Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Glossa ultimei dorinți

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coșmar,
Să sfâșii verbe-n trecerea finală
Și să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeți torțele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini și șoapte.
Și să-mi lăsați o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, pășind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsați la tâmple câte-o floare!

Cum și-au dorit și alții înainte
A frânge timpul ne-nțeles și dur
Și eu râvnesc... Pășiți printre morminte
Și ceruiți-mi liniștea de-acum!
Pe cruce agățați-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă și am înghețat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luați în seamă!
În viața mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopților hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Și-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toți cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi să plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiți de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace și lumină.
Și cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezește-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coșmar
Inconștient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâșii îndoliate de tăceri
V-ați prins la braț. Și nu ați luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-ați luat din toc nămeții de cuvinte.

Să sfâșii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... și prin boală,
Cu ființa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-ați întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsați alese semne?
S-au dus și anii buni și anii grei...

Și să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuință,
Un ne-nțeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căință.
Voi, cruzi și nemiloși, v-ați osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morții când voi fi-mplinit
Voi știi că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri mă scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Și alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne așteaptă primitor.
El nu-i decât a vieții mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Și să mă pierd cu fiecare val,
Să sfâșii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coșmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum și-au dorit și alții înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Glossă de ziua mea...

Nu îndrăznesc, de ziua mea
Să-mi spun vreun gând, e prea curând,
Dar de-ntâlni-voi dragostea,
N-am să-i dau drumul prea curând.
Cu sentimente plouă iar,
Urări și multă voie bună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Zâmbete și pe cap cunună...

Nu îndrăznesc de ziua mea,
Decât cu îngerii să zbor,
Cu toate astea pot spera,
La mulți fiu de ajutor.
Să-mi fie sufletul de jar,
Să ard în voi, în fiecare,
Să am lumină, pace, har,
În sfântă zi de sărbătoare.

Să-mi spun un gând... e prea curând!
Mi-e aripa însângerată,
Dar nu-o să mă vedeți plângând,
Căci sufletul îmi spune: "iartă!"
Aș vrea un fluture fiu,
simt a timpului plutire.
Și poate că nu-i prea târziu
Să cer o clipă de iubire...

Dar de-ntâlni-voi dragostea,
Am s-o opresc, în pumn s-o strâng
Și penitentă-n viața mea,
Cu ea alături ajung
prind corola de lumini,
În curcubeu să mă-nfășor,
prind în ceruri rădăcini,
fiu pe veci a tuturor.

N-am să-i dau drumul prea curând
Iubirii, căci a-ntârziat
Și prea mult timp, prin ploaie stând,
După iubire-am alergat.
Mi-e timpul astăzi pustiit
Și o Sahară-i lumea toată,
În ochiul gol am rătăcit,
"Fecioară de cristal" uitată.

Cu sentimente plouă iar,
Mi-e dor de mine și de voi,
Etern în vis am să v-apar
În timpuri, către înapoi.
Când în al timpului tumult
Și prin clepsidră trecător
Sunt vis, eu gândul vi-l ascult...
De pământeni îmi va fi dor...

Urări și multă voie bună,
Vise-mplinite și succes,
Lumină, zboruri către lună
Și pace-n fiecare vers,
În leagăne de ram iubirea
Revarsă-se în rugi de jad,
Căci mult dorită-i fericirea,
Iar eu, făclie-adesea ard.

Un an mai bun, mai triumfal,
Atâta taină strânsă-n mine!
Sunt clopot, literă și val,
Iubirea voastră se cuvine
Să-mi dăruiți! Oriunde-aș fi,
Prin voi mă nasc a doua oară,
Etern spre a putea iubi.
Nu mă lăsați străină, afară!

Zâmbete și pe cap cunună,
Miere-n panere, cânt ceresc,
Spre-a vă avea întâia oară
Și spre-a putea vă iubesc.
Nu vreau vreun dar plătit. Săracă
fi de nu v-aș mai avea.
În lume nu-s decât o arcă,
Pe un ocean de catifea.

