Salt peste nuanțe
prinse în rama unei fereastre cu geamul spart
picioarele pleacă singure
pe acest drum sfinții nu sunt dispuși să facă miracole
doar opresc trenul pentru control
departe de mulțimea adunată pe peron
din când în când adieri făcute cu pălăria
și un mic semn cu mâna
unui loc mort undeva în pământ
nu-i știe nimeni numele cunoscuse barbaria devorat de junglă
i-au rămas deasupra deschise ferestrele mansardelor
sub o umbrelă colorată în albastru
copacii fac salturi peste nuanțe
foșnesc întâmplări reale și
o legendă
despre
trenul ce odată oprise în toate haltele
pe o linie suspendată un chip necunoscut
numără înainte cu pași hotărâți
traversele lipsă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trenuri
- poezii despre sfinți
- poezii despre picioare
- poezii despre mâini
- poezii despre moarte
- poezii despre gări
- poezii despre culori
- poezii despre copaci
- poezii despre albastru
Citate similare
Duioșia unei singure flori
e ceva ce nu-i în nicio carte.
liniștea unui loc neînșelător
unde paradisurile nu sunt mincinoase
acolo regrete și locuri în care ai mai fost
dispar din memorie
vine o zi
când te surprinzi că exiști
și primăvara poate fi actualizată chiar în zi de iarnă
într-o inimă cu resurse de statornicie
și când mă gândesc
totul ține doar de măiestria echilibrului
în mersul pe sârmă e îndeajuns
duioșia unei singure flori
pentru a tămădui toate rănile
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre rai
- poezii despre primăvară
- poezii despre minciună
- poezii despre inimă
- poezii despre iarnă
- poezii despre flori
- poezii despre existență
- poezii despre cărți
Prin gările cu firme-albastre
Tristețea trenului ce pleacă
Noi n-am trâit-o niciodată,
Căci - călători ades cu trenul -
În clipa când plecăm din gară,
Noi stăm pe loc -
Doar trenul pleacă!...
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Ne poartă nerăbdarea mută,
Bagajul visurilor noastre
Și setea noilor senzații,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantații
De mătrăgună și cucută,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Și gările cu firme-albastre!...
Doar trenul pleacă,
Trenul singur
Respiră,
Cugetă,
Vorbește,
Și-n forța aburilor cântă
Viteza roților ce crește...
Doar trenul singur se frământă,
El singur urcă
Și coboară -
Reptilă neagră ce-mprumută
Aripi de liliac ce zboară
Și glas de cobe ce-nspăimântă!...
Doar trenul singur se-nfioară
De-atâta veșnică povară.
El singur poartă mai departe
Pachetele-omenești, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe bănci de pluș capitonate!...
Doar trenul suferă ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poartă-n lectici mai departe
Pe cei născuți să stea pe loc...
El singur,
El,
Și numai trenul,
Creează-n urma lui distanța
Monotonia
Și refrenul
Din care ne-adăpăm speranța
Toți călătorii spre mai bine...
Și numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul știe-anume cine
Și câți din cei plecați aseară
Putea-vom mâine,-n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Să-l presărăm, din suflet iară,
Prin gările cu firme-albastre!...
poezie celebră de Ion Minulescu din De vorbă cu mine însumi (1913)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre negru, poezii despre zbor, poezii despre vorbire, poezii despre viteză, poezii despre visare, poezii despre viitor sau poezii despre verde
Trenul spre neant
Eu vin cu toată viața mea și gulerul deschis
Și pe peron aștept un tren ce merge spre abis,
De-aici încolo nu mai sunt nici gări și nici acari
Doar stelele sunt tot mai mari și pomii tot mai rari.
Voi lua un tren către neant, mi-am cumpărat bilet,
Mai tare muzica o dau și inima încet,
Se-aude-un zumzăit mărunt, terasamentu-i mort,
Prin megafon feroviar se țipă un raport.
Dar eu îi las pe pasageri să zică tot ce vor,
Eu, dacă ei se urcă-n tren, sunt gata să cobor,
Sunt pasagerul spre neant, și mi-e destul atât,
Cu cei din urmă bani ai mei nu vreau să mor urât.
Călătoria tot o fac, oricât ar fi de greu,
La cap de linie aștept să vină trenul meu,
Dar mi se pare că aud un glas cum n-a mai fost
Certându-mă pentru ceva, luându-mă la rost.
E umbra mea sub felinar, sinistrul ei desen
Ce va cădea la rândul ei în umbra unui tren,
Nu mai e nimeni pe aici, toți au murit cândva,
Eu sunt de-o viață în neant și nu am cum pleca.
