Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unirea de-acum

Un steag, ici-colo, ca un ghiocel
În iarna noastră supurând de ger –
O iarnă încărcată de istorii,
Ce-a strâns în noaptea vieţii noastre, norii.

Păduri şi ape şi câmpii... Şi munţi,
Gonind prin noi sălbatici şi desculţi.
Văd semnul crucii sfredelind icoana,
Pe cer îi văd pe tata şi pe mama...

Văd cum se roagă pentru ţara lor
Şi ning în noi, căci sufletele-i dor.
Sunt uşi închise... Cumpăna fântânii,
Cheamă în plânsu-i astăzi, toţi românii.

Cu aur pâlpâind peste câmpie
E ţara noastră – Maica Românie.
Dar pe altar, e-o literă de jale,
Că pruncii i-au plecat peste hotare.

În vocea ţării clopote răsună
Şi cade peste ea cumplită brumă,
O năpădesc investitori străini
Şi-i smulg iubirea dintre rădăcini.

Din seva ei de stele şi candoare,
Au smuls străinii fiecare floare.
Din port şi din credinţă înfruptaţi,
În ţara noastră ne-au făcut argaţi.

Suntem un neam ce-i condamnat la moarte
Şi de strămoşi, străini şi prea departe.
Ne ninge cerul sânge şi pedeapsă
Că n-am ştiut să ne păstrăm acasă.

Suntem săraci şi slabi... am constatat.
Din ţara noastră mulţi ne-au alungat.
Setea de bani ne-a dus tot mai departe.
În ţara noastră este plâns şi noapte.

Şi plânge-n noi această ţărişoară!
Unirea, astăzi, nu-i decât o rană.
Şi-o iarnă încărcată de istorii,
Ce-a adunat pe cerul vieţii, norii.

Ni-i Soarele un vis mustind în rană...
Adună toţi românii iar în ţară
Şi dă un ordin, Doamne, un cuvânt
Să fie pace pe acest pământ.

Uniţi în marea horă a unirii,
La Alba înfloresc iar trandafirii.
Şi toţi românii se adună-n cerc
Şi libertatea iarăşi o petrec.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călă i creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în 89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne cheamă ţara

Ne cheamă ţara! Datorii celeste
Ne cheamă iar, istorii să schimbăm.
Să fim stăpâni în ţara noastră scumpă
Nu slugi plecate-n juguri... Să luptăm!

Ne cheamă ţara! Pruncii, din cenuşa
Atâtor irosite aşteptări...
Ne cheamă ţara! Să deschidem uşa
De-acum, neobositelor chemări.

Călăi creştini... blestem sub semnul crucii...
De ce în '89 au murit
Copiii, fraţii, mamele şi pruncii?!
De ce de-atunci, voi toţi, ne-aţi tot minţit?!

Ne cheamă ţara! Sângele zvâcneşte
Ca un vulcan de patimă şi dor...
Aici, acum, zadarnic se trăieşte!
Aici, acum, mereu ne cheamă ţara.
Veniţi cu mic, cu mare, să luptăm!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Românilor

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Şi au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge
Şi ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă,
Pornim cuprinşi de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruinţă,
Să ne cinstim trecutul, aşa cum ei au vrut.
Cenuşa strămoşască mai curge în clepsidră
Şi străluceşte-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul şi pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau să fiu!

Şi sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut să vândă ţara
Şi rânduiala vieţii. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertăţii o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Şi macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte şi cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Nu ne-am pierdut speranţa şi vom lupta din nou,
Uniţi pe veşnicie, cu-ntreaga noastră fiinţă,
În hora re-Unirii şi ei şi tu şi eu.
Ne strigă-aceeaşi voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simţim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă ţărişoară, noi te vom apăra.

Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul şi cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Şi s-au unit în cuget, în ţară, toţi românii.
Ne-aşteaptă iar acasă părinţii. În pridvor,
În lanţ se zbate-un câine. Pruncii-au ieşit în prag,
Alintă-mă măicuţă şi spune-mi "som uşor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuţă drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Braţele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenuşa. Sunt trişti! Şi cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga ţară
Şi-i secetă de oameni şi-s răbufniri de ploi.

Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine şi-n brazi s-au înălţat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... şi stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolţit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Şi ne găsesc lumină şi fericire zorii.

Noi am călcat morminte şi inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viaţa-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătuşe strânge...
Greşit-am! Iartă Doamne! Şi nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalţă altă rugă,
Ştiu că din astă clipă eu n-am să mai greşesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecaţi departe, ni-i ţara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii şi copii,
Cu voi, din ţara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul şi corbi înfometaţi,
Sub flamura dreptăţii se stinge o făclie...
Români plecaţi departe, de moarte vinovaţi,
De ce lăsaţi să moară Măicuţa Românie?!