Zâmbete și pe cap cunună,
Un an mai bun, mai triumfal,
Urări și multă voie bună...
Cu sentimente plouă iar...
N-am să-i dau drumul prea curând,
Dacă-ntâlni-voi dragostea.
Să-mi spun vreun gând?! E prea curând,
Nu îndrăznesc de ziua mea...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ce îmi doresc

Îmi doresc să fi aici,
Îmi doresc să mă-nțelegi,
Îmi doresc să te implici,
Îmi doresc să ma alegi,
Îmi doresc să-mi spui ce simți,
Îmi doresc să îmi vorbești,
Îmi doresc să nu mă minți,
Îmi doresc să îmi zâmbești,
Îmi doresc să mă saluți,
Îmi doresc să nu eziți,
Îmi doresc să mă săruți,
Îmi doresc să fim iubiți,
Îmi doresc să mă adori,
Îmi doresc să mă privești,
Îmi doresc să-mi dai fiori,
Îmi doresc să mă dorești,
Îmi doresc ca să citești,
Îmi doresc să știi ceva,
Îmi doresc să mă iubești,
Îmi doresc să fii a mea.

Îmi doresc să îți vorbesc,
Nu-mi doresc să mă rănești,
Îmi doresc ce îmi doresc,
Îmi doresc doar să citești.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Glossa plecării spre nemurire

În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!

În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.

Precum o clipă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.

Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.

Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei privesc... tăcerile dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
Mă chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.

Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.

Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!

Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! știu
îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu pot găsi cărarea...

Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.

Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zidire

Zidită-n liniștea credinței,
Trup întru trupul lui Hristos,
Sunt parte din calvar și prețul
Durerii mele-i de prisos.

Sunt crucea peste care pașii
Atât de aspru judecați,
Mai calcă peste trup de lacrimi...
Să mă opriți, nu încercați!

Îmi plec genunchiul... Rugi străine
Mă cheamă. Inima mi-e grea,
Iertarea nu mi se cuvine!
Porunca, Tatăl îmi va da.

Din lanțuri voi slăbi prin moarte
Și gândul către Dumnezeu
Va trece sufletul prin moarte...
Născut prin lege fariseu,

Jurând pe falsele credințe,
Adeseori m-am întrebat
De-am să-mi plătesc amar greșala...
Acum Tu, Doamne, m-ai iertat!

De-acum, biserică creștină
Altar voi fii... Mă iartă, dar!
Și mă-mpresoară cu lumină
Spre a renaște-n duh și har!

Sunt candelă... Cu mir sfințește
Iertarea sufletului meu!
Întinde-ți brațul către mine
Doamne! Nu mă lăsa la greu!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Strop de cer

Erai un vis și te visam frumos
În nopțile singurătății mele:
Îmi apăreai tăcut, misterios,
Și mă-nsoțeai în zboruri printre stele.

Dar ai ieșit din vis, te-ai întrupat
Așa cum te visasem: o zeiță
Pășind spre mine, strop din cer plecat
curme, dintr-un suflet, o arșiță.

Cum ai venit și cine pot fi cei
Ce mi te-au dat să-mi cânți făr-a-mi cânta,
Să mă privești chiar fără-a mă vedea
Și să îmi fii tot ce-aș putea visa?

Cum voi putea să-i răsplătesc pe-acei
Ce te-au trimis aici, în lumea mea?

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă iubirii promise

Ți-aș da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopții crai,
Ți-aș da dac-aș putea, mai mult...
Privirea mea ți-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi lași în dar
Al florilor, de tei, parfum.

Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău și inima,
Sărutul cast, un colț de rai...
Ți-aș da iubito viața mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis și vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.

Ofrandă dulcele sărut
-l port în gând, ca talisman,
te iubesc mai mult, mai mult!
O veșnicie te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viață te pot avea,
O viață te pot iubi
Și să te pot îmbrățișa.

Soarele-amiezii,-al nopții crai,
strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopților de mai...
Vreau te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Și glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!

Ți-aș da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi vei înălța,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puțin ți-am scris.

Privirea mea ți-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe brațele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrățișa.
Arată-mi al iubirii drum!

Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi brațul tău și să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieții drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.

Însă te rog să-mi lași în dar
Iubirea ta! Am -ți slujesc
În fața sfântului altar,
Cu tine-alături pornesc,
Promit. Și toată viața mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Și hai cu mine dacă vrei!

Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumați, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morții drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!

Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi lași în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ți-ar fi altar.
Ți-aș da, dac-aș putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai...

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ce te-ai dus? De ce nu vii?

Un an din viață-a mai trecut
Și încă o stea a mai căzut.
Cum anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec și eu,
Imbătrânesc și-mi pare rău,
nu m-ai cunoscut.

