Glossa valorilor

Moartea este o favoare...
Eminenţi ce ne tot mint,
Puzzle, critici literare.
Luptă,-n suflet sfredelind
Ploaia care-n inimi arde...
O tornadă-n călimară,
Val de verbe, iz de şoapte,
Peste-o literă amară.

Moartea este o favoare!
Corbi cu litera-n tipsie
Zboară-ntruna. Din ziare,
Pentru-un ciob de poezie,
Croncăne precum un tunet
Şi rănesc pământu-n noapte,
Iar după atâta trudă,
Primesc doar un blid de şoapte.

Eminenţi ce ne tot mint,
Slăvit fie caşcavalul!
Căci cu vorbe de alint,
Ne veţi minţi şi la anul...
Ritmul, rima, banul, faima,
Funcţia – model de artă,
Sunt esenţiale cică.
Fir cu fir, parol, se-nnoadă.

Puzzle, critici literare,
Nebunia-n inimi arde...
Toţi un rost avem sub soare,
Peste toţi o ploaie cade
Funcţia pe care-o poartă
Doamna, ca pe-un ţol de firmă,
Nu te apără de sloată,
Nici durerea nu-ţi alină...

Luptă-n suflet sfredelind,
Boli ce împânzesc pământul.
Oameni simpli, mult trudind,
Nu-şi încalcă jurământul.
Decolteul generos,
Verbe stranii de-ar ascunde,
Timpul n-ar fi de prisos,
Când rugina ne pătrunde.

Ploaia care-n inimi arde
Până şi-a iubirii urmă,
Bani, orgolii, vreri deşarte,
Toate-n moarte ni se curmă.
Toate-şi duc mărşăluiala
Către un zadarnic ţel,
Dar îşi uită răfuiala,
Sfârşin în acelaşi fel.

O tornadă-n călimară,
Tocul – cumpăna fântânii,
Scoate-n cofă apă-amară...
Şi se nasc poeţi românii...
Unii fură, alţii schimbă,
Alţii scriu cu luare-aminte,
Unii-au mâncărimi de limbă
Şi te pişcă din cuvinte...

Val de verbe, iz de şoapte,
Vin la mal de călimară
Scriitura să-şi adape
Cu-a cuvintelor cooară.
Labirinurile-i poartă
Pe-un tărâm de-acum mirific.
Ei îşi duc nobila soartă
Sub semn de altar oniric.

Peste-o literă amară –
Rezalit din vremi apuse –
Un parfum de floare rară,
Visuri deseori nespuse,
Voal de raze argintate
Aşternute-s într-un vers,
Umple-a sufletului noapte,
Muzica din univers.

Peste-o literă amară
Val de verbe, iz de şoapte,
O tornadă-n călimară,
Ploaia care-n inimi arde,
Luptă,-n suflet sfredelind,
Puzzle, critici literare,
Eminenţi ce ne tot mint...
Moartea este o favoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de vise

Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Şi cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun şi ne mint,
Se transformă, alchimic, în peşti de argint.
Doar substantivul şi verbul,
Zei irosindu-şi timpul şi legea,
Stăpânesc marea din călimară
Şi furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranţa,
Nici moartea, nici viaţa.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecţii sunt măcinate
Şi pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-aşteaptă, drag cititor
Să torci lâna cuvintelor,
Să o transformi în fuior,
Să-ţi curgă prin vene fiecare cuvânt,
Să respiri verbe şi suflet,
Sentimente şi rugi,
Pentru a auzi vocea poetului.
Doar atunci vei pătrunde în lumea de vise... atunci...
Din alte lumi ai evadat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă fecioarei de cristal

Glossă fecioarei de cristal
Născută din tăceri şi plâns,
Te pierzi în fiecare val...
Alchimic gândul ţi-am pătrus.
Copilărind printre poeţi,
Ai strâns lumină-n călimară
Şi printre verbe de nămeţi
Te-ntorci în fiecare seară.