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge...
Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Săraca mea ţară bogată
De mulţi... prea mulţi... ai fost prădată
Se zvârcolesc în morminte morţii
Te laşi prădată de toţi hoţii.

Române tu... din neam străbun
Cum poţi ca să mai rabzi acum
Să vezi copii cum îţi pleacă
Slugi la străini... fără de soartă.

Ajunge... atâta minciună
Românii iarăşi se adună
Vrem să trăim în ţara noastră
Să muncim glia strămoşească.

Se schimbă mereu prim miniştrii
Iar noi ne amăgim... ca proştii
Promit salarii..... pensii mărite
Dar la raft... toate-s iar scumpite.

Şi atunci nu avem altă salvare
Ieşiţi cu toţi cu mic cu mare
Repuneţi ţara pe picioare
Să aducem copii de peste hotare.

Haide, Moldovă... Bucovină
În ţară să facem lumină
Să punem ţara pe picioare
Nu să vărsăm lacrimi amare.

poezie de Mirela Tufişi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mamă, Românie mare

Bat clopote în depărtare, vestesc reîntregirea,
A neamului român, pe veci UNIREA,1 Decembrie e ziua.
O singură ţară, ROMÂNIA şi mamă a toţi românii,
Dinspre Abrud, încă se simte a Iancului chemare, vie.

La Alba vin cu mic, cu mare, în suflete purtând cu toţi
Aceeaşi unica dorinţă sfântă, unirea să înfăptuiască.
De la Alba, la Avrig, de-a României drag, să-înfăptuiască,
Hotare sigure şi pace, a noastră ţară să-înflorească.

S-au reunit la Blaj, provinciile toate, ca să semneze azi,
Unirea Moldovei cu Ţara românească pe vecie.
Acolo s-a născut a noastră, mamă ţară-România
Cu viersuri dulci, cu oameni bravi şi vorbe de iubire.

La mulţi ani români din orice colţ de ţară şi de lume
Încingeţi a unirii horă, prindeţi-vă strâns de mână.
Sângele în vene fierbe, vorbim toţi acelaşi glas,
Moldovă tu eşti altoi, pentru o mare Românie.

Unirea tuturor, sub acelaşi steag străbun, e tricolorul,
Ce-a fluturat mereu cu stoinicie, din veacurile adânci...
Un singur ideal avem în cuget, unirea tuturor,
De la Bălţi şi de pe Prut, glas de fraţi se-aud strigând.

Dumnezeu, bate la uşi şi ne-întreabă azi pe toţi,
Ce-am făcut cu libertatea, moştenită din străbuni?
Tu române, ai dus greul, peste umerii tăcuţi...
Azi deşteaptă-te române, că vei deveni supus.

Tu popor înalţă capul, cine ai vrea să te trezească
Din această amorţire, de-aia au luptat străbunii?
Oare azi nu vă mai pasă, viaţa pentru ţară-au dat,
Să trăim în libertate, nu cu jugul pe grumaz...

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns de Românie

Musteşte sângele pe glie. Tu, ţară, ca un munte cazi,
Căci scumpa noastră Românie, rămâne-ndată fără brazi.
Se sting izvoarele sub lacrimi, bisericile plâng şi dor,
Căci ne-au luat de la icoane şi mântuirea pruncilor.
Ne-au risipit în umilinţă, ei nu mai au nimic al lor,
Ne-au luat şi neam şi port, credinţă, nu mai avem nici sărbători.
Plecat genunchi, cu umilinţă, din ochii noştri plâng ninsori.
Să plângi cu litere strămoşii şi tricolorul fluturând!
Căci România-i numai una şi sfântă pe acest pământ.
Uneşte-ţi grânele cu brazii şi apele cu libertatea,
Românii fraţi cu toţi românii, spre a putea învinge moartea.
Uneşte litera cu gândul, soarbe din apa de izvor,
Udă cu sângele-ţi pământul şi dă-l să bea urmaşilor.
Frământă pâinea cu cenuşa eroilor ce au luptat.
Liberi să fiţi! Nu fiţi povară! Nimic din cer nu a picat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România Pitorească

România-i ţara noastră
A celor, ce sunt Români
Şi în veci va fi a voastră
Dragii noşti', Dacoromâni.

Astăzi, este ziua ta
Slavă ţie! ţară dragă
Noi cu drag te vom cânta
Ca să ştie o lumea întreagă.

Eşti ţara cea mai bogată
De aceea eşti râvnită
Te-ajutăm să fii,, bărbată,,
Să devii iar împlinită.

O ţară mai frumoasă, în lume nu există
Tu Românie, ţara mea de dor
Arată-ne, că eşti,, unionistă,,
Să fim cu toţi românii, un singur popor.