De ziua mea te-aștept vii.
Te anunț de astăzi ca să știi.
vii! Un.... La mulți ani să-mi spui,
Că sunt orfan, al nimănui,
Să nu mai rătăcești haihui,
De ce te-ai dus? De ce nu vii?

O.... Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta.
Eu te ador și.... mult am vrut,
vii să-mi dărui un sărut,
fim din-nou ca la-nceput
Măcar un ceas. De ziua mea!

Dar.... În zadar am așteptat
Venirea ta. M-am înșelat.
Eu cred că nu mă mai iubești,
Nu-mi vrei iubirea, n-o dorești,
De și ți-am spus că nu greșești.
Sincer! Regret ai plecat.

Dar... Nu-i nimic, vei regreta.
Când dorul te va zbuciuma,
O încerci să îmi revii,
Când toamnele-ți vor fi pustii,
Atunci... Iubita mea! Ți-o spun să știi
Că te-am uitat! Și, nu te pot ierta.

poezie de
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Sfatul mamei

Copiii mei eu voi pleca, curând să-mi aflu, tihna,
Voi să-mi aprindeți cât puteți, la capul meu, lumina,
Fiți buni, cinstiți, orice vă iertați,
nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre frați.

Să-mi faceți când aveți cu ce, în curte masă, mare,
Și dați un strop din via mea, închine fiecare,
Pune-ți bucate din belșug și vreo câțiva, colaci,
Chemați vină! Zâmbitori, pe goi și pe săraci.

Nu vă certați pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Și voi plecați copii mei și aveți doar un mormânt,
Lăsați deoparte lăcomie și amară dușmănie,
Iubiți-vă și fiți ca frații și bine o săfie.

Iar la icoana Preacuratei, puneți, busuiocul,
m-a vegheat viața toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsați portița mea copii ruginească,
Ea știe cât v-am așteptat, cu ochii pe fereastră!

De câte ori m-am rezemat, oftând de stâlpul porții,
Priveam la drumul nesfârșit, erați plecați cu toții,
Am adunat pozele voastre, la piept ca pe-un altar,
Si mulțumeam la cerul sfânt, c-ați fost al vieții dar!

Eu am să plec! Cer vouă azi, puțină îndurare,
Am ars o viață pentru voi, precum o lumânare,
De sus din cer o să privesc, apus și răsărit,
Si voi trăi la voi în suflet, știți că v-am iubit!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Glossă fluturelui rănit

E-ntâia oară când am prins să zbor -
Un fluture pe-o aripă de nor,
În zborul meu flămând după lumină,
Cu aripi de argint și muselină.
Și m-am născut un fluture de soare
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Văd în zadar cum s-a deschis petala...
În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara.

E-ntâia oară când am prins să zbor
Și-am înțeles, nimic nu e ușor!
Ni-i viața noastră fluture în vânt,
Dar nu-n zadar ne naștem pe pământ.
Un rol universal și sfânt îl are
Pe-acest tărâm, prin sine, fiecare.
Trăim spre-a ne-mplini făgăduința,
Iubirea și speranța și credința.

Un fluture pe-o aripă de nor
Am fost adesea și-am dorit să zbor.
În lumi pudrate cu luciri de stele
Miresme m-au furat și-au dus cu ele
Mierea din lanuri, pacea din ogoare
Și limpezimea stelei căzătoare
Ce-n legământ cu moartea, ca o noapte,
A coborât în unduiri de șoapte.

În zborul meu flămând după lumină,
Purtând ca voi, mereu, aceeași vină,
De a avea ce nu îmi aparține -
Munți de granit, vulcani, păduri virgine,
Oh, mi-am pierdut esența și aripa mi-e frântă,
Mi-e sufletul în cârje, căci țip în zarea mută
Și soarbe-nsingurarea mâhnirea mea... Ridică
Un munte de durere în lumea cea de sticlă.

Cu aripi de argint și muselină,
Cobor și plâng... Sunt trepte de rugină
Ce scârțâie sub plânsul de sub gene.
De-ați stăpâni întregul cer, cu stele,
Tot n-ați avea dorințele-mplinite
Și tot veți plânge... Însă luați aminte!
Ucide-n lumea asta ce străluce
Și-ngenunchiați, osânda vă veți duce.