Glossă fecioarei de cristal...
E alb în jur şi alb e-n tine,
Vin pescăruşii – plâns la mal
Şi-o lacrimă ţi se cuvine.
Mă dor nămeţii de priviri
Şi scârţâie de puritate,
Mă-nţeapă ţurţurii – străini,
Tu iar mă chemi în val de şoapte.

Născută din tăceri şi plâns,
Fragilă şi atât de pură...
Tu tinereţea mi-ai ucis,
Înfometatul colţ de lună.
S-a prăbuşit sub talpa ta
Vulcan din sferele cereşti,
Mister din albă catifea,
Dar tu, în alte lumi trăieşti.

Te pierzi în fiecare val...
Secundă ce ni se arată
Furtună-n cupa de cristal
Şerpuitoare şi perlată.
În râuri de mărgăritar
Treci, o fantasmă, peste cer,
O pasăre cu-aripi de jar,
Mister, mister, mister, mister.

Alchimic gândul ţi-am pătruns,
Te-am dus mireasă, la altar,
În ierni de vis, de nepătruns.
Tu nici nu m-ai privit măcar.
Copaci de nea s-au aplecat
Şi puritatea ţi-au robit,
Mireasă, eu te-am aşteptat,
Ninsoare-n mine-am adormit.

Copilărind printre poeţi,
Pe sânii albi, au nins cuvinte.
Zadarnic astăzi tu mă cerţi,
Zadarnic plângi. Sa iei aminte
Că-mi este braţul de ninsoare
Şi fluturi cresc pe braţul meu,
Cărări cu troienite flori
Eu îţi voi oferi mereu.

Ai strâns lumină-n călimară
Şi printre verbele de nea
Te-ai rătăcit, iubită doamnă,
În aspre ierni de catifea.
Gheţari sub pleoapa de cristal
\Deodată parc-au răsărit.
O arcă şi un marinar
În largul mării s-au ivit.

Şi printre verbe de nămeţi
S-au irosit la tâmple albi...
Fecioară de cristal, mă ierţi?
Soldaţi, mereu atât de albi,
Trudind cu braţele de jar,
Au vrut în braţe să te strângă,
Dar în oceanul de cristal
S-au stins... şi-au început să plângă.

Te-ntorci în fiecare seară
Ninsoare-n mine, infinit,
Te-ntorci, dar viaţa e amară
Iar timpul meu s-a irosit.
Alungă vuietul furtunii!
Sărută-mă! Am să te-aştept.
Eu sunt plus infinitul lumii,
Vreau să te strâng din nou la piept.

Te-ntorci în fiecare seară
Şi printre verbe de nămeţi
Ai strâns lumină-n călimară,
Copilărind printre poeţi.
Alchimic gândul ţi-am pătruns...
Te pierzi în fiecare val,
Născută din tăceri şi plâns,
Glossă fecioarei de cristal.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă neînfricatului poet

Neînfricat poet al morţii
În care moartea se-nfiripă,
Te-ai dat poem pe harta sorţii...
Morminte-n gându-ţi se ridică!
Ai scris cu lumânări de ceară,
Pe faţa cerului de jar
Fiind o literă amară
Şi-un semn uitat de calendar.
Pri tine curg, în loc de sânge,
Cuvinte, litere-văpăi.
Din ochi, doar literă îţi curge
Şi de cuvânt ţi-s ochii goi.
Altar eşti! Şi-ngenunchi la tine,
O blândă pleoapă de poem.
La moartea mea, pe trupul-piatră,
Ucis de-al literei blestem,
Prin legea vieţii, te-nfioară,
Tu, cititor de necuvinte!
Sunt doar o literă amară,
Ascunsă parcă-ntre morminte.
Mă veţi trezi. Şi repetat,
Reîncarnată în cuvânt,
Prin literă, voi fi chemat
Poeţi... Eternul jurământ
Nu va pieri... voi fi prin voi,
Vom fi acelaşi trup de ceară
Şi de lumină, amândoi.
Căci nu e dreptul să se moară!
E moartea numai o plutire.
Poeţi vom fi în orice clipă,
Cât nu ne temem e iubire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Romeo şi Julieta

În orice loc te văd, iubite,
În colţul lunii de argint,
În vise neasemuite,
În clipe tandre de alint.
Tu eşti Luceafăr între stele,
Quasar pierdut în univers,
Plâns în a vieţii călimară...
De-aceea astăzi te-am cules.

