Privesc în splendoarea nopţii

Privesc cerul şi e linişte-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ş-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez şi ţi le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-şi leagănă crengile din păcate,
Florile-şi închid petalele înmiresmate
Şi vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung şi-n lat.

Şi noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o linişte-n sufletul nou de primăvară,
Ş-apoi vine albastru pur şi ne-nfăşoară,
Ş-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de Eugenia Calancea (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea linişte...

E linişte în burg ca-ntr-un amurg,
Ce mângâie oglinda unei ape,
Eu smulg din linişte, cât mai aproape,
Să-mi fie clipa de tăcere şi îmi curg

Poemele pe portativul adormit-
Andante-n simfonii ambientale,
În cele patru puncte cardinale,
Să te găsească când ţi le trimit.

E unu-n care ning melancolii
Pe cetina ce-şi leagănă păcate
În albu-ngenuncheat de-mpietate,
Că e prea pur în marea de stihii.

Într-altul e un braţ înaripat,
Revendicându-şi cerul fără teamă,
Când sevele au început să geamă,
Înmugurind iubirea-n lung şi-n lat.

La răsărit, un gând de ţi-a rămas,
Cuprinde-mi versul însorit, de vară!
Numai să-l strigi, albastru se-nfăşoară
Pe umbra veche-a ultimului pas.

Şi dacă toate-acestea n-au ajuns,
Mai ai o şansă să mă bei cuminte
Dintr-un poem de-aducere aminte
În toamna ce în sânge ne-a pătruns.

E linişte în burg, pe strada-n care
Poemele sunt semne de-ntrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunete în noapte

Sub o lună binevoitoare ce-ţi luminează calea
Calea Lactee cu mii de stele să-ţi arate cărarea.

Noapte, am de gând să intru cu sigiliul tău,
Că ziua grăbită vine din nou la rândul său.

Din nou deasupra noastră un înger de lună,
Iar vântul-mi ducea şuviţele-n furtună.

Vin îngerii şi sufletu-mi s-adoarmă,
Lumina zilei mă loveşte ca o armă.

Îmi aminteam de tine ca de-un cântec,
Stau jos ghemuită şi fac un descântec.

Apare apoi cerul puţin alb înnorat
Şi vine dimineaţa cu-n aer pur curat.

poezie de Eugenia Calancea (17 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n noapte

Privesc în noapte la cerul înnorat,
A ta iubire mi-o închipui privindu-l
Şi parcă timpul trece mai treptat,
Că norii albi pe lângă lună trec singuri.
Privesc cum inima mea e tăcută
Şi caută un strop de vis pierdut,
Iar eu îmi închipui că sunt iar cu tine,
Ţinându-mă la pieptul tău tăcut
Şi parcă universul se opreşte
Şi-apoi o ia din nou de la-nceput,
Iar cerul parcă râde şi-mi vorbeşte tandru,
Norii şi vântul au dispărut
Şi tu-mi zâmbeşti şi-mi dai un sărut.

poezie de Eugenia Calancea (22 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-arunc în mare...

Ochii mei licăresc mai mult,
din nou viaţa grea eu o ascult,
nu mai vreau nici un gând,
că mă face ca totul să vând.

Să vând visele, speranţele,
să-mi vând şi frumuseţile,
s-ascult vrăjitoarele cu vrăjile
şi demonii cu dezmăţurile.

Din nou m-arunc în mare
şi văd stânca rece şi tare,
aş vrea din nou la înălţime,
dar nimeni nu mă ţine.