Și m-am născut un fluture de soare,
Uitând de strălucirea care doare.
Credeam în zborul meu... A fost să fie
Decât firav surâs de păpădie...
Nu m-am oprit pe frunze, nici pe creste,
M-am avântat spre culmile celeste,
Apoi însângerat, către țărână,
Am poposit pe-a pruncului tău mână,

Sub pulberea de stele și ninsoare
Am învățat , iată, se și moare...
De-aceea rog măsurați cu gândul
Și visul și mărirea și pământul.
Iar ochiul tău de le-ar putea cuprinde,
Zborul -ți fie lent, să iei aminte
La zborul meu, la biciuirea sorții,
Căci ruginite-s lacătele porții.

Văd în zadar cum s-a deschis petala.
Pe aripi frânte, azi, se pleacă seara.
Ce rost, (vă-ntreb), de-acuma frântul zbor,
Când într-o clipă trebuie mor?!
Ce rost puteri și avuții? Vezi bine
Chiar dacă lupți, nimic nu-ți aparține.
Ești în decor, o rană sângerândă,
Deci ia aminte! Nu pleca la luptă!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Străin pribeag, a ta să fie rana?!
Ce-ai adunat?! Ce rost în lume, dacă
Din pumnul tău nimeni nu se adapă?!
Câți oameni i-ai hrănit cu-nțelepciune?
Vin prunci recolta vieții să-ți adune?!
Poate-ai trăit un fluture-n zadar...
Din drumul tău greșit te-ntoarce dar!

În pâlpâiri de foc se-ntoarce seara...
Văd în zadar cum s-a deschis petala
Sub pulberea de stele și ninsoare.
Și m-am născut un fluture de soare
Cu aripi de argint și muselină.
În zborul meu flămând după lumină,
Un fluture-s, pe-o aripă de nor...
E-ntâia oară când am prins să zbor.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Zbor de fluturi

A trecut atâta vreme
C-am uitat să mai socot,
Am uitat a mă mai teme,
Și din suflet te scot.

În noapte vorbesc cu luna
Și cu stelele vorbesc,
Aș vrea pentru totdeauna
Cu ele să mă sfătuiesc.

Cer păreri, ele-mi dau sfaturi,
Îmi arată calea bună,
Și plec într-un zbor de fluturi
Departe de-a ta minciună.

Voi cunoaște poate teama
Iubirii ce nu corespunde,
Și poate îmi voi da seama
nu mă mai pot ascunde.

Ies în față, lupt cu viața
Vreau las în urmă totul,
Să-mi recapăt iar speranța,
Să-mi găsesc în viață rostul.

Zbor de fluturi mi-e iubirea
Și ades o poartă vântul,
Face să îmi pierd gândirea,
Uneori chiar și cuvântul.

poezie de (25 ianuarie 2015)
Adăugat de Răzvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viața, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colț din casă.
Ce-aș rămâne-acasă, Doamne, însă viața nu mă lasă!

Ce să iau din toată viața, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puține.
Mult voi bântui lăcașul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost și nu mai este.

Și mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, le fie
Lor, dușmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
bârfească pe la colțuri, și veninul îl verse,
se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
Că te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru cei mai buni părinți

Vezi?! Te simt în grădină... Urma pașilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeți și nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veșnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brățări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând și m-ascund în zenit
Și te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îți văd zâmbetul cast,
O, tăicuțule drag, ești în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Ești un gol risipit, lacrimând... și stingher...
Tu, tăicuțule drag, ești atât de departe...
Umbra chipului tău mă așteaptă în prag
Și hotarul vieții pentru-un timp ne desparte.

Ești o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Ești cu mama mereu... ești așa fericit,
Însă liniștea voastră azi în suflet doare.

Aș pluti către voi... Pașii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Și pe voi vă iubesc
Și vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiți repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era și firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeași iubire.

Mulțumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulțumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc înzecit!
Mulțumesc, dragii mei! Mulțumesc, mamă, tată!

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăiești prin mine și-n mine vântul plânge
Și picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ți-e mâhnirea și mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai ești cu mine! M-așez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul și îți șoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ți crudă, nu le mai iei aminte...

Și nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe fața mea...
Sunt singură și tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu știi cât te-am iubit?!