În orice loc te văd, iubite,
Doar tu eşti simfonia mea,
Tu eşti oceanul de cuvinte,
Iar eu sunt val de ctifea.
Trec lauri peste coama sură...
Sunt cânt de lacrimi peste ape...
Sub a tăcerii covertură,
Noi suntem infinite şoapte.

În colţul lunii de argint,
Te văd în fiecare seară
Chiar dacă-n ere ai fugit,
Chiar dacă-au început să doară
Azi amintirile de noi
Şi doliul flutură în poartă...
Te văd iubite peste tot
Şi nimeni n-o să ne despartă.

În vise neasemuite
Apari, tu, înger de lumini.
Eu te privesc cu luare-aminte
Şi-mi cresc în suflet rădăcini.
Şi clipa-n mine se dilată
Şi-n univers călătorim
Doi îngeri blestemaţi de soartă
Să ne iubim... să ne iubim...

În clipe tandre de alint,
Înger de foc, te zbaţi... şi treci
Dureri, vulcani şi în zenit
Te întrupezi. De-ar fii să pleci,
Furtuni în noapte s-ar isca,
Vulcani ar creşte-n tălpi de sticlă,
Dar ştii că voi rămâne-a ta...
Spre cer iubirea mă ridică.

Tu eşti Luceafăr între stele...
Mă chemi în uiversul tău
Şi zbor cu zbor pierim în noapte
Mereu, mereu, mereu, mereu.
Repetitiv şi anacronic
Acelaşi timp mereu trăim,
Oprim minutele-n ceasornic
Şi cast şi simplu ne iubim.

Qusar pierdut în univers,
Universal poem, în seară,
Din trupul tău eu am cules
Nectar de lacrimă amară.
Pe drumul morţii nesfârşit
Tu-mi eşti amnar şi reverie,
Nu pot uita cât te-am iubit,
Îţi aparţin cu totul, ţie.

Plâns în a vieţii călimară
Când inima în loc va sta
Şi mâna mea nu va mai scrie,
Când cânt spre ceruri voi zbura...
Îmi las cuvintele ofrandă
În tocul gol de suferinţi.
Ploi de cuvinte vreau să cadă
În toamna lacrimii fierbinţi.

De-aceea astăzi te-am cules
Quasar din visele oculte...
Nu te iubesc din interes,
Iubiri precum a mea nu-s multe.
Vezi?! Mână-n mână rătăcim...
Veghem întoarcerea acasă
Şi ne ubim... şi ne iubim...
Iubirea-n cer să înflorească!

De-aceea astăzi te-am cules
Plâns în a vieţii călimară,
Quasar pierdut în univers,
Tu eşti Luceafăr între stele.
În clipe tandre de alint,
În vise neasemuite,
În colţul lunii de argint,
În orice loc te văd, iubite!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Marea Neagră

E Marea Neagră lacrimă de noapte
Pe care arde lacrimă de jar,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte...
Şi dincolo de cer, un singur far...
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Nămeţi de alge, auriu nisip.
O geamandură te-a oprit, străina,
Spre-a te opri în suflet şi în timp.

E Marea Neagră lacrimă de noapte,
Purtând pe coapse mateloţi trudind,
Vin pescăruşi iubirea să-şi îngroape,
Având pe frunte al ninsorii nimb.
Un val de albă rochie de mireasă
Se-nalţă către cer în rugăciune,
Pe drum de albe stele vin acasă,
Căutător prin timpuri şi prin lume.