Întâi Decembrie, este ziua ta
Bogată ţară,,, dar săracă,,
Tu ai avut cumplita soartă
Aceea, de-a fi mereu furată.

Parveniţi făr' de origini
Aciuaţi, pe-aici vremelnic
Hrăpereţi far'de ruşine
Ne-au furat în mod sistemic.

Ţara noast' nu-i de vânzare
Cum vor unii ca s-o vândă
Să le spunem c-un glas tare
Nu mai staţi duşmani la pândă!

Bate vântul de unire
Dinspre Bucureşti spre Prut
E visul nost' de reîntregire
De toţi românii, acum cerut.

Acum mai mult ca întotdeauna
Să fim uniţi şi patrioţi
Din cele două ţări, să facem una
Haide Române! Că sigur o să poţi.

Dacă acum unirea nu o facem
Poate, mai târziu va fi mai greu
România Mare s-o refacem
Haideţi acum! Să ne urmăm acest traseu.

Români!, prin noi acelaşi sânge curge
De ne unim, vom fi mult mai puternici
Doar împreună vom putea învinge
Că doar uniţi, putem rămâne veşnici.

Din Chişinău şi Bucureşti
Să se audă tonul de unire
Române! De vrei într-adevăr să te uneşti
E necesară o scânteie, sa-avem acea pornire.

Românie! chiar de-ai fost de unii sărăcită
Să ştii că toţi românii te iubim
Astăzi de ziua ta, sa fii mai fericită
Nu e departe ziua, când noi vom izbuti.

La mulţi ani! România.
01.12. 2022
Angelin Leru

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucovina

Bucovina -
mă-ntreb azi cu mirare
cine poţi fi tu oare?
Nici nu mai ştim şi noi
de ne cunoaştem
sau suntem doi străini.
Avem acelaşi sânge,
aceeaşi mamă
pe amândoi ne plânge,
ai noştrii munţi
pe amândoi ne-au apărat
şi Prutul, setea
cât nu ne-a stâmpărat...
Dar au venit barbarii
şi-n stăpânire te-au luat,
şi-atât de crud
ne-au separat.
Iar azi cu îndârjire
cerem cu toţi-unire
şi într-un singur glas
răsune-a noastră limbă
în orice loc retras.
Că azi în ţara mare
români din orice zare
cu gândul la-nfrăţire
uniţi toţi în gândire
rup graniţele noastre
şi toţi cu mic, cu mare
cântă.
E sărbătoare!

poezie de Monica Trif (5 mai 2008)
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre prezent şi trecut

Curge-n Olt lacrima noastră...
Nu ne mai simţim acasă!
În mări lacrima se strânge
Curge-n suflet iarăşi sânge!

Ceruri şi câmpii şi munţi
S-au vândut... Copii desculţi
Plâng rugându-se în taină
Pentru ţărişoara mamă.

Măşti de-argint pe feţe hâde,
Ciocli scormonind pământul,
Ne-am pierdut printre dezastre,
Limba, neamul şi cuvântul...

Biata noastră ţărişoară,
Ai tot dus viaţă amară...
Te-a călcat picior străin...
Vremea e să ne trezim!

Grânele-s vis şi icoană,
Dor de tată, dor de mamă,
Din cenuşa cea străbună,
Spic de românească mână.

Sufletul pădurilor,
E vândut, de-acum e-al lor.
Lanţ de stâncă ne-a unit
Pe pământ nefericit.

Pe oceane de lumină,
Prunci cuminţi, fără de vină,
Îşi dorm somnul lor de veci
Doar pe plaiuri româneşti.

Au luptat în 89
Au crezut în lumea nouă,
Au sperat că va fi, poate,
Alt destin, plătind cu moarte.

Prunci orfani privesc în zare...
Sărăcia noastră doare...
"Toşi cerşim din poartă-n poartă"
Chiar de ţara ni-i bogată.

Râd în soare magazine,
Ce frumoase-s, căci sunt pline!
Noi suntem săraci, dar buni,
Avem suflet de români.

Pruncii nu au ce mânca,
Dar în ţărişoara mea,
Pâinea cât de-amară-ar fi,
Tot români ne vom numi.

Stăm în şanţuri virtuale,
Nu avem bani de mâncare,
Dar avem un ţel străbun,
Neam din neamul de român.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă României - România, lângă soare

Ţara mea cu ape line şi cu foşnet de izvor,
Ţara mea cu munţi de aur şi cu cântece de dor,
Toţi românii azi te-aclamă cu iubire în privire
Îmbrăcaţi în ii şi fote dăruind la toţi iubire.

Satele vuiesc în hore chiar şi-n sfânta mânăstire,
Nu e inimă mai mare ca a noastră Românie
Popii cântă în altare, la oraş se-adună-n pieţe
Pentru-această sărbătoare mână-n mână prinţi, alteţe.