Și lacrima tot curge... Și lacrima tot țese
Și adâncește-n suflet cărările funeste...
M-aștepți! M-aștepți, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existența inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai ești lumină! Ești înger... Știu vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De ziua mea

Bucurii mărunte și urări...
Pe obraji săruturi înfloresc...
Vin prieteni dragi de sărbători...
Mulți, formal, îmi spun cât iubesc.

Ce-mi doresc?! Ca bunul Dummnezeu
Să-mi dea mulțumire sufletească,
Suflet nobil – candelă aprinsă
Și prinos de faptă-mpărătească.

Pace pentru tot acest popor
Neîngenunchiat și păcătos!
Drumul vieții nu-mi fie ușor!
Dar în suflet fie-mi luminos...

Vreau umbrind la crucea lui Hristos,
Să sorb stropi din sângele iertării
Și mai vreau să-mi fie de folos
Caldul legământ al împăcării.

Vreau gust din mustul amărui
Azi, al neputinței pământești,
Ca în veșnicie să mă sui,
Tot mai sus, pe culmile cerești.

Vreau simt din greul celor mulți,
Frig și foame, sete și dureri
Alergând prin secetă desculți,
Liberi spre divine mângâieri...

Vreau las genunchiul mai apoi
În mătănii și în rugi fierbinți,
Căci când nimeni nu mai e cu noi,
Doar Tu, Doamne, vii și ne alinți.

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plagiatorilor...

Voi mi-ați dat trupul spre vânzare,
Dar mi-ați lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.

Voi mi-ați dat trupul spre vânzare!
Nu v-ați hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...

În ochiul meu voi n-ați văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveați un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.

Câmpii de sângeri n-ați văzut
Pe cerul existenței mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.

Erați de mine prea departe
Neștiind că-n lacrima ocean,
Se naște-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...

Din mine iar am renăscut,
Voi mi-ați uitat închis trecutul
Și-având același, începutul,
Aceleași vise am avut.

Chiar în deșertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...

Voi n-ați știut veșnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.

Gustați din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăși mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!

Nu-mi dați și sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am și uitat

Parcă am și uitat că am copii...
S-au risipit tăcut precum un fum...
S-au risipit tăcut în zări de vis...
Tristețea mea cui aș putea s-o spun?!

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu!
Ochii în lacrimi sunt scăldați... Mă dor!
Și gândul parcă mi-e acum pustiu...
fii bătrân și singur nu-i ușor.

Privesc departe... Zările-s pustii...
Ori nu mai văd!... Parcă le-aud strigarea...
Stau singură și plâng în nopți târzii
Și pruncii parcă nu-mi aud chemarea.

Vuiește ca un clopot gândul meu...
E-nvolburat... Îmi pare o furtună!
Și lângă mine-i numai Dumnezeu!
Și clipele se risipesc... se curmă...

Se-aud în mine pași șoptiți și ard,
Străin pribeag, de dor și nerăbdare.
Caut precum un orb sprijin și cad...
Ai cui să fie pașii-aceștia oare?!

Și plâg din nou... Ce draperie grea
Se-apleacă-n ființa mea precum o noapte!
"Parcă am și uitat că am copii!"
Se-aud în mine, trist, atâtea șoapte.

Mai simt durerea-n piept... E prea târziu?!
O mângâiere caldă, diafană,
Mă-mbrățișază-n umbre... Parcă știu...
Parcă vă văd în vise tată, mamă!

Privesc departe! Zările-s pustii,
Ori eu am rătăcit către niciunde,
Crezând mângâierea de copii,
În suflet, ca o taină, se ascunde.

Veniți copii, cât nu e prea târziu!
vă privesc aș vrea, să-mi fiți aproape...
Dar drumul către voi e lung acum, iar eu,
tot afund spre nicăieri, în noapte...

Voi duce-n mine ca pe un stindard
Iubirea pentru pruncii duși departe...
Deși în mine-atâtea doruri ard...
Deși e frig, deși e numai noapte...

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Limba mea

Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...

Când ninge, când mă plouă
Și-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...

Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.

Și când rănile îmi sânger
Roșul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...

De tăcerea m-o răpune
Și cuvântul mi l-o frânge,
Din baladele străbune
Miorița mă va plânge.

Însă... somnul mi-e veghere,
Sub Luceafăr l-oi începe.
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toți o vor pricepe!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plec, iubito

Ți-am dăruit toată iubirea
Și am sperat că tu,
Îmi vei aduce fericirea,
Dar mi-ai distrus sufletul.