Pe care arde lacrimă de jar,
Uimită de tăcere, neagră noapte,
Eu călător rămân... şi triumfar.
Vin îngerii cărarea să-mi arate.
Îmi prind pe braţe stele de nisip
Şi cresc în mine stele de cleştar,
Sunt trecător prin al luminii timp,
Dar voi rodi în mine iar şi iar.

Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte
Prin mine trec, reprogramându-şi vrerea.
E rece, e-ntuneric şi e noapte,
Un anotimp de gheaţă-i mângâierea.
E schit, vuind sub stânci de valuri, marea,
Zăpezi de stele sub ninsori de vis.
Ne soarbe în adâncuri depărtarea
Polen de alb întunecat şi trist.

Şi dincolo de cer, un singur far...
Trec mateloţi plângând năvodul vieţii,
Cutremuraţi... Apusului de jar,
Îi îngenunche sub asediul ceţii.
Ce braţe reci! Morminte de cleştar,
În chingi de sticlă morţii iar şi-i strâng.
Se pierd spre mâine, iar şi iar şi iar
Şi trec pescari de vieţi înspre amurg.

Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina,
Zdrenţe de nea se-aşează peste scoici,
Nisipul se ascunde, poartă vina
Pierdutelor şi singurelor doici.
Brăzdează-n ceruri ancore de sticlă
Şi ninge flori de gheaţă peste lume,
Şaluri de fum spre ceruri se ridică,
Iar noi cădem în tristă plecăciune.

Nămeţi de alge, auriu nisip,
Melci răsucindu-şi drumul spre pieire,
Lumina ca un vis lucind pe chip
Ori veşnicul declin, nemulţumire,
Sunt toate pagini albe... Catafalc
Pe care paşii calcă nemilos...
Cu gheţuri stranii inima-mi îmbrac
Uiând de tot ce-n viaţă-a fost frumos.

O geamandură te-a oprit, străina.
Tu poposeşti pe trepte de cleştar.
S-a risipit şi s-a pierdut lumina,
Zadarnic arzi o ramură de jar.
La Marea Neagră doliul iar se lasă
Cu ningeri de priviri de albatros,
Te-ai îmbrăcat etern, în alb, mireasă,
În pace, în lumină, în frumos.

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
Rămâi o clipă-acolo şi-ngenunche!
În truda ta, vei încrusta, îţi zic,
Iertare şi dureri. Cu pietre scumpe,
Împodobi-vei lacrimi de cristal.
Ca un vulcan te-nalţă către soare!
Te vei urca, prin fiecare val,
O stea de ametist, în "Carul Mare".

Spre-a te opri în suflet şi în timp,
O geamandură te-a oprit, străina,
Nămeţi de alge, auriu nisip,
Se zbat ca-n inimi, timpul şi lumina.
Şi dincolo de cer, un singur far,
Clopot şi vuiet, valuri reci de şoapte,
Pe care arde lacrimă de jar.
E Marea Neagră, lacrimă de noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi arse

e toamnă, se scurge tăcerea în scorburi
şi timpul coboară agale pe pleoape
mă scurg în suspin căutând eterna iubire
visam o lume de taină în cuvânt nenăscut
să aşez în orbitele goale lumina divină
sunt mugur în pământ îngheţat
mi-e nelinişte sângele şi boală e timpul
sunt val răsfirat în alt val pe tărâm ireal
trubadur rătăcit într-o tragică soartă
în poartă plânge durerea şi cântul
dar ce este cântul fără un ideal
ceasornicul bate aproape, tot mai aproape
apoi mă desparte pe mine de noapte, se pierde între şoapte
tăcerea mă înfioară şi nu-i prima oară
sunt inimă de lut cioplită în piatră
cuvintele se scurg, miros de crin
pe unde trec atunci când vin
pleoapele plâng în frângeri de şoapte
păşesc spre izvoare căutând zadarnic o mare
tăcerea a rămas agăţată de buze flămânde
curg lungi ploi peste suflete goale
mi-e somnul prelung între ape
susură visul rămas departe-departe
mă rotesc în spirale căutând zadarnic un cer
mi-e aripa arsă de raza crudă de soare
se scurge ceara în palme, mă arde, mă doare
cad Doamne, rănit, la picioarele Tale

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pană şi carte

Pe-un teanc de cărţi, o pană suspendată,
Îşi picură secundele în vers...
Lucea de plâns. Lucirea de-altădată,
Îşi auzea ecou-n univers.