Acum totul din nou mă doare,
şi privesc stelele în zare,
iar acum năframa-mi cade
şi văd viaţa mea cum scade.

poezie de Eugenia Calancea (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

E primăvară iar

E primavara iar,
Natura reinvie
E primăvară iar,
Şi am mai rupt o filă
Din micul calendar.
E primăvară iar
Şi câte s-or petrece?!
E primăvară iar,
Viaţa mi se trece.
E primăvară iar,
Şi aş vrea să fiu mereu
La fel ca altă dată
Să intru-n jocul tău.
Să alergăm pe pajişti
Verzi şi de soare pline,
Să văd in jurul meu
Doar zâmbete senine.
E primăvară iar,
Ce-a mai rămas din mine?!
E primăvară iar,
Şi-n suflet simt durere,
E primăvară iar,
Dar totul e tăcere...
E primăvară iar,
Şi mă întreb mereu,
De ce nu-i primăvară
Şi în sufletul meu?!

poezie de Mariana Simionescu (9 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura noastră

Soarele ne sărută iară,
Astăzi pentru puţin timp,
Norii, vor din nou să piară,
Albastrul cerului cel scump.

Picături fine uşor apar,
Dar ploaia nu vrea să vină,
Ea trebuie, dar e-n zadar,
Că vine din nou ca o balerină.

Se simte parfumul de liliac,
Ce-a stat adormit în tufe iar
Şi seceta revine ca un maniac,
Ce face ca totul să fie un nou amar.

Ne simţim că nisipul în clepsidră,
Dar vai de noi când se întoarce,
Capul nostru înoată ca o vidră,
Gândul că natura se pierde nu ne dă pace.

poezie de Eugenia Calancea (8 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmp de maci

Desculţă-te când intri, păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n odaie, doar ceasul bate-arar
Minutele-agăţate în vârf de minutar...
Întreabă-mă-n tăcere: "Iubito, ce mai faci?

De ce m-aud, în suflet, căzându-ţi ca în gol
Şi-n vene nu-ţi mai simt fluidele săruturi,
S-au transformat, mai nou, în colivii de fluturi
Prin care, câteodată, doar eu mai dau ocol.

Sau deseori îmi pare că stau în câmp de maci
Prin inima-ţi deschisă, câmpie-n faţa mea,
Petalele prea roşii încep a mă durea
Şi-aleg să plâng cu rouă.... Iubito, de ce taci?

Vorbeşte-mă în şoapte, sărută-mă în gând,
Primeşte-mă să-ţi fiu, să-ţi curg din nou în sânge,
Să-ţi simt privirea iar cum arde şi mă strânge
Şi-n braţe infinite mă-nvăluieşte blând."

Prin inima-mi deschisă păşeşte-ncet şi taci,
E linişte-n adânc şi-a contenit să plouă,
Iubite, să te plimbi, despovărat de rouă,
Ca o iubire veche prin câmpul meu de maci.

poezie de Silvia Risnoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi văd din nou chipul

Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Şi ajung din nou să privesc la stele
Şi nu m-aşteaptă nimeni în prag.

Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Şi uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.

Caut apoi umbra ta, a paşilor pierduţi,
Şi vreau să ţin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Şi merg la geam unde inima mea oftează.

Se vede apoi o stea căzătoare
Şi o dorinţă încă aş mai avea,
Ca în lumina ei să-ţi văd chipul tău oare,
Şi să rămâi mereu în mintea mea.

poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâna iernii vine...

Curând, ziua e mai scurtă ca noaptea,
Natura e răvăşită, se răceşte încet,
Umbre, lumini şi vântul schimbă din nou vremea,
Albastrul cerului şi păsările dispar la pachet.

Anotimpul culorilor dispare-n tăcerea adâncă,
Clipele frumoase trec la trecut şi aerul se răceşte,
Iarna apare ca un uragan ce te-nspăimântă,
Acum zâna iernii vine cu mii de artificii şi noaptea o trezeşte.

E cam pustiu în zori în iarna ce îngheaţă,
Furtuni şi freamătul zăpezii din nou o să reînvie,
Mă-ncântă albul pur că mă trezeşte la viaţă
Şi vraja iernii-ntensă mă duce uşor în poezie.