Când greieri duc din loc în loc luminile din cer
M-așez la geam în trenul meu și simt că-ncep să pier,
Nu-i nici un tren către neant, ci fapt interesant,
Voi lua neant către neant, neant către neant.
|
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre căile ferate, poezii despre vinovăție, poezii despre stele, poezii despre prăpăstii sau poezii despre muzică
* * *
adieri reci tremură copacii din toate încheieturile
sub tălpi într-o apocalipsă a lor
frunzele
coborâte pe pământ
prind iz de odăjdii vechi
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze sau poezii despre Apocalipsă
Stări...
Trenul vine, trenul pleacă
Impegatul rămâne adormit pe-o bancă.
Jos la smoală, gata de ducă
Mă mai ține lanțul ce stă să se rupă.
Prind din aer adieri înmiresmate
Crinii regali îmi rămân în amintire.
Chiar și acum, vecini-s surprinși
Nu știu cum de-au pus "bila pe cinci".
Și privesc cerul albastru, liniștit,
Am sufletul plin de lumină, sunt fericit.
poezie de Edmond Ioan Siladie (6 martie 2018)
Adăugat de Edy t.K
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre somn, poezii despre lumină, poezii despre fericire, poezii despre crini sau poezii despre amintiri
Doar doi...doar noi
Când sunt singur și mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?
Căci ea nu știe ce-mi doresc,
Ea nu știe cum o privesc,
Și tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu știe c-o iubesc.
Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Și doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Și când cred că reușesc,
Ea pleacă... unde greșesc!?
Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?
Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre iubire, poezii despre greșeli, poezii despre dorințe sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Pleacă trenul
Când stai în tren și pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?
Primăvara și toamna
Te tot uiți pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?
Toată viața m-am uitat pe fereastră,
Pironit într-un colț
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruță
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, orașe, continente
De ce sunt copleșit de atâtea emoții,
De ce am impresia
Că am cunoscut lumea?
poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre toamnă, poezii despre păsări, poezii despre oraș, poezii despre marină sau poezii despre gânduri
Ieșind de la schimbul de noapte
E ora 6 și 12 dimineața, merg liniștit cu mâna în față, așa observ că numai o stea răsare din pământ, celelalte parcă vin direct de deasupra născute din cer, de jur împrejur orizontul e verde-portocaliu și merg neobișnuit, straniu, nimeni nu vede, nimeni nu știe, în mine sunt un conglomerat, ca marginea unui râu, îmi amintesc ce scria Llorca despre moartea unei adolescente, despre stelele lui. Cuprind cu mâna acel astru luminos și il bag în buzunar, când voi ajunge acasă îi dau drumul deasupra, în luminiș. Cafeaua la ibric, acel Luckies obișnuit adaugă un fel de speranță, răbdare, steaua pulsează în buzunar încet, din ce în ce mai încet.
poezie de Mihai Amaradia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre timp, poezii despre râuri, poezii despre promisiuni, poezii despre ore, poezii despre noapte sau poezii despre naștere
Rugăciune de dimineață
mamă tu știi îmi fac rugăciunea în stilul meu și merg pe mâna Lui prin această ceață
în toate zilele dar în una nu îți voi vorbi despre
abilitatea speranței
de a fi nevăzutul misterioasei flori de culoarea edenului
ce mă face să doresc soarele în zile
în care cu ochi de albină chiar
mă simt moale și mă las în grija ei
iar tu îmi întinzi oasele degetelor
să mă prinzi în brațe cu o forță impersonală
ca în ceasul din seară când m-ai scăldat în apa dintre curcubeie ascunzând complet noaptea stră-mângâiată de efluvii îndepărtate și întărite în toate articulațiile mele de întâmplări acoperite
cu cercuri decupate în jumătăți și lipite în chip de plasture
mamă nu plânge
în oasele mele e liniște
îmi amintesc exact ziua și ora ieșirii mele din copilărie
uite pielea-mi uscată se exfoliază iarăși
îmi aud din tine bătăile inimii
în timp ce
se scrie acest poem
să-mi facă bine lăcrimând peste cele trei degete împreunate
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre religie, poezii despre degete, poezii despre seară, poezii despre puls sau poezii despre poezie
Numele tău
Încântare de peste an
Numele tău e primăvară
Încântare de peste veacuri
Numele tău e sinonim cu viața
Ai primit botez din străbuni
Dar când ai venit prima dată
Nimenea nu mai știe
Nu are de unde și nici încotro
Nici nu existau oameni acolo
Doar îngeri pot să ne spună
Tu ai săvârșit botezul vieții
Tu ai venit ca o prefață divină
Când nu era nimeni de față
Și apoi când a venit Adam
Tu erai în plină splendoare
Undeva în edenul timpuriu
La paritate cu maica noastră Eva
Pentru taica Adam a doua mireasă
Încântare de peste milenii
Ai acoperit instant pământul
Cu un covor de verde ascendent
Sub nuanțe albastre de azur
Încântare de peste alte ere
Secvență sacră din edenul sfânt
Încântare cu efect de bun augur
Tu ai tradus raiul pe pământ
În limbaj facil ad litteram
Purtată pe brațe de vânt
Pentru taica Adam și urmași
Peisaj strălucitor cu îngeri
Încântare pentru totdeauna.
poezie de David Boia (1 octombrie 2015)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre botez, poezii despre îngeri, poezii despre vânt sau poezii despre sfințenie
Pădurea-și numără copacii
S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-și numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...
Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micșorează
Și cântăreții, triști, îi pier.
Când cerul lacrima își varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ștearsă,
Copacii prind a lăcrima.
Pădurea-și numără copacii
Făcându-și loc în umbra lor,
Iar cântăreților, buimacii,
Le dă mult spațiu pentru zbor.
Ne mor copacii sub securea
Inconștienților avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poți să cari
Din bogăția lumii, verde,
Și-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, și noi, nu vezi?
poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zgârcenie, poezii despre tristețe, poezii despre păduri sau poezii despre numere
Pastel
sub veghea timpului în stropi de limpezime
marea își urcă pe mal apele
aburii verii se rotesc aiuriți deasupra pământului
unde dorm Grelele
în lanuri prea înfloriți și pe haturi până departe
șifonați de atâta somn maci
rușinați își strâng straiele
prin geamul cețos un mic semn cu mâna
o semnătură indescifrabilă
le risipește petalele
dincolo de fereastra trenului în câmpuri mai arse
florile roșii se pierd în apus
sub ochii poetului pe ultima filă întoarsă
galben înfloresc sânzienele
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre rușine, poezii despre roșu sau poezii despre ochi
În realitatea care există
pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie știe din această parte
luminoasă când lui Van Gogh i se îngălbenesc
degetele
de la floarea
ce întrece toate luminile și toată căldura
o culoare și o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-și are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă
întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cuvinte, poezii despre apicultură, poezii despre Soare, poezii despre întuneric, poezii despre înfrânare, poezii despre tăcere sau poezii despre realitate
În jocul cu efecte de miere
pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie știe din această parte
luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenește privirea
de la floarea
ce întrece toate luminile și toată căldura
o culoare și o mână spun totul despre ea
fără numele ei soarele nu-și are rostul
în jocul
cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte
ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când în cealaltă jumătate de timp
este ziuă
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locul de la fereastră
când ai prins trenul ce aleargă pe nori
grăbește-te prinde un loc la fereastră
zâmbește respiră adânc
pune-ți ochelarii de vânt
șoptește-ți visele în nourească
ridică-te de pe banchetă dansează
pe nori nu se întâmplă niciun accident
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ochelari, poezii despre nori, poezii despre dans sau poezii despre accidente
Un doctor ocupat
Doctorul nostru din sat
Este foarte ocupat.
Vine luni cu trenul de marți,
Și pleacă vineri cu trenul de joi.
Așa sătenii sunt tratați
Pentru viața de apoi.
poezie de Dumitru Delcă (22 august 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre sat, citate de Dumitru Delcă despre sat, poezii despre medicină, citate de Dumitru Delcă despre medicină, poezii despre medici, citate de Dumitru Delcă despre viață, poezii despre viața de apoi sau citate de Dumitru Delcă despre timp
Unui epigramist
Toți ceferiștii te admiră
Citindu-te când merg cu trenul,
Căci după ei, nici nu mă miră
Ești cel mai bun când faci ca... trenul!
epigramă de Viorel Frîncu din ziarul "Viața Buzăului" (21 octombrie 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre trenuri, epigrame despre superlative, epigrame despre epigrame, epigrame despre căile ferate sau epigrame despre admirație
Trenul
Trenul acesta
m-a uitat pe peron
un fluierat
și-a plecat
hăbăuc
de unul singur
nu are nevoie de conductor
și la stația următoare
se va lipsi
și de mecanic.
poezie de Daniel Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare
Pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie știe din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile și toată căldura
fără numele ei soarele nu-și are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ține fruntea zilei
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe câmpii solare
cuvintele nu se mai înfrânează
gândirea vie știe din această parte luminoasă
când lui Van Gogh i se îngălbenesc mâinile
de la floarea ce întrece toate luminile și toată căldura
fără numele ei soarele nu-și are rostul
în jocul cu efecte de miere
polenul se scutură de pe picioarele albinelor
în cuvinte ce nu lasă întunericul să prindă tăcerea
când cealaltă jumătate de timp
ține fruntea zilei
poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!