Doamne câtă frumuseţe în cătunul de la sat
Unde se adună moşii şi cu tinerii la sfat...
Azi şi-au pus la pălărie un trifoi cu patru foi
Pentru zilele de mâine... câte datini sunt la noi?!

Dăscălii se-adună-n şcoli să-i înveţe sfânta taină
Pe copiii doritori, de tradiţie, cânt, haină...
Şi-n cămăşi de borangic deapănă trecutul sfânt
Ce-a rămas eternitate scris cu lacrimă-n cuvânt.

Nu e ţară mai bogată, mai frumoasă sau mai vie
Cum e ţara noastră dragă, cum e sfânta Românie.
-Hai române, ieşi din casă, pune vinul în ulcior
Şi-apoi joacă hora mare colo-n vale la izvor!

Nu e fată mai frumoasă cum e fata de la ţară
Îmbrăcată în catrinţă şi în iie-n primăvară...
Bat străinii azi la poartă să ne cumpere pământul
Şi se prind cu noi în horă legănându-se ca vântul.

Se adună azi la porţi tot românul de cu zori
Cu mănunchi de crizanteme şi cu alte multe flori,
Depănând poveşti din viaţa României iubitoare
Au uitat de-orice necaz, azi e zi de sărbătoare.

Caii tropăie-n grădini cu flăcăi frumoşi călare
Asta-i sfânta Românie, ţară dulce, roditoare,
Steagul flutură în vânt glorios.- Priveşte-n zare!
Cerul scrie un poem... România lângă soare.

poezie de Ana Podaru (1 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plâng străbunii

Ne plâng străbunii în mormânt
Văzând ce se întâmplă pe pământ.
De ură, de dureri şi duşmănie,
De viaţa noastră dată chezăşie.

E tot mai plin pământul de sărmani,
De terorişti, de criminali şi şarlatani.
De oameni care pentru-un pumn de bani
Aruncă-n jur doar vorbe de ocară.
Oprşte, Doamne,-această cruntă boală!

Boala-i transfigurată-n pocăinţă,
Dar nu plecăm genunchiul cu căinţă.
E doar o mască falsă-n care arde
Dorinţa lumii pentru libertate.
Dorinţa de-a lăsa pentru Iisus
Povara ce ni s-a ursit de sus.

Se simte clocotind ipocrizia,
Căci am uitat ce-nseamnă omenia.
Sunt tot mai mulţi români plecaţi în lume...
Întoarce-te în ţara ta, române!
Ai fost prea mult străinilor o slugă...
Povara ce o duci, te rog, aruncă!
În ţara ta întoarce-te şi plângi,
Chiar dacă brazdele durerii sunt adânci.

De s-ar întoarce Ştefan sau Corvin,
De-ar şti că suntem slugă la străin,
Cu arma-ar face drum peste hotare
Şi ne-ar salva de greaua întristare.
Şi ar tăia cu fulgeru-n furtună
Pe cei ce la străini întind o mână.
Ei ne-au lăsat, murind, un jurământ:
Să apărăm murind acest pământ.

Noi azi ne vindem glia la străini
Şi-a prins străinu-n ţară rădăcini.
Acum pământul nostru roditor
E dat mai pe nimic străinilor.
Cu toţii l-au prădat, l-au umilit.
Şi în genunchi strămăşii ne-au trudit!
Plânge în suflet cumpăna fântânii
Că s-au pierdut printre străini românii.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dar de ziua ta, erou născut de Românie

(Dedic acest poem Nanei Ileana Filip, născută în ziua de 1 Decembrie)

Sunt plămadă sfântă acestui pământ,
Mă înalţă ţara, ţara m-a născut!
35 de stele, pe cer strălucesc,
Scumpă Românie, ţară, te iubesc!
Învelit mi-e pieptul cu alai de grâne,
Soare blând şi miere, dragule române...
Sângele se lasă în cascade calde,
Dragostea de ţară, blând vulcan, mă arde.
Cerul ce se-ntinde ca un vis, e-al meu!
Ţara mă iubeşte, ţara sunt chiar eu.
Cântec de biserici către Dumnezeu,
Clopotul cântării e-n sufletul meu.
Pieptul scut îmi este - steagul tricolor.
Soră-s pentru oameni fără ajutor,
Horă a unirii, ie şi ilic,
Un cuptor de pâine, din tot câte-un pic.
Cumpăna fântânii, sânge strămoşesc,
Viaţă, libertate, plai duhovnicesc.
Clopot de dreptate, spirit de dreptate,
Un petec de ţară, un izvor în moarte,
Imn şi dor de glie, graiul românesc.
De aceea ţară, scumpă Românie,
Veşnic, ca pe-o fiică, am să te iubesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!