Plec, iubito, mă așteaptă
Un drum lung și pustiit,
Soarta nu e deloc dreaptă,
M-a ținut doar chinuit.

Te-am iubit, dar în zadar,
Dragostea m-a umilit,
Am dăruit, iar eu în dar
Numai lacrimi am primit.

Ce rost are să mai sper
C-am să fiu iubit vreodată?
Sunt sătul mereu să cer
Dragoste adevărată.

Plec, iubito, n-am ce face
Totul e împotriva mea,
Nu am liniște, nici pace
Nicicând nu le voi avea.

Plec, iubito, tu mă uită
Și fă-ți viața cum vei vrea,
Mi-este soarta năruită
Și viața asemenea.

Viața din mine dispare
Fără -ți mai pot grăi,
Dragostea, odată mare,
Fără ea nu pot trăi.

A fost de vânt risipită,
S-a pierdut iubirea noastră,
Nu mai am nici-o ispită,
Nici-un dor sub zarea albastră.

Nu mai pot vorbi de-acum,
Căci mi-e gura încleștată,
Mă evapor ca și-un fum,
Eu și dragostea mea toată.

poezie de (11 februarie 2015)
Adăugat de Razvan IsacSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mariana Eftimie Kabbout

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...

Am înțeles ce-am refuzat cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...

Ce liniște soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de
Adăugat de Mariana Eftimie KabboutSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Glossă întunericului etern

În întunericul perfid,
Scormonesc câte-o secundă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Universul meu asudă.
Sunt iederă, trudind spre-nalt,
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Făclii de vis în mine ard,
Poeme-mi cresc prin rădăcini.

În întunericul perfid
O arcă pe-un ocean de jar
Mă zvârcolesc și mă întind
În lumea fără de hotar.
Pe pleoapele de jad și plumb
Sângeri îmi cresc în răsărit,
Chiar dacă redevin amurg
Și o secundă am murit.

Scormonesc câte-o secundă...
Pe a timpului cărare,
Trece un alai de nuntă
Și-un convoi de-nmormântare.
Relative deci sunt toate,
Iluzorii vise, temeri,
Toți ne pierdem în uitare
Printre lucruri, printre semeni.

Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Îmi cresc secundele-n cuvânt,
Precum apare-un razelit
Dintre mormane de pământ.
Rănit, îmi cade-un albatros
În palma-ntinsă în neant
Și timpul parcă s-a întors
Cu el alături, din înalt.

Universul meu asudă
Și emisfere se divid,
Este aceeași luptă crudă
În întunericul perfid.
Și se succed război și pace,
În suflet m-am cutremurat,
Fiindcă-n mine astăzi zace
Poem cu frunze de granat.

Sunt iederă trudind spre-nalt,
Cuvânt topindu-se în soare,
Și în poem m-am afundat
dau tăcerilor culoare.
Pe sâni mi-am pus un șevalet
Și prins în cele patru zări,
Pruncul din mine, inocent,
Pierea în fluturi de ninsori.

Mă-nțeapă muguri de lumini,
Sângerează ființa-ntreagă,
Au prins în mine rădăcini,
Poemele și-n jur mi-aleargă.
Azi slobod din necuvânt,
Sângerez cuvinte-n noapte
Și în tăcere mă ascund...
Plâng la margine de șoapte.

Făclii de vis în mine ard,
i-e trupul rug, altar sunt eu
Și sânge pietrelor de jad
Scurgându-se din ochiul meu.
La tâmple iar îmi înfloresc
Ghețari și în clepsidra spartă,
Ca un poem înmuguresc
Și cu nimic nu-s vinovată.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Sunt un copac pierdut în zări
Și trec în rânduri pelerini
La tâmple albe de ninsori.
Azi frunzele mi s-au topit
Și-ntunecat, un alb mormânt,
Îmi spune iarăși "bun venit!"
Eu n-am să-i spun nici un cuvânt.

Poeme-mi cresc prin rădăcini,
Făclii de vis în mine ard,
Mă-nțeapă muguri de lumini,
Sunt iederă trudind spre-nalt.
Universul meu asudă
Și-n ochi, spre dincolo de zid,
Scormonesc câte-o secundă
În întunericul perfid.

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cineva are nevoie de răspunsul tău: Ce firmă îmi poate construi un garaj de barcă în Ciofliceni, Snagov? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!