E cunoscută iarna c-o iubim ca pe-o dulce şi fragilă fată,
Iubim şi clipele de viscol ce-şi schimbă iar veşmântul
Şi naşte-n vis povestea din ţara-ndepărtată,
Iar gândul meu prinde din nou conturul cu farmecul şi cântul.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina visului

Când eşti în vis e o plăcere,
Iubind în gând şi cu tăcere,
Sperând c-aşa îţi place ţie
Şi-aş vrea să ţin-o veşnicie.

Sufletul meu ar vrea să ştie,
Cum poţi să rupi a dorului tărie,
Că vin din nou mii de mistere
Şi-atunci mă-nec în multe litere.

Gura mea e arsă de sete,
Iar zâmbetul vrea să se-mbete,
C-o suflare tu-mi răcoreşti suspinul
Şi dai sfârşit durerii cu măslinul.

poezie de Eugenia Calancea (17 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să vin-o vreme fără griji,
să fie fericire şi zile pline de noroc,
să batem nuci, iar fărâmele din coji,
să facă din timp al nostru proroc.

Aş vrea să fie iar zâmbete în jur
şi-n inimi o iubire la fiecare,
s-avem o vacanţă cu un lung sejur
şi lacrimile să fie date spre disecare.

Aş vrea din nou liniştea ce-a aţipit
acolo sus în munţi, uitând de noi,
dar nu vreau ceaţa ce uneori ne-a răpit,
acele zile frumoase şi zile cu nevoi.

Aş vrea ca vorbele fiecăruia să curgă mieros,
să fie din nou vremea plină de iertări,
dintr-un izvor de viaţă limpede şi unsuros,
pentru viaţa noastră cu pace şi cântări.

poezie de Eugenia Calancea (31 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între frunze cărămizii...

Ies la plimbare pe la prânz,
când soarele străluceşte,
m-aşez pe bancă şi privesc
la frunzele de aur care cad
în bătaia vântului destul de puternic.
Le văd plutind fără destinaţie
mi-e milă de ele, ca de viaţa oamenilor.
Inima omului e ca rochiţa fetiţei sărace,
o coşi de multe ori, iar ea devine
şi mai puternică,
dar numai ea îţi dă fericirea
şi bucuria de-a trăi.
Inima simte îmbrăţişarea
caldă a naturii între frunzele
cărămizii şi aerul de lemn
cu ploaie fină ce alungă soarele pentru moment,
ce revine apoi râzând slab.
Stau şi ascult vocea frunzelor,
privesc înclinaţia copacilor
ş-ascult cântecele tradiţionale,
muzica şi poveştile păsărilor zgribulite,
ce-ţi fac inima să vibreze spontan.
Asta e magia unei zile de toamnă,
care adună vise în adâncul sufletului.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea speranţei...

Începe vremea să se răcească,
Bătrânii stau la geam să privească,
Florile au dispărut în lacrimile nopţii
Şi ei împletesc stele-n lumina dimineţii.

Cerul înfloreşte-n alb, iar visele lor se scald,
În ardoarea sufletului cald.
Pe aripi înflăcărate, chemarea lor coboară
Şi caută iubirea cea de-odinioară.

Se duc în galaxie şi zâmbesc la o floare,
Dar vor sărutul fin ca la ultima sărbătoare,
Şi fire de argint se ţes în păr la infinit,
Minunea speranţei din nou a venit.

Perdeua ferestrei au dat-o într-o parte,
Să vadă cum iarna vine pe frunzele furate,
Şi strigă la persoane fără glas,
Ca s-aducă visul mai aproape c-un pas.

Mai stau ş-aruncă ultima privire
Şi-n universul lor sunt ultimile suspine,
Fără lacrimi plâng stelele-n boreal
Şi-n amintirea lor totul pare ireal.