Trohei şi iambi se-ngrămădeau degrabă
În vârful ruginit de aşteptări.
Un bătrânel îşi număra în barbă,
Poemele-nşirate pe culori.

Poem grăbit, lângă o lampă-n noapte,
De veghe unei limbi uitate parcă,
Îşi alunga tăcerile din moarte...
Căci mai avea-n volum puţină treabă.

Suspans şi taină, vorbe şi lumină...
În rest, atâtea foi îngălbenite.
Azi sticla de cerneală e virgină,
Cuvintele, în ea, sunt arcuite...

S-au răsturnat în suflet, ca pe-o coală,
Mărgele de uitare şi... tăceri.
Cuvânt de dor şi literă amară
Îmi amintesc: cât te-am iubit mai ieri!

Acum eşti un străin precum o toamnă,
Te-ai depărtat... te pierzi... o să revii?
Eu plâng cu toamna! Nu îmi lua în seamă!
Aleile de visuri sunt pustii...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o călimară

Îmi înfloresc bujori în păr
.....
Am plecat demult,
Din pragul amintirilor bătrâne.
Mi-e viaţa asta doar tumult
Şi-un drum ce-şi înfăşoară-n el
Flori şi două-trei ruine...

Îmi cântă fluturii în vânt
......
Am văzut argint în primăvară
Într-un tărâm pustiu...
Ah! Amintirea asta amară..
Îmi pune sufletul să scriu
Versuri dintr-o singură călimară.

Eu sunt...
Dar, tu ai fost?
Trecut plin lumini
Atunci când din tâmple
Îmi înfloreau crini?
Sau
Poate, fără vreo greşeală,
Am scris amândoi versuri
......
Dintr-o singură călimară...

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-o călimară 🌸❤

Îmi înfloresc bujori în păr
.....
Am plecat demult,
Din pragul amintirilor bătrâne.
Mi-e viaţa asta doar tumult
Şi-un drum ce-şi înfăşoară-n el
Flori şi două-trei ruine...

Îmi cântă fluturii în vânt
......
Am văzut argint în primăvară
Într-un tărâm pustiu...
Ah! Amintirea asta amară..
Îmi pune sufletul să scriu
Versuri dintr-o singură călimară.

Eu sunt...
Dar, tu ai fost?
Trecut plin lumini
Atunci când din tâmple
Îmi înfloreau crini?
Sau
Poate, fără vreo greşeală,
Am scris amândoi versuri
......
Dintr-o singură călimară..

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi suflet

Vocea mi-e sugrumată
Nu pot opri lacrimi să curgă
Când ochii tăi îmi spun
Te iubesc

Voi fi aici orice secundă
Îngerul tău, nu-ţi fie frică
Şi ochii tăi îmi spun
Te iubesc
Mami

Acelaşi suflet îl avem
În două inimi separate
Noapte şi zi vom împărţi
Un singul vis

Acelaşi drum noi îl avem
Îngerii vor să ne arate
Buzele noastre vor şopti
Mereu, la fel...
Şoapte

cântec interpretat de Dana Nălbaru, versuri de Dana Nălbaru din Parfum (iulie 2008)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă iloriană

Iloriene, lumea se împarte
În viaţă, în iubire şi în moarte,
În viers şi cânt, istorii şi lumină,
În taină, în durere şi în tină.
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.

Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viaţă şi în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Şi ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala şi durerea
Şi ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ţi este cumpănă de brazi.

