schimbare
....
Se duce lin, ca o pană de struţ
Şi alunecă în viteză
Şi e arzătoare şi puternică
E acea privire! Este sclipirea ca din basme din retină
Ce lasă o vrajă de nedezlegat
Îmi aprinde sufletul ca un incendiu
Ce se extinde treptat-treptat
Şi persistă-n a ei profunzime şi focar
Ca-ntr-o pădure aprinsă de conifere
Mă pierd în a ta lumina romantică
Simt cum aş putea fi printre miliarde de alte lumini
Însă lumina ta... va fi mereu mai puternică
Şi o voi urma până la ultima răsuflare dacă este nevoie
Căci atracţia este prea puternică de a fi întreruptă
Se rupe un fir... două... trei
Din răbdarea mea de a nu mai privi spre tine
Mă simt întemniţat într-o poiană a fericirii
Încătuşat în lanţurile vieţii şi energiei verzi
Şi biciuit de parfumul ochilor tăi ce-mi zguduie sufletul...
O atracţie sălbatică şi brutal de puternică
Îmi sfârtecă respiraţiile sufletului...
Când te visez, mă impulsionezi,
Iar imaginea ta îmi creează dor şi compasiune
Câteodată sunt aşa de pierdut... că nu-mi regăsesc imaginea,
iar gândurile zboară odată cu ea
Dar te simt şi te plimb prin vise
Cum mă plimbi şi tu pe mine cu trenul.

poezie de Liviu Drăghici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catren (de sărbători)

Foaie verde, foi de crin,
Dacă pierd şi astăzi trenul,
Beau un kilogram de vin
Şi rămân să fac (ca)trenul!

calambur epigramatic de Cornelia Georgescu din Tăcere...
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis sau realitate?

Mă plimb încet, pe pasarelă
Gânditor, în densa beznă,
Cobor pe trepte, mă-ndrept spre casă
Liniştea din jur mă apasă.

Mă loveşte-un junghi, nu e de bine
Aleargă coşmare furioase după mine,
Dar îmi revin, mă calmez
Şi încep să reflectez.

Ajung acasă, sunt liniştit,
Am ajuns într-un sfârşit,
Beau din ceai, şi mă gândesc
Să adorm, sau să mă trezesc?

poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salt peste nuanţe

prinse în rama unei fereastre cu geamul spart
picioarele pleacă singure
pe acest drum sfinţii nu sunt dispuşi să facă miracole
doar opresc trenul pentru control
departe de mulţimea adunată pe peron
din când în când adieri făcute cu pălăria
şi un mic semn cu mâna
unui loc mort undeva în pământ
nu-i ştie nimeni numele cunoscuse barbaria devorat de junglă
i-au rămas deasupra deschise ferestrele mansardelor
sub o umbrelă colorată în albastru
copacii fac salturi peste nuanţe
foşnesc întâmplări reale şi
o legendă
despre
trenul ce odată oprise în toate haltele
pe o linie suspendată un chip necunoscut
numără înainte cu paşi hotărâţi
traversele lipsă

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă trenul

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trenul

Ca un alcoolic notoriu,
Ca o pasăre surdă,
Ca un suflet pierdut
Vine...

In ceaţa deasă,
Prin mucegai de zăpadă...
Plin de urmele vremii
In necunoscutul orfan,
Urmat de vagoane şubrede
Din fier armat.

Şuieră si acum
De parcă-şi ceartă morţii,
Camarazi pierduţi printr-e vagoane
Care jaca,, barba-oarba" cu frigul.

Vine...
Si tot mai trist,
Ne alarmează că moartea
Stă pe scaunul rece sprijinită de bagaje.

poezie de Nicolae Popescu
Adăugat de Nicu popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări...

nu mi-a fost prea greu
să mă urc
în trenul de la ora trei dimineaţa
cu destinaţia Oradea - Bucureşti
într-un compartiment clasa a doua fumători
şi să-mi îngrop ridurile
în fumul de ţigară
ce valsa de-asupra capului
aplecat după aer...

ştiu că nu toate dimineţile sunt perfecte
pentru că ele
sunt făcute să dureze
cât un mers cu trenul...

poate puţin îmi pasă

mă retrag înăuntrul meu
şi împart respiraţia
cu bucăţile de umbră căzute
peste carnea mea ca o răzbunare

lumina dimineţii crescută pe faţă
din răsăritul târziu
trece prin mine
şi- mi înviorează sufletul
la primul semnal
se deschid uşile

şi totuşi trenurile
niciodată nu-mi vor opri căutările...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gata să iubesc

Prinde-mă de mână şi fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Şopteşte-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud şi să le ţin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârneşte dorinţa ce o simt în mine.
Ţine-mă în braţe şi strânge-mă tare
Risipeşte-mi teama şi dă-mi alinare.
Şi în bezna nopţii când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înţeles
Vreau să îmi arăţi că eşti cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când eşti lângă mine mă înalţ uşor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbuşeşte
A venit şi clipa să-l văd cum sfârşeşte.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă ştiu
Haide, rupe lanţul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de vis...

La două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei
Aşteaptă, el face paşi mărunţei
Întârzie trenul, nu vrea să apară...

În tren sunt rochii şi fluturi de tei
Îi spuse în şoaptă o domnişoară
La doua, Ion se duce in gară
Să vadă cum trece trenul de trei...

Peronu-i pustiu, lumina e chioară
Se simte miros de flori şi ulei
El calcă-apăsat prin somnul cu-alei
Se scoală in noapte, se înfioară...

E două, Ion se duce în gară
Să vadă cum trece trenul de trei!..

hipersonet de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!