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec pe barca mea cu vise

Pe luciul lacului stau desculţă şi tristă
privind printre trestii maronii cerul senin
şi vad vrăbiile zgribulite ce zboară în vântul puternic,
iar ochii mei căprui întâlnesc privirea ta pătrunzătoare
din ochii tăi verzi ce aprind luna în noapte
şi mă-nfioară cu puterea lor, iar atunci barca se leagănă uşor
alunecând pe lac în asfinţitul colorat al soarelui,
mi-e frică de întuneric şi de răcoarea apei,
dar tu îmi furi sărutul mătăsos ş-apoi mă priveşti duios.
Ajungem la malul rece şi barca albă se leagănă uşor,
între trestii şi stuf cu apă verde şi aurie,
iar tu cu braţele mă cuprinzi într-o-mbrăţişare caldă
apoi uşor obrazul mi-l săruţi iar buzele-mi ard de iubire,
simţind inima ta cum mă iubeşte în neştire
că-mi era mult, mult dor de tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-i dor de linişte-n visurile mele

Aş vrea când mă trezesc să fie ca în vis,
Să-mi pot continua gândul fugar,
Să fim din nou cu sufletul larg deschis
Şi dragostea noastră să bâzâie-n noapte ca un bondar.

Aş vrea să mă cauţi şi frumos să-mi scrii,
Cuvinte tandre, pe care le voi citi-n tăcerea nopţii,
Să mă gândesc la timpul frumos atunci când tu o să vii,
Nu vreau să fie un vis de-al meu lăsat mereu în mâna sorţii.

Aş vrea ca viaţa să nu-mi mai joace feste,
Să nu fie un joc urât care a-nceput iară,
Am şi eu un suflet şi visări celeste,
Uneori gândesc ca un copil ce fuge iar afară.

Precum zilele mai seamănă-ntre ele
Şi cum nepăsarea este-n lumea toată,
Uneori mi-i dor de linişte-n visurile mele
Şi dragostea naivă trece ca o fată.

poezie de Eugenia Calancea (30 octombrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voalul sufletului

Stau la fereastra
cu geamul de cristal
şi sufletul mi-e ca piatra
cea sclipitoare,
ce fuge prin tunelul
lung şi întunecat,
ce duce al meu voal,
fluturând ale mele neguri,
căutând lumina soarelui.
Sufletul meu zboară apoi,
ca un cocor spre primăvară
şi simte lumina caldă,
cu copaci înfloriţi
într-o lume ce doare,
iar durerea e piatra pe umerii mei
şi duce ecoul ascuns de vijelie
şi cântă la soare ca o privighetoare
ce aduce un zâmbet iubitor,
iar eu trăiesc din nou.

poezie de Eugenia Calancea (16 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu de pădure

De-aş fi o pădure lâng-o margine de lac,
Lin mi-ar bate vântul în fiecare copac
Şi aş zâmbi în fiecare primăvară,
Când florile-n poiană mie-o să-mi apară.

Şi oi fi ca o regină-a florilor mărunte,
Iar semeţii copaci de mine-o să asculte
Plângand aşa de tare, eu m-oi înveseli,
Când păsări călătoare la mine or veni.

Şi-oi răsuna de-atâtea cântece voioase,
De simfonii plăcute-a mierlelor duioase,
Iar cerul s-a deschide şi norii i-a-nghiţi
Când măiastra pitulice lin va ciripi.

Cânta-va-n plop o gingaşă privighetoare,
Cu glasul ei divin venit din depărtare;
Iar sufletul mi-a plânge când ea a tot cânta
Şi-atunci o ploaie dulce pe mine va cădea.

Şi s-a stinge soarele ca o lumânare,
Eu voi rămâne singură în lunga zare,
Iar visu-mi de pădure încet s-a spulbera
Şi nimeni niciodată nu mă va ajuta.

Greu e să fi pădure într-o lume de vis
Când nici măcar un luceafăr nu este aprins,
Tot e stins acum în visul meu de pădure
N-aud păsări, nu e vântul şi nici mure.

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!