În viers şi cânt, istorii şi lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ţi-a vuit nuntirea –
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Şi-ţi curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri – ploi –
De tine azi, suntem în suflet goi.

În viaţă, în iubire şi în moarte
Te-ai întrupat. Şi-acum, sobor de şoapte,
Vibrezi în suflet – un izvor de viaţă
Şi-n râuri lacrimi curg, tot curg pe faţă.
Ni-i sărăcit şi sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.

În taină, în durere şi în tină,
Luceafăr eşti, eşti vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu eşti izvorul şi nemărginitul,
Speranţa şi istoria iubirii
De semeni... Tu eşti calea fericirii,
Tu-nmugureşti în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.

Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte...
Plecarea-ţi doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ţi-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!

Ţi-e sufletul amnar şi libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Şi te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poţi ştii vreodată cum se moare!
Trăieşti prin noi poveste şi poem
Şi te aşezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Şi plângi prin noi de-acum, Iloriene.

Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum acelaşi univers...
Tu eşti Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiţi cu har,
Tu eşti o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.

Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer şi rătăceşti în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...

Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ţi-e sufletul amnar şi libertate,
Ţi-e vocea clopot, dangătul de şoapte,
În taină, în durere şi în tină,
În viers şi cânt, istorii şi lumină.
În viaţă, în iubire şi în moarte
Iloriene, lumea se împarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ultimei dorinţi

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coşmar,
Să sfâşii verbe-n trecerea finală
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeţi torţele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini şi şoapte.
Şi să-mi lăsaţi o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, păşind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsaţi la tâmple câte-o floare!

Cum şi-au dorit şi alţii înainte
A frânge timpul ne-nţeles şi dur
Şi eu râvnesc... Păşiţi printre morminte
Şi ceruiţi-mi liniştea de-acum!
Pe cruce agăţaţi-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă şi am îngheţat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luaţi în seamă!
În viaţa mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopţilor hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Şi-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toţi cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi să plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiţi de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace şi lumină.
Şi cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezeşte-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coşmar
Inconştient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâşii îndoliate de tăceri
V-aţi prins la braţ. Şi nu aţi luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-aţi luat din toc nămeţii de cuvinte.

Să sfâşii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... şi prin boală,
Cu fiinţa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-aţi întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsaţi alese semne?
S-au dus şi anii buni şi anii grei...

Şi să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuinţă,
Un ne-nţeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căinţă.
Voi, cruzi şi nemiloşi, v-aţi osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morţii când voi fi-mplinit
Voi ştii că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri mă scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Şi alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne aşteaptă primitor.
El nu-i decât a vieţii mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Să sfâşii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coşmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În inimi s-a înfipt săgeata

Afară plouă cu găleata,
În casă, frigul a răzbit;
În inimi s-a înfipt săgeata
Ce-a dus un suflet mult iubit
Şi lumea-i zice - "bieata...
Ce tânără-a murit... "

E frig în jur ca şi afară
Dar al meu suflet e fierbinte
Şi nu-ncetează să mă doară
Căci s-au unit două morminte
În care inima-mi coboară
Nemângâiată de cuvinte...

Doi preoţi plictisiţi "slujesc"
Poporului nerăbdător,
Decorul liniştii-l mânjesc
Cu vorbe goale de-ale lor
Şi-o tot lungesc, şi-o tot lungesc,
Cu flerul grav, nepăsător...

Spre groapă paşii-apoi se-ndreaptă
Prin ploaie, frig şi vânt,
Durerea aprig se deşteaptă
Şi ne apasă în mormânt...
Groparii ne privesc şi-aşteaptă,
Un semn sau un cuvânt...

Urmează lutul ud să cadă
Peste capacul de sicriu
Şi cine poate sta să vadă
Durerea fiecărui fiu
Şi tot ce are să succeadă
Într-un supliciu cenuşiu...

E-un frig ce doare-adânc şi-mi arde
Adâncul sufletului meu...
Se-aşterne jarul peste "coarde"
Şi cântul pâlpâie cu greu...
Mai plâng ca mine miliarde...
Dar astăzi greu-l simt doar eu!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii (18 noiembrie 2017)
Adăugat de Sara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea apasă în inimi cu foc

Pupila fericirii înnoadă undele inimii,
Paşii prind aripi suflecate de gene,
Într-un cuib de senzaţii dorm
Visele unse cu lacrimi de pene.

Se face lumină în poezia lumii,
În genunchi printre veacuri reciţi
Alintându-mi fruntea cu degetele
Transformate în îngeri şi sfinţi.

Iarba adună macii în şoapte,
Îi aşezăm în patul conjugal,
Intrăm în miezul clipelor plăcute
Şi ne-nvelim cu unduiri de val.

Luna se uită din cer furibundă,
Trifoiul de raze îmi poartă noroc,
Noaptea se multă-n arborii vieţii
Fericirea apasă în inimi cu foc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm de suflet

Am strâns albastrul nopţii-n călimară,
Adăpostit la umbra unui vis,
Sub pleoapa lunii cu priviri de ceară,
Ce-şi picura tăcerea în abis.

Ningea o linişte pe ţărm de suflet...
În Carul Mare m-am urcat din mers
Dar m-am oprit din fermecatu-mi umblet,
Să scriu c-un colţ de stea, pe cer, un vers.

Tot legănate-n fald de reverie,
Silabele-mi zâmbeau provocator,
Iar eu m-aş fi ascuns în poezie,
În universul ei nemuritor...

Am strâns albastrul nopţii-n călimară...
Condeiul mai cerea un strop de mir,
Să soarbă pentru-a nu ştiu câta oară,
Seninul din al visului potir.

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (14 noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi nesătule

Sunt inimi care nu mai pot să zboare
De-atâta vreme rea şi gust amar...
Îşi pun naiv peste durere sare,
În loc să-nveţe să plutească iar.

Rămân acolo, îngheţate-n timpul
Care le-a stors de râvnă şi culoare.
Doar în iubire-i veşnic anotimpul —
Cu flori în suflet, zâmbete şi soare.

Aceste inimi nu ştiu, diferenţa
Să facă, dintre ce-i real sau fals
Şi, din păcate, nu au rezistenţa
De-a-i ţine piept trădării într-un vals.

Sunt inimile-acelea imature,
De dragoste nebună nesătule.
Nu se mai satură să nu îndure
Aceeaşi poftă ce le fac credule.

Aceeaşi poftă care le distruge
Trăirea de a mai avea curaj,
De-a alerga frumosul, care fuge,
Prin tot ce e uman, ca un miraj.

Şi, ce păcat, că îşi vor pierde rostul,
Lăsându-se vrăjite de-aparenţe...
Când nu-i şi chibzuinţă-acesta-i costul:
Ceea ce arde,-ncepe să îngheţe.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, înceţoşat şi cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Şi mă înţeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, înceţoşat şi cav,
Am scris poveşti, poeme şi istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele şi zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiţi în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Şi-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea şi aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălţat palate.
Îl văd în ceţuri pe tăicuţul drag,
Iar mama iarăşi s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Şi lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viaţă şi de nori.

Cer de la prunci un colţ uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Şi candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind uşor.
M-aşteaptă toţi străbunii. Şi coboară
Îngeri de stele îmbrăcaţi în alb.
Mă chemă ân a morţii călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Şi dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei şoapte...
Sunt ostenită de dureri şi plâns!
Străin care-mi urzeşti la căpătâi,
De-acum este târziu! Şi eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Şi mă înţeapă spinii din privire...
Vă tânguiţi cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Şi în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să ştiu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui şi-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărţit la semeni omenia
Şi licărul iubirii a-ncolţit,
Dar când iubirea a rodit într-ânşii,
De teama mulţumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Şi mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colţ uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit şi sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, înceţoşat şi grav.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!